ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1542/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1542/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 1 octombrie 2019
Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu Jiu la 26 iulie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. le-au chemat în judecată pe pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. C. S.A. - prin Sucursala Gorj, solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzei contractuale înscrisă în art. III punctul 7 privind comisionul de acordare a creditului din contractul x din 23 iunie 2008 și să dispună obligarea pârâtei să restituie comisionul de acordare a creditului, perceput la data încheierii contractului. Totodată, s-a solicitat constatarea nulității clauzelor contractuale cuprinse în art. III din contractul de credit x din 23 iunie 2008, față de caracterul obscur, neexplicit și nepredictibil, în baza cărora au fost încasate rate lunare în mod nejustificat sub aspectul cuantumului real, determinate de creșterea intempestivă, necontrolată a cursului monedei CHF - LEU.
Reclamanții au mai solicitat să fie obligată pârâta să restructureze și să reeșaloneze ratele creditului acordat prin contractul de credit x/2008, în sensul revenirii la condițiile de creditare stabilite la 23 iunie 2008, cu înghețarea cursului de schimb valutar CHF - LEU, urmând ca efectuarea plăților pe restul perioadei de creditare să se realizeze la paritatea de schimb a monedei CHF - LEU de la data încheierii contractului.
De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare conținând ratele lunare calculate la nivelul de schimb CHF - LEU de la data încheierii contractului de împrumut, compensând corespunzător obligațiile de plată în curs cu sumele încasate în plus de către pârâtă în urma majorării ratei de schimb CHF - LEU, iar în subsidiar să fie obligată pârâta să restituie aceste sume încasate nelegal, cu cheltuieli de judecată.
Prin precizarea depusă la dosar, reclamanții au arătat că petitul nr. 1 din acțiune se referă la art. 2 pct. 2.3 din contractul de credit nr. x din 23 iunie 2008 referitor la comisionul de acordare și nu la art. III pct. 7, cum eronat s-a menționat, iar petitul nr. 2 din acțiune se referă la clauzele cuprinse în același articol din contract referitoare la ratele creditului, evoluția acestora în timp, în raport de cursul de schimb CHF - LEU.
Prin sentința civilă nr. 3088 din 27 aprilie 2018, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, secția Civilă a fost respinsă cererea, ulterior precizată, formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. și S.C. C. S.A. - prin Sucursala Gorj. S-a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere privind restituirea comisionului de acordare.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 66/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.
Recurenții-reclamanți A. și B. au declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate, iar în urma rejudecării să se dispună admiterea apelului, cu consecința admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 8 mai 2019.
Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Potrivit art. 96 pct. (3) C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.
Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.
Pornind de la aceste considerente, instanța supremă constată că obiectul recursului îl reprezintă decizia nr. 66/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.
Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.
Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova rezultă că soluționarea recursului declarat în cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3), raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 66/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:
Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 66/2019 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.