KOJOVIC v. SERBIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
KOJOVIC v. SERBIA (CtEDO, 2008)
DECIZIE A SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 32496/03, de către KOJOVIȚIE împotriva Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 21 octombrie 2008 ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, Nona Tsotsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători, Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 1 septembrie 2003, având în vedere decizia de examinare a admisibilității și a meritelor cazului împreună (art. 29 § 3 din Convenție), având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl . Or.ije Kojović, a fost, în momentul respectiv, un cetățean al Uniunii de Stat a Serbiei și Muntenegru. El s-a născut în 1940 și a trăit în Pljevlja. Guvernul sârb (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl. S. Carić. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În ceea ce privește economiile de monede străine ale reclamantului La 8 august 1974, reclamantul a depus 15.207.15 franci la sucursala Băncii Iugoslave de Investiții („Jugoslovenska investicionina banka”) la Pljevlja, Muntenegru, pentru o perioadă de 13 luni, la o rată stabilită de dobânzi. La o dată neespecificată, respectiva bancă de stat, care, între timp, pare să fi fost restructurată și redenumită „Pljevaljska banka”, a refuzat să elibereze depozitul reclamantului împreună cu dobânda datorată. Reclamantul pare a fi ulterior „contactat” Guvernul Republicii Muntenegru în mai multe ocazii separate, cerând eliberarea economiilor sale de monede străine, plus interesul, dar nu a primit niciun răspuns. 2. În ceea ce privește situația de sănătate și locuință a reclamantului La 4 august 1996, reclamantul a avut un accident vascular cerebral, rezultând în paralizie parțială. Apoi, el a continuat să sufere de probleme cardiovasculare grave și tensiune arterială mare. Reclamantul a susținut că el nu a avut o „situație de locuințe rezolvate”, și se pare că s-a adresat guvernului muntenegren în patru ocazii separate, între 2001 și 2003, solicitând eliberarea economiilor sale de monede străine, fără folos. 3. În ceea ce privește evenimentele care au avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial În timpul Războiului Mondial al Doilea Părinții reclamanților au murit și proprietatea familiei sale în Bosnia și Herțegovina a fost distrusă de forțele germane de ocupare. Reclamantul s-a plâns de refuzul continuu al statului contestat de a-și elibera economiile de monede străine, cu interes, de incapacitatea sa de a rezolva „situația sa de locuință” sau de a avea un nivel de viață adecvat, precum și problemele sale medicale. În plus, reclamantul s-a plâns că nu a primit nicio compensație pentru distrugerea proprietăților familiei sale în timpul celui de-al doilea război mondial. DREPTUL La 3 mai 2006, cererea a fost comunicată guvernului Uniunii de Stat a Serbiei și Muntenegru. La 3 iunie 2006, Republica Muntenegru a declarat independența sa. La 27 iunie 2006, Curtea a hotărât să suspende procedura până la clarificarea statutului Republicii Muntenegru, precum și a Republicii Serbiei. În decizia sa din 14 iunie 2006, Comitetul de miniștri al Consiliului Europei a observat, printre altele, : (i) că „Serbia ... [a continuat] ... aderarea [uniunii de stat a] Serbia și Muntenegru la Consiliul Europei cu efect începând cu 3 iunie 2006” și (ii) că a rămas parte la o serie de Convenții ale Consiliului Europei semnate și ratificate de fosta Uniune de stat a Serbiei și Muntenegru, inclusiv Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Începând cu 3 iunie 2006 și în absența oricărei indicații ale reclamantului din contră, Republica Serbiei a rămas astfel singura acționată în cadrul prezentului proces în fața Curții. La 22 iulie 2008, o scrisoare trimisă de Registru la adresa reclamantului a fost reîntoarsă cu o indicație că „a trecut departe” (“déced ”). Reclamantul nu a avut un reprezentant în acțiunea dinaintea Curții și nici un reprezentant al proprietății reclamantului nu a indicat dorința de a continua cererea în numele său. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe și în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care ar necesita continuarea examinării cererii. În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui mai aplicat și prezentul caz ar trebui eliminat din lista Curții. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate Sally Dolle Françoise Tulkens Președintele grefierului