ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2103/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2103/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra recursurilor de față, pe baza materialului și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.Tribunalul

Olt, secția penală, prin sentința penală nr. 44 din 2 martie 2011, în baza art.

12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin.

(1), lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen. a fost condamnat

inculpatul P.F. la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b)

C. pen.

În baza

art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe o durată de 7 ani, ce a constituit termenul de încercare pentru

inculpat, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza

art. 86

3

alin. (1) Cod penal condamnatul a trebuit să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere, care au fost aduse la îndeplinire de

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt:

a) să se

prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Olt;

b) să

anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să

comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras

atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării

pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86

4

C. pen.

În baza

art. 71

C.

pen. s-au interzis inculpatului P.F. drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., cu referire la art. 8 C.E.D.O. și cauza S. și P. împotriva României, pe

durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a

suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării

pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 01 octombrie 2010

până la 07 octombrie 2010.

În baza

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin.

(1), lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen. a fost condamnat

inculpatul P.B. la 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b)

C. pen.

În baza

art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe o durată de 7 ani, ce a constituit termenul de încercare pentru

inculpat, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza

art. 86

3

alin. (1) Cod penal condamnatul a trebuit să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere, care au fost aduse la îndeplinire de

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt:

a) să se

prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Olt;

b) să

anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu. reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să

comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras

atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării

pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86

4

C. pen.

În baza

art. 71

C.

pen. s-au interzis inculpatului P.F. drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., cu referire la art. 8 C.E.D.O. și cauza S. și P. împotriva României, pe

durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a

suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării

pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 01 octombrie 2010

până la 07 octombrie 2010.

În baza

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678 /2001 cu aplicarea art. 74 alin.

(1), lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1), lit. b) C. pen. a fost condamnat

inculpatul B.I. la 4 ani închisoare. și 2 ani pedeapsă complementară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit. b) C.

pen.

În baza

art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere pe o durată de 7 ani, ce constituie termenul de încercare pentru

inculpat, stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen.

În baza

art. 86

3

alin. (1) Cod penal condamnatul a trebuit să se supună

următoarelor măsuri de supraveghere, care au fost aduse la îndeplinire de

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Olt:

a) să se

prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Olt;

b) să

anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu. reședință sau locuință și

orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să

comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să

comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de

existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras

atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării

pedepsei sub supraveghere prevăzute de art. 86

4

C. pen.

În baza

art. 71

C.

pen. s-au interzis inculpatului P.F. drepturile prev. de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., cu referire la art. 8 C.E.D.O. și cauza S. și P. împotriva României, pe

durata executării pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a

suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării

pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din

pedeapsă reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 01 octombrie 2010

până la 07 octombrie 2010.

S-a luat act de faptul că nu există

constituire de parte civilă în cauză.

În baza

art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la plata

sumei de câte 2.100 RON (câte 700 RON fiecare) cheltuieli judiciare avansate de

stat, din care suma de 100 RON ce au reprezentat onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu.

Instanța

fondului a fost sesizată prin rechizitoriul DIICOT – Biroul Teritorial Olt nr.

1/D/P/2010 din 15 noiembrie 2010, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc.

pen. s-a și învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere

penală a inculpaților B.I., P.B. și P.F., pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de persoane, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr.

678/2001, constând în esență în aceea că cei trei inculpați au racolat partea

vătămată V.L.F. și au transportat-o în Italia unde au forțat-o, prin amenințări

și violențe să practice cerșetoria și prostituția pe o perioadă de aproximativ

3 luni de zile.

Hotărând

soluționarea în fond a cauzei penale, prin condamnare în conformitate cu disp. art.

345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești, în

condițiile art. 288-291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost și din probele

strânse la urmărirea penală și alte probe, instanța a examinat și apreciat

materialul amintit, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății și

vinovăția penală a autorilor acestora, în care sens a reținut următoarele:

La data de

26 noiembrie 2009, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Olt a

fost sesizat că numita V.L.F. despre faptul că în luna septembrie 2009,

inculpații B.I., P.B. ȘI P.F., care au locuit pe raza orașului B., județul Olt,

sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P.F., au racolat-o, iar ulterior,

împreună cu inculpații au plecat în Italia, unde contrar voinței acesteia a

fost obligată în primă fază să cerșească, după care a fost obligată să practice

prostituția „la stradă”, cu diferiți clienți aduși de către cei trei inculpați,

iar banii erau încasați de aceștia.

Astfel s-a

stabilit faptul că, la data de 28 august 2009, la domiciliul părții vătămate

din comuna V., județul Olt, a venit inculpatul B.I. împreună cu inculpații P.B.

și P.F., care au discutat cu părinții numitei V.L.F., despre posibilitatea unei

căsătorii cu inculpatul P.F.

Întrucât

între inculpați și părinții victimei a intervenit o înțelegere de căsătorie, la

data de 6 septembrie 2009, au organizat o petrecere de logodnă, așa zis nuntă

cu nașii și dar pentru miri, la domiciliul părții vătămate, după care victima V.L.F.

a mers la domiciliul inculpatului P.F., situat în orașul B., județul Olt.

La data de

12 septembrie 2009, victima împreună cu inculpații B.I., P.B. și P.F. au plecat

în Italia, sub pretextul că a trebuit să meargă acolo întrucât inculpatul P.F.

cel pe care l-a considerat soțul ei, a lucrat în construcții, iar ea a urmat să

aibă grijă de locuință și să prepare hrana zilnică.

La data de

14 septembrie 2009 au ajuns în Italia, în apropierea localității Milano și au

locuit în apropierea cimitirului „M.”, într-un modul, victima a locuit împreună

cu P.B. și P.F., precum și cu alți copii aparținând familiei lui P.B.

După ce au

ajuns în Italia, inculpatul P.F. i-a spus victimei că el nu a intenționat să se

căsătorească cu aceasta și că de fapt, așa zisa logodnă a fost făcută cu

intenția clară de a o aduce în Italia și ea a urmat să practice cerșetoria.

Victima nu

a fost de acord în primă fază, însă ulterior, la insistențele inculpatului P.F.,

a început să meargă la cerșit, activitate ce a practicat-o circa 3 zile, însă,

întrucât nu a strâns suficient de mulți bani, inculpatul P.F. i-a spus că

trebuie să practice prostituția „la stradă”, însă victima a refuzat, ea a

susținut că nu vrea să practice prostituția și că a dorit să plece acasă,

moment în care P.F. a început să o lovească cu pumnii și picioarele, iar

inculpații B.I., P.B. au început să o amenințe că dacă nu practică prostituția,

o vor ucide.

Neavând

altă alternativă, aceasta a început să practice prostituția, iar cei trei

inculpați au racolat persoanele cu care victima a fost obligată să întrețină

raporturi sexuale normale și orale, în schimbul a diferite sume cuprinse între

70 și 100 euro, raporturi sexuale care s-au consumat de obicei în autoturismele

clienților, iar banii au fost încasați direct de către cei trei inculpați.

Victima a

fost obligată să practice prostituția o perioadă de circa 3 luni de zile,

perioadă în care a întreținut raporturi sexuale normale și orale cu diferite

persoane, obținând diferite sume de bani, bani încasați de către cei trei

inculpați.

La sfârșitul lunii noiembrie 2009, victima a

reușit să ia legătura cu tatăl ei, care s-a aflat în Italia, în altă

localitate, căruia i-a povestit ce s-a întâmplat și care a venit în apropierea

locului unde aceasta stătea și sub amenințarea că a anunțat organele de

poliție, victima a putut fi luată de la cei trei inculpați.

Nu a putut fi susținută apărarea inculpaților

în sensul că la cererea tatălui părții vătămate s-a petrecut o judecată țigănească,

stabor pentru a solicita de la familia P. bani ca urmare a vinovăției în

relațiile de căsătorie a numitului P.F. ci, acest stabor, așa cum a rezultat

din depozițiile inițial ale părții vătămate și ale martorilor, a fost organizat

pentru a cere despăgubiri ca urmare a faptelor săvârșite de inculpați cu

privire la partea vătămată.

Ulterior, victima a venit în România, la data

de 19 noiembrie 2009 împreună cu mama sa și la scurt timp a anunțat organele de

poliție despre ceea ce pățise în Italia.

Întreaga familie a părții vătămate, respectiv

ea și martorii V.A. și V.G. au făcut numeroase demersuri pentru a se lua măsuri

împotriva celor trei inculpați.

După ce a venit în România, atât victima cât

și familia ei au fost amenințați permanent de către cei trei inculpați, sau de

către membrii familiei acestora, că dacă vor sesiza organele de poliție vor

avea numai probleme, ajungând până la amenințarea cu uciderea.

În acest sens, s-au putut observa notele după

interceptările telefonice care au avut ca obiect interceptarea și înregistrarea

convorbirilor sau comunicațiilor telefonice și a sms-urilor purtate de către

partea vătămată și familia acesteia. Din cuprinsul acestor convorbiri a

rezultat insistența cu care s-a încercat determinarea părții vătămate și a

familiei acesteia de a-și schimba declarațiile, unele convorbiri au avut loc

chiar în timp ce partea vătămată s-a aflat în incinta parchetului pentru a da

declarații.

De altfel, în luna ianuarie 2010, părinții

victimei au fost loviți de membri ai familiei B., fiind amenințați cu moartea

că dacă nu-și vor retrage plângerea făcută la organele de poliție, vor avea

numai probleme.

Aceste amenințări au fost făcute atât direct,

cât și telefonic, fapt ce a determinat ca aceștia să facă o plângere penală

pentru lovire, violare de domiciliu și amenințare.

În cadrul audierii la procuror, victima V.L.F.

și-a menținut plângerea formulată și a susținut că sub pretextul căsătoriei,

aceasta a fost racolată de către cei trei inculpați, transportată în Italia,

unde a fost obligată să practice în primă fază cerșetoria, iar ulterior, a fost

obligată să practice prostituția, iar banii au fost încasați de către cei trei

inculpați.

Aceste susțineri ale părții vătămate au fost

confirmate de martorii audiați în cauză, în faza de urmărire penală, respectiv

numiții V.A., V.G., D.C.A. și V.Z., care în declarațiile date au precizat că

inculpații B.I., P.B. și P.F., sub pretextul căsătoriei cu inculpatul P.F., au

racolat-o pe numita V.L.F., au transportat-o în Italia, unde au obligat-o să

practice cerșetoria și prostituția, iar banii obținuți din aceste activități au

fost însușiți de către cei trei inculpați.

Martorii au confirmat în declarațiile

inițiale faptul că victima a fost supusă violențelor pe perioada cât aceasta a

stat în Italia și numai la intervenția părinților au reușit să o ia și să se

întoarcă în România.

De asemenea, la data de 1 octombrie 2010, s-a

procedat la confruntarea victimei cu cei trei inculpați, ocazie cu care victima

a declarat fără tăgadă că a fost supusă violențelor și a fost obligată să

practice prostituția și cerșetoria în Italia, iar sumele de bani obținute au

fost încasate de către inculpați.

În baza declarației victimei V.L.F., la data

de 01 octombrie 2010, prin ordonanța procurorului s-a dispus interceptarea și înregistrarea

convorbirilor și comunicărilor pentru numerele de telefon folosite de victimă,

ordonanță care a fost confirmată de către Tribunalul Olt prin încheierea nr. 38

din 04 octombrie 2010.

Așa cum s-a arătat din notele de transcriere

a convorbirilor telefonice a rezultat faptul că, în momentul în care victima

s-a aflat la audiere a fost sunată permanent de diferite persoane, care fie au

amenințat-o, fie au încercat sub toate modurile, să o determine pe victimă

să-și schimbe declarațiile, încercând astfel ca cei trei inculpați să scape de

rigorile legii.

Audiați fiind, atât în faza de urmărire

penală cât și în cea de cercetare judecătorească, cei trei inculpați nu au

recunoscut faptele pentru care sunt cercetați, susținând că ei nu au obligat-o

niciodată pe victimă să practice prostituția sau cerșetoria și intenția lor a

fost numai aceea ca inculpatul P.F. să se căsătorească cu victima V.L.F.

Susținerile inculpaților sunt infirmate de

probele administrate în cauză, din care a reieșit faptul că cei trei au avut

intenția clară de a o transporta în Italia pe victimă (unde au și dus-o) și

unde au obligat-o să practice cerșetoria și prostituția, iar sumele de bani

obținute au fost încasate de aceștia.

De asemenea, din actele de urmărire penală a

reieșit faptul că după ce victima a reușit să vină în România și a depus

plângere la organele de urmărire penală, atât ea cât și membrii familiei sale

au fost permanent amenințări să-și retragă plângerea și chiar au fost supuși

violențelor din partea inculpaților sau din partea membrilor familiei lor.

Nu a putut fi primită apărarea inculpaților

pe care au încercat să o dovedească chiar și cu cei doi martori audiați în

cauză la cererea lor în sensul că lucrurile susținute inițial de partea

vătămată sunt neadevărate, motivat de faptul că obiceiurile etniei nu le-au

permis ca o femeie să fie trimisă la cerșit sau prostituție susținând că nici o

persoană din etnia romă din care și ei au făcut parte, nu a cerșit și nu s-a

prostituat.

Lăsând la o parte orice alte considerații teoretice

raportat strict la cauza de față, instanța a apreciat că din probatoriul cauzei

a rezultat fără putință de tăgadă că lucrurile s-au întâmplat așa cum inițial

au susținut victima și martorii audiați în faza de urmărire penală.

Din întreg probatoriul a rezultat că

declarațiile date de partea vătămată și părinții acesteia în fața instanței de

judecată, sunt subiective ca urmare a puternicelor influențe exercitate de

inculpați în scopul schimbării de către persoanele menționate a acestor

declarații.

Mai mult decât atât, s-a putut observa

insistența cu care persoana vătămată a solicitat după întoarcerea în România

tragerea la răspundere penală a celor trei inculpați prin demersuri făcute

chiar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție unde s-a

plâns că lucrările cauzei sunt tergiversate de către Biroul Teritorial Olt – DIICOT.

Nici apărarea inculpaților referitor la

faptul că s-au putut adresa părții vătămate oricând organelor de poliție din

apropierea parcului de rulote în care au locuit, nu a putut fi primită întrucât

din probatoriul cauzei a rezultat faptul că cei trei inculpați au acționat

violent asupra părții vătămate, au ținut-o permanent sub observație și au

amenințat-o.

De altfel, din probe a rezultat faptul că

foarte greu partea vătămată a reușit să ia legătura chiar și telefonic cu tatăl

său martorul V.G.

Situația de fapt descrisă în rechizitoriu a

rezultat din întregul material probator administrat în cauză în faza de

urmărire penală, respectiv din plângerea și declarațiile părții vătămate, care

s-au coroborat în parte, cu depozițiile martorilor V.A., V.G., D.C.A. și V.Z.

și cu notele de transcriere ale interceptărilor telefonice ale părții vătămate.

În

privința depozițiilor martorilor P.I. și A.O. date în fața instanței și potrivit

cărora nicio femeie din etnia romă nu a cerșit și nu s-a prostituat, partea

vătămată a fost văzută zilnic în domiciliu, instanța a apreciat că aceste

susțineri nu au putut fi primite, declarațiile date fiind în mod evident

subiective și în favoarea inculpaților în condițiile în care pe de altă parte,

cu aceeași ocazie, au susținut că nu au știut ce face partea vătămată în afara

timpului în care au văzut-o și că erau prieteni cu inculpații.

În

privința depozițiilor martorilor V.G. și V.A., date în fața instanței de

judecată, care au susținut integral apărarea inculpaților, instanța a apreciat

că acestea au fost modificate ca urmare a influențelor și violențelor

exercitate de către inculpați și familiile acestora, această situație fiind de

natură a afecta obiectivitatea acestora.

Instanța a

reținut așadar că cei trei inculpați au racolat-o pe partea vătămată și au

transportat-o în Italia unde au forțat-o, prin amenințări și violență, să

practice cerșetoria și prostituția pe o perioadă de aproximativ trei luni de

zile.

Potrivit disp.

art. 12 din Legea nr. 678/2001, traficul de persoane a presupus comiterea uneia

din modalitățile alternative prin care s-a realizat latura obiectivă,

respectiv: recrutare, transportare, cazare, găzduire sau primirea unei persoane

în scopul exploatării acesteia.

Pentru a

fi reținută ca element material a infracțiunii, acțiunile enumerate anterior au

trebuit să fie înfăptuite întotdeauna în scopul exploatării persoanei și prin

unul din mijloacele expres prevăzute de lege.

Așa cum

s-a exprimat în literatura de specialitate („Traficul de ființe umane” – G.M.),

acțiunile prin care s-a realizat traficarea s-au săvârșit de cele mai multe ori

prin constrângerea victimelor care datorită tratamentului aplicat, au acționat

împotriva voinței lor, au acceptat și s-au supus cererilor traficanților.

A

constrânge înseamnă a sili pe cineva, a forța, a obliga o persoană în timp ce

prin violență s-a înțeles acel mijloc prin care s-au săvârșit acțiunile de

traficare și sub influența căruia persoana față de care este întrebuințat nu a

mai avut posibilitatea de a acționa liber conform propriei voințe; chiar și

violența față de lucruri a putut constitui o amenințare pentru victimă – distrugerea

cu violență a bunurilor în fața victimei – a avut un efect intimidant asupra

acesteia și fiind de natură a o alarma și a exercita o puternică constrângere

morală asupra acesteia.

Pe de altă

parte violența a putut fi economică și a constat în punerea unei dependențe

materiale a victimei față de traficant, în timp ce, prin „alte forme de

constrângere” s-a înțeles confiscarea documentelor victimei care astfel, a fost

lipsită de posibilitatea de a se deplasa în mod liber.

Frauda ca

mijloc de realizare a elementului material a semnificat actul de rea credință

săvârșit de făptuitor, de obicei pentru a obține un avantaj material prin

încălcarea drepturilor altor persoane, fiind un termen „mai îngust” ce a putut

fi inclus în noțiunea de înșelăciune.

În cauza

dedusă judecății, instanța a reținut că inculpații sub pretextul unei căsătorii

cu inculpatul P.F. au racolat-o pe partea vătămată V.L. și au plecat împreună

în Italia, unde contrar voinței părții vătămate a fost obligată în primă fază

să cerșească, după care a fost obligată să practice prostituția „la stradă” cu

diferiți clienți aduși de către cei trei inculpați iar banii erau încasați de

aceștia.

Modalitatea

în care inculpații au realizat elementul material al infracțiunii s-a încadrat

în varianta privind folosirea de amenințări, violență și alte forme de

constrângere în vederea practicării de către aceasta a cerșetoriei și

prostituției cu diverși clienți aduși de către inculpați, iar banii au fost

încasați de către aceștia. Activitatea infracțională a inculpaților, astfel cum

a fost expusă de instanță a întrunit în drept elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001.

Forma

de vinovăție cu care au acționat inculpații a fost intenția directă, aceștia

prevăzând rezultatul faptelor lor și urmărind producerea acestuia, existând

legături de cauzalitate între fapte și urmările produse.

Fiind

îndeplinite condițiile răspunderii penale conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen.,

instanța a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor

reținute în sarcina lor.

La

individualizarea judiciară s-a ținut seama de disp. art. 72 C. pen., respectiv

de Partea Generală a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite dar și de

persoanele inculpaților.

Instanța a

reținut că, deși faptele inculpaților au prezentat un grad ridicat de pericol

social determinat de modul în care s-au realizat în concret acțiunile ce

constituie elementul material al infracțiunilor, având în vedere comportamentul

anterior al inculpaților care nu au mai avut nici un conflict cu legea penală,

aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de

lege a fost de natură să realizeze scopul educativ și preventiv prev. de art.

52 C. pen. instanța a reținut în sarcina inculpaților cu ocazia

individualizării pedepselor ca împrejurări care au putut constitui circumstanțe

atenuante conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunilor,

astfel ca a făcut aplicarea disp. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. referitoare

la efectele circumstanțelor atenuante urmând a scădea pedepsele sub minimul

special prevăzut de lege.

Au fost interzise astfel în baza art. 71 C.

pen. inculpaților drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și lit.

b) C. pen. cu referire la art. 8 C.E.D.O. și cauza S. și P. împotriva României,

pe durata executării pedepsei principale.

O condamnare a trebuit să fie proporțională

cu scopul legitim urmărit, iar autoritățile

naționale

să fi oferit motive pertinente și suficiente pentru a o justifica.

Interzicerea dreptului

de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de

care s-a folosit

condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii se aplică, potrivit normei

naționale, automat și absolut, cu titlu de pedeapsă accesorie, oricărei

persoane care execută o pedeapsă

cu

închisoarea, în absența controlului cu privire la proporționalitate exercitat

de o instanță

Sistemul sancționator nu

a trebuit să conducă, iar compromiterea libertăților prevăzute de

tratate ca în cazul

în care o sancțiune ar fi vădit disproporționată față de gravitatea

infracțiunii încât ar conduce la o restrângere a

libertăților garantate de dreptul comunitar.

Curtea de la Luxemburg a considerat (C.J.C.E. 29 febr. 1996-Skanavi et Chryssarthakopoulos 1

93/94, Rec. CJCE partea 1

929,

955) că statele membre nu au fost libere să prevadă sancțiuni di

sproporționate de natură să împiedice libera circulație

a persoanelor serviciilor, ceea ce este

de natură să întărească faptul

că, și în aprecierea limitării drepturilor ca urmare a aplicării unei pedepse

accesorii, a trebuit avut în vedere proporționalitatea consecințelor juridice

cu situația care le-a generat.

În raport de cele sus menționate

s-a apreciat că inculpații au fost nedemni în ceea ce privește exercitarea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de

stat, astfel ca pe durata executării pedepsei principale vor fi interzise

inculpatului aceste drepturi.

În ceea ce privește individualizarea

modalității de executare a pedepsei aplicate instanța a apreciat că scopul

sancționator și preventiv al pedepsei a putut fi atins chiar fără executarea

acesteia.

S-a avut în vedere că inculpaților a urmat să

li se aplice pedepse sub minimul special prevăzut de lege, iar aceștia nu au

mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, exceptând

cazul când condamnarea a intrat în vreunul din cazurile prev de art. 38 C.

pen., scopul pedepsei a putut fi atins chiar fără executarea acesteia, instanța

a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev de art. 86

1

C. pen.,

în baza acestor prevederi legale a urmat să dispună suspendarea sub

supraveghere a executării pedepselor fixând, conform art. 86

2

C.

pen. termene de încercare pe o durata de câte 2 ani la care s-au adăugat

duratele pedepselor ce au fost aplicate inculpaților.

2.

Împotriva acestei sentințe au formulat în termen legal apeluri inculpații B.I.,

P.B. și P.F.

În

motivarea apelului inculpatul B.I., a arătat că nu a desfășurat o activitate

infracțională ci în calitate de văr al tatălui victimei a făcut cunoștință

părții vătămate și inculpatului P.F. în vederea căsătoriei acestora și chiar a

participat la nunta celor doi. Ulterior, între partea vătămată și inculpatul P.F.

au intervenit discuții, aceștia s-au despărțit în fapt, ceea ce a determinat-o

pe victimă și părinții săi să formuleze mai multe plângeri la DIICOT – Serviciul

Teritorial Craiova și Biroul Teritorial Olt în legătură cu amenințarea

inculpatului pentru a o face pe victimă să întrețină raporturi sexuale cu

diverse persoane și să cerșească, fapte care însă sunt nereale.

S-a

susținut și că certurile dintre familia victimei și familia concubinului său au

fost soluționate de staborul țigănesc din Milano care a hotărât ca familia

victimei să plătească suma de 3.000 euro familiei inculpatului P.F. pentru

recuperare parțială a cheltuielilor ocazionate de organizarea nunții, însă

pentru faptul că familia victimei nu a acceptat această hotărâre, au formulat

mai multe plângeri împotriva inculpaților.

De

asemenea, s-a susținut și că în cartierul în care a locuit victima și

inculpații în Italia,a fost asigurat un serviciu de supraveghere de către

poliția locală, iar victima și familia acesteia nu au sesizat niciodată că

aceasta ar fi fost supusă vreunei agresiuni.

S-a arătat

și că nici prin convorbirile telefonice ale căror transcrieri există la dosarul

cauzei nu s-a consemnat numele inculpatului ca participant la săvârșirea

vreunei presupuse infracțiuni împotriva părții vătămate. De asemenea,

inculpatul nu a contribuit în nici un mod la relațiile de familie dintre partea

vătămată și inculpatul P.F., acesta a locuit împreună cu familia sa într-o altă

locație și nu a avut cunoștință de raporturile dintre ceilalți inculpați și

partea vătămată.

Prin

motivele de apel inculpații P.B. și P.F., au susținut că din întreg probatoriul

administrat în cauză, inclusiv declarațiile părții vătămate din fața primei

instanțe, a rezultat nevinovăția inculpaților în raport cu fapta pentru care

sunt cercetați.

Faptul că

partea vătămată a revenit asupra declarațiilor inițiale a fost pe deplin

justificat prin împrejurarea că plângerea și declarațiile inițiale au fost

făcute sub impulsul geloziei iar martorii audiați la urmărirea penală au fost

rude ale părții vătămate care nu au perceput în mod direct nimic relativ la

fapta cercetată în cauză cunoscând toate cele relatate din spusele părții

vătămate. Ulterior, partea vătămată a recunoscut că acuzațiile sale nu au fost

adevărate, făcând acest lucru din gelozie, deoarece inculpatul P.F. după o

perioadă de concubinaj cu partea vătămată, a vrut să o părăsească pe aceasta

pentru a se împăca cu fosta concubină. De asemenea, partea vătămată și familia

acesteia a fost nemulțumită și de rezultatul judecății staborului făcută ca

urmare a conflictului apărut între partea vătămată și familia inculpaților P.

S-a

argumentat și că partea vătămată s-a putut adresa oricând organelor de poliție

din apropierea campusului în care locuiau părțile în Italia și care a avut în

permanență pază asigurată, iar susținerile părții vătămate în sensul că a fost

permanent amenințată și ținută sub observație nu au putut fi reținute, întrucât

inculpații erau încadrați în muncă, lucrau în construcții de dimineața până

seara, iar partea vătămată a rămas acasă având oricând posibilitatea de a se

adresa poliției.

S-a

subliniat și faptul că inculpații sunt la primul conflict cu legea penală, au

fost persoane respectabile în comunitate, și-a câștigat veniturile necesare

traiului în mod cinstit și a lucrat în domeniul construcțiilor.

În apel au

fost ascultați inculpații potrivit art. 378 alin. (1

1

) C. proc. pen.

și a fost completată cercetarea judecătorească prin audierea martorilor V.Z., D.C.,

M.M. și T.G.G., propuși prin actul de sesizare și neaudiați în fața primei

instanțe, precum și a martorilor S.M., Ș.G. și S.S., propuși de inculpați.

În baza

întregului material probator administrat în cauză Curtea a reținut că apelurile

inculpaților au fost fondate și au fost admise pentru următoarele considerente:

Astfel s-a

reținut că soluția pronunțată de prima instanță a fost consecința unei eronate

stabiliri a stării de fapt, reținută similar cele prezentate în actul de

sesizare a instanței, ce a avut la bază o interpretare a probelor administrate

neconcordantă dispozițiilor art. 63 și 75 C. proc. pen., deoarece are în vedere

aproape exclusiv declarațiile inițiale ale părții vătămate și ale rudelor

apropiate ale acesteia (părinți, soră, cumnat), deși aceste declarații au

prezentat contradicții majore și nu au putut conduce la aflarea adevărului în

cauză:

Față de

acestea Curtea reanalizând probele administrate a reținut următoarea stare de

fapt:

Ca urmare

a unor discuții avute în Italia unde au lucrat atât inculpatul P.B., tatăl

inculpatului P.F., cât și tatăl părții vătămate, martorul V.G. aceștia au

hotărât să-și căsătorească copii, respectiv pe inculpatul P.F. cu partea

vătămată V.L.F.

În această

înțelegere a fost implicat și inculpatul B.I., văr al martorului V.G. și unchi

al părții vătămate care a cunoscut atât pe inculpatul P.F. cât și pe partea

vătămată a dat asigurări ambelor părți că fiecare din tineri prezintă

garanțiile morale cerute de preceptele etniei din care aceștia au făcut parte

spre a realiza o relație durabilă.

Urmare a

acestor discuții părinții celor doi tineri au hotărât să-i căsătorească pe

aceștia dacă și ei au fost de acord.

În consecință, la data de 28 august 2009, la

domiciliul părții vătămate din comuna V., județul Olt, a venit inculpații P.B.

și P.F. împreună cu inculpatul B.I. dar și alte persoane din cele două familii

și, deoarece inculpatul P.F. și partea vătămată au fost de acord să se

căsătorească s-a stabilit acest lucru.

La data de 6 septembrie 2009, s-a organizat o

petrecere de logodnă, așa zis nuntă potrivit obiceiurilor etniei, la domiciliul

părții vătămate, cheltuielile acestei petreceri fiind suportate de inculpatul P.B.,

care tot potrivit obiceiurilor a dat tatălui părții vătămate suma de 2.500

euro.

Faptul că „nunta” mai sus arătată nu a fost

una formală, care să ascundă adevăratele intenții ale inculpaților, ci a avut

scopul real de a crea o relație similară căsătoriei între inculpatul P.F. și

partea vătămată a rezultat din larga participare la aceasta (aproximativ 150 de

persoane) și implicit publicitatea acestui eveniment, reținut din declarațiile

martorilor G.L. și C.C. care au fost audiați în fața primei instanțe.

Aceeași împrejurare a fost afirmată și de

partea vătămată indirect în convorbirea telefonică din 04,10.2010 interceptată

și al cărei transcript se află dosarul de urmărire penală în care afirmă

relativ la fostul ei prieten, anterior stabilirii relației de concubinaj cu

inculpatul P.F.: „Și bine i-a făcut Iustin (inculpatul P.F.) că s-a băgat peste

el, că a venit împețit la mine, în timp ce eram cu el împreună.”

După „nuntă” s-au stabilit relațiile de

concubinaj, partea vătămată mergând la domiciliul inculpatului P.F., situat în orașul

B., județul Olt.

La data de 12 septembrie 2009, partea

vătămată împreună cu concubinul său inculpatul P.F., tatăl acestuia, inculpatul

P.B., inculpatul B.I., dar și alte persoane, au plecat cu un microbuz spre

Milano, Ilalia, țară unde au lucrat.

Faptul că inculpații au lucrat și astfel au

obținut venituri licite în Italia a rezultat din actele depuse în fața primei

instanțe (contract de muncă pe durată nedeterminată pentru inculpatul B.I.),

dar și depozițiile martorilor audiați în apel.

La data de 14 septembrie 2009 au ajuns în

Italia, în apropierea localității Milano și au locuit în apropierea cimitirului

„M.”, într-o locuință modulară, „container”, victima locuind împreună cu

concubinul său și cu ceilalți membrii ai familiei inculpatului P.B.

În aceeași

locație, dar într-o altă locuință modulară a locuit și inculpatul B.I.

Aici,

potrivit martorilor audiați pe parcursul cercetării judecătorești partea

vătămată a desfășurat munci casnice.

După o

scurtă, perioadă de timp (aproximativ două săptămâni) relațiile dintre partea

vătămată și inculpatul P.F. s-au deteriorat datorită faptului că partea

vătămată a aflat că anterior „căsătoriei” lor inculpatul mai întreținuse o

relație de concubinaj și cu o altă persoană aflată în Italia, „L.”, și l-a

bănuit pe concubinul său că a continuat această relație și după „căsătoria”

lor.

Această

împrejurare a fost confirmată fără dubiu de declarațiile părții vătămate,

inculpaților și martorilor de pe parcursul cercetării judecătorești, dar și

prin declarația dată de tatăl părții vătămate în data de 3 februarie 2010 la

urmărirea penală, în care a menționat că după „căsătoria” părții vătămate cu

inculpatul P.F., a aflat că acesta când a venit împețit trăia cu numita L. cu

care avea și un copil.

De

asemenea, această situație s-a explicat și de ce ulterior acuzațiile părții

vătămate s-au îndreptat și împotriva unchiului său B.I., care au garantat cu

privire la onestitatea în relația de concubinaj a inculpatului P.F.

Deteriorarea

relațiilor dintre partea vătămată și inculpatul P.F. au determinat-o pe mama

părții vătămate să se ducă în Italia, unde locuia familia P. cu scopul de a se

întoarce cu fiica sa în țară, împrejurare negată de partea vătămată și mama

acesteia, însă afirmată în mod constant, atât la urmărirea penală cât și în

fața instanței de apel de martorii V.Z. și D.C. (sora

ș

i cumnatul

părții vătămate).

Tot

aceiași martori, apreciați ca fiind credibili datorită relațiilor stinse de

rudenie și afinitate cu partea vătămată, a afirmat încă din faza de urmărire

penală, contrar celor susținute inițial de partea vătămată că aceasta a putut

să țină legătura telefonic cu familia sa după plecarea în Italia, acesta fiind și

modul în care a determinat-o pe mama sa să se ducă în Italia.

Deși, după

venirea mamei părții vătămate în Italia relațiile de concubinaj dintre partea

vătămată și inculpatul P.F. au fost reluate, mama părții vătămate întorcându-se

în aceste condiții în țară, conflictul dintre partea vătămată și inculpatul P.F.

nu a fost însă aplanat și acesta a reizbucnit.

Această

stare de lucruri conflictuală a determinat pe inculpatul P.B. și pe tatăl

părții vătămate, martorul V.G. a convocat o „judecată” – stabor, conform

obiceiurilor etniei care să decidă cine a fost vinovat de aceasta.

„Judecata”

a avut loc în Italia și a hotărât că, datorită faptului că partea vătămată nu a

avut motive temeinice să se despartă de inculpatul P.F. și totuși a vrut să se

despartă de acesta, tatăl părții vătămate a trebuit să plătească inculpatului P.B.

suma de 2.000 de euro reprezentând despăgubiri pentru că acesta a suportat

cheltuielile „nunții” și darul pentru tatăl părții vătămate cu această ocazie.

La patru

zile după această „judecată”, pe data de 19 noiembrie 2009, partea vătămată s-a

întors cu mama sa în România. S-a precizat că mama părții vătămate venise din

data de 12.11.2009 în Italia, potrivit declarației soțului acesteia și tată al

părții vătămate martorul V.G. din 3 februarie 2010 la urmărirea penală.

Desfășurarea

acestei „judecății”, deși a fost negată de partea vătămată în declarațiile de

la urmărirea penală, care a afirmat cu totul alte împrejurări ale revenirii

sale în țară, a fost recunoscută de aceasta la confruntarea cu inculpatul B.I.

la care a arătat: „După judecata țigănească am stat la tatăl meu timp de patru

zile, iar ulterior am revenit în țară”.

În acest

context au fost reținute ca neplauzibile afirmațiile părții vătămate în sensul

că imediat după transportarea sa în Italia, inculpații prin acțiuni conjugate

și prin violență au determinat-o pe aceasta să practice cerșetoria și ulterior

prostituția.

În primul

rând aceste declarații care nu au avut valoare probatorie decât dacă s-au

coroborat cu alte mijloace de probă potrivit art. 75 C. proc. pen. au fost

inconstante.

Astfel,

partea vătămată a arătat în declarația olografă din 16 decembrie 2009 că în

timpul cât a practicat prostituția a fost ridicată de mai multe ori de organele

de poliție (dosar urmărire penală), pentru ca ulterior să arate că nu a putut

reclama poliției faptul că era exploatată de inculpați.

Mai mult,

partea vătămată a afirmat că inculpații mai aveau și alte persoane pe care le

exploatau în același mod însă într-o altă locație, persoane despre care nu a

putut afirma decât faptul că pe una dintre acestea o chema „M.” și era din

Piatra Olt. Această afirmație s-a contrazis însă cu susținerile părții vătămate

în sensul că inculpații au însoțit-o, au luat banii și au supravegheat-o

permanent în activitatea desfășurată. Or, dacă s-a avut în vedere și faptul că

inculpații au mai desfășurat și muncă în domeniul construcțiilor, așa cum a

fost dovedit cu actele și depozițiile martorilor audiați în apel dar și în fața

primei instanțe care s-au coroborat cu apărările inculpaților, a rezultat că a

fost imposibil ca inculpații să desfășoare toate aceste activități simultan.

Pe de altă

parte susținerile părții vătămate de la urmărirea penală în sensul că a

practicat cerșetoria și prostituția în Italia sub supravegherea inculpaților nu

au fost susținute decât de depozițiile inițiale ale martorilor V.A., V.G., V.Z.

și D.C.A. rude foarte apropiate ale părții vătămate (părinți, soră și cumnat)

care însă nu au aflat acest lucru decât din relatările părții vătămate.

Ulterior

și aceștia și-au retractat aceste declarații și au afirmat în mod credibil că

au aflat de la partea vătămată dar și de la alte persoane că aceasta nu a

practicat cerșetoria și prostituția în Italia.

De altfel

și relatările părții vătămate referitoare la modul cum a fost luată de tatăl

său de la inculpații P. (ca urmare a unui apel telefonic pe care ar fi reușit

să-l dea tatăl său a venit la Milano împreună cu frații săi și au reușit să o

ia pe partea vătămată de la familia concubinului său în aceeași zi) au fost

contrazise de probele administrate din care rezultă că despărțirea de

concubinul său, inculpatul P.F., a survenit pe fondul deteriorării relațiilor

dintre aceștia și ca urmare a unei judecăți conform tradițiilor etniei.

În acest context s-a explicat și declarația

părții vătămate de la urmărire penală din data de 29 septembrie 2010 în sensul

că frații tatălui său nu au dorit să dea declarații în fața organelor de

poliție în legătură cu modul cum partea vătămată a plecat de la familia P.

Dacă cele relatate de partea vătămată în

sensul că în Italia ar fi fost pusă de inculpați să practice cerșetoria și

prostituția ar fi veridice a fost inexplicabilă și intervenția atât de târzie a

tatălui său.

Astfel, deși potrivit relatărilor sale acesta

s-a aflat în Italia din septembrie 2009 (declarația din 03 februarie 2010,

urmărire penală) și a fost imposibil să nu cunoască situația în care s-a aflat

partea vătămată, deoarece aceasta nu a mai vorbit telefonic acasă cu mama și

sora sa, potrivit declarațiilor martorilor V.Z. și D.C.A., acesta nu a

intervenit decât la mijlocul lunii noiembrie 2009 pentru a-și „salva” fiica.

În acest context relațiile încordate

ulterioare dintre cele două familii soldate cu amenințări și chiar violențe

reciproce nu dovedesc decât neînțelegerile apărute între acestea ca urmare a

destrămării relațiilor de concubinaj dintre partea vătămată și inculpatul P.F.,

probabil și pe fondul pretențiilor pecuniare ale tatălui părții vătămate

relativ la familia inculpaților P., determinate de faptul că P.F. a fost acuzat

că restabilise fostele sale relații de concubinaj și în acest context potrivit

tradițiilor etniei a fost obligat să o despăgubească bănește pe partea

vătămată, dar și urmare a plângerilor părții vătămate adresate organelor

judiciare care au constituit indicii ale unei activități infracționale a

inculpaților și care a determinat cercetarea și chiar arestarea acestora.

Instanța de apel a mai reținut și că din luna

octombrie a anului 2010 partea vătămată și inculpatul P.F. au reluat relațiile

de concubinaj, or o astfel de atitudine a părții vătămate a fost inexplicabilă

în condițiile în care aceasta ar fi fost în mod real exploatată de inculpați în

Italia.

Față de starea de fapt mai sus arătată și

care a rezultat în mod neechivoc din interpretarea logică a probelor

administrate în cauză a rezultat că, deși activitatea inculpaților relativ la

partea vătămată a putut fi caracterizată ca recrutare și transport în sensul

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu privire la activitatea materială a

inculpatului B.I., recrutare transport și cazare cu privire la activitatea

materială a inculpaților P.F. și P.B., aceasta nu a fost desfășurată prin

înșelăciune sau violență sau alte forme incriminate în textul de lege mai sus

precizat și nu a avut ca scop exploatarea părții vătămate astfel că fapta

inculpaților nu a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de trafic

de persoane.

În consecință, potrivit art. 379 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpați.

S-a

desființat sentința apelată și procedând la rejudecarea cauzei instanța de apel

i-a achitat pe inculpații P.F., P.B. și B.I. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a luat

act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În

consecință, instanța de prim control judiciar, Curtea de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori, în baza deciziei penale nr. 259 din 30

noiembrie 2011 a admis apelurile inculpaților a desființat sentința penală nr.

44 din 2 martie 2011 a Tribunalului Olt, secția penală și în baza art. 11 pct. 2

lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpații

B.I., P.B.

și P.F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 678/2001.

Cheltuielile

judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

3.

Împotriva deciziei penale evocate au declarat în termen legal recursuri,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul

Teritorial Craiova

B.I., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul

a invocat într-o primă critică, comiterea unei grave erori de fapt, având drept

consecință greșita achitare a inculpaților.

S-a

susținut, în sprijinul acestui caz de casare că soluția de achitare a

inculpaților pronunțată de instanța de apel este în mod evident contrară

actelor și probelor administrate care conturează existența faptelor,

participația și vinovăția inculpaților ignorate de instanță, cu consecința

pronunțării unei soluții contrare față de cea corectă care se impunea.

S-a arătat

de către procuror, în cuprinsul motivelor scrise de recurs că, potrivit art. 3

și 4 C. proc. pen., în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure

aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu

privire la persoana făptuitorului, atât organelor de urmărire penală cât și

instanței de judecată revenindu-le obligația de a manifesta rol activ, de a lămuri

cauza sub toate aspectele pe bază de probe.

Se

apreciază de către procuror că în cauza de față, instanța de apel a nesocotit

grav principiile liberei aprecieri a probelor, stabilind că niciuna dinte

probele administrate nu confirmă săvârșirea faptelor de către inculpați.

În opinia

procurorului și contrar concluziei la care a ajuns instanța de prim control

judiciar, la dosarul cauzei există probe care, valorificate împreună relevă că

inculpații sunt martorii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, sens

în care se invocă denunțul formulat de partea vătămată V.L.F. și declarațiile

sale ulterioare, procesul–verbal de confruntare între partea vătămată și

inculpați din care reiese că partea vătămată, sub pretextul căsătoriei a fost

recrutată și transportată în Italia, unde a fost obligată să cerșească și să se

prostitueze în favoarea inculpaților, declarațiile martorilor V.A. și G.

(părinții părții vătămate), D.C. și V.Z.; listingurile comunicate de bănci

privind transferurile de bani între inculpați aflați în Italia și familie,

notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de partea vătămate cu alte

persoane cu alte persoane, rude ale inculpaților.

În acest

context, procurorul a considerat că în mod eronat, instanța a considerat ca

fiind verosimilă apărarea formulată de inculpați în sensul că în Italia partea

vătămată V.L.F. s-a limitat la a desfășura activități casnice, iar acuzele

aduse a fi motivate de o răzbunare a familiei acesteia.

În mod

greșit, instanța a înlăturat declarațiile date de partea vătămată la urmărirea

penală, cu motivarea că există contradicții între aceste declarații și

probatoriu, făcând referire la aspectul că aceasta a afirmat în declarația

olografă din 16 decembrie 2009 că în timpul cât a practicat prostituția a fost

ridicată de mai multe ori de organele de poliție, pentru ca ulterior să arate

că nu a putut reclama poliției faptul exploatării sale de către inculpați.

În

viziunea procurorului, explicația este simplă și se găsește în cuprinsul

aceleiași declarații la care instanța face referire, în continuarea mențiunii

reținută de instanță – partea vătămată afirmă că de frica inculpaților nu le-a

spus organelor de poliție italiene, care o reținuseră, adevăratul motiv pentru

care se prostitua.

Opus celor

constatate de instanța de apel, procurorul nu remarcă nicio altă contradicție

în cele relatate de partea vătămată și învederează că susținerile părții

vătămate în sensul că a practicat cerșetoria și prostituția în Italia sub

supravegherea inculpaților sunt confirmate nu doar de declarațiile rudelor sale

– părinți, soră, cumnat, dar și de inculpatul B.I., care este și el rudă cu

partea vătămată, astfel încât pretinsa subiectivitate a declarațiilor în cauză,

poate fi apreciată și în sens contrar.

Faptul că

ulterior, în faza cercetării judecătorești, martorii au retractat aceste

declarații, afirmând că au aflat de la partea vătămată că aceasta nu a

practicat cerșetoria și prostituția în Italia însă, potrivit procurorului,

această retractare este numai rezultatul manevrelor, a presiunilor exercitate

de familiile inculpaților, prin amenințări și violențe la adresa părții

vătămate și a familiei sale, dar și prin încercări de negociere prin oferire de

sume de bani.

Elocvente

în acest sens sunt nu doar declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și

notele de transcriere a convorbirilor telefonice din care reiese faptul că la

momentul audierii victimei, aceasta a fost apelată permanent de diferite

persoane, care fie o amenințau, fie încercau sub diverse forme, să o determine

să-și schimbe declarațiile.

Corelativ

cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., se

solicită casarea deciziei instanței de prim control judiciar cu consecința

menținerii soluției instanței fondului, aceea de condamnare a inculpatului.

Suplimentar,

în cadrul dezbaterii recursurilor, procurorul a invocat cazul de casare prev.

de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., vizând omisiunea instanței de

apel de a se pronunța cu privire la unele probe administrate, asupra unor

cereri esențiale pentru părți de natură a garanta drepturile și a influența

soluția procesului.

Din

această perspectivă s-a arătat că instanța de control judiciar nu a procedat,

astfel cum s-ar fi impus la examinarea în planul evaluării materialului

probator al cauzei, a conținutului convorbirilor telefonice ale căror

transcriere se află la dosar și care ar fi putut oferi elemente de substanță în

aprecierea cu privire la vinovăția inculpaților.

Recurentul

inculpat B.I., a criticat decizia instanței de apel, din punct de vedere al

temeiului achitării, solicitând Înaltei Curți de Casație și Justiție achitarea

sa, în