Decizia nr. 2227/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. B. Reșița S.R.L., S.C. C. S.R.L. și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca, în temeiul art. 13 și 14 din Legea nr. 677/2001: - să se constate că între părți a operat rezilierea contractului de mediere nr. x/03.12.2015 încheiat cu societatea B. Reșița S.R.L., ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligațiilor derivând din contractul de mediere, precum și a obligațiilor prevăzute la art. 13 și art. 14 din Legea nr. 677/2001, obligații legale ce completează contractul de mediere perfectat între părți; - să oblige pârâtele de ordinul 1 și 2 la plata de daune morale în cuantum de 917.780 RON (echivalentul a 200.000 euro, calculată la cursul BNR din data de 16.10.2017, 1 euro = 4,5889 RON), pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a încălcării lato sensu de către pârâte a obligației de confidențialitate a datelor cu caracter personal, precum și a obligației derivând din lege privind prelucrarea corectă a datelor personale ale subsemnatei; - să oblige pârâtele de ordinul 1 și 2 la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal Prin sentința nr. 466/CA/2018 din 28 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată de pârâte, și a declinat soluționarea cauzei în favoarea secției civile a Tribunalului Caraș-Severin.

Sentința pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 1052 din 19 aprilie 2018, în sensul respingerii excepției de necompetență teritorială a Tribunalului Caraș-Severin, invocată de către reclamanta A. și respingerii acțiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și Autoritatea Națională de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 2.300 RON cheltuieli de judecată în primă instanță, reprezentând onorariu avocat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 215 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1052/19.04.2018, pronunțată de Tribunalul Caraș Severin în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și Autoritatea Națională de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. A anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre judecare Tribunalului Bihor, secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 215 din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara au formulat recurs pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și Autoritatea Națională de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Prin recursul formulat de pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. se solicită casarea hotărârii instanței de apel, urmată de păstrarea cauzei la Curtea de Apel Timișoara, aceasta fiind singura instanță competentă să judece cauza în apel. Se arată că în speță sunt active trei acțiuni civile distincte, doarece cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva a trei pârâte distincte. În două dintre aceste acțiuni, cele îndreptate împotriva societăților S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., competența teritorială este stabilită de dreptul procesual comun, fiind incidente dispozițiile art. 107 și art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.. Cea de-a treia acțiune, prin care a fost chemată în judecată o instituție publică, atrage competența specială prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001. Însă, instanța de apel nu a analizat cele trei raporturi juridice deduse judecății și nu a observat că acțiunea nr. 3, îndreptată împotriva Autorității Naționale de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, nu are obiect, reclamanta nu justifică un interes în formularea acțiunii întrucât nu urmărește realizarea vreunui drept sau apărarea vreunui interes în contradictoriu cu această pârâtă. Astfel, analiza competenței instanței nu se poate raporta la aceasta acțiune, ci doar la pretențiile solicitate în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. Recursul acestor pârâte a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește cel de-al doilea recurs, formulat de pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, acesta a fost întemeiat pe același motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Se susține că, în mod greșit, instanța de apel și-a motivat hotărârea pe dispozițiile art. 18 din Legea nr. 677/2001, raportându-se și la prevederile art. 13 și 14 din aceeași lege. Dispozițiile legale menționate reglementează drepturile persoanei vizate în raporturile sale cu operatorul, iar nu la acțiunile formulate împotriva unor persoane juridice, ca urmare a neexecutării obligațiilor "derivând din contractul de mediere". Având în vedere că obiectul cauzei privește o obligație de a face, dar și plata de daune morale în cuantum de 917.780 RON, se apreciază că cererea de chemare în judecată este de fapt o acțiune în pretenții, competența fiind stabilită de C. proc. civ. În privința competenței materiale, aceasta aparține instanței civile, așa cum a reținut Curtea de Apel, însă nu pentru motivele arătate în decizia recurată, ci datorită faptului că obiectul privește obligația de a face și plata de daune morale. Competența teritorială aparține Tribunalului Caraș-Severin, în speță fiind incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., iar nu cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, neexistând niciun raport juridic între reclamantă și această recurentă, nefiind formulate pretenții față de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, sens în care a și fost, în mod greșit, introdusă în cauză.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 8 octombrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâtele S.C. B. Reșița S.R.L., S.C. C. S.R.L. și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva deciziei nr. 215 din data de 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2017. A fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2019, ora 9 00 , în ședință publică, cu citarea părților.

Apărările formulate în cauză La data de 16 aprilie 2019 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de reclamanta A., întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca insuficient timbrat, ca fiind nul și, în subsidiar, ca fiind nefondat. În acest sens arată că pârâtele, chiar dacă au formulat o cerere de recurs comună, obligația plății taxei judiciare de timbru le revine amândurora, în mod distinct, obligația de plată nefiind una solidară. Cât privește excepția nulității, arată că motivele invocate de acestea nu se circumscriu niciunui motiv de nelegalitate prevăzut de lege, ci vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. și Autoritatea Națională de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Întrucât din analiza criticilor formulate de recurente se constată că aplicarea dispozițiilor legale incidente în materie de competență teritorială reprezintă un motiv comun al ambelor recursuri exercitate în cauză, acestea vor fi tratate împreună. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a învestit instanța cu soluționarea a două capete de cerere, unul vizând constatarea rezilierii contractului de mediere nr. x/03.12.2015 încheiat cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligațiilor derivând din contractul de mediere, precum și a obligațiilor prevăzute de art. 13 și 14 din Legea nr. 677/2001, iar celălalt obligarea pârâtelor S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. la plata unor despăgubiri în cuantum de 917.780 RON, prejudiciu ce provine din încălcarea de către aceste pârâte a obligației de confidențialitate a datelor cu caracter personal și a obligației privind prelucrarea corectă a acestor date. În drept au fost invocate prevederile art. 1350 din C. civ. și dispozițiile art. 13, 14, 25 și 26 din Legea nr. 677/2001. Prin urmare instanța a fost sesizată cu un petit întemeiat pe normele ce reglementează răspunderea contractuală, petit vizând constatarea rezilierii contractului de mediere, și cu un al doilea capăt de cerere ce privește acordarea de despăgubiri provenind din încălcarea drepturilor prevăzute de art. 13 și 14 din Legea nr. 677/2001. În ceea ce privește primul petit vizând constatarea rezilierii contractului de mediere, regula generală în ceea ce privește competența teritorială instituită prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul. Prin cel de-al doilea petit privind obligarea pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. la plata unor despăgubiri în cuantum de 917.780 RON, prejudiciu ce provine din încălcarea de către aceste pârâte a obligației de confidențialitate a datelor cu caracter personal și a obligației privind prelucrarea corectă a acestor date, norma ce reglementează competența teritorială este cea prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, ce face trimitere la instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul. Astfel, în cadrul Capitolului IV intitulat "Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal" din Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date este reglementat la art. 13 dreptul de acces la date, la art. 14 dreptul de intervenție asupra datelor, iar în ceea ce privește competența teritorială pentru cererile ce vizează apărarea oricăror drepturi garantate de acest act normativ se prevede la art. 18 alin. (3) că: "Instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.". Din descrierea obiectului acțiunii, având în vedere că se invocă încălcarea prevederilor art. 13 și 14 din Legea nr. 677/2001 ca motiv pentru constatarea rezilierii contractului de mediere, rezultă că cele două capete de cerere se află într-o strânsă legătură, cel de-al doilea petit fiind accesoriu primului capăt de cerere ce privește rezilierea contractului de mediere. Conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ. "cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale, se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același cod" (cereri în materia insolvenței sau concordatului preventiv, care sunt de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul). Art. 123 din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă în mod obișnuit acestea nu ar fi intrat în competența sa materială ori teritorială. Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii și incidentale în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, au caracter imperativ și se aplică prin derogare de la normele generale de competență materială sau teritorială exclusivă. Pornind de la prevederile legale anterior enunțate, constată că cererea principală în prezenta cauză este cea privind constatarea rezilierii contractului de mandat, întemeiată pe prevederile art. 1350 din C. civ. referitoare la răspunderea contractuală, astfel că cererea accesorie prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 13 și 14 din Legea nr. 677/2001 ca motiv pentru rezilierea contractului nu poate conduce la stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanță de la domiciliul reclamantei, potrivit prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001. În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele S.C. B. Reșița S.R.L., S.C. C. S.R.L. și Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva deciziei nr. 215 din data de 12 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, în vederea analizării pe fond a motivelor de apel formulate de reclamanta A..