ÎCCJ, Decizia nr. 181/2015
ÎCCJ, Decizia nr. 181/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia
civilă nr. 181/2015
Asupra
plângerii de față, constată următoarele:
Prin Încheierea din 12 octombrie 2015,
pronunțată în Dosarul nr. x/1/2015/a1, Înalta Curte de Casație
și Justiție, completul de 5 judecători, a respins
contestația formulată de contestatoarea A. privind tergiversarea
procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/1/2015.
Pentru a
hotărî astfel, instanța a reținut că Legea nr. 2/2013 a
amânat până la data de 1 ianuarie 2016 punerea în aplicare a
dispozițiilor C. proc. civ., potrivit cărora procedura de
regularizare a recursului se efectuează de către instanța a
cărei hotărâre se atacă; în aceste condiții, Înalta Curte
de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a
trebuit să procedeze, mai întâi, la regularizarea cererii de recurs
și la comunicarea actelor procedurale și abia ulterior să
treacă la etapa întocmirii raportului asupra admisibilității în principiu
a recursului; că, din cumularea duratei necesare pentru îndeplinirea
tuturor acestor acte de procedură, rezultă un termen cu mult mai mare
decât cel de 30 de zile de la repartizarea dosarului, prevăzut de art. 493
alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. pentru întocmirea raportului asupra
admisibilității în principiu a recursului în procedura de filtru, pe
care, potrivit susținerilor petentei, instanța de recurs l-ar fi
nesocotit în cazul său.
De asemenea,
s-a reținut că și în ipoteza în care s-ar fi admis
contestația formulată, completul de filtru nu ar fi putut dispune
alte măsuri decât cele pe care le impune legea în procedura de filtru, cu
respectarea termenelor aflate la dispoziția părților pentru a
putea să îndeplinească diverse acte, procedură care a fost
respectată până la acest moment.
Împotriva
acestei încheieri a formulat plângere contestatoarea A., solicitând obligarea
completului învestit cu soluționarea recursului să stabilească
termenul de judecată în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin.
(7) C. proc. civ.
În motivare,
a arătat că a formulat prezenta plângere înainte de a lua
cunoștință de motivele respingerii contestației la
tergiversarea procesului, deoarece a fost nevoită să-și
părăsească domiciliul și nu cunoaște dacă și
când îi va fi comunicată Încheierea din 12 octombrie 2015, pe care o
contestă. A reluat întocmai argumentele din contestația
formulată la 5 octombrie 2015.
Examinând
încheierea atacată, în raport de motivele formulate și de
dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte de Casație
și Justiție, completul de 5 judecători, constată că
plângerea nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 522 C.
proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către
oricare din părți, precum și de către procurorul care
participă la ședință, a unei contestații prin care,
invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un
termen optim și previzibil, să se solicite luarea măsurilor
legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
Alin. (2) al
art. 522 prevede cazurile în care poate fi făcută respectiva
contestație, motivele vizând atât culpa instanței, cât și
atitudinea ei față de neglijența sau abuzul părților,
a altor participanți în proces, ori a terților propriu-ziși,
care aveau obligații legale sau judiciare.
Ceea ce
caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ.
este pasivitatea instanței de judecată, care are mijloacele necesare
pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare și nu le
folosește, sau, mai grav, nesocotește ea însăși
dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest
context, contestația la tergiversarea procesului reprezintă un
remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în
situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea
nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea
soluționării procesului într-un termen rezonabil.
Pornind de la
aceste considerente în analiza încheierii atacate, se constată că, în
mod legal, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5
judecători, a reținut, prin încheierea pronunțată asupra
contestației la tergiversarea procesului, că în cauză nu pot fi
reținute cazurile de tergiversare menționate de contestatoare.
Noul C. proc.
civ. a prevăzut, în art. 493, o procedură specifică de analizare
a admisibilității în principiu a căii de atac - procedura de
filtru - numai pentru situațiile în care recursul este de competența
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reglementând
în mod unitar calea de atac extraordinară a recursului, legiuitorul a
prevăzut, în art. 490 C. proc. civ., ce face trimitere expresă la
procedura prevăzută de art. 471, modalitatea de depunere a
recursului, de completare și modificare a cererii de recurs, de comunicare
a acestei cereri, de depunere și comunicare a întâmpinării. Numai
după parcurgerea tuturor acestor etape procedurale, instanța care a
pronunțat hotărârea atacată înaintează dosarul Înaltei
Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării
recursului.
În aceste
condiții, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ.,
raportul asupra admisibilității recursului trebuie întocmit în termen
de 30 zile de la repartizarea dosarului.
Punerea în
aplicare a dispozițiilor art. 490 a fost, însă, amânată prin
Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor
judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr.
134/2010 privind C. proc. civ., până la 1 ianuarie 2016, dată
până la care pregătirea dosarului de recurs urmează a fi făcută
tot de către completul de filtru.
Legiuitorul
nu a mai corelat însă aceste măsuri cu termenul imperativ
prevăzut de art. 493 alin. (2) C. proc. civ., referitor la întocmirea
raportului asupra admisibilității recursului.
În aceste
condiții, în analiza contestației la tergiversarea procesului nu se
poate urmări, în mod mecanic, momentul împlinirii termenului de 30 de zile
de la repartizarea dosarului, ci trebuie luate în considerare toate etapele
necesare pregătirii dosarului, care conferă garanția
respectării drepturilor procesuale ale părților.
În acest
context, în mod corect prima instanță a reținut că
față de momentul înregistrării și repartizării
aleatorii a recursului declarat de A. - 8 iulie 2015 - și momentul
întocmirii raportului asupra admisibilității în principiu a
recursului - 14 septembrie 2015 - nu se poate constata vreo tergiversare,
întrucât în această perioadă s-a dispus comunicarea recursului
către intimata Inspecția Judiciară care, în termenul legal, a
depus întâmpinare; a urmat comunicarea întâmpinării și expirarea
termenului de 10 zile în care recurenta avea posibilitatea de a răspunde
la întâmpinare și, numai după împlinirea acestui termen,
președintele completului a dispus întocmirea raportului.
Așa
fiind, în mod corect s-a reținut că în cauză nu sunt incidente
dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.
În
același timp, prin contestația formulată, contestatoarea a
înțeles să invoce și cazul de tergiversare prevăzut de art.
522 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., vizând nesocotirea de către
instanță a obligației sale de a soluționa cauza într-un
termen optim și previzibil.
Prima
instanță a analizat noțiunea de "termen optim și
previzibil" în contextul măsurilor luate de completul de filtru,
argumentând punctual respectarea acestui termen.
Înalta Curte
de Casație și Justiție, completul de 5 judecători,
constată, însă, că nici prin contestația la tergiversarea
procesului și nici prin plângerea împotriva încheierii prin care s-a
respins această contestație, contestatoarea A. nu a arătat care
este modalitatea (dintre cele prevăzute de textul indicat) prin care
instanța și-a nesocotit obligațiile legale, mulțumindu-se
să redea conținutul normei și să facă o serie de
considerații cu privire la practica soluționării cauzelor sale
disciplinare într-o durată fără precedent în jurisprudența
anterioară a secției pentru judecători, practică
perpetuată prin tergiversarea întocmirii raportului asupra
admisibilității recursului.
Or, în
analiza duratei soluționării recursului declarat, Înalta Curte nu
poate avea în vedere perioada în care sesizările disciplinare au fost
soluționate de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior
al Magistraturii.
În
consecință, pentru considerentele arătate, în aplicarea
dispozițiilor art. 525 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de
Casație și Justiție, completul de 5 judecători, va respinge
plângerea formulată.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge
plângerea formulată de contestatoarea A. împotriva Încheierii din 12
octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, completul de 5 judecători.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2015.
Procesat de