ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 890/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

La data de 03.06.2016, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., S.C. D. S.A., E., F., G., H., I., IPJ DOLJ și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CRAIOVA, solicitând ca instanța să dispună obligarea pârâților la plata daunelor interese reprezentate de paguba materială efectiv pricinuită estimată la 1.000.000 Euro, beneficiul nerealizat în cuantum de 3.000.000 Euro și daune morale în cuantum de 1.000.000 Euro, iar la data de 13 iulie 2016 au fost depuse precizări .

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 și următoarele C. civ., Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de Inspecție judiciară, art. 27 și 28 din C. proc. pen., art. 44 alin. (1) și (2) și art. 52 din Constituția României, art. 6 din CEDO și art. 1 din Protocolul 1 cu aplicarea art. 3 și 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, art. 5 alin. (1), art. 96 alin. (1) și art. 97 lit. j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului și art. 1000 alin. (3) din C. civ.

Prin sentința nr. 106 din 5 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016 s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., H., S.C. D. S.R.L., E., F., G., I., IPJ DOLJ, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CRAIOVA, S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar J., având ca obiect pretenții.

Împotriva încheierilor de ședință din 13.03.2018, respectiv 23.04.2018 și a sentinței nr. 106 din 5 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 150/2019 din 6 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva încheierilor de ședință din 13.03.2018, respectiv 23.04.2018.

Totodată, a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 106 din 5 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2016; a anulat în parte sentința, respectiv în ceea ce privește respingerea acțiunii ca urmare a admiterii prescripției dreptului material la acțiune; a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe și a menținut dispozițiile sentinței privind respingerea acțiunii față de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova și IPJ Dolj.

Împotriva deciziei nr. 150/2019 din 6 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a formulat recurs recurenta-reclamantă A., indicând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susținut, în esență că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității, lăsând necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului, chiar daca au fost depuse probe, întemeindu-și soluția pe argumente străine de natura pricinii.

Totodată, a susținut că soluția instanței de apel a fost data cu aplicarea greșita a normelor de drept material.

In ceea ce privește nulitatea sentinței nr. 106 din 05.06.2018 a Tribunalului Dolj și încheierilor de ședința din 13.03.2018 si din 23.04.2018, recurenta a arătat că instanța de apel a apreciat greșit cererile sale.

In primul rând, a arătat recurenta, repartizarea ciclica a dosarului nr. x/2016 la completul C3C0M, în urma desființării completului C4C0M, nu a fost făcută cu respectarea condițiilor legale (fapt la care instanța de apel nu face referire deși s-a invocat in apelul declarat), iar, în acest dosar, completul C3C0M a luat cauza spre soluționare, la primul termen de judecata, in lipsa sa si a reprezentantului său.

In ce privește preschimbarea termenului de judecata, recurenta a susținut că este nelegală aprecierea instanței de apel în sensul că: "In aceasta situație, nu a fost vorba de o preschimbare de termen in temeiul art. 230 C. proc. civ., ci de o redistribuire administrativa a dosarelor, completul nou investit alocând, pe cale administrativa, termenul de judecata." S-a arătat că acest aspect nu a fost susținut nici de către Tribunalul Dolj in răspunsurile la memoriile sale. Eventual, a arătat recurenta, se poate vorbi de alocarea termenului de judecata pe cale administrativa, doar la începutul judecării cauzei si nu in timpul procesului, subliniind că acest complet-C3C0M nu a acordat termenul de judecata in cadrul unei ședințe legale de judecata.

S-a solicitat a se constata nulitatea tuturor actelor ulterioare ședinței de judecata din data de 01.03 2018, când termenul de judecata ar fi trebuit sa fie preschimbat la data 13.03.2018, lipsind insa încheierea de ședința a preschimbării termenului de judecata, deoarece nu a existat o ședința de judecata legală. Astfel, conform răspunsului Tribunalului Dolj nr. 59R din 13.09.2018, prin rezoluția din 15 02.2018, președintele completului de judecata C3C0M a preschimbat termenul de judecata de la data 01.03.2018 la data 13.03.2018, fara a exista ședința de judecata.

In concluzie, recurenta a opinat că preschimbarea termenului de judecata trebuia soluționata de un complet de judecata, conform art. 230 noul C. proc. civ. in camera de consiliu și trebuia decisă printr-o încheiere motivata. Completul de judecata nu-si poate desfășura activitatea decât intr-o ședința de judecata si nu poate decide decât printr-o hotărâre judecătoreasca sau in acest caz printr-o încheiere care trebuia sa fie motivata.

In ce privește faptul ca schimbarea termenului de judecata nu i-ar fi produs nici o vătămare, recurenta a menționat ca in data 06.03.2018, s-a prezentat pentru prima data la arhiva Tribunalului Dolj sa studieze dosarul, când a luat la cunoștință de faptul ca avocatul ales, cu sediul in București, nu se prezentase niciodată la termenele de judecata, si dorea sa se reprezinte singură, dar datorită faptului ca domiciliul său este in străinătate, iar citarea părților pentru termenul din 13.03.2018 nu a fost legal făcuta, a crezut ca va fi lipsa de procedura.

Astfel, raportat la art. 179 alin. (3) noul C. proc. civ., nulitatea preschimbării termenului de judecata atrage si desființarea tuturor actelor de procedura următoare.

În continuare, recurenta a susținut că sentința nr. 106/2018 este lovita de nulitate absoluta pentru lipsa citării legale a sa pentru termenul de judecata din data 13.03.2018, când s-a luat in pronunțare cauza, că sentința nr. 106/2018 este lovita de nulitate si pentru nelegalitatea compunerii completului de judecata C3C0M.

S-a mai arătat că excepția de recuzare a acestui complet a fost in mod eronat respinsă, după cum s-a arătat în cuprinsul cererii de recurs.

Astfel, judecătorul in dosarul nr. x/2016 a fost pus in situația de a-si evalua propria hotărâre sub un aspect cu privire la care si-a exprimat deja opinia, caz in care pentru a asigura deopotrivă imparțialitatea, cat si aparenta de imparțialitate pe care le reclama desfășurarea unui proces echitabil, trebuia sa se abțină de la judecata pricinii. Drept urmare, a susținut recurenta, același judecător care in anul 2015, considera că cererea sa de chemare in judecata este abuziva si neinteligibila, protejând in mod excesiv drepturile paraților asa cum reiese din motivarea făcuta, in anul 2018 (aceeași acțiune, fara nici o modificare), o consideră doar prescrisă.

In concluzie, recurenta a arătat că, potrivit art. 45 noul C. proc. civ., judecătorul nu putea participa la judecată, chiar daca nu s-a abținut sau nu a fost recuzat. Acest text legal trebuie pus in legătura cu prevederile art. 43 alin. (1) noul C. proc. civ. care impune verificarea de către grefier a existenței cazurilor de incompatibilitate absoluta prevăzuta de art. 41 (1) și întocmirea unui referat corespunzător.

Drept urmare, recurenta a considerat nula întreaga procedura urmata in fata instanței de fond, ulterior investirii completului de judecata C3C0M.

În ceea ce privește lipsa capacității procesuale de folosința a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, recurenta a arătat că își menține motivele din apel si anume, că nu are personalitate juridica (decât cele de pe langa Tribunale si Curți de Apel) - aceasta interpretare greșita a sa fiind insa posibila tocmai datorita lipsei discuției excepțiilor pe baza principiului contradictorialității. Astfel, dacă aceasta avea loc, a arătat, ar fi putut introduce in cauza sau Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, căruia i-a adresat constant plângeri împotriva Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova sau Statul Roman prin Ministerul Finanțelor.

După redarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ. și art. 73, în ce privește lipsa calității procesuale pasive a IPJ Dolj, recurenta a susținut că instanța de apel, ca si instanța de fond, potrivit art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ., avea îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele pentru a preveni orice greșeala privind aflarea adevărului.

Recurenta a arătat că raționamentul său din motivele de apel era chiar de a demonstra că IPJ DOLJ poate fi chemat in judecata pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, relevantă fiind legislația in vigoare: art. 219 alin. (1) și (2) C. proc. civ., art. 221 C. civ., art. 1357-1371 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1382 C. civ.

După evidențierea unor considerente teoretice privind răspunderea persoanei juridice și acțiunea în regres ce poate fi exercitată, recurenta-reclamantă a concluzionat că prejudiciul (pierderea întregului fond de comerț al S.C. D. SRL), faptele ce au provocat prejudiciul, raportul de cauzalitate intre aceste fapte și declararea falimentului S.C. D. S.R.L. in anul 2014 după ani de falsă cercetare, timp in care nu s-a făcut nimic din cele stabilite de către 3 instanțe de judecata, dar și împrejurarea că aceste fapte au fost săvârșite in legătura cu atribuțiile ce le-au fost incredintate, au fost pe larg demonstrate atât in cererea de chemare in judecata, cât și cu ocazia apelului declarat.

In ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, considerata si de către instanța de apel ca greșit admisa de către instanța de fond, recurenta-reclamantă a precizat că acțiunea civilă, ce decurge din cauza penala ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005 al Parchertului de pe langa Judecătoria Craiova, clasat prin soluția rămasă definitiva in sepembrie 2014, a fost depusa pentru prima data, la mai puțin de un an diferența si anume in data 24.07.2015 (dosar nr x/2015) respinsa ca informă, asa cum a menționat si cu ocazia apelului.

Recurenta-reclamantă a menționat că, potrivit art. 29 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, sunt scutite de plata taxei de timbru acțiunile si cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac ordinare si extraordinare referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale si morale decurgând din acestea și a solicitat atașarea dosarului penal nr. x/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat, în baza art. 6 pct. 1 CEDO, motivat de faptul ca acțiunea civila ce face obiectul dosarului x/2016 este o acțiune ce decurge dintr-o cauza penala cu data de începere a cercetării penale la începutul anului 2003, în principal, reținerea cauzei spre rejudecare de către instanța de recurs; iar in subsidiar retrimiterea cauzei instanței de apel; a solicitat admiterea recursului, casarea in parte a deciziei nr. 150/2019, implicit casarea sentinței civile nr. 106 din 05.06.2018 a Tribunalului Dolj și, prin rejudecare, admiterea cererii de chemare in judecata, așa cum a fost formulata si precizata, precum și obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât I.P.J. Dolj a transmis întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând a se constata nul recursul, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Intimata-pârâtă E. a transmis întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că intimatul IPJ Dolj a făcut o confuzie în legătură cu motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, subliniind că motivele de nelegalitate invocate sunt cele prevăzute de art. 488 pct. 5 (încălcarea de către instanța de apel a principiului disponibilității legiferat de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.) și pct. 8 C. proc. civ. (aplicarea legii de către instanța de apel la situația de fapt stabilită a fost greșită, hotărârea judecătoreasca fiind data cu neobservarea exigentelor articolelor de lege enunțate, raționamentul instanței de apel având la baza o confuzie: art. 104 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor, art. 153 alin. (3), art. 230, 233, art. 179 alin. (3), art. 174 si următoarele, art. 41(l), art. 45 noul C. proc. civ., art. 5 din Statutul universal al judecătorilor, art. 6 Cedo, art. 22 alin. (2) noul C. proc. civ., art. 219, 221 etc.); a menționat că nu este de acord cu soluționarea prezentei cauze in complet de filtru.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părților.

La 11 noiembrie 2019, respectiv 25 noiembrie 2019, recurenta-reclamantă, respectiv intimata-pârâtă E. au depus fiecare câte un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis, în principiu, recursul și a acordat termen la data de 28 mai 2020, pentru judecata acestuia.

Înalta Curte, reține că, în condițiile în care recursul a fost admis în principiu, chestiunea privind nulitatea recursului invocată de intimatul-pârât I.P.J. Dolj prin întâmpinare a fost depășită, impunându-se analizarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul declarat de reclamanta A. raportat la temeiurile juridice invocate și motivele de recurs expuse, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări, iar dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept, aspecte care nu pot fi reținute în cauză.

Recurenta a susținut încălcarea principiului disponibilității prin aceea că instanța de apel a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului, chiar daca au fost depuse probe, întemeindu-și soluția pe argumente străine de natura pricinii.

Din formularea cuprinsă în art. 9 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. Limitele învestirii sunt determinate de părți prin cererea de chemare în judecată, sub aspectul părților, a pretenției concrete ce se pretinde prin cerere și al cauzei, adică al temeiului juridic invocat. În raport de criticile formulate, recurenta-reclamantă, deși se prevalează de încălcarea principiului disponibilității, totuși, prin argumentele prezentate, nu demonstrează o atare încălcare.

Critica privind încălcarea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, este, în opinia instanței de recurs, una formală, pentru că nu este susținută de argumente care să justifice în ce modalitate instanța de apel a schimbat obiectul sau cauza juridică a cererii deduse judecății, ci, dimpotrivă, aceasta a examinat apelul în limitele devoluțiunii fixate prin efectul introducerii cererii de apel, respectând dispozițiile art. 477 și art. 478 C. proc. civ.

Nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante în sensul că instanța de apel a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul apelului, întemeindu-și soluția pe argumente străine de natura pricinii.

Și aceasta, întrucât, așa cum reiese din considerentele hotărârii recurate, instanța de prim control judiciar a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, motivarea constituindu-se într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății.

În aceeași măsură, hotărârea relevă o analiză concretă și coroborată a probelor administrate și a normelor legale incidente, cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța.

Criticile prin care recurenta, în argumentarea nulității sentinței nr. 106 din 05.06.2018 a Tribunalului Dolj și a încheierilor de ședința din 13.03.2018 si 23.04.2018, a susținut că instanța de apel a apreciat greșit cererile sale sunt nefondate.

În primul rând, în ceea ce privește critica fundamentată pe omisiunea instanței de apel de a se face referire la repartizarea ciclica a dosarului nr. x/2016 la completul C3C0M, in urma desființării completului C4C0M, care, susține recurenta, nu a fost făcută cu respectarea condițiilor legale, se reține că aceasta este infirmată de cuprinsul considerentelor deciziei recurate.

Astfel, se poate observa că instanța de apel, făcând referire la Hotărârea Colegiului de Conducere din cadrul Tribunalului Dolj nr. 2/02.02.2018 și la dispozițiile Regulamentului de Ordine Interioară al Instanțelor, a evidențiat condițiile legale ale desființării completului C4COM și repartizarea dosarului nr. x/2016, ciclic, către completul C3COM.

Nemulțumirea recurentei legată de faptul că instanța de apel nu a fost de acord cu critica acesteia prin care se susține că preschimbarea termenului de judecata trebuia soluționată de un complet de judecata, conform art. 230 C. proc. civ. in camera de consiliu, precum și de faptul că instanța de apel a reținut că preschimbarea termenului de judecata nu i-ar fi produs nici o vătămare, nu pot fi privite cu temei.

Și aceasta, întrucât, așa cum s-a arătat anterior și cum, în mod corect, a reținut instanța de apel, în situația de față nu a fost vorba de o preschimbare de termen în baza art. 230 C. proc. civ., ci de o redistribuire administrativă a dosarului, completul nou învestit alocând, pe cale administrativă, termenul de judecată, iar cum completul C4COM a fost desființat, acesta nu mai putea dispune nimic în ședința publică din 01.03.2018.

Faptul că reclamanta, conform celor susținute în cuprinsul cererii, a considerat că urmează a fi lipsă de procedură pentru termenul din 13.03.2018, nu înseamnă că părțile nu au fost legal citate, legalitatea procedurii de citare apreciindu-se de instanța de judecată în raport cu înscrisurile dosarului. Potrivit acestora, instanța de apel a reținut că la dosar exista dovada îndeplinirii procedurii de citare atât prin e-mail, cum a solicitat reclamanta, cât și la sediul Cabinetului Avocat K..

Așadar, în raport cu piesele dosarului, în mod legal și temeinic, instanța de apel a reținut că schimbarea termenului de judecată nu a produs nicio vătămare părților, în condițiile în care acestea au fost legal citate pentru termenul din 13.03.2018.

Recurenta invocând nelegalitatea compunerii completului de judecată C3COM al primei instanțe, susține că excepția de recuzare a fost în mod eronat respinsă, față de prevederile art. 41 alin. (1) și art. 45 C. proc. civ., de art. 6 CEDO și de art. 5 din Statutul Universal al Judecătorilor.

Această critică este neîntemeiată, instanța de apel statuând că în mod corect s-a reținut prin încheierea din 23.04.2018 că, în cauză, nu există incompatibilitate, deoarece în dosarul x/2015 cauza nu a fost soluționată pe fond.

Se reține că, în dosarul x/2015 (care a avut ca obiect aceeași cerere cu cea din dosarul pendinte), prin încheierea din 4.11.2015, s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., pentru neregularități procedurale. Judecătorul membru al completului C3COM, în dosarul x/2015, a soluționat cererea de reexaminare a încheierii din 04.11.2015 analizând exclusiv aspectele procedurale.

Așadar, văzând dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care cererea de reexaminare a fost soluționată doar prin examinarea unor aspecte formale, câtă vreme judecătorul a cărui incompatibilitate s-a invocat nu a luat parte la judecata aceleiași cauze și nu și-a spus părerea asupra pricinii pendinte, cererea de recuzare a fost corect respinsă, după cum legal și temeinic a reținut instanța de apel.

Nu se poate susține lipsa discuției excepțiilor pe baza principiului contradictorialității relativ la lipsa capacității procesuale de folosința a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, având în vedere că instanța de apel a reținut în mod corect că procedura de citare a fost legal îndeplinită atât la data de 13.03.2018 (când această excepție a fost pusă pentru prima dată în discuția părților), cât și la termenul din 5.06.2018 când s-a repus în discuție excepția și când s-a soluționat cauza.

Nu a fost încălcat principiul contradictorialității deoarece excepția a fost pusă în discuția părților, în condțiile în care acestea au fost legal citate, iar nici o regulă de procedură în materie civilă nu obligă instanța să nu soluționeze o cauză până nu sunt prezente toate părțile, reclamanta nefiind împiedicată astfel să-și exprime punctul de vedere asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, soluționată în mod corect de tribunal, așa cum a reținut instanța de apel.

Pentru dreptul procesual, fundamentale sunt prevederile art. 22 din C. proc. civ., dispoziții procedurale care se referă la principiul adevărului și la rolul judecătorului în cadrul probațiunii judiciare, cu implicații în ceea ce privește legalitatea procedurii judiciare, respectarea dreptului la apărare și la disponibilitatea procesuală, dispoziții ce au fost respectate în cauză.

Prevederile art. 22 alin. (2) și (3) C. proc. civ., invocate de recurentă, care vizează cu deosebire principiul adevărului și rolului activ al judecătorului nu pot suprima sau înlocui principiul disponibilității care presupune inclusiv obligații cu privire la indicarea cadrului procesual. Rolul activ al judecătorului nu exclude obligația ce revine reclamantei cu privire la trasarea inițială a cadrului procesual, aceasta trebuind să indice, între altele, părțile din proces, pretenția dedusă judecății, motivarea în fapt și în drept.

Art. 72 și 73 C. proc. civ., invocate deopotrivă de recurentă, reglementează instituția chemării în garanție, partea interesată fiind aceea care poate să cheme o terță persoană în garanție. În respectarea principiului rolului activ instanța nu poate nesocoti principiul disponibilității, motiv pentru care introducerea altor părți în cauză poate fi pusă în discuția părților numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Procesul civil este în primul rând un proces al intereselor private, în care părțile au obligația să-și probeze susținerile, în condițiile, în ordinea și la termenele stabilite de lege sau judecător, rolul activ al judecătorului, de a veghea la prevenirea oricărei greșeli în aflarea adevărului fiind circumscris respectării drepturilor procesuale ale părților și a principiilor care guvernează procesul civil.

În căile de atac o hotărâre judecătorească nu poate să fie casată de instanța de control judiciar pentru lipsa de rol activ, fiind o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în stabilirea cadrului procesual, decât însăși partea care dorește realizarea unui drept al său.

Susținerile recurentei-reclamante în sensul că raționamentul său din motivele de apel era acela de a demonstra că IPJ DOLJ poate fi chemat in judecata pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, relevantă fiind legislația în vigoare, respectiv art. 219 alin. (1) și (2) C. civ., art. 221 C. civ., art. 1357-1371 C. civ., art. 1373 C. civ., art. 1382 C. civ. sunt făcute pentru prima dată în fața instanței de recurs, astfel încât acestea nu pot fi primite cu succes fiind invocate omisso medio, sens în care nu se impune analizarea acestora.

În speță, se constată că prima instanță, având în vedere motivele invocate de reclamantă și obiectul acțiunii, a apreciat aupra existenței calității de pârât doar în privința acelei persoane care a săvârșit eventuala faptă penală și nu a unității de poliție care a desfășurat activitatea de cercetare penală, iar instanța de prim control judiciar văzând că prin motivele de apel nu au fost aduse critici acestor considerente ce au condus la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, ci doar susțineri care vizează fondul cauzei și existența capacității procesuale a IPJ Dolj, a apreciat, în mod judicios, a fi nefondate criticile referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.

Calitatea procesuala pasivă constă in identitatea între persoana pârâtului si cel despre care se pretinde ca este obligat in raportul juridic supus judecatii, sarcina indicării acestuia revenindu-i reclamantului, care trebuie să expună imprejurarile din care să rezulte că acesta este indreptățit sa-l cheme in judecata pe pârât.

Criticile recurentei-reclamante nu vizează, în concret, pentru ce motive se consideră a fi nelegală hotărârea instanței de apel cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a IPJ Dolj, ci cuprinde argumente noi legate de răspunderea pentru fapta proprie, de acțiunea în regres.

Înalta Curte reține că judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse în apel, nu este permisă. Aceste aspecte nu au fost supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, astfel încât peste motivele invocate în fața instanțelor de fond nu se poate trece.

Articolul 22 alin. (2) C. proc. civ., invocat de recurentă, vizează cu deosebire, așa cum s-a arătat anterior, principiul adevărului. În scopul aflării adevărului, judecătorul are îndatorirea de a stărui "prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".

Totodată, trebuie amintit că rolul activ al judecătorului în procesul civil nu poate fi analizat separat de principiul disponibilității, specific procesului civil, care se caracterizează prin dreptul părții de a dispune de obiectul procesului, dar și de mijloacele procesuale acordate de lege.

Prin hotărârea recurată nu s-a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, instanța de apel răspunzând tuturor criticilor aduse prin motivele de apel hotărârii pronunțate de prima instanță.

Principiul aflării adevărului, a rolului activ al judecătorului, de care se prevalează recurenta, constituie numai opinia sa personală în înțelegerea acestei reglementări, care nu și-a propus să transforme pe judecător în apărătorul uneia sau alteia dintre părți.

Simpla împrejurare că recurenta nu este de acord cu motivele pentru care instanța a statuat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a IPJ Dolj, nu este de natură să ducă la concluzia că în speță ar fi fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului și principiul adevărului, în condițiile în care înlăturarea apărărilor recurentei reclamante nu a fost arbitrară, ci motivată.

Pentru considerentele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 150/2019 din 6 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.