ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 647/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.Gh.  împotriva încheierii

de ședință din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel

Pitești.

S-a

prezentat  inculpatul B.Gh., asistat de apărătorul desemnat din

oficiu, avocat B.A.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Instanța

a pus în discuția părților admisibilitatea recursului.

Apărătorul

inculpatului a lăsat la  aprecierea instanței admiterea recursului.

Procurorul

a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Inculpatul,

în ultimul cuvânt, consideră recursul admisibil.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 16 ianuarie 2003 dată în dosarul nr.199/2003, Curtea de

Apel Pitești a dispus, printre altele, prelungirea duratei arestării

preventive a inculpatului B.Gh.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut în esență că, subzistă dispozițiile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive de către

organele de urmărire penală, iar lăsarea în libertate a inculpatului

ar prezenta pericol pentru ordinea poblică.

Împotriva

acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs, solicitând punerea sa în

libertate.

Recursul este inadmisibil.

În

Codul de procedură penală este reglementată prelungirea

arestării preventive a inculpatului numai pentru situația în care

această măsură a fost luată în cursul urmăririi

penale, iar dosarul nu a fost înaintat spre rejudecare instanței.

Această

lege nu cuprinde nici o dispoziție care să prevadă expres

competența instanței de a prelungi arestarea inculpatului în timpul

judecății în primă instanță sau în căile

ordinare de atac și procedura de prelungire a acestei măsuri

preventive.

În

aceste condiții, pot fi atacate cu recurs potrivit art.158 alin.7

C.proc.pen. numai încheierile prin care s-a hotărât asupra prelungirii

arestării preventive pronunțate în cauzele aflate în curs de

urmărire penală.

În

cauzele aflate în curs de judecată, încheierile de prelungire a

măsurii arestării preventive nu sunt supuse recursului întrucât

legea, reglementând prelungirea arestării preventive în această

fază a procesului penal, nu prevede nici posibilitatea atacării cu

recurs a eventualelor hotărâri prin care instanțele ar dispune

prelungirea măsurii arestării preventive.

În

regimul Codului de procedură penală aflat în vigoare, instanța

de judecată sesizată cu judecarea unei cauze în care inculpatul a

fost arestat preventiv, este obligatoriu, potrivit art.300 din acest cod,

să verifice legalitatea arestării odată cu verificarea

legalității actului de sesizare. În cazul constatării că

actul de sesizare a fost regulat întocmit și că măsura

arestării preventive a fost legal luată față de inculpat,

arestarea preventivă rămâne valabilă, în conformitate cu

dispozițiile art.149 alin.3 C.proc.pen. până la soluționarea

definitivă a cauzei, dacă nu intervine ulterior revocarea ei.

Deci,

neexistând o dispoziție explicită în legea de procedură

penală aflată în vigoare care să oblige instanța de a

examina la fiecare 30 zile legalitatea arestării preventive a inculpatului

după îndeplinirea obligației prevăzute în art.300 C.proc.pen.,

recursul declarat împotriva unei încheieri de prelungire a arestării

preventive în cursul judecății este inadmisibil.

Conform

art.192 alin.2 C.proc.pen. recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca inadmisibil,recursul declarat de recurentul B.Gh. împotriva încheierii de

ședință din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești.

Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 7 februarie 2003.