ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2236/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la data de 17.02.2017 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., în contradictoriu cu pârâtul C., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune materiale și morale ca urmare a prejudiciului cauzat minorei. Prin sentința civilă nr. 8784 din 23.06.2017, pronunțată de Judecătoria Iași, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iași la data de 12.07.2017.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 2044 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., în contradictoriu cu pârâtul C.. A fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 2.800 iei cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 665 din 18 noiembrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă s-a constatat nulitatea apelului formulat de reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., împotriva sentinței civile nr. 2044din 13 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă. A fost obligat apelantul să plătească intimatului C. suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs reclamantul A., în calitate de reprezentant legal al minorei B.. Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a formulat, în esență, următoarele critici: Instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv, a încălcat dispozițiile obligatorii referitoare la citarea părților. Astfel, apelantul a fost citat la o altă adresă decât cea la care avea domiciliul în mod legal, instanța apreciind în mod greșit că procedura a fost îndeplinită. Dincolo de adresa diferită la care apelantul domicilia, procedura de citare la adresa din Aleea Rozelor nu a fost legal îndeplinită întrucât, conform dovezilor de comunicare de la dosar, agentul poștal a procedat direct la lăsarea corespondenței la blocul indicat, instanța de judecată neobservând nerespectarea dispozițiilor 163 C. proc. civ., procedând la judecata cauzei cu nelegala citare a apelantului. A mai arătat că orice act de procedură și citația ar fi trebuit restituite de către factorul poștal Curții de Apel Iași și lăsată doar o înștiințare destinatarului. Astfel, instanța ar fi observat că procedura de citare nu s-a realizat la adresa de domiciliu, respectiv adresa la care s-au comunicat toate actele la judecata în fond a cauzei. Motivele de apel au fost înaintate instanței cu o altă adresă la care apelantul nu avea domiciliul și acest fapt nu poate echivala cu o alegere de domiciliu, în sensul art. 158 C. proc. civ. întrucât nu a menționat că își alege domiciliul acolo și nici nu a indicat o persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură, așa cum prevăd dispozițiile mai sus menționate. Prin urmare, instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.). În situația în care Curtea de Apel Iași a considerat că este legal îndeplinită procedura de citare la adresa din Aleea x, considerând această adresă ca fiind domiciliul apelantului, recurentul apreciază că devine incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanței de apel fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 87 C. civ. și art. 90, 91 C. civ.) întrucât domiciliul părții era cunoscut și dovada domiciliului rezulta din cartea de identitate și, mai mult decât atât, persoana fizică este considerată că locuiește la locul ultimului domiciliu. Curtea de Apel Iași a apreciat procedura ca fiind legal îndeplinită, motiv pentru care s-a pronunțat pe excepția netimbrării apelului, anulând calea de atac, deși nu a fost adusă la cunoștința apelantului, la adresa sa de domiciliu, obligația timbrării și niciun alt act de procedură transmis de Curtea de Apel Iași. În drept, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 5 martie 2020, în termen legal, intimatul-pârât C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților și, prin încheierea din 16 septembrie 2020, completul de filtru a a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 4 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată următoarele: Motivele de recurs, deși încadrate formal în ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., pot fi subsumate pct. 5 al articolului menționat, urmând a fi analizate din această perspectivă, recurentul invocând încălcarea regulilor de procedură privind citarea sa, dispunându-se în mod nelegal anularea ca netimbrat a apelului său. Astfel, recurentul critică hotărârea recurată din perspectiva citării sale nelegale, pe de o parte, susținând că a fost citat la un domiciliu greșit, la care nu mai locuia, iar, pe de altă parte, citarea s-a efectuat prin încălcarea prevederilor art. 163 C. proc. civ., întrucât agentul procedural ar fi trebuit să restituite citația Curții de Apel Iași și lăsată doar o înștiințare destinatarului. Recursul este nefondat. Înalta Curte constată că dispozițiile art. 470 alin. (2) din C. proc. civ. stabilesc că, la cererea de apel se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) din aceeași normă, prevede că lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată în apel. Prin urmare, instanța de apel va aplica sancțiunea anulării apelului ca netimbrat numai în situația în care apelantul, până la primul termen de judecată în apel, nu face dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate, potrivit O.U.G. nr. 80/2013. Pentru a deveni incidentă sancțiunea pentru neachitarea taxei judiciare de timbru, era necesar ca apelantul să fi fost înștiințat despre obligația de timbrare și cu privire la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, iar pentru termenul la care apelul a fost soluționat pe calea excepției de netimbrare procedura de citare să fie legal îndeplinită, date fiind prevederile art. 153 din C. proc. civ.., potrivit cărora: "(1) Instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel. (2) Instanța va amâna judecarea și va dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității." Verificând înscrisurile dosarului de apel, Înalta Curte constată că apelantul, în aplicarea prevederilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, a fost legal înștiințat despre obligația de timbrare și cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, astfel cum au fost stabilite prin rezoluție de instanța de apel. Potrivit noului C. proc. civ., fixarea termenului de judecată în apel este precedată de etapa comunicărilor prealabile, astfel încât, obligația de timbrare nu este pusă în vedere apelantului prin citația emisă pentru primul termen de judecată în apel; până la primul termen de judecată în apel însă, apelantul poate face dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform art. 470 alin. (3) din C. proc. civ. Această înștiințare despre obligațiile fiscale aferente apelului are loc în etapa comunicărilor prealabile sau, mai exact, în etapa de regularizare a cererii de apel (comunicarea către apelant a lipsurilor cererii de apel), potrivit celor prevăzute de art. XIV alin. (2) din Legea nr. 2/2013, normă aplicabilă proceselor pornite în intervalul de la intrarea în vigoare a C. proc. civ. (15.02.2013) până la 31.12.2018, astfel cum reiese din prevederile Legii nr. 310/2018. Înalta Curte constată că adresa comunicată apelantului de către instanța de apel se regăsește la dosarului de apel, apelantul fiind înștiințat cu privire la obligația de timbrare și la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate - 1035 RON, iar dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a adresei menționate, se regăsește la dosar apel. Din cuprinsul acestui proces-verbal reiese că procedura de comunicare a fost legal îndeplinită la 12.08.2019, prin depunere în cutia poștală, astfel cum prevede art. 163 alin. (8) rap. la alin. (3) - (5) din aceeași normă din C. proc. civ., împrejurare menționată în cuprinsul procesului-verbal de la dosar apel, act de procedură care cuprinde toate mențiunile prevăzute, sub sancțiunea nulității, de art. 164 din C. proc. civ. Totodată, se constată legala îndeplinire a procedurii de citare a apelantului pentru termenul de judecată din 18 noiembrie 2019 care a fost și primul termen de judecată în apel (până la care aceasta putea face dovada achitării taxei judiciare de timbru comunicate prin adresă, la 12.08.2019). Potrivit art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor, iar, în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă. Astfel cum rezultă din înscrisurile și lucrările cauzei, Înalta Curte constată că reclamantul A., în cuprinsul cererii de apel adresată Curții de Apel Iași, a indicat în mod explicit și fără echivoc că domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură ale cauzei este cel situat în Aleea x, jud. Iași, motiv pentru care susținerile recurentului referitoare la citarea sa la un domiciliu greșit, la care nu locuia la acel moment, nu pot fi primite, din moment ce citarea acestuia s-a efectuat la domiciliul indicat în cererea de apel, partea fiind cea care și-a ales domiciliul unde urmează să-i fie comunicate actele de procedură, indiferent de mențiunile cuprinse în cartea de identitate. Prin urmare, nici critica privind pretinsa aplicare greșită a prevederilor art. 87, 90 și 91 C. civ. nu este fondată, din moment ce apelantului i s-au comunicat actele de procedură la domiciliul pe care acesta l-a indicat, textul legal anterior menționat prevăzând că, în măsura în care persoanele fizice nu locuiesc la domiciliu, citarea acestora se va face la reședința cunoscută sau la locul ales de ele. De altfel, susținând că a fost citat greșit la un domiciliu la care nu mai locuia dar pe care l-a indicat în cererea de apel, recurentul își invocă propria culpa, or acesta nu se poate prevala de propria incorectitudine pentru a invoca nulitatea actelor de procedură comunicate la domiciliul arătat. Totodată, conform mențiunilor din procesele-verbale de la data de 12 august 2019, 3 septembrie 2019 și 17 octombrie 2019 martie 2015, întocmite de agentul procedural în temeiul art. 164 C. proc. civ., rezultă faptul că actele de procedură, respectiv adresa cu privire la obligația de timbrare și la cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, adresa privind comunicarea întâmpinării și citația pentru termenul de judecată din 18 noiembrie 2019, au fost depuse în cutia poștală, întrucât apelantul a fost absent de la domiciliu. Actul de procedură a fost depus la cutia poștală a apelantului, întrucât, conform dispozițiilor art. 163 alin. (8) C. proc. civ., în cazul în care persoana căreia trebuie să-i fie comunicat actul de procedură lipsește de la domiciliu și nu sunt prezente nici persoanele prevăzute la alin. (6) și (7) din același articol, sunt incidente dispozițiile art. 163 alin. (3)-(5) C. proc. civ. referitoare la comunicarea actului de procedură prin lăsarea lui în cutia poștală. Contrar susținerilor recurentului, doar în ipoteza în care o atare cutie poștală nu există, agentul procedural era obligat la afișarea pe ușa locuinței destinatarului a unei înștiințări care cuprinde elementele prevăzute expres în alin. (3) al art. 163 C. proc. civ., astfel că susținerile acestuia vizând necesitatea lăsării înștiințării nu au relevanța propusă de recurent. Prin urmare, criticile recurentului în sensul că procedura de comunicare a actelor procedurale din apel a fost viciată, motivat de faptul că agentul ar fi trebuit să procedeze la afișarea pe ușa locuinței a înștiințării, iar nu la depunerea plicului în cutia poștală nu pot fi primite, deoarece, potrivit art. 165 pct. 1 C. proc. civ., în cazul în care actul de procedură nu a putut fi înmânat persoanelor prevăzute în art. 163 (către destinatar personal, sau prin reprezentant, către persoanele majore din familia acestuia sau cu care locuiește ori care îi primesc, în mod obișnuit, corespondența, către administrator, portar, sau persoanei care, în mod obișnuit, îl înlocuiește), procedura de comunicare a actelor de procedură în speță, se consideră legal îndeplinită la data încheierii de către agentul procedural a proceselo-verbale corespunzătoare, în cauză, la datele de 12 august 2019, 3 septembrie 2019 și 17 octombrie 2019 martie 2015. Pentru toate aceste considerente, în raport cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., obligă pe recurentul-reclamant A., în calitate de reprezentant legal al minorei B., la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C., reprezentând onorariu de avocat, dovada cheltuielilor de judecată, efectuată în conformitate cu prevederile art. 452 C. proc. civ., aflându-se la dosar recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,