ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1540/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoriei Motru, secția Civilă la 6 iunie 2016 sub numărul x/2016, contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimații B. și C., în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 a formulat contestație împotriva notificării din 23 mai 2016, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a notificării formulate, cu cheltuieli de judecată.

La 12 iulie 2016, intimații B. și C. au formulat cererea reconvențională, prin care au solicitat instanței să constate stingerea obligațiilor născute din contractul de credit ipotecar și să se transmită către creditor dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat.

Prin sentința nr. 1255 din 11 iunie 2018, pronunțată de Judecătoria Motru, secția Civilă s-a respins contestația formulată de reclamanta A. S.A. și intervenienta D., în contradictoriu cu pârâții B. și C..

S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâții B. și C. în contradictoriu cu reclamanta A. S.A și cu intervenienta D. S.A.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.A. și intervenienta D. S.A., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

A fost obligată reclamanta A. S.A. la plata sumei de 500 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Recurenta-intervenientă D. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare s-a solicitat admiterea apelului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 8 mai 2019.

Examinând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 132 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

Potrivit art. 96 pct. (3) C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Deși decizia sus-amintită a fost pronunțată având ca premisă cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, instanța supremă apreciază că es conține o dezlefgare de principiu, valabilă, ca în speță, pentru toate cauzele de competența de primă instanță a judecătoriei, fiind așadar incidentă și în cauza de față.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 se impune a fi respectată începând cu 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerente, instanța supremă constată că obiectul recursului îl reprezintă decizia nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Astfel, fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova, rezultă că soluționarea recursului declarat în cauză este de competența materială a acestei din urmă instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3), raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de intervenienta D. S.A. împotriva deciziei nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de intervenienta D. S.A. împotriva deciziei nr. 23/2019 din 5 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2019.