ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3983/2020

Ședința publică din data de 29 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 martie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat anularea Deciziei nr. 4526/27.02.2017, emisă de pârât și obligarea acestuia să acorde reclamantei despăgubirile solicitate conform cererii depuse de asiguratul B. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 2547 din 23 iunie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca lipsită de interes.

Împotriva sentinței civile nr. 2547 din 23 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei către prima instanță, în vederea judecării fondului.

În motivarea recursului, reclamanta a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004, a art. 33 din C. proc. civ. și a art. 4 din Legea nr. 213/2015, instanța de fond neluând în considerare împrejurarea că actul administrativ atacat a fost emis și comunicat reclamantei, chiar dacă decizia privește un drept al utilizatorului/asiguratului. Prin urmare, recurenta-reclamantă a apreciat că are un interes justificat în formularea acțiunii, în calitate de persoană vătămată prin emiterea actului administrativ, conform art. 2 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, recurenta-reclamantă a justificat interesul în promovarea acțiunii prin raportare la conținutul deciziei atacate, prin care pârâtul a reținut în mod greșit că reclamanta, având calitatea de beneficiar al asigurării, a atins plafonul de maxim de despăgubire de 450.000 RON, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, iar dezlegarea pe care instanța de fond o va da în cauză produce efecte în relația reclamantei cu utilizatorul și îi conservă acesteia dreptul la despăgubiri în cazul daunelor totale și al furtului.

Recurenta-reclamantă a invocat și prevederile art. 4 lit. b) din Legea nr. 213/2015, raportat la art. 6.2 din Condițiile generale de asigurare convenite de părți, arătând că, în caz de daună parțială, despăgubirile se cuvin utilizatorului sau service-ului auto, iar în caz de daună totală, se cuvin finanțatorului.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 noiembrie 2017, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, intimatul-pârât a susținut că hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea art. 9 și art. 33 C. proc. civ., instanța de fond reținând în mod corect lipsa de interes a reclamantei în exercitarea acțiunii, ca o consecință a poziției sale procesuale de negare a calității de creditor de asigurare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 4526 din 27.02.2017, contestată în prezenta cauză, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins cererea de plată nr. x/10.12.2015, depusă de reclamanta A. S.A., prin împuternicit B. S.R.L. În motivarea deciziei, pârâtul a reținut că, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, suma acordată cu titlu de despăgubire acestui creditor de asigurare a atins plafonul de 450.000 RON, calculat pe creditor de asigurare al asigurătorului în faliment C. S.A.

Soluționând excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii, prima instanță a reținut, în esență, că cererea de plată adresată pârâtului vizează despăgubiri pentru daune parțiale aduse bunului, caz în care dreptul de a încasa sumele solicitate revine utilizatorului, iar nu societății reclamante finanțatoare, conform contractului de intermediere în asigurări, astfel încât reclamanta nu justifică interesul contestării deciziei emise de pârât.

Pentru a dezlega problema de drept referitoare la interesul reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va avea în vedere prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes, precum și prevederile art. 33 din același act normativ, potrivit cărora interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

În speță sunt incidente următoarele dispoziții din Legea nr. 554/2004:

"Art. 1 - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Art. 2 - (1) În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: a) persoană vătămată - orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate;

Art. 8 - (1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale."

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora, în caz de respingere a sumelor pretinse, se va emite o decizie de respingere, iar împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevederilor art. 19 din Legea nr. 503/2004, care fac trimitere la competența instanței de contencios administrativ în soluționarea acestor contestații.

Având în vedere de textele de lege precitate, instanța de control judiciar reține că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, acest act normativ stabilind sfera persoanelor interesate, care au deschisă calea contestării actelor administrative individuale emise de autoritățile publice.

Înalta Curte constată că reclamanta justifică interesul în formularea acțiunii, în principal prin raportare la calitatea de destinatar al actului administrativ individual a cărui anulare se solicită. Totodată, interesul rezultă și din împrejurarea că, prin decizia contestată a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantă prin împuternicit, soluție față de care reclamanta invocă producerea unei vătămări, pentru a cărei înlăturare este necesară intervenția instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ și obligării autorității pârâte la repararea acestei pagube, prin acordarea despăgubirilor solicitate.

Așadar, în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 33 din C. proc. civ., reclamanta având calitatea de destinatar al actului administrativ individual, precum și pe aceea de persoană vătămată prin emiterea deciziei, fiind îndeplinite condițiile privitoare la justificarea unui interes determinat, legitim, personal, născut și actual.

În ceea ce privește susținerile pârâtului și apărările corelative ale reclamantei, formulate în fond și în recurs, referitoare la chestiunea plății și încasării efective a despăgubirilor (incluzând aspectele referitoare la persoana care are calitatea de creditor de asigurare - utilizatorul sau finanțatorul din contractul de leasing financiar, precum și la modul de calcul al plafonului de despăgubire pe creditor de asigurare, iar nu pe creanță de asigurare), Înalta Curte constată că acestea privesc fondul cauzei și nu pot fi tranșate prin soluția dată asupra excepției lipsei de interes, dezlegarea lor necesitând o analiză a raporturilor juridice deduse judecății, din perspectiva raporturilor contractuale utilizator-finanțator-asigurător și a competențelor legale ce revin pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților.

Astfel cum s-a arătat anterior, interesul formulării acțiunii aparține, în contenciosul administrativ, persoanei care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ, în principal destinatarului actului, dar și oricărei alte persoane, titulare a unui drept ori a unui interes legitim, care se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ adresat altui subiect de drept. Or, reclamanta este destinatara Deciziei prin care s-a respins cererea de plată adresată FGA. Stabilirea existenței sau nu a unei vătămări concrete a drepturilor și intereselor legitime ale reclamantei reprezintă un aspect ce ține de analiza fondului litigiului.

Prin urmare, argumentele expuse de părți în fața instanței de recurs, vizând modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) și e) și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, vor fi avute în vedere de instanța de fond, după casarea sentinței recurate, în continuarea judecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. S.A., va casa sentința recurată și va trimite cauza instanței de fond în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2547 din 23 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza instanței de fond în vederea continuării judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iulie 2020.