ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26 octombrie 2016, sub nr. x/2015, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 3500 din 24.08.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și restituirea în natură a corpului II de imobil, constând în casă din cărămidă cu 8 camere, 5 bucătării, dependințe, cu terenul aferent, înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Cluj, nr. top x, și înscris în prezent în C.F. colectivă x Cluj (C.F. electronic x Cluj, x Cluj), cu nr. top. x, corpul E, cu terenul aferent. La data de 21.03.2017, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail a depus o cerere de restrângere a obiectului acțiunii sale având în vedere înstrăinarea de către statul român a celorlalte apartamente pe care le-a solicitat, restituirea în natură nefiind posibilă în privința acestora.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 143 din 5 aprilie 2017, Curtea de Apel Cluj a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 143 din 5 aprilie 2017, pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat restituirea în natură a corpului II de imobil, în prezent corpul E, cu terenul aferent, compus din: - apartamentul nr. x, cu nr. topografic xII, în cotă de 15.56/100 parte; - apartamentul nr. x, cu nr. topografic xV, în cotă de 22.1/100 parte; - apartamentul nr. x, cu nr. topografic xVI, în cotă de 32.23/100 parte, toate fiind în proprietatea Statului român și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, precum și cota de 333/373 parte din terenul intravilan înscris în CF x Cluj Napoca, nr. topografic x. Criticile aduse sentinței primei instanțe au fost încadrate de către recurenta-reclamantă în temeiul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând titulara căii de atac faptul că, deși în cartea funciară nr. x a localității Cluj figurează ca titular "Internatul de fete Romano-catolic din Cluj", acest internat era doar o structură organizatorică internă a bisericii, fără personalitate juridică, iar modalitatea de intabulare reflectă destinația imobilului (internat de fete) și titularul dreptului de proprietate (Biserica Romano-catolică). A făcut trimitere recurenta-reclamantă la art. 100 din Codul canonic, susținând că, în cazul Internatului de fete romano-catolic din Cluj nu există niciun decret formal de acordare a personalității juridice, astfel că o asemenea structură nu a putut deține nici potrivit dreptului canonic, nici potrivit dreptului civile, bunuri în nume propriu, iar combaterea faptului negativ ar fi trebuit a fi realizată de către intimata-pârâtă. A mai susținut recurenta-reclamantă că scopul art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 a fost acela de a repara abuzurile regimului totalitar, în sensul retrocedării imobilelor care au fost preluate de la cultele religioase din România, indiferent de la care entitate bisericească au fost preluate. Consideră recurenta-reclamantă că sunt îndeplinite cerințele instituite prin prevederile O.U.G. nr. 94/2000 în privința sa, iar faptul că se invocă de către prima instanță prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. este contrar legii, întrucât, prin decizia anterioară a Curții de Apel Cluj, având nr. 2431/15.12.2008, s-a stabilit că Parohia Romano-Catolică Sf. Mihai nu avea calitate să solicite constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu, dată fiind calitatea de proprietar a Internatului de fete Romano-Catolic. A pretins recurenta-reclamantă că nu sunt incidente în prezenta cauză nici prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., nici cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, efectele acelei decizii se manifestă inter partes, în limitele procesului respectiv, pe de altă parte, vechea soluție nu este repusă în discuție, drepturile câștigate rămân neafectate, iar prezentul litigiu se referă la o parte din imobil care nu a fost înstrăinat și, în raport de prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ar fi trebuit ca autoritatea publică pârâtă să invoce un drept recunoscut prin hotărârea respectivă, inițială, în noul litigiu, însă această autoritate nu a fost parte în litigiul anterior, astfel că nu se poate prevala de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în prezentul dosar. În consecință, susține recurenta-reclamantă că, în lipsa întrunirii condițiilor specifice impuse de prevederile art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea invocată are valoare de cel mult precedent judiciar, fără vreun efect normativ, fără a fi vorba despre izvoare de drept, argumentele cuprinse în hotărârile respective putând fi combătute și fiind absolut permise dovezile contrare.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, prin respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat. A arătat intimata-pârâtă că instanța de fond a aplicat corect prevederile O.U.G. nr. 94/2000, ținând cont de puterea de lucru judecat privind calitatea de proprietar a Parohiei Romano-Catolice Sf. Mihail asupra imobilului solicitat, întrucât, prin cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003, depusă de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Parohia Romano-Catolică, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în cartea funciară nr. x a localității Cluj, nr. top. x, compus din două corpuri de casă, iar prin Decizia nr. 3500/24.08.2015, Comisia a respins cererea de retrocedare, având în vedere faptul că solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat. În privința dreptului canonic invocat de către recurenta-reclamantă, a susținut intimata-pârâtă că până la adoptarea H.G. nr. 1218/2008 Codul de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice nu a fost recunoscut, iar normele acestuia nu retroactivează și nu pot face dovada dreptului de proprietate al Bisericii Romano-Catolice asupra bunurilor solicitate, la momentul preluării acestor bunuri de către Statul român. A menționat intimata-pârâtă că, în procedura administrativă, i-a solicitat titularului cererii de retrocedare, prin adresa nr. x/29.01.2015, transmiterea oricăror acte sau înscrisuri (inventare bisericești) din care să reiasă legătura juridică dintre solicitanta Parohia Romano-Catolică Sfântul Mihail și proprietarul tabular al imobilului, Internatul de fete Romano-Catolic Cluj. Aceste documente nu au fost transmise, deși a fost menționat în cuprinsul adresei de solicitare termenul de decădere de 120 de zile, prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013. Susține intimata Comisia Specială de Retrocedare că prezintă forță probantă în cauză înscrierile de carte funciară, relevante fiind dispozițiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, potrivit cărora "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei", precum și dispozițiile art. 33 din același act normativ, ce consacră principiul forței probante absolute a înscrierii în cartea funciară. În legătură cu susținerile recurentei-reclamante privind art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., arată intimata-pârâtă că judecătorul fondului a avut în vedere împrejurarea potrivit căreia Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail nu are calitatea de proprietar al imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul x, iar prezumția de lucru judecat este la îndemâna oricărei părți dintr-un litigiu, în sensul că fiecare parte are posibilitatea de a opune lucrul judecat anterior, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. În acest caz, susține intimata, nu este necesară întrunirea triplei identități de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ce s-a soluționat anterior, așa încât această rezolvare să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă s-a dat prin considerente sau prin dispozitiv. Prin urmare, susține Comisia Specială de Retrocedare că a fost corect avută în vedere, de către judecătorul cauzei, Decizia nr. 2431/15.12.2008 a Curții de Apel Cluj, irevocabilă, în care s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că, în privința imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Bd. x, Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail nu are calitatea de proprietar al imobilului, chiar recurenta-reclamantă recunoscând că a avut în administrare bunurile respective, acestea fiind în posesia titularului înscris în cartea funciară, respectiv Internatul de fete Romano-Catolic Cluj. Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar au fost combătute susținerile în fapt și în drept din cuprinsul întâmpinării, fiind reluate aspectele subliniate în calea de atac declarată, ce au constituit criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinței primei instanțe. A menționat recurenta-reclamantă că intimata nu a combătut niciodată faptul negativ al lipsei personalității juridice proprii a internatului, iar potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1924, "un așezământ creat de o persoană juridică nu poate avea o personalitate distinctă de aceea a persoanei juridice care a creat-o, decât dacă i se recunoaște formal aceasta, în condițiunile statornicite prin legea de față", iar internatul nu a fost niciodată înregistrat ca persoană juridică și nu a existat o recunoaștere formală a personalității juridice a acestei entități.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 12 februarie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă s-a adresat instanței de contencios administrativ competentă cu acțiunea sa de anulare a Deciziei nr. 3500/24.08.2015, emisă de Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a respins solicitarea sa de retrocedare nr. 6428/28.02.2003, privind restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul x nr. 75 (fostă Calea x), înscris în cartea funciară nr. x a localității Cluj, nr. topografic x, imobil compus din: -corp II: casă din cărămidă cu 8 camere, 5 bucătării, dependințe și teren aferent, înscris în prezent în C.F. colectivă x Cluj (C.F. electronic x Cluj, x Cluj), cu nr. topo x, corpul E, cu terenul aferent. Prin decizia contestată, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea recurentei-reclamante, reținând că titularul solicitării nu a făcut dovada că, la data preluării abuzive de către statul român, era proprietarul imobilului ce formează obiectul cererii, figurând ca proprietar tabular Internatul de fete Romano-Catolic din Cluj. Obiectul acțiunii în anularea acestui act administrativ a fost restrâns în cursul judecării cauzei la fond, reclamanta Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail arătând că solicită restituirea în natură doar a apartamentelor cu nr. 2, 5 și 6 din corpul II de imobil (în prezent corpul E), precum și cota parte din teren de 333/373, potrivit cererii de la dosarul de fond. Decizia nr. 3500/24.08.2015 a fost menținută de către prima instanță, ce a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia-Parohia Romano-Catolică Sf. Mihai, această soluție urmând a fi confirmată și în calea recursului, fiind una legală. În privința motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se observă în calea recursului că recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să se încadreze în acest temei de drept, astfel că vor fi analizate de către instanța de control judiciar toate susținerile în fapt ale căii de atac declarate în cauză prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În analiza calității de fost proprietar al imobilului pretins spre restituire, a reținut prima instanță că a existat un litigiu anterior, în dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în care reclamanta Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail a formulat o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul revendicat, iar în cadrul acestui litigiu s-a reținut în mod irevocabil că titulara demersului judiciar, Parohia Romano-Catolică "Sfântul Mihai" Cluj-Napoca nu are calitate procesuală activă în cauză, întrucât nu a dovedit existența unei identități între persoana reclamantei și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății, în condițiile în care titularul dreptului întabulat în cartea funciară este Internatul de fete Romano-Catolic Cluj-Napoca, iar înainte de preluarea imobilului de către stat, reclamanta a săvârșit cu privire la acest bun numai acte de administrare, nu de dispoziție. În legătură cu aspectele reținute de către prima instanță, prin valorificarea puterii de lucru judecat în cauza anterioară, înregistrată sub nr. x/2004 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, au fost formulate critici în calea de atac declarată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail, care au vizat nelegala aplicare a prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., nefiind vorba, în cauză, despre o autoritate de lucru judecat. Tot în legătură cu această chestiune, a susținut recurenta-reclamantă că efectele deciziei anterioare se manifestă doar între părțile din acel litigiu, că prezentul demers judiciar privește o altă parte a imobilului decât cea din dosarul anterior, iar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat ar fi putut fi invocat doar de către partea care ar fi câștigat în primul litigiu. Se observă, însă, că intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a stabilit în decizia sa nr. 3500/2015 că cererea de retrocedare a fost respinsă pentru faptul că proprietar tabular al imobilului solicitat spre restituire a fost Internatul de fete Romano-Catolic din Cluj, iar nu Parohia Romano-Catolică din Cluj, făcând trimitere, în motivarea actului administrativ de respingere, la decizia civilă irevocabilă nr. 2431/R/15.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2004, în care s-a statuat asupra calității de proprietar al imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul x nr. 75 (fostă Calea x). Această trimitere la o hotărâre judecătorească anterioară a fost determinată de necesitatea respectării puterii de lucru judecat, ca prezumție legală aflată la îndemâna oricărei părți din litigiu de a se prevala de cele anterior dezlegate, în mod definitiv (irevocabil, în formularea din C. proc. civ. de la 1865), cu atât mai mult cu cât demersul primar și comun al celor două cauze l-a reprezentat cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003, nefiind vorba, după cum încearcă recurenta-reclamantă să acrediteze în argumentele sale, despre existența unor dosare diferite, ce au avut obiect diferit și părți diferite. Problema de drept dezlegată în mod irevocabil prin hotărârea anterioară este cea a lipsei calității de fost proprietar al imobilului pentru care recurenta-reclamantă a formulat cererea de retrocedare nr. x/28.02.2003, cerere care a fost soluționată de către Comisia Specială de Retrocedare prin decizia nr. 3500/24.08.2015, ce formează obiectul prezentei cereri în anulare deduse judecății în fața instanței de contencios administrativ competente în cauză. Din perspectiva dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., se constată că puterea lucrului judecat a fost invocată de către intimata-pârâtă, chiar în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul de fond, iar în această situație, astfel cum se arată constant în doctrina juridică și în jurisprudență, "nu interesează existența triplei identități de părți, obiect și cauză între cele două litigii, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu mai poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv ori prin considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ..". Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante privind invocarea, de către prima instanță, a prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., când, în realitate, efectul puterii de lucru judecat a fost invocat în conformitate cu prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având legătură cu soluționarea litigiului de față. Această prezumție impune consecvența în judecată, astfel încât ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Instanța în fața căreia a fost invocată chestiunea prejudicială are obligația de a judeca în fond, însă soluția trebuie să țină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecății, dând eficiență prezumției de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă. Înalta Curte de Casație și Justiție, în jurisprudența sa anterioară (decizia nr. 2357/2015 pronunțată de ÎCCJ, secția de contencios administrativ și fiscal), a statuat cu privire la distincțiile dintre autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru, stabilind că "…prezumția de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat. Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat - ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut - și constituie, alături de excepția lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituției lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) și b) o constatare (în sensul de soluție privind raporturile juridice deduse judecății) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur). După cum s-a arătat anterior, prezumția operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluționată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acțiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase. De aceea, prezumția nu oprește judecata celei de a doua acțiuni, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare de care trebuie să se țină seama". Chestiunea examinării și respectării prezumției legale a puterii de lucru judecat reprezintă o garanție a respectării principiului securității raporturilor juridice, fiind obligatoriu a se ține seama de problemele de drept soluționate anterior în cadrul litigiului în care se pune în discuție aceeași chestiune juridică. Procedând altfel, s-ar genera incertitudine jurisprudențială și s-ar reduce încrederea justițiabililor în sistemul judiciar. În consecință, constatând că prin sentința recurată s-a ținut seama de dezlegarea anterioară cu privire la excepția lipsei calității de fost proprietar al imobilului solicitat spre retrocedare, Înalta Curte reține că este corectă soluția pronunțată de prima instanță, fără ca înscrisurile depuse la dosar în calea de atac să poată face o altă dovadă decât cea confirmată irevocabil prin decizia nr. 2431/15.12.2008 a Curții de Apel Cluj, în sensul inexistenței unei identități între persoana care a formulat cererea de retrocedare nr. x/2003 și proprietarul tabular, astfel cum apare acesta înscris în Cartea funciară nr. x a localității Cluj nr. top. x, anterior preluării abuzive în favoarea statului român. Cu privire la invocarea, de către recurenta-reclamantă, a prevederilor Codului de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice, Înalta Curte reține că aceste prevederi ecleziastice au fost recunoscute în sistemul legislativ românesc prin H.G. nr. 1218/2008, iar normele cuprinse în respectivul cod nu retroactivează, nefiind apte să determine o altă soluție decât cea valorificată prin puterea de lucru judecat cu privire la lipsa calității de proprietar a recurentei-reclamante asupra imobilului solicitat spre retrocedare prin cererea nr. x/28.02.2003. Prezumția instituită prin prevederile art. 32 și 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, privind dreptul real aflat în patrimoniul celui care este înscris ca proprietar în cartea funciară, nu a fost răsturnată în cauză, iar celelalte alegații ale recurentei-reclamante, privind suportarea sarcinilor fiscale aferente imobilului revendicat de către Parohia Romano-Catolică, nu sunt apte să înlăture forța probantă a prezumției rezultate din înscrierea în cartea funciară a proprietarului tabular al respectivului imobil. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele anterior arătate, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail împotriva sentinței civile nr. 143 din 5 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, menținând sentința atacată astfel cum a fost pronunțată, fiind legală.