ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 25/2020

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 9 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună revocarea actului de partaj voluntar, autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2014 de BNP D., având ca obiect terenul în suprafață măsurată de 11.654 mp (11.575 mp în acte), situat în extravilanul localității 1 decembrie, județul Ilfov, întabulat în CF nr. x (nr. CF vechi x), sub nr. cadastral x, amplasat în tarlaua x, parcela x, cât și imobilul situat în localitatea 1 decembrie, județul Ilfov, întabulat în CF nr. x (nr. CF vechi x), sub nr. cadastral x, compus din teren în suprafață măsurată de 1275 mp și construcția existentă pe acest teren, cu suprafața construită de 211 mp, încheiat de pârâți în frauda drepturilor reclamantei și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamanta A. a depus concluzii scrise prin care a solicitat revocarea actului de partaj voluntar, autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2014 de BNP D., revocarea actului subsecvent, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 25 mai 2015, încheiat de pârâții C., E. și F., respingerea cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtei C., formulată de G. și H. și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 336 din 13 februarie 2017, Tribunalul Ilfov a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul B., a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., E., F. și intervenienții accesorii G. și H., ca neîntemeiată, și a respins capătul de cerere privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 337A din 30 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă A. împotriva sentinței pronunțate de prima instanță și a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâții E. și F., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel nu a analizat cauza prin prisma motivelor de apel formulate de aceasta și a respins apelul ca nefondat fără o motivare pertinentă proprie, făcând trimitere numai la motivarea instanței de fond. Mai susține recurenta-reclamantă că motivele cererii sale nu au fost analizate prin raportare la probele administrate, respingerea acțiunii pe fondul cauzei decurgând doar printr-o interpretare a definiției contractului de partaj voluntar în sine ca act juridic.

Recurenta-reclamantă susține că sunt îndeplinite și dovedite condițiile de admitere a acțiunii revocatorii (pauliene), contrar celor reținute de instanța de apel, și arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 975 C. civ. din 1864.

A mai arătat recurenta-reclamantă că instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că aceasta ar fi invocat imposibilitatea sa de a formula opoziție la încheierea actului autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2014 în cadrul unui dosar având ca obiect partajarea bunurilor comune ale soților I.. În fapt, recurenta-reclamantă a susținut că opoziția nu ar fi fost posibilă, actul de partaj fiind încheiat în fața notarului public, aspect ce justifică formularea acțiunii revocatorii (pauliene).

Referindu-se la considerațiile instanței de apel prin care aceasta a constatat că toate bunurile partajate de intimații I. nu acoperă debitul intimatului-pârât B., recurenta-reclamantă învederează că instanța de apel nu a analizat înscrisurile din dosarul cauzei și a apreciat greșit probele administrate, stabilind că actul atacat nu i-a creat creditorului chirografar, respectiv recurentei-reclamante, un prejudiciu și că nu s-ar fi creat debitorului o stare de insolvabilitate. Instanța de apel a reținut în mod greșit că intimata E. ar fi depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare pentru a dovedi că a vândut mai multe terenuri anterior încheierii contractului cu intimata-pârâtă C., în dovedirea veniturilor suficiente pentru a achita prețul bunurilor dobândite de la aceasta din urmă. Aceste înscrisuri sunt, de fapt, contracte din anul 2004 sau cu o valoarea mică, care, în opinia recurentei-reclamante, nu pot fi avute în vedere ca probe. Mai arată recurenta-reclamantă că pentru niciunul din contractele de vânzare-cumpărare invocate în cauză nu s-a făcut dovada achitării prețului.

Într-o altă critică recurenta-reclamantă face referire la considerațiile instanței de apel prin care aceasta a constatat că nu s-a dovedit efectuarea formalităților de publicitate prin notarea în cartea funciară a contractului de împrumut încheiat cu intimatul-pârât B.. Recurenta-reclamantă susține că aceste formalități au fost efectuate, dar arată că intimatul-pârât B. ar fi radiat din cartea funciară o somație înscrisă asupra unuia din imobilele ce fac obiectul actului de partaj, arătând că instanța de apel nu a analizat modul nelegal în care s-a făcut această radiere.

Concluzionând, recurenta-reclamantă consideră că decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor esențiale al legii, că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt și nu a analizat argumentele invocate în cererea de apel, că hotărârea cuprinde motive contradictorii, instanța de apel interpretând greșit actul juridic dedus judecății și a dat o interpretare greșită elementelor care compun situația de fapt.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Pe baza cererii de recurs, întâmpinării depuse de intimata-pârâtă C. și a răspunsului la întâmpinare depus de recurenta-reclamantă A., în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 5 iunie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 octombrie 2019, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 337A din 30 martie 2018. S-a fixat termen de judecată la 12 februarie 2020, în vederea soluționării recursului în ședință publică. Intimata-pârâtă C. a formulat cerere de preschimbare a termenului, cerere care a fost admisă de instanță, stabilindu-se termen în vederea soluționării recursului în ședință publică la 15 ianuarie 2020.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Motivele invocate de recurenta-reclamantă se subsumează criticilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Conform acestor prevederi legale, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care ce întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Curtea reține criticile formulate de recurenta-reclamantă față de constatările instanței de apel referitoare la motivarea de către instanța de fond a sentinței pronunțate, într-o formă coerentă și inteligibilă, corecta interpretare și aplicare a normelor de guvernează acțiunea revocatorie (pauliană) și în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere referitor la revocarea contractului de vânzare cumpărare subsecvent încheiat.

Deși instanța de apel a reținut că tribunalul a analizat atât cererea recurentei-reclamante având ca obiect revocarea actului de partaj voluntar autentificat sub nr. x din 17 noiembrie 2014, respectiv revocarea actului subsecvent, cât și apărările intimatei-pârâte și ale intimaților-intervenienți, Curtea constată că din considerentele sentinței rezultă că instanță de fond a analizat actul dedus judecății strict din perspectivă teoretică, fără a se raporta la probatoriul din dosar. La rândul său, instanța de apel a considerat că această analiză pur teoretică a condițiilor acțiunii revocatorii (pauliene) și a efectelor actului de partaj a reprezintă o motivare suficientă și că sentința cuprinde argumentele de fapt și de drept care au fundamentat-o.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a constatat că nu sunt întrunite condițiile cumulative de admisibilitate a acțiunii revocatorii (pauliene), pe care le-a enumerat numai la nivel teoretic. În continuare, instanța de apel a făcut referire la situația de fapt și a constatat că apelanta era obligată să facă dovada întrunirii condițiilor prevăzute de art. 975 C. civ. din 1864, dar nu a făcut o analiză punctuală a probelor administrate în cauză și nici nu a explicat cum a ajuns la concluzia că nu a fost dovedită întrunirea cerințelor acțiunii revocatorii (pauliene), lipsind, în consecință, orice evaluare proprie a instanței de apel asupra apărărilor formulate în cauză.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că instanța de judecată va arăta în cadrul considerentelor expunerea situației de fapt reținute de instanță, pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Lipsa acestor aspecte echivalează cu nemotivarea hotărârii și deschide părții calea recursului întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 337A din 30 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o va casa și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel va proceda la analiza tuturor criticilor exprimate prin cererea de apel și a apărărilor formulate de părți, luând în considerare probatoriul administrat, și va pronunța o hotărâre prin care va răspunde acestor critici și apărări într-o formă clară și concisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 337A din 30 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2020.