ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1440/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22.07.2014, sub dosar nr. x/2014, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (Direcția Regională Vamală București), solicitând instanței anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal și procesul-verbal de control nr. x/05.02.2014/nr. ieșire x/05.02.2014, anularea măsurilor subsecvente obligațiilor de plată stabilite în sarcina societății cu referire la calculul si curgerea dobânzilor de întârziere până la stingerea datoriilor, precum și a masurilor privind interzicerea efectuării altor operațiuni de vămuire pana la stingerea integrala a datoriilor fiscale. Reclamanta a transmis răspuns la întâmpinare, la data de 20.10.2014, prin care a arătat și că își completează cererea de chemare în judecată, solicitând și anularea deciziei nr. 727/10.08.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați în soluționarea contestației. Prin încheierile de la termenul de judecată din 27.11.2014 și 22.01.2015, instanța de fond a luat act de modificarea/completarea cererii de chemare în judecată în sensul anulării deciziei nr. 727/10.08.2014, sens în care a dispus introducerea în cauză și citarea DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI, potrivit art. 78 și urm. C. proc. civ.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 822 din 9 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI (Direcția Regională Vamală) și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE GALAȚI, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 822 din 9 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea soluționării cererii în anulare formulate raportat la decizia pentru Regularizarea Situației privind obligațiile suplimentare stabilite de Controlul Vamal si Procesul Verbal de Control nr. 22/SSCV/ZM/MM/05.02.2014, nr. ieșire 2068/05.02.2014. În susținerea motivelor de casare invocate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că hotărârea nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază, conținând totodată motive contradictorii si străine de natura cauzei. Astfel, există numeroase referiri pe care instanța de fond le face cu privire la documentația depusă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, dar totodată mult mai puține mențiuni cu privire la documentația depusă de A. S.R.L.. Aceasta în contextul în care în derularea dosarului dedus judecații, reprezentanții autorității fiscal - vamale nu au fost prezenți la nici un termen de judecată pe parcursul celor aproximativ 2 ani și jumătate interval al litigiului de fond. De asemenea, se poate constata încă din pagina 9 a considerentelor o argumentare contradictorie și chiar neclară a instanței de fond, cu referire la lipsa motivării de drept privind Regulamentul UE nr. 791/2011 din cuprinsul actului administrativ contestat (Decizia de Regularizare nr. 10/05.02.2014), pentru că deși retine în mod corect faptul că orice act/decizie administrativă trebuie motivată în fapt și în drept, conchide în mod absolut greșit că deși nu este indicat ca temei Regulamentul UE nr. 791/2011, această lipsă a motivării de drept din actul administrativ nu este un aspect esențial, lipsa exact a temeiului juridic al taxelor antidumping neputand conduce la concluzia ca "actele litigioase ar fi anulabile". Arată că în continuarea acestei erori flagrante - instanța de fond precizează în ultimul paragraf al paginii 9 din hotărâre faptul că: "chiar dacă decizia pentru regularizarea situației nr. 10/2014 nu face referire expresă la Regulamentul UE nr. 791/2011, totuși omisiunea în discuție nu este de natură a produce reclamantei o vătămare care să nu poată fi înlaturată altfel decât prin anularea actului administrative fiscal...iar prin decizia de soluționare a contestației omisiunea a fost remediată prin reținerea Regulamentului UE nr. 791/2011 al Consiliului ca temei de drept al creanței fiscal litigioase". Consideră aceste concluzii ale Curții de Apel ca fiind fundamental eronate, cât timp într-un mod lipsit de substanță și fără o analiză în profunzime a reglementarilor europene raportat la conținutul actelor administrative contestate, se poate ajunge la un astfel de raționament și motivare. În concret, lipsa motivării unui act administrativ - fiscal, fie de fapt fie de drept, este un element care afectează legalitatea si temeinicia acelui act, iar prejudiciul suferit este de ordinul a 1.151.748 RON - exact suma calculată în baza prevederilor Regulamentului UE nr. 791/2011 (neindicat ca temei în actul administrativ), la care se adaugă penalitățile calculate in intervalul 2014 - 2017, evident cu un cuantum semnificativ. În acest context a spune că neindicarea temeiului de drept în baza căruia sunt calculate aceste sume este nerelevant și neprejudiciabil, este o motivare total străină de natura cauzei. În ceea ce privește pretinsa acoperire a lipsei temeiului de drept constând in Regulamentul UE nr. 791/2011, prin referirea la acest act normativ în cuprinsul Deciziei de soluționare a contestației depusă de A. S.R.L., consideră că este tot o motivare contradictorie și străină de natura cauzei pentru că aceasta a fost emisă după aproximativ 6 luni de la contestația depusă, cu încălcarea astfel a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, iar lipsa motivării de drept aferente creanței fiscale reclamate de autoritățile vamale nu mai putea fi complinită/modificată după ajungerea actului administrativ la entitatea juridică destinatară, decât de aceeași autoritate fiscală printr-un act rectificativ de natură administrativă, iar nu de o decizie de soluționare a contestației. A învederat că prin motivarea existentă în considerentele din paginile 9 - 10 ale sentinței civile nr. 822/09.03.2017, instanța de fond ignoră problema de drept a neretroactivității și schimbă caracterul clar al motivelor de nulitate invocate, încercând să demonstreze că deși Regulamentul UE nr. 791/2011 nu este invocat ca motiv de drept în actul administrativ contestat, fiind prezente doar Regulamentele UE nr. 437/2013 si 21/2013, totuși trebuie să ne raportam doar la acel regulamentul european neprecizat, problema aplicării retroactive a celor două acte normative europene care figurează în actul administrativ fiind neesențială. Consideră că o atare motivare este absolut greșită, fiind unicul caz probabil în care un act administrativ trebuie judecat în opinia instanței de fond, din punct de vedere al legalității, prin prisma unui act normativ european care nu este precizat în cadrul documentului, ignorând în același timp celelalte două regulamente europene care figurează în actul administrativ, dar se aplică în mod evident retroactiv. În acest sens, mai arată și că instanța de fond nu a făcut nici un comentariu asupra situației cronologice a incidentenței actelor normative europene asupra situației de fapt, ignorând aplicabilitatea în timp și spațiu a actelor normative europene citate în actul administrativ fiscal contestat. Apreciază că această cronologie permitea evidențierea concluziei că importurile efectuate de A. S.R.L. (martie - mai 2012), fiind realizate în perioada anterioară anchetei declanșate de OLAF si Uniunea Europeana și anterior semnificativ, cu 8 luni, extinderii definitive a taxei antidumping la importurile provenite din Taiwan si Thailanda (decembrie 2013), nu sunt subsumate acestei taxe antidumping. Ca urmare, aplicarea taxelor antidumping prevăzute de aceste regulamente pentru operațiuni vamale efectuate anterior constituie o aplicare retroactivă. A mai susținut că instanța de fond a ignorat cel puțin unul din primele două motive de nulitate a actelor administrative - fiscal, argumentând că datorită apărărilor efectuate de societatea reclamantă și originii pretins chineze a bunurilor, Regulamentul UE nr. 791/2011 este singurul act normativ ce trebuie avut în vedere, deși nu acest act normativ este invocat în Decizia de Regularizare nr. 10/2014, ci celelalte două regulamente nr. 437/2013 si 21/2013, care privesc importurile de plasă de fibră de sticlă din Taiwan. Procedând în acest mod, total străin de natura cauzei, instanța de fond a denaturat în totalitate actul juridic dedus judecații, intervenind și modificând sensul actului administrativ contestat. În concret, instanța de fond prin considerentele hotărârii pronunțate, o obligă să se raporteze la o motivare de drept - Regulamentul UE nr. 791/2011 care nu există în actul administrativ contestat, dar totodată sunt ignorate temeiurile de drept existente - Regulamentele europene nr. 437/2013 si 21/2013, pe motivația eronată că sunt nerelevante sub aspect juridic. Consideră că, în mod clar, există o evidentă contradicție între argumentația și motivarea instanței de fond din paginile 9 -10 al hotărârii cu cea existentă în pagina a 12, paragraf 2. Instanța de fond în pagina 12 nu urmărește să dea valabilitate considerațiilor de aplicare retroactivă a Regulamentului UE nr. 21/2013. Invocarea acestui regulament European, considerat neesențial cu două pagini în urmă, este făcută în contextul în care instanța de fond vrea să demonstreze pe baza datelor statistice conținute de acest Regulament UE nr. 21/2013 în Taiwan nu ar fi existat suficientă capacitate de producție pentru a face exporturi în Uniunea Europeană. Pe baza acestor date statistice se încearcă argumentarea că produsele importate de A. S.R.L. ar proveni din China, iar nu din Taiwan, iar actul normativ aplicabil ar fi totuși Regulamentul UE nr. 791/2011. Argumentarea instanței, contradictorie și inegală, prin utilizarea ulterioară ca motivație a unui act normativ inițial negat ca aplicabilitate, în cuprinsul aceleiași hotărâri, dar la pagini diferite ale considerentelor, nu este de natură a respecta exigențele art. 425 C. proc. civ. privind motivarea hotărârilor judecătorești. Recurenta-reclamantă a învederat și că în pagina 12 a hotărârii, instanța de fond persistă în eroare și în motivarea contradictorie, susținând, de data aceasta cu privire la lipsa motivării faptice a Deciziei de Regularizare nr. 10/2014, ca aceasta poate fi complinită prin referirile existente într-un raport întocmit de o entitate externă/europeană. Această motivare conține elemente fundamental greșite și este greu de apreciat de ce instanța de judecată nu reține aceste lipsuri și omisiuni evidente ale actului administrativ contestat, în privința motivării de fapt și de drept, preferând să acopere aceste omisiuni prin referințe externe, dar nelegale. Extinzând această poziționare și motivare a instanței, se poate observa că și Hotărârea nr. 822/09.03.2017 este afectată de același viciu al motivării, câtă vreme instanța de fond utilizează referințe și citate extrem de numeroase din Decizia de soluționare a contestației administrative nr. 787/10.08.2014, precum și din Raportul OLAF, în locul unei argumentări de ordin legal și juridic, în conformitate cu exigențele art. 425 alin. (1) litera "b" C. proc. civ. Arată și că, deși instanța de fond le-a apreciat ca și corecte, nu a valorificat în cadrul hotărârii pronunțate impunerile legale privind motivarea actelor administrative prevăzute de dispozițiile art. 17, pct. 2 din Recomandarea (2007) a Comitetului de miniștri al Statelor Membre ale Comunității Europene referitoare la o bună administrație și principiul IV din Rezoluția (77)31 a Comitetului de Miniștri al Statelor Membre privind protecția în raport cu actele administrației. De asemenea, susține că, instanța de fond nu a răspuns, iar hotărârea nr. 822/09.03.22017 nu conține nici un fel de motivare la jurisprudența română depusă ca argumentație în susținerea principiului neaplicării retroactive pe teritoriul României a dispozițiilor legale, respectiv Decizia nr. 90/01.06.1999 a Curții Constituționale și Decizia nr. 122/R/27.04.2007 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ. Idem, sentința civilă pronunțată de instanța de fond nu face nici un comentariu cu privire la principiul de drept invocat -"tempus regit actum", iar ignorarea jurisprudenței din alte state ale Uniunii Europene, singura la care face referire instanța de fond, și care viza hotărârile pronunțate de instanțele supreme din Bulgaria, Polonia și Lituania constituie o altă omisiune a hotărârii de fond, încadrabilă în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ. Apreciază ca fiind o altă motivare contradictorie și chiar nereală a instanței de fond, care contribuie în mod esențial la pronunțarea unei soluții greșite în cauza dedusă judecații, așa zisa origine chineză a produselor importate de A. S.R.L., demonstrabilă prin susținerile din Raportul OLAF. Instanța de fond acordă o importanță excesivă acestui Raport OLAF, considerând că toate susținerile din acest document sunt exacte și obligatorii pentru instanțele naționale, ceea ce în fapt contrazice prevederile legale naționale și europene. Întradevar, în acord cu dispozițiile art. 21 din Regulamentul UE nr. 515/1997 rapoartele întocmite de acest organism European OLAF pot constitui mijloc de probă, dar Raportul OLAF nu poate constitui unicul mijloc de probă, iar relevanța acestui document trebuie apreciată, conform art. 264 C. proc. civ., prin raportare și la alte dovezi administrate în cadrul procesului. Astfel, consideră că instanța de fond a motivat contradictoriu la pagina 11 a hotărârii, paragrafele 3 și 4 calitatea de vânzător chinez în cazul B., cât și diferențele evidente de cantități de produse tranportate în Europa, față de cele pretins circulate între China și Taiwan. De asemenea, în acest sens, a învederat erori și inadvertențe din Anexele 2 și 3 ale Raportului OLAF referitoare la Importul corespunzător declarației vamale SAD nr. x înregistrat la data de 12.03.2012, Importul corespunzător declarației vamale SAD nr. x înregistrat la data de 16.05.2012 - operațiunea in care apare ca vânzător chinez societatea B. și la Importul corespunzător declarației vamale SAD nr. x înregistrat la data de 10.03.2012. Practic, învederează că în două Anexe succesive ale Raportului OLAF, cu privire la aceeași operațiune vamală există două mențiuni diferite, în conformitate cu care în Uniunea Europeană (România) ar fi intrat 37.000 kg din plasă de fibră de sticlă (conform Anexei 2) sau 36.366 kg (Anexa nr. 3b). În aceste condiții, în mod evident, chiar dacă importul nu o vizează direct, cantitatea diferita a produselor, respectiv un minus de 634 de kilograme și contradicția clară dintre datele din două Anexe OLAF, privind aceeași operațiune de import, face dificilă sau chiar inexistentă legătura între susținerile OLAF și ale autorităților fiscale române, în conformitate cu care toate produsele din plasa de fibra de sticlă sunt provenite din China și reîmbarcate în Taiwan, afectând în mod corespunzător certitudinea constatărilor din Raportul OLAF, dar si valabilitatea măsurilor stabilite prin actele administrativ fiscale întocmite de autoritățile române. Consideră că această argumentație a erorilor din Anexele si Raportul OLAF nu îndreptățeau pe de o parte motivarea instanței cu privire la originea chineză a produselor (inclusiv cu privire la calitatea de vânzător chinez în cazul societății B.), iar pe de altă parte nu permiteau instanței de fond să includă in motivarea sa aproape în exclusivitate elemente ale acestui Raport OLAF, care prezintă inadvertențe grave, sesizate și de jurisprudența externă depusă în cadrul cercetării judecătorești (hotărârile pronunțate de instanțele supreme din Bulgaria, Polonia, Lituania), de asemenea ignorate sau expediate printr-o motivare parțială și contradictorie de către instanța de fond. Un ultim aspect în cadrul acestui motiv de casare consideră că îl constituie faptul că în hotărârea atacată nu se regăsește nici o argumentare sau motivare referitoare la un alt aspect care demonstrează lipsa caracterului cert al acestui Raport OLAF, respectiv neconcordanța perioadei de anchetă asupra importurilor din Taiwan efectuată de OLAF - rezultând din aplicarea considerentului nr. 10 din Regulamentul UE nr. 21/2013 - "(10)Ancheta a acoperit perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2009 și 31 martie 2012". În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocă încălcarea și ignorarea de către instanța de fond în cadrul sentinței civile nr. 822/09.03.2017 a prevederilor de drept material indicate în cadrul motivelor de nulitate privind aplicarea retroactivă a dispozițiilor comunitare în cazul importurilor efectuate de A. S.R.L., precum și aplicarea greșită a prevederilor legale privind originea mărfurilor importate și încadrarea tarifară a acestora. Argumentele de ordin legal din legislația națională invocate împotriva aplicării retroactive a taxelor vamale antidumping au vizat următoarele prevederi, nerespectate, în opinia recurentei-reclamante, în mod evident în analiza efectuată de instanța de fond: art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 6 C. civ.. Concret, atât dispoziția legii constituționale supreme cât și cea a legii general aplicabile raporturilor civile, impune ca o exigentă și garanție a statului de drept, faptul că legea nu poate dispune pentru trecut, singurele excepții consacrate constituțional fiind cele ale legii penale sau contravenționale mai favorabile. Nicăieri însă în Constituție nu se prevăd cu titlu de excepție de la principiul neretroactivității, legile cu caracter vamal, indiferent că sunt emise de autorități interne sau internaționale. Hotărârea instanței de fond nu conține nici o motivare cu privire la aceste dispoziții de drept român, perfect aplicabile situației de fapt, iar ignorarea acestor dispoziții legale constituie o încălcare a legislației naționale. Totodată, prin susținerile din Hotărârea nr. 822/09.03.2017, instanța de fond nu respectă nici dispozițiile materiale din actele normative europene promulgate în Uniunea Europeană, care includ dispoziții cu caracter obligatoriu în materia specifică a retroactivității, respectiv art. 10 din Regulamentul CE nr. 1225/2009 emis de Consiliul Europei la data de 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, art. 20 și art. 2 din Regulamentul UE nr. 437/23.05.2012, precum și art. 1 și 3 din Regulamentul de Punere in Aplicare UE nr. 21/10.01.2013 - de extindere a taxei antidumping definitive. Apreciază astfel că plecând de la premisa greșită că produsele importate provin din China, instanța de fond a ignorat și încălcat toate prevederile de drept material anterior indicate și a invocat ca temei de aplicare Regulamentul UE nr. 791/2011, care nici măcar nu este indicat ca temei de drept în actele administrative contestate. Recurenta-reclamantă învederează că aceeași aplicare greșită a normelor de drept material se regăsește și în cazul invocării în pagina a 9 a sentinței civile nr. 822/09.03.2017 a articolelor 43 si 46 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, raportate la art. 174 alin. (1) si art. 175 C. proc. civ.. Instanța de fond deși pleacă de la o premisă corectă, în sensul în care lipsa motivării de fapt și de drept poate atrage nulitatea actelor administrative, chiar dacă nu există o mențiune expresă în acest sens în prevederile din Codul de Procedură Fiscală, ajunge la o concluzie greșită considerând că nu există nici o vătămare produsă prin lipsa motivării de drept referitoare la Regulamentul UE nr. 791/2011. Această concluzie este evident eronată și nelegală, pentru că pe de o parte se ignoră prevederile conținute de art. 49 alin. (3) din Codul de Procedură Fiscală care reglementează faptul că nu doar încălcarea prevederilor din art. 43 si 46 atrage nulitatea actului administrativ - fiscal, iar pe de altă parte se ignoră prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Arată că prejudiciul material îl constituie suma calculată în baza Regulamentului UE, la care se adaugă penalitățile calculate în intervalul 2014 - 2017, care au un cuantum semnificativ. Tot în cadrul motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. consideră că sunt încadrabile susținerile instanței de fond din pagina 13, paragrafele 2-6, prin care încearcă să justifice mențiunile din cererea în anulare referitoare la neconcordanța dintre codurile tarifare aplicabile mărfurilor importate de A. S.R.L. și cele specificate în regulamentele europene, incidente pentru aplicarea taxelor vamale antidumping. Făcând o analiză comparativă a acestor coduri avute în vedere de actele normative europene cu codurile produselor regăsite pe declarațiile vamale ale importurilor efectuate de A. S.R.L., se poate observa o distincție netă în privința codurilor TARIC, în sensul în care plasa din fibra de sticlă importată de societatea reclamantă are codul 7019 59 00 19 (pentru fiecare dintre cele patru importuri derulate). Codul tarifar al mărfurilor importate de A. S.R.L. se regăsește pe fiecare din declarațiile vamale de import la punctul 33 din formularul tip și atestă același cod - 7019 59 00 19 . Consideră că, față de precizările exprese din art. 1 al Regulamentului UE nr. 21/2013, paragraf 1, teza finală, respectiv art. 1, alin. (1) din Regulamentul UE nr. 437/2012, codul TARIC al produsului importat de A. S.R.L. nu se regăsește între codurile enunțate de actele normative europene, unde codurile cu baza 7019 59 00 au terminația 12 sau 13, în vreme ce produsul importat de societate are terminația 19. Instanța de fond ignoră astfel în mod evident aceste probleme de încadrare tarifară și dispozițiile de drept substanțial enunțate, forțând limitele legale și susținând ca în fapt codurile TARIC aplicate pe declarațiile vamale sunt menționate doar în scopul eludării taxelor vamale antidumping. În plus, consideră că această concluzie este completată cu o susținere în paragraful 6 din pagina 13 a Hotărârii nr. 822/09.03.2017, care depășește în opinia sa, chiar limitele cu care era investită instanța: «apărarea reclamantei prin prisma codului TARIC este lipsită de pertinență, mărfurile importate clasificându-se în codul aferent Chinei, iar nu in cel indicat de aceasta - 7019590019». Apreciază că o asemenea susținere poate intra chiar în aria de aplicare a dispozițiilor art. 488 alin. (1) punctul 4 C. proc. civ., instanța de judecată neputând intra în sfera de reglementare a unei alte autorități. Instanța de fond eludează ea însăși conținutul unei declarații vamale, impunând practic modificarea acesteia, prin susținerea făcută. Declarația vamală completată în anul 2012 a respectat încadrarea tarifară determinată de actele furnizate de autoritățile taiwaneze și totodată de Codul Vamal Român. Nu poate fi admisibilă intervenția instanței de fond, în anul 2017, în sensul modificării încadrării tarifare și obligării calificării unui cod vamal ca fiind atribuibil pentru mărfuri provenite din China, iar nu din Taiwan, deși acel cod era specificat expres ca fiind pentru mărfuri provenite din alte state. Nici măcar Raportul OLAF nu conține mențiuni în acest sens, iar schimbarea unei încadrări tarifare prin decizie a unei instanțe judecătorești este inadmisibilă. Reiterează faptul că instanța de fond trebuia să se pronunțe doar asupra înscrisurilor avute la dispoziție și să dispună în consecință, astfel că a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (5) si 6 C. proc. civ.. De asemenea, învederează și faptul că pentru clarificarea situației de fapt exacte, atât în ceea ce privește proveniența importurilor cât și încadrările tarifare corespunzătoare, a solicitat instanței de fond transmiterea de adrese direct către autoritățile taiwaneze emitente ale certificatelor de origine pentru mărfurile importate. Această solicitare, rezultată după examinarea traducerii integrale a Raportului OLAF - depus abia în luna decembrie 2016, a fost refuzată de instanța de fond, iar astfel a ignorat din nou prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. În concluzie, apreciază că nu doar că au fost încălcate dispozițiile procedural mai sus expuse, dar s-a realizat și o nerespectare a acelor prevederi legale care impun instanței să respecte egalitatea între părțile procesuale și să asigure toate drepturile procesuale, inclusiv cel de apărare, respectiv art. 8 si 13 C. proc. civ.. Pronunțându-se în mod formal și fără o analiză aprofundată asupra apărărilor expuse de A. S.R.L., instanța de fond ar fi încălcat și normele internaționale în materia relevantă, aspect care se circumscrie dispoziției art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Apărările formulate în cauză Intimata - pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de către instanța de fond, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță.

Procedura derulată în recurs În cadrul probei cu înscrisuri, admisibile în recurs conform art. 492 C. proc. civ., s-a depus de către recurentă Ordonanța din 27.06.2018, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus clasarea cauzei față de reprezentanții S.C. A. S.R.L. cu privire la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, faptă prevăzută și pedepsită de art. 273 din Legea nr. 86/2006.

Aspecte de fapt și de drept relevante Astfel, se reține că reclamanta A. S.R.L., având sediul în comuna Clinceni, județ Ilfov, România, a efectuat în intervalul martie - mai 2012 mai multe importuri de plasă din fibră de sticlă (cu greutatea de 145 g/m2 și dimensiunea ochiurilor de 5 mm x 5 mm, role cu lungime de 50 m), partenerul contractual (furnizorul) fiind C. din Taiwan. Importurile în discuție s-au efectuat în baza unui contract comercial încheiat la data de 15.01.2012 între A. S.R.L. în calitate de cumpărător și C., societate din Taiwan, în calitate de vânzător, produsele importate fiind însoțite de certificate de origine ale unui emitent din Taiwan. La data de 05.02.2014 a fost emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Vamală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentar stabilite de controlul vamal nr. 10/05.02.2014, prin care în sarcina societății A. S.R.L. a fost stabilită spre plată suma de 1.151.748 RON reprezentând 816.838 RON taxe antidumping și TVA, 212.384 RON majorări și 122.526 RON penalități. A reținut organul fiscal, în motivarea deciziei de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare, că în urma controlului ulterior derulat la S.C. A. S.R.L. s-a constatat că produsele importate cu declarațiile de punere în liberă circulație denumite generic «plasă din fibră de sticlă» au origine China, nefiind achitate taxele antidumping în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 21/2003 al Consiliului din 10.01.2013 de extindere a unei taxe antidumping definitive instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză prin declararea eronată a originii. De asemenea, s-a mai reținut că Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a transmis statelor membre UE Raportul final nr. OF/2012/1052 prin care informează asupra rezultatelor obținute de echipa de investigatori în urma efectuării unei misiuni de verificare în Taiwan, obiectul anchetei constând în stabilirea realității originii preferențiale a mărfurilor denumite generic «plasă din fibră de sticlă» expediate din Taiwan, declarate pentru punere în liberă circulație în spațiul european; concluziile anchetei, ce fac obiectul Raportului Final OLAF anterior indicat, constau în faptul că «Țesăturile din fibră de sticlă care fac obiectul acestei investigații au fost declarate în momentul importului în Uniunea Europeană ca fiind de origine din Taiwan. În cursul investigației s-a stabilit că țesăturile din fibră de sticlă au fost expediate din Republica Populară Chineză către Taiwan, de unde - după reîncărcare (reîmbarcare) - erau expediate către Uniunea Europeană. Totuși, la import, țesăturile din fibră de sticlă erau incorect declarate ca fiind originale din Taiwan. În acest fel taxele antidumping au fost evitate»; în urma verificărilor efectuate de către ofițerii OLAF s-a constatat că loturile de țesături din fibră de sticlă au fost expediate din P.R. China către Taiwan și, după schimbarea containerelor și reîncărcare, au fost expediate către Uniunea Europeană, ele nefăcând obiectul niciunei activități de procesare sau prelucrare în Taiwan și astfel au menținut originea lor nepreferențială chineză, deci bunurile importate de S.C. A. S.R.L. cu declarațiile vamale de punere în libera circulație sunt de origine China. Observând anexa la procesul-verbal de control întocmit în prealabil, se constată că documentele vamale depuse în numele societății A. S.R.L. la data efectuării importului prezintă numere de înregistrare primite în intervalul 12.03.2012 - 18.05.2012. Prin decizia nr. 727/01.08.2014 de soluționare a contestației emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (ANAF - DGRFPG) a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei pentru regularizarea situației privind obligației suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 10/05.02.2014 și a procesului-verbal de control, pentru suma de 1.151.748 RON. În motivare a reținut organul de soluționare a contestației că operațiunile de import efectuate de societatea A. S.R.L. în intervalul 12.03.2012 - 18.05.2012 în baza declarațiilor de punere în liberă circulație în spațiul comunitar a unor cantități de țesături din fibră de sticlă încadrare tarifară 7019590019 achiziționate de la firma C. din Taiwan, declarate ca fiind de origine taiwaneză în baza certificatelor de origine x, x, x, au fost incluse în acțiunea de investigare a operațiunilor de către Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) în baza Regulamentului UE nr. 437/2012 al Comisiei de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare UE nr. 791/2011 asupra importurilor de anumite țesături din fibră de sticlă originare din China prin importuri expediate din Taiwan și Thailanda; rezultatele investigațiilor efectuate au fost consemnate în Raportul final OF/2012/1052 întocmit de OLAF ca urmare a activității de investigare a informațiilor, a colaborării dintre statele membre și cu autoritățile vamale din Taiwan, a documentelor și a probelor colectate, stabilindu-se că aceste loturi de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă au fost expediate din China în Taiwan și după schimbarea containerelor și reîncărcare au fost expediate către UE, ele nefăcând obiectul unei activități de procesare sau prelucrare în Taiwan și astfel s-a menținut originea lor nepreferențială chineză. A mai reținut organul de soluționare a contestației că acea concluzie a investigațiilor efectuate de către OLAF se aplică asupra tuturor loturilor importate din Taiwan în UE în concordanță cu Regulamentul UE nr. 21/2003, Regulamentul UE nr. 437/2012 și Regulamentul UE nr. 1225/2009, extinderea având efect de la data la care a fost impusă înregistrarea, respectiv înainte de data de 25 mai 2012. Totodată, s-a arătat de ANAF - DGRFPG că în condițiile în care dovezile de origine demonstrează că mărfurile sunt supuse taxelor antidumping din cauza originii lor reale, atunci un certificat de origine de orice tip nu împiedică recuperarea taxelor antidumping; drept urmare, în temeiul prevederilor regulamentare comunitare în corespondență cu reglementările Codul vamal comunitar s-a procedat la controlul ulterior al operațiunii de import și la regularizarea situației ținând cont de noile informații furnizate de autoritățile competente. A mai arătat organul de soluționare a contestației că, urmare investigațiilor efectuate de către OLAF, finalizate prin Raportul final 2012/1052, asupra operațiunilor de punere în liberă circulație în UE a loturilor de produse constând în țesături din ochiuri deschise din fibră de sticlă cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și lățime, și având o greutate de peste 35 g/mp, poziție tarifară în prezent la codurile NC ex 70195100 și ex 70195900 (cod TARIC 7019510012, 7019510013, 7019590012 și 7019590013) având ca origine Taiwan, a reieșit că marfa a fost exportată de compania C. Țesătura din ochiuri deschise din fibră de sticlă a fost importată din China în Taiwan, de unde a fost apoi reexportată către UE fără să sufere prelucrări sau procesări, care să-i confere origine Taiwan, aceasta rămânând chineză. Prin urmare, certificatele de origine x, x, x, anexate la declarațiile de punere în liberă circulație a produsului, au fost emise în baza normelor de origine non-preferențiale relevante din Taiwan și nu pot fi aplicate în scopul stabilirii originii non - preferențiale în ceea ce privește stabilirea răspunderii pentru taxa antidumping în UE. În speță, certificatele de origine demonstrează că mărfurile sunt supuse taxelor antidumping din cauza originii reale certificate care nu împiedică recuperarea taxelor. Prin urmare, s-a concluzionat că societatea A. S.R.L. datorează taxa antidumping impusă prin Regulamentul UE nr. 791/2011 (în vigoare din 03.08.2011) și prin Regulamentul de punere în aplicare UE nr. 21/2013 în procent de 62,9% asupra importului de țesătură din ochiuri deschise din fibră de sticlă, cod tarifar 70194000, 70195100, 70195900, 70199091 și 70199099 originar din China. În drept, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 s-a instituit o taxă antidumping definitivă asupra importurilor de țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă, cu o dimensiune a ochiului mai mare de 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime, și cu o greutate mai mare de 35 g/m2, excluzând discurile din fibră de sticlă, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 10 și 7019 59 00 10), originare din Republica Populară Chineză, nivelul taxei fiind cuprins între 48,4% și 62,9%, în funcție de producătorul furnizor. Ulterior, prin Regulamentul (UE) nr. 437/2012 al Comisiei s-a dispus deschiderea unei anchete în conformitate cu articolul 13 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009, pentru a determina dacă importurile în Uniune de țesături cu ochiuri deschise din fibre de sticlă, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și o greutate de peste 35 g/m 2, excluzând discurile din fibră de sticlă, expediate din Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Taiwan și Thailanda, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 12, 7019 51 00 13, 7019 59 00 12 și 7019 59 00 13), eludează măsurile instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului. Acest Regulament a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 24 mai 2012. Curtea de apel observă că la considerentul 6 al expunerii de motive a Regulamentului se arată că "Cererea conține suficiente elemente de probă prima facie care indică faptul că măsurile antidumping aplicate importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibre de sticlă originare din Republica Populară Chineză sunt eludate prin transbordarea produsului via Taiwan și Thailanda.". Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 21/2013 al Consiliului s-a dispus în sensul că "Taxa antidumping definitivă aplicabilă "tuturor celorlalte societăți" instituită prin articolul 1 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 asupra importurilor de țesături din fibre de sticlă cu ochiuri deschise, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și având o greutate de peste 35 g/m 2, excluzând discurile din fibră de sticlă, originare din Republica Populară Chineză, se extinde la importurile din țesături din fibre de sticlă cu ochiuri deschise, cu o dimensiune a ochiurilor de peste 1,8 mm atât în lungime, cât și în lățime și având o greutate de peste 35 g/m 2, excluzând discurile din fibră de sticlă, expediate din Taiwan și Thailanda, indiferent dacă au fost declarate sau nu ca fiind originare din Taiwan și Thailanda, care se încadrează în prezent la codurile NC ex 7019 51 00 și ex 7019 59 00 (coduri TARIC 7019 51 00 12, 7019 51 00 13, 7019 59 00 12 și 7019 59 00 13). (2) Taxa extinsă în temeiul alin. (1) din prezentul articol se percepe la importurile expediate din Taiwan și Thailanda, declarate sau nu ca fiind originare din Taiwan și Thailanda, înregistrate în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 437/2012 al Comisiei și cu articolul 13 alin. (3) și articolul 14 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009.". Acest Regulament a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la data de 16 ianuarie 2013, art. 4 din conținutul său arătând că Regulamentul intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial. Potrivit art. 288 § 2 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene "Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru."; totodată, art. 297 § 1 teza a treia din același Tratat prevede că "Actele legislative se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Acestea intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau, în absența acesteia, în a douăzecea zi de la publicare.". Prin hotărârea pronunțată la data de 30 iunie 2016 în cauza C-416/15 A. S.R.L. împotriva Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) București, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că "Articolul 1 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 21/2013 al Consiliului (…) trebuie interpretat în sensul că taxa antidumping definitivă extinsă prin această dispoziție nu este aplicabilă retroactiv unor produse expediate din Taiwan, puse în liberă circulație în Uniune ulterior datei de intrare în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 791/2011 al Consiliului din 3 august 2011 de instituire a unei taxe antidumping definitive și de percepere definitivă a taxei provizorii instituite asupra importurilor de anumite țesături cu ochiuri deschise din fibră de sticlă originare din Republica Populară Chineză, însă anterior datei de intrare în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 437/2012 al Comisiei din 23 mai 2012 de deschidere a unei anchete privind eventuala eludare a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 791/2011 și de supunere a acestor importuri la înregistrare. Cu toate acestea, taxa antidumping instituită prin articolul 1 alin. (1) din Regulamentul nr. 791/2011 este aplicabilă importului unor astfel de produse dacă se stabilește că, deși expediate din Taiwan și declarate ca fiind originare din această țară, produsele respective sunt originare în realitate din Republica Populară Chineză."

Soluția și considerentele instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta-reclamantă este nefondat. Potrivit art. 425 C. proc. civ.: "(1) Hotărârea va cuprinde: a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere; b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate". Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești. Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente. Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau faptul că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)." În acest sens, sunt nerelevante criticile recurentei-reclamante în susținerea acestui motiv de recurs potrivit cărora în sentința recurată există mai multe referiri cu privire la documentația depusă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București decât cu privire la documentația depusă de aceasta, în contextul în care reprezentanții autorității fiscal-vamale nu ar fi fost prezenți la nici un termen de judecată pe parcursul primului ciclu procesual. Potrivit dispozițiilor art. 223 C. proc. civ. (1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel. (2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfățișează numai una dintre părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.,astfel că instanța de judecată este ținută în soluționarea unei cauze să cerceteze toate lucrările din dosar și să examineze excepțiile și apărările formulate inclusiv de către partea care lipsește, neexistând o bază legală pentru a conferi o valoare probatorie mai mare înscrisurilor depuse de către una dintre părți, doar pe considerentul că aceasta s-a prezentat la toate termenele de judecată, iar partea opusă a înțeles să opteze pentru dreptul legal de a solicita judecarea cauzei în lipsă. De altfel, din analiza hotărârii de fond nu reiese că prima instanță nu ar fi ținut cont de documentația relevantă justei soluționări a cauzei, cu atât mai mult cu cât a dat și eficiență prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia La primirea cererii, instanța dispune citarea părților. Autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Instanța poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. De asemenea, cu referire la susținerile recurentei-reclamante privitoare la motivația contradictorie a instanței de fond, la faptul ca aceasta acordă o importanță excesivă raportului Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă, cât și la concluzia eronată conform căreia instanța de fond a suplinit motivarea unui act administrativ- fiscal cu un raport întocmit de către o altă autoritate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă omite faptul că, raportat la dispozițiile art. 21 rap. la art. 12 din Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol, rapoartele Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă constituie mijloc de probă, inclusiv "constatările efectuate și informațiile obținute în cadrul misiunilor comunitare (…), în special documentele transmise de către autoritățile competente din țările terțe (…)", aspecte ce au fost reținute în mod corect și de către instanța de fond, care a apreciat că "Deși sunt corecte considerațiile teroretice dezvoltate de reclamantă în cererea de chemare în judecată în sensul necesității motivării unui act administrativ, totuși referirile concrete ale părților pârâte în conținutul actelor litigioase la constatările din raportul OLAF reprezintă o motivare concludentă a actului administrativ-fiscal pentru reținerea originii chineze a mărfurilor importate și a înlăturării aparenței create de certificatele de origine emise de Taiwan, astfel că nu se poate concluziona în sensul existenței vreunui motiv de anulare sub acest aspect". Referitor la susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora acoperirea lipsei temeiului de drept constând în Regulamentul UE nr. 791/2011, prin referirea la acest act normativ în cuprinsul Deciziei de soluționare a contestației depusă de A. S.R.L., este o motivare contradictorie și străină de natura cauzei pentru că aceasta a fost emisă după aproximativ 6 luni de la contestația depusă, cu încălcarea astfel a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, iar lipsa motivării de drept aferente creanței fiscale reclamate de autoritățile vamale nu putea fi complinită prin decizia de soluționare a contestației, Înalta Curte constată că aceasta este o critică formală adusă hotărârii de fond și, ca urmare, nu poate fi primită. Astfel, pe de o parte, contestația formulată de către reclamantă în procedura administrativă nu este o cerere la care organul fiscal ar fi trebuit să îi răspundă în condițiile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, fiind o contestație formulată în baza dispozițiilor art. 205 - 207 din Codul de procedură fiscală, în vigoare la acel moment, fără de care nu ar fi putut sesiza ulterior instanța judecătorească. De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 218 Codul de procedură fiscală, decizia emisă în