ÎCCJ, Decizia nr. 228/2016

Decizia civilă nr. 228/2016

Asupra admisibilității

în principiu a recursului de față, în conformitate cu dispozițiile

art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 1 martie

2016, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 5 judecători, recursul declarat de Asociația A. împotriva

încheierii de ședință din camera de consiliu de la 3 februarie 2016

și a tuturor hotărârilor pronunțate de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/300/2013/a1.1.1,

prin care s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la tergiversarea procesului,

formulată de recurenta Asociația A., prin reprezentant, B.

În temeiul dispozițiilor

art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte

va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății

în speță.

Analizând recursul

în condițiile art. 493 alin. (1) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este inadmisibil, pentru considerentele ce se succed.

Potrivit art.

129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești,

părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii”.

Conform art. 457

alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea judecătorească este supusă

numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele

stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.

În raport cu principiile

statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și,

pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii

atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile

legii.

În speță,

însă, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, completul

de 5 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva încheierii din

camera de consiliu de la 3 februarie 2016, prin care secția I civilă s-a

pronunțat asupra unei cereri privind contestația la tergiversarea procesului,

formulată de recurenta Asociația A., prin reprezentant B.

Având

în vedere dispozițiile

art. 7 și pe cele ale art. 457 alin. (1)

C. proc. civ. și întrucât, în speță, recursul vizează hotărârile

pronunțate de către secția l civilă a Înaltei Curți de

Casație și Justiție tot într-un recurs, ce se va finaliza printr-o

hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art.

634 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ.

, este definitivă, nemaiputând fi supusă reformării

și dat fiind faptul că s-a uzat deja de calea de atac prevăzută

de lege (respectiv recursul), recursul dedus judecății nu poate fi primit,

neavând relevanță, din această perspectivă, în absența

unei recalificări, împrejurarea că, împotriva măsurii de respingere

a contestației la tergiversarea procesului, partea putea exercita o altă

cale de atac, într-un alt termen, după altă procedură și care

era de competența altei instanțe(cale de atac care nu rezultă că

ar fi fost exercitată)

.

Se constată,

așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii

condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența

unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată

ca atare de lege.

Recunoașterea

unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității,

consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii și a autorităților

și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea

cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,

potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României,

neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, în

raport cu dispozițiile legale mai sus citate, cu referire la existența

unei hotărâri determinate de legea procesuală ca fiind susceptibilă

de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac,

recursul declarat de Asociația A. nu poate fi primit.

În consecință,

pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Apreciind asupra

recursului formulat de Asociația A., în raport cu dispozițiile art. 187

alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta

și-a exercitat drepturile procedurale cu rea-credință.

Astfel, potrivit

art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

(1) „Drepturile

procedurale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului

în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca

drepturile procesuale ale altei părți”.

(2) „Partea care

își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru

prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit

legii, și la plata unei amenzi judiciare”.

Conform art. 187

alin. (1) pct. 1 lit. a) din codul menționat, instanța de judecată

poate sancționa cu amendă judiciară introducerea cu rea-credință

a unor cereri vădit netemeinice.

Din actele și

lucrările dosarului, rezultă că petenta Asociația A., prin B.,

ca și în multele alte cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată,

în care partea menționată este implicată, a sesizat completul de

5 judecători cu un recurs formulat împotriva unor hotărâri care nu sunt

supuse niciunei căi de atac, prin folosirea aceluiași formular tipizat

și prin indicarea acelorași aspecte generale lipsite relevanță

pentru cauza dedusă judecății.

Continuarea promovării

unor căi de atac inadmisibile, împotriva unor hotărâri irevocabile, pronunțate

de cea mai înaltă instanță din ierarhia instanțelor judecătorești

a prelungit, în mod nejustificat, parcursul litigiului, recurenta reiterând aceleași

excepții de neconstituționalitate și aceleași considerente invocate

în toate cauzele.

Prin urmare, pentru

considerentele arătate și în temeiul art. 12 alin. (1) și (2) și

al art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., i se va aplica reprezentantului

recurentei o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de Asociația A. împotriva încheierii de ședință

din camera de consiliu de la 3 februarie 2016 și a tuturor hotărârilor

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, în Dosarul nr. x/300/2013/a1.1.1.

Definitivă.

În temeiul

art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., aplică o amendă judiciară

în sumă de 1.000 lei, reprezentantului recurentei, B.

Executorie sub

aspectul aplicării sancțiunii amenzii.

Cu drept de reexaminare

în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea

amenzii.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi, 6 iunie 2016.