ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 145/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București secția a IV -a civilă la 26 august 2005, reclamanta B.A.M.

a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Consiliul Local al Municipiului București, Primăria Municipiului București, Prefectura Capitalei și Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Autoritatea Navală Română, solicitând să se constate că imobilul situat în București, proprietatea antecesorului său, S.L., a trecut abuziv în proprietatea statului, să fie obligate pârâtele la restituirea în natură și la plata de daune cominatorii în cuantum de 50 RON/zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data predării imobilului, ori în subsidiar, a despăgubirilor ce se vor cuveni; să se constate că în mod abuziv și filră titlu valabil a fost confiscată și trecută în proprietatea statului nava maritimă „D.", ex „B.", ex „L.R." și să fie obligați pârâții Statul Român și Autoritatea Navală la plata sumei de 3 . 000.000.000 euro, cu drept de majorare, reprezentând contravaloarea navei maritime.

S-a solicitat, totodată, obligarea acestor pârâți la plata folosului de tras, reprezentând prejudiciul suferit prin neutilizarea navei pentru perioada ultimilor trei ani, în cuantum de 1.000.000.000 RON, cu drept de majorare, și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este unică moștenitoare a defunctului S.L., devenit prin Deciziunea nr. 5/285/1947 S.L. și că imobilul casă de locuit a trecut abuziv în proprietatea statului în baza Decretului-lege nr. 842/1941, iar vasul maritim a fost confiscat și trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 3968/1940, deposedarea fiind făcută pe criterii etnice. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 480 C. civ.

și art. 1073 - 1075 C. civ.. La data de 9 ianuarie 2006, pârâta Autoritatea Navală Română a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât potrivit art. 1 din Legea nr. 412/2002 are competență numai în domeniul siguranței navigației. La data de 24 februarie 2006, reclamanta și-a precizat acțiunea, indicând în calitate de pârâți: Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local București, Primăria Municipiului București, Prefectura Capitalei, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Autoritatea Navală Română, reluând motivele de fapt și de drept invocate prin cererea introductivă.

Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetenței în soluționarea capetelor de cerere 4, 5 și 6, excepție ce a fost pusă în discuție la termenul din 20 octombrie 2006. Prin sentința civilă nr. 1318 din 20 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a IV -a civilă, a admis excepția necompetenței pe cererile 4, 5 și 6 și a declinat competența soluționării acestora în favoarea Tribunalului Constanța, disjungând capetele de cerere 1, 2 și 3 și formând un nou dosar. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 1811/118/2007. La termenul de judecată din 26 martie 2007, Tribunalul Constanța, secția civilă, a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 695 din 26 martie 2007, declinând competența soluționării capetelor 4, 5 și 6 ale cererii în favoarea Tribunalului București.

S-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Prin decizia nr. 6223 din 1 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit competența soluționării capetelor 4, 5 și 6 din cererea reclamantei B.A.M. în favoarea Tribunalului București, reținând că acesta este competent, ca instanță unde își au sediul pârâții. S-a apreciat că, deși în discuție este contravaloarea unei nave maritime confiscate în mod abuziv de stat, nu este atrasă competența Secției maritime din cadrul Tribunalului Constanța, întrucât prin acțiunea promovată reclamanta a urmărit să-și valorifice dreptul la despăgubiri cuvenite, ca efect al preluării unei nave în proprietatea Statului, și nu în temeiul art. 3 și 56 C. com..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV -a civilă sub nr. 4743/3/2008, la 5 februarie 2008. În ședința publică de la 21 martie 2008, reclamanta a învederat că renunță la folosul de tras, tribunalul luând act de cererea precizatoare cu privire la cadrul procesual. Prin cererea precizatoare depusă de reclamantă la 16 aprilie 2008, s-a arătat că se solicită, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și Autoritatea Navală Română, să se constate că, în mod abuziv și fără titlu valabil, în baza Decretului-Lege nr. 3908/1940 și a Legii nr. 119/1948, nava maritimă D., ex B., ex L.R.

a fost confiscată de la autorul său, M.L. și să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor în cuantum de 3.000.000.000 euro, cu drept de majorare, reprezentând contravaloarea navei confiscate, cu cheltuieli de judecată. Cu privire la capetele de cerere 1 și 2, reclamanta a învederat că în baza Legii nr. 3968/1940, antecesorului său i-au fost înlăturate, ca efect al confiscării navei, drepturile de proprietate, administrare și navlosire, astfel cum rezultă din actul depus la dosar („înscrierea diferențelor mutații”). S-a susținut că deposedarea a fost abuzivă și nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 480 C. civ.. La data de 5 iunie 2008, pârâtul Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, invocând excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de dispozițiile art. 3 și 12 alin. (4) din O.G.

24/2003 pentru stabilirea unor măsuri de despăgubire în cadrul administrației publice centrale, și a prescripției dreptului la acțiune, conform dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 165/1958. La data de 6 iunie 2008, pârâta Autoritatea Navală Română a invocat, la rândul său, excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că a fost înființată în temeiul art. 1 7 din Legea nr. 412/2002, ca instituție publică cu personalitate juridică, cu finanțare extrabugetară, prin fuziunea Inspectoratului Navigației Civile cu R.A. „Registrul Naval Român" La 14 noiembrie 2008, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția netimbrării acțiunii, față de temeiul acțiunii - art. 480 C. civ.

și art. 1 din Legea nr. 146/1997, precum și excepția prescripției dreptului de acțiune în ceea ce privește cererea de despăgubiri reprezentând contravaloarea navei confiscate în anul 1940. Prin încheierea de ședință din 14 noiembrie 2008 tribunalul a unit cu fondul în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Navale, iar prin încheierea de ședință din 23 ianuarie 2009 a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. La 29 mai 2009, pârâtul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a susținut că actele depuse de reclamantă nu fac dovada că nu s-a încasat nicio sumă din asigurarea cuvenită ca urmare a scufundării navei.

Prin sentința civilă nr. 1769 din 24 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV -a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active, pusă în discuție la termenul din 17 noiembrie 2010, și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că din declarațiile autentificate din 19 august 1970 și, la Notariatul Sectorului 2 București rezultă că vasul maritim D. a fost proprietatea lui M.L., care a cedat pentru o durată de 5 ani toate drepturile sale privind administrarea și navlosirea lui I.L., despre această măsură irevocabilă fiind informat și Ministerul Transporturilor.

S-a avut în vedere, totodată, fișa matricolă a navei din care a rezultat că, prin actul de vânzare din 7 mai 1935, societatea în nume colectiv „Frații L." prin asociația lichidatorilor săi au declarat că au vândut liberă de orice sarcină nava B. lui M.L., titlul acestuia din urmă rămânând valabil până în 1944, când nava s-a scufundat, așa cum rezultă din informațiile deținute de Registrul englez de clasificare navală. Prin urmare, prima instanță a concluzionat că din niciunul dintre actele depuse nu rezultă că nava revendicată de reclamantă ar fi fost proprietatea autorului acesteia, S.L.(L.). Împotriva deciziei menționate a declarat apel reclamanta B.A.M., precizând că, așa cum rezultă din actele de la dosar, M.L.

era unchiul antecesorului său, S.L. și că declarația legalizată din 1970 face dovadă că toate drepturile privind administrarea și navlosirea navei D. au fost cedate irevocabil lui I.L., acesta din urmă fiind una și aceeași persoană cu J.L., conform actului de notorietate din 1938. Curtea de Apel București, secția a IV -a civilă, prin decizia civilă nr. 768A din 6 octombrie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că aceasta nu a probat calitatea de moștenitoare a proprietarului navei maritime pentru numitul I.L., care la momentul rechiziționării avea doar un drept de administrare și navlosire, și nu un drept de proprietate. De asemenea, s-a apreciat că nu se poate reține calitatea reclamantei și a autorului său de moștenitori sezinari cu privire la masa succesorală a defunctului M.L., în raport de dispozițiile art. 653 alin. (2) C. civ..

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta B.A.M., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.. Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susținut că soluția dată de instanțele de fond și apel excepției lipsei calității procesuale active încalcă dispozițiile art. 653 alin. (2) C. civ., având în vedere că la momentul decesului lui M.L., în plin război mondial, când confiscarea averilor, prigoana și deportările evreilor erau de necontrolat, autorul său, J.(I.)L. nu putea solicita trimiterea în posesiunea moștenirii fratelui său. De asemenea, recurenta a precizat că nu există acte de stare civilă privind nașterea sau decesul lui M.(M.)L., dispărut în perioada 1940 - 1945 și având ca unic moștenitor pe fratele său I.L., tatăl antecesorului reclamantei.

Pentru argumentele expuse s-a solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, ca efect al reținerii calității procesuale a reclamantei. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea Navală Română au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând criticile invocate de reclamanta recurentă, care se circumscriu în parte motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Instanța de apel a reținut corect că înscrisurile depuse de reclamantă în dovedirea calității sale procesuale, respectiv actul emis de L.R.S.

- Registrul englez de clasificare navală și mențiunile din fișa matricolă a navei demonstrează faptul că la momentul intrării în proprietatea Statului Român, nava maritimă D., ex B., ex L.R. se afla în proprietatea lui M.L., titlul acestuia rămânând valabil până în anul 1944, la momentul scufundării în portul Sevastopol. Nu s-a contestat împrejurarea, reținută de instanțele de fond și apel, că, așa cum rezultă din actul datat 17 decembrie 1939, M.L. a cedat administrarea și navlosirea vasului pentru o perioadă de 5 ani fratelui său I.(J.)L., păstrându-și însă calitatea de proprietar. Asupra acestei măsuri, dispuse în mod irevocabil de fostul proprietar a fost informat și Ministerul Transporturilor din România, astfel cum rezultă din documentul menționat.

Critica referitoare la lipsa de incidență a art. 653 alin. (2) C. civ. este nefondată. În mod corect instanța de apel a considerat că nu poate fi reținută calitatea de moștenitor sezinar a reclamantei cu privire la masa succesorală a defunctului M.L.. Având în vedere că aceasta este moștenitor nesezinar sunt aplicabile dispozițiile art. 653 alin. (2) C. civ., care prevăd o procedură specială în ce privește intrarea în posesia moștenirii, ce are drept finalitate verificarea vocației succesorale și întinderea drepturilor succesorilor care solicită trimiterea în posesie. Motivul invocat de reclamanta recurentă în dovedirea imposibilității parcurgerii procedurii speciale în ceea ce privește intrarea în posesie a moștenitorilor nesezinari, respectiv contextul socio politic, nu putea conduce la înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 653 alin. (2) C. civ., ci putea determina, eventual, întârzierea efectuării procedurilor legale.

Pe cale de consecință, se va constata că reclamanta nu a făcut dovada calității de unică moștenitoare a fostului proprietar, M.L., cu privire la care nu s-au depus acte de stare civilă, care să ateste decesul. Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. nu vor fi examinate fiind invocate formal. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul reclamantei este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.A.M. împotriva deciziei nr. 768/A din 06 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2013.