ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3316/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.07.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Sălaj,

- anularea în privința lor a Ordinului nr. 4680/C/21.12.2016 și a Ordinului nr. 219/C/01.02.2017 emise de Ministerul Justiției,

- emiterea unor dispoziții de salarizare pentru fiecare reclamant cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 09.04.2015, iar pentru judecătorul stagiar I. începând cu data de 15.07.2016, iar pentru doamna judecător G., începând cu 1 iunie 2016, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 până la încetarea raportului de serviciu al fiecărui reclamant cu pârâtul.

- plata diferenței dintre venitul calculat potrivit referinței sectoriale menționate anterior și venitul efectiv plătit, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 4422 din 20 noiembrie 2017, Curtea a respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare, ca nefondată.

A admis excepția lipse calității procesuale pasive a Ministerului Justiției pe cel de-al treilea capăt de cerere și a respins acest capăt de cerere ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită pentru reclamanți ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.05.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, pentru reclamanta G. de 445 RON, pentru perioada 01.06.2016-01.10.2016, iar pentru reclamantul I. de 445 RON, pentru perioada 15.07.2016-01.10.2016.

A obligat pârâtul Tribunalul Sălaj să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate, diferențe calculate pentru perioada 01.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale.

A respins în rest acțiunea, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 și, totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamanții nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

Începând cu luna februarie 2017, reclamanții au primit indemnizația majorată cu valoare de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, capătul de cerere formulat de reclamanți vizând emiterea ordinelor de salarizare urmând a fi respins ca rămas fără obiect.

4.1. În raport cu susținerile recurentului și cu probele administrate la dosar, reține Înalta Curte că, la data de 24.05.2018, a fost emis Ordinul ministrului Justiției nr. 2066/C/2018 .

Prin art. 1 al acestui ordin, s-a statuat, la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin, s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.

4.2. Înalta Curte constată că, prin ordinul menționat, s-a dispus recalcularea indemnizației intimaților-reclamanți prin raportare la o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune.

Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor intimaților și a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect.

4.3. Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere având ca obiect emiterea ordinelor de salarizare, ca rămas fără obiect, urmând a menține restul dispozițiilor instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 4422 din 20 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând, respinge cererea de emitere a ordinelor de încadrare salarială formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., ca rămasă fără obiect.

Menține, în rest, dispozițiile instanței de fond

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iulie 2020.