ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 647/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 647/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a
luat în examinare recursul declarat de inculpatul B.Gh. împotriva încheierii
de ședință din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel
Pitești.
S-a
prezentat inculpatul B.Gh., asistat de apărătorul desemnat din
oficiu, avocat B.A.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Instanța
a pus în discuția părților admisibilitatea recursului.
Apărătorul
inculpatului a lăsat la aprecierea instanței admiterea recursului.
Procurorul
a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
Inculpatul,
în ultimul cuvânt, consideră recursul admisibil.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
încheierea din 16 ianuarie 2003 dată în dosarul nr.199/2003, Curtea de
Apel Pitești a dispus, printre altele, prelungirea duratei arestării
preventive a inculpatului B.Gh.
Pentru
a pronunța această hotărâre, prima instanță a
reținut în esență că, subzistă dispozițiile avute
în vedere la luarea măsurii arestării preventive de către
organele de urmărire penală, iar lăsarea în libertate a inculpatului
ar prezenta pericol pentru ordinea poblică.
Împotriva
acestei hotărâri, inculpatul a declarat recurs, solicitând punerea sa în
libertate.
Recursul este inadmisibil.
În
Codul de procedură penală este reglementată prelungirea
arestării preventive a inculpatului numai pentru situația în care
această măsură a fost luată în cursul urmăririi
penale, iar dosarul nu a fost înaintat spre rejudecare instanței.
Această
lege nu cuprinde nici o dispoziție care să prevadă expres
competența instanței de a prelungi arestarea inculpatului în timpul
judecății în primă instanță sau în căile
ordinare de atac și procedura de prelungire a acestei măsuri
preventive.
În
aceste condiții, pot fi atacate cu recurs potrivit art.158 alin.7
C.proc.pen. numai încheierile prin care s-a hotărât asupra prelungirii
arestării preventive pronunțate în cauzele aflate în curs de
urmărire penală.
În
cauzele aflate în curs de judecată, încheierile de prelungire a
măsurii arestării preventive nu sunt supuse recursului întrucât
legea, reglementând prelungirea arestării preventive în această
fază a procesului penal, nu prevede nici posibilitatea atacării cu
recurs a eventualelor hotărâri prin care instanțele ar dispune
prelungirea măsurii arestării preventive.
În
regimul Codului de procedură penală aflat în vigoare, instanța
de judecată sesizată cu judecarea unei cauze în care inculpatul a
fost arestat preventiv, este obligatoriu, potrivit art.300 din acest cod,
să verifice legalitatea arestării odată cu verificarea
legalității actului de sesizare. În cazul constatării că
actul de sesizare a fost regulat întocmit și că măsura
arestării preventive a fost legal luată față de inculpat,
arestarea preventivă rămâne valabilă, în conformitate cu
dispozițiile art.149 alin.3 C.proc.pen. până la soluționarea
definitivă a cauzei, dacă nu intervine ulterior revocarea ei.
Deci,
neexistând o dispoziție explicită în legea de procedură
penală aflată în vigoare care să oblige instanța de a
examina la fiecare 30 zile legalitatea arestării preventive a inculpatului
după îndeplinirea obligației prevăzute în art.300 C.proc.pen.,
recursul declarat împotriva unei încheieri de prelungire a arestării
preventive în cursul judecății este inadmisibil.
Conform
art.192 alin.2 C.proc.pen. recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare
către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge,
ca inadmisibil,recursul declarat de recurentul B.Gh. împotriva încheierii de
ședință din 16 ianuarie 2003 a Curții de Apel Pitești.
Obligă pe recurent la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul
pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 7 februarie 2003.