ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1715/2020

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra recursurilor de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2011, reclamanta Organizația "Salvați Copiii" a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Asociația "Salvați Copiii 2009" și Ministerul Justiției, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea denumirii Asociația "Salvați Copiii 2009" aparținând pârâtei; obligarea pârâtei să își modifice denumirea (numele persoanei juridice) într-o denumire care să nu mai includă în nici o formă, total sau parțial, sintagma "Salvați Copiii" înregistrată de reclamantă ca marcă sau asupra căreia reclamanta are drepturi de licențiere, într-un termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii; publicarea în presa centrală, precum și în cea din Focșani, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii ce se va pronunța, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

În drept, s-a arătat că cererea se întemeiază atât alternativ, cât și cumulativ, pe trei temeiuri juridice: încălcarea dreptului la denumire - art. 8 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale; încălcarea dreptului la marcă - art. 36 și art. 90 din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice; încălcarea numelui persoanei juridice - art. 54 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, precum și pe orice altă dispoziție legală menționată în cadrul cererii de chemare în judecată.

Prin sentința nr. 1477/15.09.2011, a fost respinsă acțiunea astfel formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Asociația "Salvați Copiii 2009", ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 75/9.04.2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta Organizația "Salvați Copiii" împotriva sentinței menționate.

Împotriva deciziei Curții de Apel București, reclamanta Organizația "Salvați Copiii"a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 1509 din 06.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a I-a civilă a fost admis recursul astfel declarat, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2011*.

Prin decizia nr. 400A din 3 aprilie 2018, a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Organizația "Salvați Copiii" împotriva sentinței civile nr. 1477/15.09.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că a fost admisă acțiunea; a fost obligată pârâtă să își modifice denumirea astfel încât să nu mai includă în nicio formă, total sau parțial, sintagma "Salvați copiii".

S-a dispus obligarea pârâtei la a publica în presa centrală, precum și în presa din Focșani, pe cheltuiala pârâtei, dispozitivul acestei hotărâri, după rămânerea irevocabilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Anularea denumirii Asociației pârâte nu se efectuează de către Ministerul Justiției, ci de către instanța competentă, legal investită cu o astfel de cerere. Potrivit O.G. nr. 26/2000, Ministerul Justiției are doar rolul de a gestiona Registrul Național al persoanelor juridice fără scop patrimonial și de a elibera dovada disponibilității denumirii. Instanțele au obligația să comunice Ministerului Justiției hotărârile judecătorești rămase irevocabile privind constituirea, modificarea și încetarea oricărei asociații, fundații sau federații, precum și copii de pe înscrisurile doveditoare, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile a fiecărei hotărâri judecătorești (art. 74 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000). Din interpretarea per a contrario a obligației instituite în sarcina instanțelor prin dispoziția legală menționată mai sus, rezultă că Ministerul Justiției nu trebuie să fie parte în procedurile care conduc la constituirea, modificarea și încetarea oricărei asociații, fundații sau federații. De altfel, constituirea, modificarea ori încetarea unei astfel de persoane juridice se realizează prin înscrierea mențiunilor corespunzătoare în Registrele asociațiilor/fundațiilor sau federațiilor ținute de judecătorie sau de tribunal, după natura persoanei juridice.

Or, prin Ordinul nr. 954/2000 s-a stabilit care este procedura de urmat pentru cei care se consideră prejudiciați printr-o înscriere făcută în registrul special.

Prin urmare, reclamanta avea la dispoziție procedura mai sus menționată, care atrage și competența judecătoriei în al cărei registru special este efectuată înscrierea pârâtei.

A mai reținut instanța de apel că, după promovarea prezentei cereri, O.G. nr. 26/2000 a fost modificată prin Legea nr. 22/2014, care în art. II a stabilit că:

"(1) Asociațiile, fundațiile sau federațiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligația să își modifice denumirea, în condițiile încadrării în prevederile art. 7 alin. (3), (3^1) și alin. (3^3) - (3^5) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.

(2) Neîndeplinirea obligației prevăzute la alin. (1) are ca efect dizolvarea de drept și radierea din Registrul asociațiilor și fundațiilor, în condițiile legii, după împlinirea unui termen de 2 ani înăuntrul căruia asociațiile, fundațiile sau federațiile legal constituite pot utiliza, concomitent, și denumirea inițială.

(3) Constatarea dizolvării se realizează prin hotărâre a instanței în a cărei circumscripție se află sediul persoanelor juridice prevăzute la alin. (1), la cererea oricărei persoane interesate."

Or, art. 7 alin. (3) la care face trimitere alin. (1) al art. II mai sus citat, reglementează exact situația existenței unor denumiri identice sau asemănătoare.

Din interpretarea coroborată a celor două texte legale, rezultă că, pentru înlăturarea situațiilor de existență a unor denumiri identice sau asemănătoare a unor persoane juridice fără scop patrimonial, s-au stabilit două proceduri diferite și succesive: una pusă la dispoziția persoanelor juridice fără scop patrimonial care au denumiri identice sau asemănătoare cu denumirile anterior dobândite de alte persoane juridice fără scop patrimonial și una pusă la dispoziția oricărei persoane interesate și care poate fi promovată împotriva persoanelor juridice fără scop patrimonial care nu și-au îndeplinit obligația de modificare a denumirii în termen de 2 ani menționat de alin. (2) al art. II din Legea nr. 22/2014. Dar, nici în aceste proceduri Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, ci el doar va lua act și va menționa în Registrul Național hotărârea instanței prin care s-a luat act de modificarea denumirii sau prin care s-a constatat dizolvarea ca urmare a neîndeplinirii obligației de modificare a denumirii.

Criticile referitoare la greșita apreciere a Tribunalului în sensul că lipsa unei activități desfășurate de pârât în vederea obținerii de profit exclude aplicarea dispozițiilor art. 36 și 2 din Legea nr. 84/1998 au fost apreciate ca fondate.

Din această perspectivă s-a reținut că art. 2 din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată, face referire la "întreprinderi". Or, întreprinderea poate fi economică (comercială), dacă activitatea pe care o desfășoară are scop lucrativ (urmărește realizarea profitului), sau poate fi civilă, atunci când nu are scop lucrativ.

Pe de altă parte, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 recunoaște dreptul titularului de marcă de a interzice terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său, un semn identic sau asemănător mărcii, dacă sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de textul legal menționat. Prin urmare, din referirea legiuitorului la "activitatea comercială" s-ar putea deduce că în categoria terților ar intra doar întreprinderile cu scop lucrativ.

A apreciat instanța că și întreprinderile fără scop lucrativ pot realiza acte de comerț, chiar dacă scopul pentru care le realizează nu este acela de a obține profit, ci, cum este cazul de față, pentru a strânge fonduri necesare realizării scopului non-profit (ex: organizarea de spectacole în vederea strângerii de fonduri sau achiziționarea sau producerea unor bunuri care urmează a fi donate).

Prin urmare, o asociație non-profit are atât aptitudinea de a deveni titular de marcă, după cum poate fi și subiectul activ al unei activități de încălcare a drepturilor pe care înregistrarea unei mărci le conferă unui alt subiect de drept.

De altfel, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 84/1998, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, reprezintă transpunerea în dreptul intern a normelor de drept comunitar privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la mărci cuprinse în Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria x nr. x din 8 noiembrie 2008, (art. 5), care a înlocuit Directiva 89/104/CEE de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci.

Or, în interpretarea acestei din urmă Directive, CJUE a stabilit în cauza C 442/07 (Verein Radetzky-Orden împotriva Bundesvereinigung Kameradschaft "Feldmarschall Radetzky") următoarele:

"(16)În ceea ce privește problema dacă o asociație fără scop lucrativ, care exercită activități precum cele descrise la punctele 7 și 9 din prezenta hotărâre, poate fi considerată ca realizând o utilizare serioasă a unei mărci în sensul Hotărârii Ansul citate anterior, trebuie arătat că nu este determinantă împrejurarea că oferta de produse sau de servicii este făcută fără scop lucrativ.

(17)Într-adevăr, împrejurarea că o asociație caritabilă nu urmărește un scop lucrativ nu exclude faptul că aceasta poate avea ca obiectiv crearea și, ulterior, păstrarea unui debușeu pentru produsele sau pentru serviciile sale.

(18)În plus, astfel cum a admis Radetzky-Orden în observațiile scrise prezentate Curții, există servicii de binefacere remunerate. Într-adevăr, în societatea modernă au apărut diverse tipuri de asociații fără scop lucrativ care, la prima vedere, furnizează servicii gratuit, dar în realitate sunt finanțate prin subvenții sau primesc remunerații sub diverse forme.

(19)Din cele de mai sus rezultă că nu este exclus ca mărcile înregistrate de o asociație fără scop lucrativ să aibă o rațiune de a exista în sensul că pot proteja asociația împotriva utilizării eventuale de către terți a unor semne identice sau similare în activitatea comercială.".

Prin urmare, CJUE a stabilit, implicit, că o astfel de utilizare a mărcii are o componentă "comercială", distingând produsele/serviciile unei asociații non-profit de produsele/serviciile altei entități.

Din moment ce CJUE a acceptat că o astfel de utilizare a mărcii corespunde funcțiilor mărcii, consecința logică a unui astfel de raționament este că o entitate de aceeași natură (asociație fără scop lucrativ) poate încălca drepturile asupra mărcii dacă utilizează în propria activitate un semn identic sau diferit, cu condiția să fie întrunite și celelalte condiții pentru a putea fi în prezenta unei contrafaceri. Ca atare, se impune ca analiza condițiilor pentru existența contrafacerii să fie realizată de o manieră similară entităților cu scop lucrativ, singura diferență fiind aceea că nu e vorba propriu zis de o activitate al cărei scop este profitul, ci este vorba de acte de comerț care au o altă finalitate decât aceea de a se realiza un profit.

Prin urmare, s-a constatat că în mod greșit Tribunalul a apreciat că pârâta, fiind o asociație non-profit, ar fi exclusă din sfera persoanelor care ar putea încălca drepturile unui titular de marcă.

A reținut instanța de apel că reclamanta este înființată ca asociație din 1990, iar din 2010 este titulara unei mărci naționale (x - "Salvați Copiii Save the Children Romania") și, totodată, are, din 1999, dreptul de utilizare asupra mărcilor comunitare și internaționale "Save the Children" (CTM x, cu efecte din 1996, CTM x, cu efecte din 2003, și IR x, cu efecte din 2000).

Pârâta s-a înființat ca asociație în anul 2009, cu denumirea "Salvați Copiii 2009".

Reclamanta este, din 1997, membru al A. "Salvați Copiii", fondată în 1919, organizație independentă care desfășoară programe în peste 120 țări. Reclamanta desfășoară în România, de peste 20 de ani, activitate de promovare a drepturilor copiilor, are filiale în București, Argeș, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Timiș, Vaslui. Aceasta este activă în activități de promovare a propriilor programe și de atragere de fonduri și de voluntari pentru aceste programe, promovarea fiind realizată prin toate mijloacele de comunicare. Din 2004 reclamanta este declarată asociație de utilitate publică.

Veniturile acesteia sunt reprezentate de donații acordate de persoane juridice publice și private, precum și de persoane fizice. O parte din fonduri sunt strânse prin organizarea de evenimente publice, cu implicarea unor persoane cu impact mediatic.

Toate activitățile reclamantei sunt desfășurate sub mărcile "Salvați Copiii", care au devenit notorii odată cu notorietate activității reclamantei desfășurate timp îndelungat în domeniul apărării și promovării drepturilor copiilor.

Pârâta a realizat, inclusiv online, campanii de strângere de fonduri pentru realizarea unor pretinse acte caritabile ai căror beneficiari ar fi fost, potrivit susținerilor pârâtei, copiii, fie ca indivizi identificați, fie ca membrii ai unor grupuri țintă care ar fi urmat să beneficieze de programele de caritate invocate de pârâtă. Din probele administrate rezultă că banii primiți de pârâtă de la diverse persoane au fost folosiți în cu totul alte scopuri decât cele declarate în campaniile promovate de pârâtă. Totodată, din extrasele de pe paginile de internet pe care pârâta și-a promovat activitatea rezultă că această activitate era desfășurată sub numele "SALVATI COPIII 2009", sub care era menționată, cu fonturi de mărime de aproximativ 1/2 din primele "B.".

Prin raportare la prevederile art. 36 alin. (2) din Legea 84/1998, s-a constatat că:

Semnele în conflict nu sunt identice, întrucât denumirea pârâtei conține și mențiunea "2009", care nu face parte din elementele verbale ale mărcilor reclamantei. Totodată, o parte din mărcile invocate de reclamantă conțin și unele elemente grafice (imaginea stilizată a unui copil cu mâinile ridicate, în marca națională această imagine fiind inclusă într-un cerc), care în mod evident nu sunt conținute de denumirea pârâtei.

Prin urmare, nu este întrunită în cauză condiția identității semnelor în conflict pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998.

Ca atare, Curtea a analizat conflictul dintre semnele în litigiu doar din perspectiva dispozițiilor lit. b) și c) ale alin. (2) al art. 36 din Legea nr. 84/1998, care reprezintă transpunerea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Directiva 2008/95/CE, aplicând raționamentul adoptat de CJUE în cauza C-17/06 - "C. împotriva D." din perspectiva lit. b) și c) din art. 36 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

În privința primei condiții pentru întrunirea în cauză a dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, s-a constatat că a fost anterior analizat dacă și în ce condiții se poate considera că o asociație non-profit poate încălca un drept de marcă. Totodată, s-a reținut că pârâta a folosit sintagma "Salvați Copiii 2009" pe paginile de internet pe care își promova activitatea și unde solicita vizitatorilor site-ului realizarea de donații online sau în conturile indicate pe paginile respective, susținând că strânge fondurile necesare pentru derularea programelor și acțiunilor de ajutorare a copiilor pe care le prezenta pe respectivele pagini de internet. Ca atare, pârâta își făcea publicitate pentru serviciile de caritate pe care pretindea că le realizează și posta public o cerere de donații pentru a strânge fondurile necesare prestării respectivelor servicii. Totodată, menționa că editează felicitări personalizate care urmau a fi oferite fiecărui donator. De asemenea, menționa editarea lunară a unei reviste în care erau relatate problemele copiilor din mediul rural, al cărei preț era de 10 RON, pârâta arătând că banii rezultați din vânzarea revistei urmau a fi donați copiilor provenind din familii cu venituri mici, aflați pe lista Asociației.

Prin urmare, activitatea desfășurată de pârâtă includea inclusiv acte de comerț, cum ar fi, spre exemplu, editarea și vânzarea unei reviste.

Ca atare, s-a constatat că, în cauză, este îndeplinită prima condiție menționată, aceea ca semnul să fi fost folosit de pârâtă "în cadrul comerțului", cu particularitatea că în cazul de față această sintagmă are în vedere activitatea non-profit desfășurată de pârâtă, incluzând actele de comerț realizate în vederea desfășurării aceste activități.

Cât privește a doua condiție, s-a reținut că reclamanta a invocat și drepturile sale rezultate din contractul de licență încheiat cu E. "Save the Children", cu privire la două mărci comunitare și una internațională. Însă, art. 36 conferă calitate doar titularului mărcii să promoveze o acțiune în contrafacere, iar art. 44 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 prevede expres că "Dacă în contractul de licență nu este stipulat altfel, licențiatul nu poate introduce în justiție o acțiune în contrafacere fără consimțământul titularului mărcii.". Or, în contractul de licență depus la dosar există chiar clauze care interzic reclamantei să acționeze în justiție vreun terț pentru încălcarea mărcilor, dacă nu există acordul prealabil în acest sens al titularului de marcă. Cum reclamanta nu a făcut dovada că ar fi obținut un astfel de acord de la titularul mărcilor "Save the Children", această condiție a fost analizată doar din perspectiva drepturilor pe care reclamanta le are în calitate de titulară a mărcii naționale "Salvați Copiii Save the Children România". Din această perspectivă, Curtea s-a reținut că și cea de-a doua condiție este îndeplinită, pârâta nefăcând dovada în prezenta cauză că ar fi avut acordul reclamantei pentru a folosi semnul "Salvați Copiii" sau "Salvați Copiii 2009".

În privința celei de-a treia condiții, care presupune a se stabili dacă utilizarea semnului aduce atingere sau este susceptibilă să aducă atingere funcțiilor mărcii, în special caracterului distinctiv al acesteia, în cauza C-17/06 - "C. împotriva D.", CJUE a reținut că, "din economia articolului 5 din directivă rezultă că utilizarea unui semn pentru produse sau servicii, în sensul alin. (1) și (2) ale acestui articol (corespunzând art. 36 alin. (2) și (3) din Legea nr. 84/1998-n.red.), este o utilizare în scopul de a distinge produsele sau serviciile respective, în timp ce alin. (5) al aceluiași articol are în vedere "utilizarea unui semn în alte scopuri decât de a distinge produsele sau serviciile" (Hotărârea din 23 februarie 1999, BMW, C 63/97, Rec., p. I 905, punctul 38)."

Totodată, CJUE a stabilit că:

"(21) … o denumire socială, un nume comercial sau o emblemă nu au, în sine, funcția de a distinge produse sau servicii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Robelco, C 23/01, Rec., p. I 10913, punctul 34, și Hotărârea Anheuser Busch, citată anterior, punctul 64). Într-adevăr, o denumire socială are ca obiect identificarea unei societăți, în timp ce un nume comercial sau o emblemă are ca obiect desemnarea unui fond de comerț. Așadar, atunci când utilizarea unei denumiri sociale, a unui nume comercial sau a unei embleme se limitează la identificarea unei societăți sau la desemnarea unui fond de comerț, această utilizare nu ar putea fi considerată ca având loc "pentru produse sau servicii" în sensul articolului 5 alin. (1) din directivă.

(22) În schimb, atunci când un terț aplică semnul care constituie denumirea sa socială, numele său comercial sau emblema sa pe produsele pe care le comercializează, are loc o utilizare "pentru produse", în sensul articolului 5 alin. (1) din directivă (a se vedea în acest sens Hotărârile Arsenal Football Club, punctul 41, și F., punctul 20,…).

(23) În plus, chiar în lipsa aplicării semnului, are loc o utilizare "pentru produse sau servicii" în sensul prevederii menționate atunci când terțul utilizează semnul respectiv astfel încât se stabilește o legătură între semnul care constituie denumirea socială, numele comercial sau emblema terțului și produsele comercializate sau serviciile furnizate de terț.".

Raționamentul CJUE este aplicabil și în prezenta cauză, în care situația de fapt este quasi-identică, singura diferență, fără relevanță în contextul analizat, fiind dată de împrejurarea că nu este vorba de utilizarea semnului pentru produse, ci pentru servicii (în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada utilizării de către pârâtă a semnului pe vreun produs).

Această condiție a fost apreciată ca îndeplinită în cauză, întrucât din modul de folosire a semnului, așa cum rezultă din extrasele paginilor de internet în care pârâta își promova propria activitate de strângere de fonduri, se poate reține că utilizarea semnului nu a fost pentru identificarea pârâtei, funcție specifică denumirii, ci a fost folosită cu rol de marcă, serviciile sale fiind făcute publice și fiind promovate sub acest semn, care îi asigura, de altfel, și posibilitatea ca aceste servicii să fie confundate cu cele quasi-identice prestate de reclamantă sub semnul "Salvați copiii" cu mult timp anterior datei înființării pârâtei (în virtutea dreptului de utilizare obținut prin contractul de licență), semn înregistrat ulterior și ca marcă națională.

Referitor la a patra condiție, a reținut instanța de apel că cele două semne sunt asemănătoare, având ca element dominant elementul verbal comun "Salvați copiii". Împrejurarea că marca reclamantei mai conține un element grafic nu determină o vădită diferențiere între cele două semne, întrucât desemnarea verbală a mărcii reclamantei nu poate fi făcută decât prin elementul verbal. Cât privește expresia "Save the Children România", ea nu face decât să reia în engleză aceeași expresie și, fiind alăturată numelui țării - România - are rolul de a indica legătura mărcii naționale cu mărcile "Save the Children" europene și internaționale. Practic, această parte din elementul verbal al mărcii, pe lângă faptul că este redată foarte discret în cadrul ansamblului mărcii, are rol de a indica o afiliere și este ignorat de public fie pentru că nu cunoaște limba engleză, fie pentru că o cunoaște și, prin urmare, identifică expresia "Save the Children" ca fiind traducerea elementului verbal dominant "Salvați Copiii". Totodată, prezența elementului numeric în cadrul semnului pârâtei - 2009 - nu îi conferă semnului o identitate care să o diferențieze în mod esențial de marca reclamantei. Prin urmare, din punct de vedere vizual mărcile sunt mediu similare, similitudinea fiind dată de elementul dominant identic al celor două semne, elementele diferite neavând capacitatea de a conferi identități diferite semnelor în conflict. Din punct de vedere gramatical se poate reține că rostirea semnelor se face prin intermediul unui număr semnificativ diferit de silabe. Cu toate acestea, din punct de vedere auditiv cele două semne sunt puternic similare, întrucât sunt desemnate prin intermediul elementului verbal comun "Salvați copiii", elementul numeric din semnul pârâtei tinzând să fie ignorat în pronunție. Chiar dacă este rostit, el nu are caracter distinctiv în sine și nici nu pare a fi un element de diferențiere, ci mai degrabă un element de poziționare într-o înșiruire care are ca element comun sintagma "Salvați copiii" și, pe de altă parte, un număr de ordine, cu rol de identificare în cadrul șirului. Din punct de vedere conceptual, semnele sunt puternic similare, având caracter puternic sugestiv în ce privește destinatarii finali ai serviciilor furnizate. Caracterul sugestiv nu poate fi reținut însă pentru produse. Prin urmare, în ansamblu, cele două semne sunt puternic similare.

Activitatea pârâtei s-a desfășurat, cel puțin la nivel declarativ, în domeniul activităților caritabile având ca destinatari finali copiii. Prin urmare, activitatea public desfășurată de pârâtă sub semnul în litigiu este quasi-identică cu parte din serviciile pentru care reclamanta a înregistrat marca (servicii din clasele 35-atragere de sponsorizări, 36-strângere de fonduri în scopuri caritabile și 41-educație, organizarea și desfășurarea de seminarii/training-uri/workshop-uri; organizarea de competiții (referitoare la educație); informații referitoare la educație; servicii educaționale; organizarea de expoziții în scopuri culturale și educaționale; publicarea de texte, în alte scopuri decât cele publicitare; învățământ; publicarea/scrierea de texte, în alte scopuri decât cele publicitare; îndrumare vocațională).

Cât privește existența riscului de confuzie, incluzând și riscul de asociere, a constatat instanța de apel că acesta decurge din puternica similitudine a semnelor, din quasi-identitatea între serviciile pentru care este înregistrată marca reclamantei și activitatea public declarată a pârâtei, publicul confruntat cu cele două semne fiind tentat să considere că serviciile prestate sub aceste semne provin de la aceeași entitate sau, dacă totuși sesizează diferențele dintre semne, fie va fi tentat să considere că serviciile provin de la o subdiviziune a reclamantei specializată pe anumite servicii din cele prestate de reclamantă, fie că serviciile provin de la o entitate diferită de reclamantă, dar aflată cu aceasta în legături juridice, economice, tehnice, de know-how. Mai mult, datorită identității elementului dominant comun celor două semne, momentul la care este rostit elementul numeric din semnul folosit de pârâtă este ulterior momentului la care rostirea sintagmei "Salvați copiii" deja a evocat în mintea consumatorului marca reclamantei, ceea ce determină un risc crescut de confuzie/asociere.

De altfel, în cauză nu doar că se poate reține existența unui risc de confuzie, care include și riscul de asociere, dar s-a dovedit că acest risc s-a și realizat, pârâta obținând o serie de fonduri care ulterior au fost deturnate de la scopul declarat la strângerea lor, la strângerea acestor fonduri profitând de faptul că donatorii, confruntați cu semnul utilizat de pârâtă, au considerat că au de-a face cu reclamanta sau cu o entitate care lucrează în folosul reclamantei pentru a strânge fondurile necesare desfășurării programelor reclamantei.

Prin urmare, Curtea a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Cât privește invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 84/1998, care privesc situația în care semnul identic sau asemănător cu marca este folosit pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, s-a reținut că nu sunt aplicabile în speță în condițiile în care s-a reținut că s-a făcut dovada folosirii semnului asemănător mărcii reclamantei pentru produse identice cu cele pentru care marca este înregistrată. Reclamanta a dat relevanță doar părții finale a art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 84/1998, invocând renumele propriei mărci și utilizarea semnului de către pârâtă cu singurul scop de a se folosi de notorietatea mărcii reclamantei pentru a dobândi foloase în interes propriu. Or, partea finală a textului nu poate fi valorificată în mod autonom, ci doar în măsura în care există situația premisă a respectivului text, aceea ca semnul identic sau asemănător mărcii să fie folosit pentru produse/servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată.

În decizia de casare s-a stabilit însă că aceste susțineri ale reclamantei referitoare la renumele mărcii sale și la faptul că pârâta a profitat de acest renume trebuie valorificate din perspectiva incidenței sau nu în cauză a limitării exercițiului dreptului la marcă prevăzută de art. 39 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

Analizând aceste susțineri ale reclamantei din perspectiva impusă prin decizia de casare, Curtea a reținut că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998 reprezintă transpunerea dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. a) din Directiva 2008/95/CE, care a preluat în mod identic dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Directiva 89/104/CEE.

Tot în cauza C-17/06, CJUE a interpretat dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Directiva 89/104/CEE, reținând următoarele:

"(30) În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 6 alin. (1) litera (a) din directivă, dreptul conferit de marcă nu permite titularului său să interzică unui terț utilizarea, în cadrul comerțului, a numelui și a adresei sale, atât timp cât sunt folosite conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial.

(31) Curtea a statuat că această prevedere nu se limitează la numele persoanelor fizice (Hotărârea Anheuser Busch, citată anterior, punctele 77-80).

(32) Așadar, în ipoteza în care instanța de trimitere ar ajunge la concluzia că, în aplicarea articolului 5 alin. (1) litera (a) din directivă, Céline S.A. este îndreptățită să interzică utilizarea semnului "Céline" de către C. și pentru a permite acestei instanțe să soluționeze litigiul pendinte în fața sa, trebuie să se examineze dacă, într-o situație precum cea din acțiunea principală, articolul 6 alin. (1) litera (a) din directivă se opune ca titularul unei mărci să interzică unui terț să utilizeze ca denumire socială sau ca nume comercial un semn identic cu marca sa.

(33) Curtea a statuat că exigența utilizării "conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial", astfel cum este prevăzută la articolul 6 alin. (1) din directivă, constituie, în esență, expresia unei obligații de loialitate față de interesele legitime ale titularului unei mărci (Hotărârea Anheuser Busch, citată anterior, punctul 82).

(34) În această privință, trebuie amintit că îndeplinirea condiției menționate, de utilizare loială, trebuie apreciată ținând cont de măsura în care, pe de o parte, utilizarea numelui său de către terț este înțeleasă de publicul vizat sau cel puțin de o parte semnificativă a acestui public ca indicând o legătură între produsele sau serviciile terțului și titularul mărcii sau o persoană autorizată să utilizeze marca și, pe de altă parte, de măsura în care terțul ar fi trebuit să fie conștient de acest fapt. Constituie totodată un factor care trebuie luat în considerare în cadrul acestei aprecieri împrejurarea că este vorba despre o marcă având un anumit renume în statul membru în care este înregistrată sau în care se solicită protecția acesteia, renume de care terțul ar putea profita pentru comercializarea produselor sau a serviciilor sale (Hotărârea Anheuser Busch, citată anterior, punctul 83).

(35) Revine instanței de trimitere să efectueze o evaluare globală a tuturor împrejurărilor pertinente ale cauzei din acțiunea principală pentru a aprecia, mai precis, dacă se poate considera că C. practică o concurență neloială față de Céline S.A. (a se vedea în acest sens Hotărârea Anheuser Busch, citată anterior, punctul 84).

(36) Având în vedere totalitatea considerațiilor precedente, este necesar să se răspundă la întrebarea adresată că utilizarea de către un terț care nu a fost autorizat în acest scop a unei denumiri sociale, a unui nume comercial sau a unei embleme identice cu o marcă anterioară, în cadrul unei activități de comercializare a unor produse identice cu cele pentru care a fost înregistrată această marcă, constituie o utilizare pe care titularul mărcii respective este îndreptățit să o interzică în conformitate cu articolul 5 alin. (1) litera (a) din directivă, în cazul care este vorba despre o utilizare pentru produse care aduce atingere sau este susceptibilă să aducă atingere funcțiilor mărcii.

În acest ultim caz, articolul 6 alin. (1) litera (a) din directivă se poate opune unei astfel de interdicții numai dacă utilizarea de către terț a denumirii sale sociale sau a numelui său comercial are loc conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial."

În final, CJUE a statuat:

"Utilizarea de către un terț care nu a fost autorizat în acest scop a unei denumiri sociale, a unui nume comercial sau a unei embleme identice cu o marcă anterioară, în cadrul unei activități de comercializare a unor produse identice cu cele pentru care a fost înregistrată această marcă, constituie o utilizare pe care titularul mărcii respective este îndreptățit să o interzică în conformitate cu articolul 5 alin. (1) litera (a) din Prima directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci, în cazul în care este vorba despre o utilizare pentru produse care aduce atingere sau este susceptibilă să aducă atingere funcțiilor mărcii.

În acest ultim caz, articolul 6 alin. (1) litera (a) din Directiva 89/104 se poate opune unei astfel de interdicții numai dacă utilizarea de către terț a denumirii sale sociale sau a numelui său comercial are loc conform practicilor loiale în domeniul industrial sau comercial.".

Raționamentul CJUE referitor la incidența sau nu a dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. a) din Directivă (art. 39 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 84/1998) se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză, cu diferența, nerelevantă din perspectiva aplicabilității raționamentului, că referirile la art. 5 alin. (1) lit. a) din Directivă din raționamentul CJUE trebuie înțelese în prezenta cauză ca fiind referiri la art. 5 alin. (1) lit. b) din Directivă. Diferența este dată de faptul că în cauza Celine semnul și marca erau identice și, prin urmare, s-a pus problema interpretării dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Directivă (corespunzând art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 84/1998), în timp ce în prezenta cauză este incidentă ipoteza prevăzută de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998 (corespunzând art. 5 alin. (1) lit. b) din Directivă), întrucât marca și semnul nu sunt identice. Diferența nu este relevantă întrucât nu există vreun argument pentru care raționamentul CJUE să nu fie aplicabil și ipotezei în care semnele în conflict sunt doar asemănătoare, iar nu identice, dacă se poate reține că "utilizarea numelui său de către terț este înțeleasă de publicul vizat sau cel puțin de o parte semnificativă a acestui public ca indicând o legătură între produsele sau serviciile terțului și titularul mărcii sau o persoană autorizată să utilizeze marca" astfel încât această utilizare "aduce atingere sau este susceptibilă să aducă atingere funcțiilor mărcii" și este neconformă practicilor loiale.

În verificarea întrunirii în cauză a condițiilor reținute în raționamentul CJUE din cauza sus-menționată, a reținut instanța de apel că utilizarea de către pârâtă a denumirii sale "Salvați copiii 2009" a fost făcută cu rol de marcă, pentru ca serviciile sale, promovate sub acest semn, să fie confundate sau cel puțin asociate de public cu cele oferite de reclamantă sub marca "Salvați copiii", marcă renumită în România (și nu numai în România) în domeniul activităților caritabile având ca destinatari copiii. Scopul de a profita de renumele mărcii reclamantei a fost atins de pârâtă, care s-a folosit de asemănarea denumirii sale cu marca reclamantei și a strâns sume de bani pentru pretinse scopuri caritabile destinate unor copiii, bani care au fost însă folosiți în alte scopuri, ceea ce a atras și consecințe de ordin penal pentru administratorul pârâtei. Este evident neconformă unei utilizări loiale și de bună-credință o asemenea manieră de folosire de către pârâtă a denumirii, pentru a fi asociată în mod nelegitim cu reclamanta, activitatea acesteia și marca sub care reclamanta și-a făcut cunoscute produsele/serviciile, cu atât mai mult cu cât serviciile prestate de pârâtă sub semnul asemănător mărcii au fost de natură să aducă atingere renumelui mărcii reclamantei, care a fost asociată cu faptele de natură penală desfășurate de pârâtă.

Prin urmare, s-a constatat că s-a făcut dovada în cauză a întrunirii condițiilor pentru existența faptei de contrafacere prevăzute de art. 36 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 84/1998, contrafacere realizată prin folosirea de către pârâtă a denumirii "Salvați copiii 2009" cu rol de marcă și de o astfel de manieră încât aduce atingere dreptului reclamantei asupra mărcii "Salvați copiii".

Cât privește motivul de apel prin care s-a invocat greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 8 din Convenția de la Paris, instanța de apel l-a apreciat nefondat.

Astfel, nici reclamanta și nici pârâta nu au "nume comerciale", nefiind persoane juridice cu scop lucrativ. Ele au denumiri. Denumirea nu poate fi asimilată numelui comercial, noțiunea de nume comercial fiind incompatibilă cu scopul nepatrimonial al reclamantei și al pârâtei. Chiar dacă o astfel de persoană juridică fără scop patrimonial poate face acte de comerț în vederea îndeplinirii scopului său nepatrimonial și, așa cum s-a reținut și în cauza C-442/07, poate fi titulara unei mărci pentru a individualiza produsele și serviciile sale de cele ale altei entități, nu există nici un temei și nici vreo rațiune pentru care denumirea unei astfel de persoane juridice să fie asimilată numelui comercial pentru a se invoca protecția acesteia în temeiul art. 8 al Convenției de la Paris, care are în vedere doar protecția acelor elemente care pot face obiect al proprietății industriale. Mai mult, în privința denumirilor, așa cum deja s-a reținut la analiza calității procesuale a Ministerului Justiției, există o reglementare specială care conține o cale prin care denumirile persoanelor juridice fără scop patrimonial pot fi apărate, iar reclamanta nu a apelat la această cale pentru a obține anularea (radierea) denumirii pârâtei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă la data de 06.06.2019, apelanta reclamantă Organizația "Salvați Copiii" a solicitat, în contradictoriu cu intimații - pârâți B. și Ministerul Justiției, completarea dispozitivului deciziei civile nr. 400A/03.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a Civil, în sensul anulării denumirii "B." aparținând pârâtei, considerând apelanta că instanța a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind anularea denumirii "B.", aparținând pârâtei, astfel cum rezultă din dispozitivul hotărârii.

Prin decizia nr. 1332 A/02.10.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare dispozitiv a deciziei civile nr. 400A/03.04.2018.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data 27.05.2011 apelanta a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună, printre altele, următoarele:

(i) să anuleze denumirea "B.", aparținând pârâtei;

(ii) să oblige pârâta să-și modifice denumirea asociației (numele persoanei juridice) într-o denumire care să nu mai includă în nici o formă, total sau parțial, sintagma "Salvați Copiii" înregistrată de reclamantă ca marca sau asupra căreia reclamanta are drepturi de licențiere, într-un termen de 15 zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii.

Cele două capete sunt în mod evident alternative, în sensul că admiterea primului capăt de cerere, implicând aplicarea unei sancțiuni cu caracter retroactiv, lasă fără obiect al doilea capăt de cerere. Prin urmare, analiza celui de-al doilea capăt de cerere poate fi realizată doar în măsura în care primul capăt de cerere este găsit neîntemeiat.

Or, Curtea a arătat motivele pentru care nu poate fi primit primul capăt de cerere, cel prin care se solicita anularea denumirii "B.", atât din perspectiva procedurilor de urmat având în vedere calitatea pârâtei de persoană juridică fără scop patrimonial (pg. 15 din decizie), cât și din perspectiva protecției denumirii ca nume comercial invocată de reclamantă, astfel că a trecut la analiza capătului de cerere alternativ prin care se solicita obligarea pârâtei la modificarea denumirii în considerarea drepturilor reclamantei asupra mărcii "Salvați Copiii".

Totodată, Curtea s-a pronunțat asupra singurului apel cu care a fost legal sesizată.

În consecință, nu sunt întrunite condițiile art. 2812 C. proc. civ.

Împotriva deciziei nr. 400A din 3 aprilie 2018 și a deciziei nr. 1332A din 2 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta Organizația "Salvați Copiii".

Prin cererea de recurs îndreptată împotriva deciziei civilă nr. 400 A din 03.04.2018 precizează recurenta că solicită: modificarea în parte a deciziei recurate cu privire la partea din considerente prin care instanța de apel a reținut că:

"denumirea nu poate fi asimilată numelui comercial" și "nu există nici un temei și nici vreo rațiune pentru care denumirea unei astfel de persoane juridice să fie asimilată numelui comercial pentru a se invoca protecția acesteia în temeiul art. 8 al Convenției de la Paris, care are în vedere doar protecția acelor elemente care pot face obiect al proprietății industriale"; în consecință, admiterea apelului astfel cum a fost formulat, inclusiv cu privire la cererea de anulare a denumirii B., aparținând intimatei-pârâte, pentru considerentul că aduce atingere drepturilor anterioare asupra denumirii reclamantei, protejată prin dispozițiile art. 8 din Convenția de la Paris; menținerea celorlalte dispoziții privind obligarea intimatei-pârâte la modificarea denumirii astfel încât să nu mai includă în nicio formă, total sau parțial, sintagma "Salvați Copii și la publicarea în presa centrală si în presa din Focșani a dispozitivului hotărârii, suportând costurile unei asemenea publicări, aceste dispoziții fiind intrate în puterea lucrului judecat.

În motivarea recursului astfel promovat, se arată în esență că:

Instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 8 din Convenția de la Paris, critică ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. anterior (1865).

Instanța de apel s-a limitat la a expune concluzia că o denumire nu poate fi asimilată unui nume comercial, pentru că nu există nici temei, dar nici o rațiune pentru a se reține o asemenea asimilare. Nicio analiză nu precedă o asemenea concluzie, ceea ce contravine îndrumărilor din Decizia de casare.

A reținut instanța că art. 8 al Convenției de la Paris are în vedere doar protecția acelor elemente care pot fac obiect al proprietății industriale.

Din acest considerent, printr-o interpretare per a contrario, rezultă că denumirea unei persoane juridice fără scop patrimonial nu face obiectul proprietății industriale.

Precizează recurenta că scopul criticii formulate este tocmai o asemenea analiză pe care instanța de apel ar fi trebuit să o facă, pentru a ajunge la o concluzie corectă, temeinic motivată, care să se bucure de legalitatea unor considerente și care să constituie fundamentul deciziei finale.

Se mai menționează că au caracter decisiv considerentele criticate, situație față de care consideră recurenta că se impune un control judiciar al Înaltei Curți, având în vedere importanța problemei de drept asupra căreia Curtea de Apel s-a oprit, deși în speță sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. anterior (1865), care nu prevedeau expres posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva considerentelor.

Reconfigurarea normelor de procedură civilă prin C. proc. civ. în vigoare în prezent, este evocată ca un argument suplimentar pentru a invoca interesul recurentei-reclamante în formularea prezentei căi de atac împotriva unor considerente importante, decisive, care ar putea intra în puterea lucrului judecat, cu efecte prejudiciabile în viitor pentru recurenta-reclamantă. De asemenea, sunt evocate opinii doctrinare.

În continuare, se expun argumentele referitoare la nelegalitatea soluției adoptate cu privire la lipsa protecției invocate asupra denumirii Organizația "Salvați Copiii" în temeiul art. 8 al Convenției de la Paris, respectiv:

Din Decizia recurată nu rezultă că instanța de apel ar fi cercetat în vreun fel posibile temeiuri care să justifice incidența art. 8 din Convenția de la Paris.

Rezultă din textul art. 1 alin. (3) din menționata Convenție că scopul legiuitorului a fost acela de a institui protecție juridică oricărei forme de proprietate industrială, indiferent dacă este vorba sau nu de industrie, comerț, agricultură, etc. În mod expres se arată în această normă că "proprietatea industrială se înțelege in sensul cel mai larg și se aplică nu numai (...)", ceea ce exclude limitarea impusă de instanța de apel.

În plus față de temeiul de drept oferit de Art. 1 alin. (3) al Convenției de la Paris, temeiuri suplimentare care confirmă protecția ca drept de proprietate industrială a unei denumiri sunt - în susținerea recurentei - următoarele: art. 1 și 8 din Acordul din 15 aprilie 1994 privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuala legate de comerț (Acordul privind TRIPS); Art. 44 din Regulamentul privind organizarea Registrului asociațiilor și fundațiilor, Registrul federațiilor și Registrul național al persoanelor fără scop patrimonial; Legea nr. 22/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, prin care s-a modificat art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000.

Consideră recurenta că este greșită și lipsită de orice fundament juridic concluzia instanței în sensul că denumirea nu poate fi asimilată numelui comercial, pentru că nu există vreo rațiune pentru care denumirea unei astfel de persoane juridice să fie asimilată numelui comercial spre a se invoca protecția acesteia în temeiul art. 8 al Convenției de la Paris.

În opinia recurentei, rațiunea recunoașterii unei asemenea protecții conferite de art. 8 din Convenția de la Paris rezidă tocmai în textele de lege invocate anterior, prin art. 1 al Convenției fiind expres stabilit faptul că "proprietatea industrială se înțelege în sensul cel mai larg și se aplică nu numai industriei și comerțului propriu-zis (...), iar legiuitorul național are în vedere tocmai această protecție extinsă, prin normele cuprinse în legislația aplicabilă persoanelor juridice fără scop lucrativ. Analiza legilor aplicabile în cazul entităților lipsite de scop lucrativ prin raportare la legislația privind persoanele juridice care desfășoară activități comerciale și se bucură de protecția numelor comerciale ca drepturi de proprietate industrială, relevă o reglementare similară.

Astfel, pentru identitate de rațiune (regăsită și în reglementarea națională), protecția acordată numelui comercial prin art. 8 din Convenție trebuie extinsă și cu privire la denumirile unor persoane fără scop lucrativ.

Consideră recurenta că au fost ignorate prevederile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 26/2000 prin aprecierea instanței de apel în sensul că art. 8 al Convenției de la Paris are în vedere doar protecția acelor elemente care fac obiect al proprietății industriale, iar denumirea unei entități juridice fără scop patrimonial nu ar face parte din categoria elementelor ce fac obiect al proprietății industriale. Faptul că în varianta anterioară a O.G. nr. 26/2000 nu se prevedea expres acest aspect, nu poate reprezenta o justificare rezonabilă pentru soluția dată prin Decizia recurată, care nu este în acord cu spiritul normelor legale anterior invocate.

Se susține că acesta era ratio legis și înainte de modificarea O.G. nr. 26/2000 prin Legea nr. 22/2014, întrucât atât în expunerea de motive a inițiatorilor, cât și în raportul pozitiv al Comisiei Juridice din Camera Deputaților (cameră decizională) se indică în mod clar și precis că modificarea este necesară tocmai din cauză că voința legiuitorului este interpretată în mod greșit și incoerent și că, în fapt, există situații de conflict care, în lipsa unor interpretări eronate și incoerente ale art. 7 alin. (3), nu ar fi existat.

Precizează recurenta că noul art. 7 alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2000 are caracter de normă de ordine publică, având în vedere că legiuitorul a stabilit un termen de decădere de 2 ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 22/2014, în care să se procedeze la schimbarea denumirii acelor asociații și fundații care încălcau denumiri preexistente. Or, aceasta este și situația intimatei-pârâte G., a cărei denumire a fost eliberată în mod nelegal de către Ministerul Justiției, cu încălcarea drepturilor de proprietate industrială anterioare ale recurentei, asupra denumirii. În plus, sunt invocate prevederile art. 44 din Regulament.

Raportat la aceste norme, se susține că și legislația anterioară ocrotea expres drepturile asupra denumirii anterioare, aspect ce reflectă încă o dată nelegalitatea și netemeinicia Deciziei recurate.

Se mai arată că, deși O.G. nr. 26/2000 și Legea mărcilor au în vedere drepturi distincte, acestea nu se exclud una pe cealaltă, dar nici nu înlătură reținerea unei duble încălcări, în sensul că o asociație constituită și funcționând potrivit O.G. nr. 26/2000 are obligația de a respecta drepturile de proprietate industrială anterioare, fie că este vorba de titularii unor mărci conferite în temeiul Legii Mărcilor, fie că este vorba de titularii unor denumiri anterioare acordate în temeiul O.G. nr. 26/2000. Instanța de judecată este chemată să constate și să remedieze toate aceste încălcări, acolo unde ele există.

Pentru că regimul juri