ÎCCJ — Cameră preliminară. Competența procurorului

Conform art. 56 alin. (3) lit. a) raportat la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror în cazul infracțiunilor săvârșite de avocați, inclusiv în cazul infracțiunilor de evaziune fiscală comise de persoanele care au această calitate. Dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 241/2005 - potrivit cărora expresia „organe competente” privește organele cu atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, precum și organele de cercetare penală ale poliției judiciare - nu instituie reguli de competență în materia infracțiunilor de evaziune fiscală, care să atribuie organelor de cercetare penale ale poliției judiciare competența exclusivă de efectuare a urmăririi penale, ci definesc expresia „organe competente” în înțelesul Legii nr. 241/2005, care utilizează această expresie în conținutul normelor de incriminare prevăzute în art. 4 și în art. 5.

În conformitate cu dispozițiile art. 173 alin. (1) C. proc. pen., expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală, normele de procedură penală incidente în materia numirii expertului neprevăzând tragerea la sorți a acestuia. Dispozițiile art. 331 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la numirea expertului prin tragere la sorți, nu sunt aplicabile în procesul penal în temeiul art. 2 C. proc. civ., întrucât Codul de procedură penală reglementează procedura numirii expertului.

Dispozițiile Codului de procedură penală sau ale O. G. nr. 2/2000 nu prevăd obligativitatea citării sau a convocării părților la efectuarea expertizei contabile. Prevederile art. 92 C. proc. pen., referitoare la încunoștințarea avocatului suspectului sau al inculpatului cu privire la efectuarea actelor de urmărire penală, nu sunt incidente în cazul efectuării expertizei, în acest caz fiind aplicabile dispozițiile legale exprese care reglementează materia administrării probei cu expertiza și care nu prevăd participarea avocatului la efectuarea expertizei.

În cazul în care organul de urmărire penală, în aplicarea dispozițiilor art. 173 alin. (4) C. proc. pen. și ale art. 18 alin. (1) din O. G. nr. 2/2000, a asigurat respectarea dreptului inculpatului la un expert nominalizat de acesta pentru a participa la efectuarea expertizei, neparticiparea expertului la efectuarea expertizei, din culpa inculpatului care nu a încheiat un contract cu expertul nominalizat, nu determină nelegalitatea expertizei.

Excluderea probelor nu constituie o sancțiune procesuală autonomă, ci este subsumată sancțiunii nulității și intervine numai în cazul în care se constată nulitatea absolută sau relativă a actului prin care s-a dispus ori s-a autorizat administrarea unei probe sau prin care aceasta a fost administrată. I.C.C.J., Secția penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 131 din 12 februarie 2021 Prin încheierea nr. 46/F-CC-CP din 16 septembrie 2020, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a dispus următoarele: În baza art. 345 C. proc. pen., a respins cererile și excepțiile formulate de inculpatul A. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. X. din data de 6 martie 2020, întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești privind pe inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. A constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul A. Împotriva încheierii nr. 46/F-CC-CP din 16 septembrie 2020, inculpatul A. a formulat contestație, solicitând desființarea acesteia și restituirea cauzei la organul competent în vederea refacerii urmăririi penale. Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și excepțiilor formulate, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciază ca fiind nefondată contestația formulată de inculpatul A. Preliminar, notează că, din interpretarea dispozițiilor art. 342 C. proc. pen., care reglementează obiectul procedurii de cameră preliminară, rezultă atribuțiile judecătorului de cameră preliminară de a verifica, după trimiterea în judecată, chestiuni punctuale, enumerate limitativ, respectiv competența instanței sesizate prin rechizitoriu, legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și legalitatea efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, examenul judecătorului de cameră preliminară are un caracter preponderent formal, fiind limitat la chestiuni ce țin, în mod esențial, de legalitatea actelor procesuale ori procedurale efectuate în faza de urmărire penală ori de legalitatea probelor în sine. De asemenea, activitatea judecătorului de cameră preliminară nu privește fondul cauzei, în această fază procesuală nefiind verificată temeinicia, respectiv aparența de temeinicie a probelor sau a trimiterii în judecată și nici caracterul complet al urmăririi penale sau oportunitatea ori suficiența probelor administrate în acuzare. Analizând în aceste coordonate teoretice motivele invocate de contestatorul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate, între altele, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Astfel, cu privire la criticile formulate în contestație vizând încălcarea dispozițiilor referitoare la competența procurorului, completul de 2 judecători apreciază că sunt nefondate. Potrivit art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., infracțiunile săvârșite de avocați se judecă în primă instanță de curtea de apel. Competența procurorului este reglementată în art. 56 C. proc. pen. care statuează în alin. (3) lit. a) că urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță aparține curții de apel. Or, în condițiile în care în prezenta cauză se efectuau cercetări cu privire la pretinse infracțiuni comise de un avocat, iar, potrivit art. 56 alin. (3) lit. a) raportat la art. 38 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., urmărirea penală se efectuează obligatoriu de către procuror, rezultă, în mod cert, că procurorul era obligat, potrivit legii, să efectueze personal actele de urmărire penală, respectiv să administreze personal probele, cu excepția situațiilor în care se impunea delegarea conform art. 201 C. proc. pen. Mai mult, procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce și le supraveghează (art. 56 alin. 2 C. proc. pen.). Dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 241/2005, invocate de contestator, nu instituie o competență specială de efectuare a urmăririi penale, exclusiv de către organele de cercetare penală. Textul legal invocat este cuprins în Capitolul I cu titlul - Dispoziții generale din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și definește termenii și expresiile folosite în cuprinsul actului normativ primar. Potrivit art. 2 lit. g), expresia „organe competente” vizează organele care au atribuții de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau vamale, potrivit legii, precum și organele de cercetare penală ale poliției judiciare. În conținutul Legii nr. 241/2005, această sintagmă este folosită în incriminarea faptelor prevăzute în art. 4 și art. 5 din lege. Așadar, noțiunea de „organe competente” la care se referă Legea nr. 241/2005 nu instituie reguli de competență în materia infracțiunilor de evaziune fiscală, ci definește, așa cum s-a arătat deja, înțelesul unor termeni și expresii din conținutul legii. Prin urmare, sintagma respectivă nu poate fi extinsă la alte situații decât cele avute în vedere expres de legiuitor. În concluzie, dispozițiile cuprinse în Codul de procedură penală, relevate anterior, sunt cele care stabilesc competența organelor de urmărire penală. De asemenea, criticile contestatorului inculpat referitoare la expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale sunt apreciate ca fiind neîntemeiate. Prealabil, completul de 2 judecători notează că prerogativa judecătorului de cameră preliminară de verificare a legalității administrării probelor în cursul urmăririi penale presupune verificarea incidenței vreunuia dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 281 C. proc. pen. sau a unei alte încălcări a legii în procesul de administrare a probelor care să atragă incidența nulității relative în condițiile art. 282 din același cod. Deopotrivă, în procedura camerei preliminare, se verifică dacă dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat în cursul urmăririi penale în procesul de administrare a probatoriului. Astfel, judecătorul de cameră preliminară analizează legalitatea administrării probelor de către organele de urmărire penală prin raportare la actul prin care s-a dispus, autorizat, încuviințat, confirmat proba, mijlocul de probă ori procedeul probatoriu și/sau prin raportare la actul prin care mijlocul de probă a fost administrat. În situația în care se constată că actul prin care a fost dispusă/autorizată/ administrată proba este afectat fie de o nulitate absolută, fie de o nulitate relativă, invocată în condițiile legii, intervine sancțiunea excluderii respectivei probe. Excluderea probelor nelegal administrate nu este o sancțiune procesuală autonomă, ci este subsumată sancțiunii nulității și intervine numai în măsura în care se constată nulitatea absolută sau relativă a actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată. Judecătorul de cameră preliminară nu verifică temeinicia sau fiabilitatea probatoriului, aptitudinea acestuia de a conduce la pronunțarea unei soluții de condamnare/amânare a aplicării pedepsei/renunțare la aplicarea pedepsei, după cum acesta nu verifică pertinența, concludența sau utilitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, analiza fiind limitată exclusiv în sfera legalității. În raport de aceste ultime considerente, criticile apărării ce vizează conținutul raportului de expertiză contabilă, caracterul presupus incert al prejudiciului stabilit de expert, cuantumul și modalitatea de calcul a acestuia în raport de normele legale incidente în situația fiscală concretă a inculpatului sunt chestiuni care nu țin de legalitatea administrării probei cu expertiza, ci de temeinicia acesteia, aspect care nu poate fi analizat de judecătorul de cameră preliminară, ci este atribuția exclusivă a instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în fond. În consecință, completul de 2 judecători va analiza numai motivele de nelegalitate invocate de inculpat referitoare la expertiza întocmită în cauză. Verificând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, completul de 2 judecători constată că, prin ordonanța din data de 27 septembrie 2018, procurorul a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile. Pentru efectuarea expertizei a fost numit expertul B. din cadrul Biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile al Tribunalului Argeș. Prin aceeași ordonanță, procurorul a stabilit și obiectivele expertizei. De menționat că expertul a fost numit de procuror din lista înaintată, la solicitarea parchetului, de Tribunalul Argeș - Biroul local pentru expertize judiciare tehnice și contabile, având specialitățile: contabilitate, contabilitate - societăți comerciale și alte entități economice, contabilitate - instituții publice, fiscalitate. La data de 3 octombrie 2018, expertul a fost invitat la sediul organului de urmărire penală, unde i s-au adus la cunoștință obiectul expertizei, întrebările la care trebuie să răspundă, punându-i-se în vedere că are dreptul de a face observații, de a cere modificarea sau completarea lor. Totodată, i s-a adus la cunoștință că, pentru efectuarea expertizei, va putea lua legătura cu părțile numai cu încuviințarea și în condițiile stabilite de procuror. La data de 15 octombrie 2018, s-au adus la cunoștința suspectului A., în prezența apărătorului ales, că, în cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile și obiectivele stabilite, precum și drepturile sale. În consecință, inculpatul a arătat că dorește ca la efectuarea expertizei să participe un expert parte și că urmează să depună observații la obiectivele expertizei. Prin cererea din data de 22 octombrie 2018, inculpatul a contestat modul în care procurorul a desemnat expertul (solicitând tragerea la sorți a acestuia), a arătat că urmează să-și desemneze în calitate de expert parte pe C. și a formulat observații cu privire la obiectivele expertizei, solicitând modificarea și completarea acestora. Prin ordonanța din 14 decembrie 2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a respins plângerea formulată de suspectul A. împotriva ordonanței nr. X. din 27 septembrie 2018. În motivarea soluției, s-a arătat că normele procedurale nu prevăd ca desemnarea expertului să se facă prin tragere la sorți, organul de urmărire penală fiind obligat doar la alegerea unui expert din lista Biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile, procedură care a fost respectată în cauză. De asemenea, s-a menționat că tragerea la sorți a expertului se face în dosarele civile conform art. 331 C. proc. civ., text legal care nu este aplicabil în cauzele penale. Prin ordonanța din data de 18 decembrie 2018, între altele, procurorul a admis, în parte, cererea suspectului A. de modificare și completare a obiectivelor expertizei și a reformulat întrebările la care expertul urma să răspundă. Astfel, prin ordonanța din data de 19 decembrie 2018, procurorul a definitivat obiectivele expertizei, menționând expres întrebările la care urma să răspundă expertul desemnat și a luat act de participarea, în calitate de expert parte, a lui C., numit la solicitarea suspectului A. Raportul de expertiză contabilă judiciară a fost depus la data de 28 februarie 2019. Expertul parte propus de inculpat nu a participat la efectuarea expertizei; din corespondența purtată de expertul desemnat oficial cu expertul parte a rezultat că expertul nu a fost contactat de inculpat în vederea încheierii contractului de reprezentare - prestări servicii, astfel că acesta nu a putut participa la efectuarea expertizei și formularea unui punct de vedere, aspect ce rezultă și din mențiunile olografe aflate la finalul raportului de expertiză. Inculpatul a fost citat pentru a i se aduce la cunoștință concluziile raportului de expertiză, conform mențiunilor procesului-verbal încheiat la 19 martie 2019, înmânându-i-se un exemplar, prin intermediul apărătorului ales, la data de 21 martie 2019. La data de 4 aprilie 2019, inculpatul a formulat mai multe obiecțiuni care au fost respinse de procuror prin ordonanța din data de 27 mai 2019. Plângerea formulată de inculpat, la data de 11 iunie 2019, împotriva ordonanței menționate a fost respinsă de procurorul general prin ordonanța din data de 12 august 2019. În raport de cele menționate, se constată că organul de urmărire penală a respectat dispozițiile legale atât cu ocazia dispunerii probei cu expertiza, cât și cu privire la administrarea acesteia. În ceea ce privește critica privind modalitatea de desemnare a expertului de către organul de urmărire penală, apreciată de contestator ca fiind arbitrară în lipsa tragerii la sorți a acestuia, completul de 2 judecători constată că nu este întemeiată pe dispozițiile legale incidente în cauză. Potrivit art. 17 alin. (1) din O. G. nr. 2/2000, expertul este numit de organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei judiciare. Conform art. 173 alin. (1) C. proc. pen., expertul este numit prin ordonanța organului de urmărire penală. Or, se constată că dispozițiile legale precitate au fost respectate în cauză. Așa cum s-a arătat anterior, procurorul a desemnat, prin ordonanța din 27 septembrie 2018, un expert din cadrul Biroului local pentru expertize judiciare tehnice și contabile de pe lângă Tribunalul Argeș. Contrar susținerilor contestatorului, normele procedurale incidente în materia numirii expertului în procesele penale nu prevăd ca desemnarea acestuia să se facă prin tragere la sorți. Dispozițiile art. 331 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd tragerea la sorți a expertului în cauzele civile, nu sunt aplicabile în speță, nefiind incident principiul aplicabilității generale a Codului de procedură civilă și în alte materii, reglementat în art. 2, în condițiile în care dispozițiile Codului de procedură penală reglementează procedura numirii expertului. Referitor la motivul privind nelegalitatea administrării probei cu expertiza generată de necitarea inculpatului sau a apărătorului său la efectuarea expertizei, completul de 2 judecători îl apreciază, de asemenea, neîntemeiat. Contestatorul a invocat, în acest sens, încălcarea prevederilor art. 178 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., dispoziții care reglementează conținutului raportului de expertiză și nu obligativitatea citării sau convocării părților la efectuarea expertizei. Totodată, s-a mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 92 C. proc. pen., în condițiile în care, deși apărătorului inculpatului i s-a admis cererea de participare la orice act de urmărire penală, acesta nu a fost încunoștințat pentru a participa la efectuarea expertizei. Or, dispozițiile legale relevate de apărare vizează strict actele de urmărire penală și nu sunt incidente în situația efectuării unei expertize, în acest din urmă caz fiind aplicabile prevederile legale expres prevăzute în materia administrării probei cu expertiza. Niciuna din dispozițiile procesual penale și nici cele invocate din O. G. nr. 2/2000 nu instituie obligativitatea citării/convocării părților la efectuarea expertizei contabile. Expertul formulează răspunsurile la obiectivele stabilite de organul judiciar în urma consultării înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prin aplicarea dispozițiilor legale. În urma propriului demers analitic, completul de 2 judecători constată că proba cu expertiza a fost dispusă și administrată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, legalitatea probei și a mijlocului de probă aferent nefiind afectate de motive de nulitate absolută sau relativă, astfel încât nu se pune problema excluderii probei. Astfel, au fost respectate dispozițiile legale relative la dispunerea expertizei prevăzute în art. 172 C. proc. pen., precum și cu privire la numirea expertului conform art. 173 din același cod, inculpatului fiindu-i respectat dreptul la alegerea unui expert parte care să participe la efectuarea expertizei. De asemenea, organul de urmărire penală a respectat procedura efectuării expertizei, convocând părțile și expertul, cărora le-a adus la cunoștință obiectul expertizei, întrebările la care expertul trebuie să răspundă. Totodată, li s-a pus în vedere că au dreptul să facă observații cu privire la aceste întrebări și că pot cere modificarea și completarea lor, inculpatul uzând, în mod efectiv, de aceste drepturi prin formularea de observații asupra obiectivelor propuse de organul de urmărire penală, precum și prin formularea propriilor obiective, care au fost admise, în parte, de procuror. Ulterior depunerii raportului de expertiză, inculpatului i s-a adus la cunoștință conținutul acestuia, fiindu-i înmânat, prin intermediul apărătorului, un exemplar. Prin urmare, organul de urmărire penală a respectat obligațiile instituite prin art. 178 alin. (5) C. proc. pen. privind încunoștințarea inculpatului, personal sau prin avocat, cu privire la întocmirea raportului și dreptul acestuia la studierea raportului. În ceea ce privește motivele contestatorului privind neparticiparea la efectuarea expertizei a expertul său parte, acestea nu corespund realității. Astfel, inculpatul, prin cererea depusă la data de 22 octombrie 2018, a comunicat organului de urmărire penală că intenționează să-și angajeze un expert parte care să participe la efectuarea expertizei, în persoana lui C. Urmare a cererii formulate, prin ordonanța din data de 19 decembrie 2018, procurorul a numit, la solicitarea inculpatului, pe C., în calitate de expert parte. Expertul desemnat de organul de urmărire penală a luat legătura cu expertul care i-a comunicat că nu a fost angajat de inculpat, așa încât nu poate participa la efectuarea expertizei și nu poate formula concluzii. În consecință, neparticiparea expertului desemnat de inculpat la efectuarea expertizei se datorează propriei culpe a inculpatului, organul de urmărire penală dispunând toate măsurile necesare în vederea garantării dreptului inculpatului de a avea un expert parte, prevăzute în art. 173 alin. (4) C. proc. pen., respectiv în art. 18 alin. (1) din O. G. nr. 2/2000. Față de cele arătate, completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciază că motivele contestației formulate de inculpatul A. sunt neîntemeiate, iar dispozițiile cuprinse în încheierea atacată de respingere a cererilor și excepțiilor formulate de inculpat, de constatare a legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și de începere a judecății sunt legale. În considerarea argumentelor expuse anterior, în baza art. 347 C. proc. pen., completul de 2 judecători de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii nr. 46/F-CC-CP din 16 septembrie 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.