ÎCCJ, decizie (scj.ro #84570)

Luare de mită. Funcționar cu atribuții de

control. Director general al unei societăți comerciale. Abuz în serviciu contra

intereselor publice. Elemente constitutive

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau

altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură

cu serviciul. Luarea de mită

Indice alfabetic:

Drept penal

-

luare de mită

-

funcționar cu atribuții de control

-

abuz în serviciu contra intereselor publice

C. pen.,

art. 248, art. 254

alin. (1) și (2)

Legea nr. 78/2000,

art. 8, art. 30

de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la

îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor

îndatoriri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de

mită, chiar dacă această sumă de bani ar fi primită cu titlu de împrumut,

întrucât împrumutul constituie un folos în sensul art. 254 C. pen.

de funcționar cu atribuții de control în sensul art. 254 alin. (2) C. pen. și,

prin urmare, poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită în

varianta agravată. Fapta săvârșită de directorul general al unei societăți

comerciale se încadrează în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 8 din Legea nr. 78/2000, iar în temeiul art. 30 din această lege,

hotărârea definitivă de condamnare se poate publica în ziarele centrale sau

locale menționate în hotărâre.

ca acționar unic consiliul local care, în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință, încheie în numele acestei societăți contracte, cu

nerespectarea prevederilor legale și a hotărârii adunării generale a acționarilor,

și prin aceasta cauzează o pagubă patrimoniului societății întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

publice prevăzută în art. 248 C. pen.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 6860 din 17 decembrie 2004

Prin sentința penală nr. 119 din 17 mai 2004, Tribunalului

Bistrița Năsăud a condamnat pe inculpatul P.I. pentru săvârșirea a două

infracțiuni de luare de mită prevăzute în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat

la art. 8 din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor publice prevăzută în art. 248 C. pen. raportat la art. 17 lit. d)

din Legea nr. 78/2000.

Instanța a reținut că, în perioada ianuarie 2001 - septembrie

2002, inculpatul a îndeplinit funcția de director general al societății

comerciale P., societate având ca acționar unic Consiliul Local Bistrița, iar

pentru realizarea unui obiectiv de investiții al SC P., în perioada 22 martie -

22 aprilie 2002 a fost organizată o licitație deschisă, adjudecată de societatea

comercială G., care urma să execute lucrarea printr-un subantreprenor,

societatea comercială I., reprezentată de H.I. În scopul încheierii

contractului de execuție a lucrării și pentru a obține mai repede o hotărâre a

Consiliului Local Bistrița de garantare a unui credit, inculpatul a pretins de

la H.I. suma de 20.000 de Euro, sumă pe care inculpatul a primit-o la 21

aprilie 2002.

Fapta săvârșită de inculpat a fost încadrată în art. 254 alin.

(1) C. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000.

În anul 2002 SC P. a întâmpinat dificultăți la încasarea

contravalorii agentului termic furnizat beneficiarilor săi, persoane fizice și

juridice. Odată cu apariția Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru

întărirea disciplinei contractuale s-a creat posibilitatea de vânzare a

creanțelor pe bază de contract, contra unor taxe de forfetare unor instituții

specializate. În acest scop, inculpatul a fost contactat de A.P. care,

prezentându-se sub o identitate falsă, ca vicepreședinte al companiei Y.F., s-a

arătat interesat de preluarea creanțelor aparținând SC P., iar pentru

încheierea acestui contract inculpatul i-a pretins suma de 40.000 de Euro.

La 19 august 2002, cei doi au încheiat un prim contract de

cesiune de creanțe în valoare de 16,5 miliarde de lei, contractul fiind

înregistrat la 22 august 2002, dată la care A.P. a dat inculpatului suma de

3.000 de Euro, iar a doua zi, 30.000.000 de lei.

La 26 august 2002, adunarea generală a acționarilor SC P., prin

hotărârea nr. 55, a împuternicit consiliul de administrație și directorul

general să cesioneze creanțele societății în valoare de aproximativ 50 de

miliarde de lei, cu reducerea taxei de forfetare cu 2-3% față de oferta

companiei Y.F., stabilindu-se totodată ca anterior semnării contractului acesta

să fie prezentat adunării generale a acționarilor.

A doua zi, inculpatul a încheiat un contract de cesionare a

creanțelor cu compania Y.F. Prin acest contract, s-au cesionat creanțe ale SC

P. în valoare totală de 53,1 de miliarde de lei, cu o taxă de forfetare de 18%,

fără a fi prezentat adunării generale a acționarilor anterior semnării. După

încheierea contractului, inculpatul a pretins lui A.P. suma de 30.000 de Euro,

A.P. dându-i banii în 4 tranșe.

Inculpatul a mai încheiat cu compania Y.F. un al treilea contract

de cesiune de creanțe în valoare de 6,4 de miliarde de lei, taxa de forfetare

prevăzută fiind de 30%. Prejudiciul total cauzat SC P. prin încheierea

contractelor de cesiune de creanțe a fost de 1.425.370.867 de lei.

Faptele au fost încadrate în prevederile art. 254 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 78/2000 și în prevederile art. 248 C.

pen. raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia penală nr. 256 din 7 septembrie 2004, Curtea de Apel

Cluj a admis apelul procurorului și a schimbat încadrarea juridică a faptelor

de luare de mită din prevederile art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 8

din Legea nr. 78/2000 în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la

art. 8 din Legea nr. 78/2000, și a respins apelul inculpatului.

Totodată, conform art. 30 din

Legea nr. 78/2000, a dispus ca după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare, aceasta să fie publicată într-un ziar local.

Recursul declarat de inculpat, prin care a susținut că în mod

greșit instanțele au reținut infracțiunea de luare de mită privind cazul H.I.,

întrucât suma de 20.000 de Euro i-a fost remisă cu titlu de împrumut, că în mod

greșit instanța de apel a schimbat încadrarea juridică în prevederile art. 254

alin. (2) C. pen. și că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute în art. 248 C. pen., deoarece cele trei contracte de

cesiune au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, este nefondat.

Din examinarea probelor administrate în cauză rezultă că

inculpatul a primit suma de 20.000 de Euro în scopul de a încheia și derula un

contract de execuție.

Chiar dacă suma de bani primită de inculpat ar fi fost

solicitată cu titlu de împrumut, această împrejurare este irelevantă sub aspectul

existenței infracțiunii de luare de mită, întrucât împrumutul constituie un

folos, în sensul art. 254 C. pen., astfel încât, din moment ce a fost solicitat

de  către un funcționar în scopul de a face un act contrar îndatoririlor

sale de serviciu, elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită

sunt întrunite.

Susținerea inculpatului în sensul că nu

poate fi subiect activ al infracțiunii prevăzute în art. 254 alin. (2) C. pen.,

deoarece nu a avut atribuții de control, nu poate fi primită.

Potrivit prevederilor art. 254 alin. (2) C. pen., infracțiunea

de luare de mită este agravată dacă se săvârșește de un funcționar cu atribuții

de control.

Din regulamentul de organizare și funcționare al SC P. rezultă

că inculpatul, în calitate de director general la acestei societăți comerciale,

avea ca sarcini de serviciu, între altele, să conducă nemijlocit și efectiv

întreaga activitate a societății, să reprezinte societatea în relațiile cu

terțe persoane fizice sau juridice, să încheie acte juridice în numele și pe

seama societății, conform legii.

În raport cu atribuțiile ce

reveneau inculpatului, aceasta era funcționar cu atribuții de control și, deci,

subiect activ al infracțiunii de luare de mită în varianta agravată prevăzută

în art. 254 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, fiind funcționar cu atribuții de control și

săvârșind cele două infracțiuni de luare de mită în această calitate, faptele

se încadrează în prevederile art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 8 din

Legea nr. 78/2000, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Apărarea inculpatului, în

sensul că în mod greșit a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art. 248 C. pen., este

neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art.

248 C. pen., fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale

de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta creează o tulburare însemnată a bunului mers al unui

organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care

se referă art.145 sau o pagubă patrimoniului acesteia constituie infracțiunea

de abuz în serviciu contra intereselor publice.

În cauză, din examinarea probelor

administrate rezultă că, deși prin hotărârea nr. 55 din 26 august 2002 adunarea

generală a acționarilor a împuternicit consiliul de administrație și pe

inculpat să cesioneze companiei Y.F. creanțe de aproximativ 50 de miliarde de

lei cu reducerea taxei de forfetare cu 2-3% față de ofertă, stabilindu-se

totodată că anterior semnării contractului acesta trebuie să fie prezentat

adunării generale a acționarilor, inculpatul, contrar celor hotărâte și fără a

verifica situația financiară și obiectul de activitate al companiei menționate,

a încheiat a doua zi un contract de cesiune a creanțelor cu această companie în

valoare de 53,1 de miliarde de lei, fără a-l prezenta anterior adunării

generale a acționarilor. Inculpatul a mai încheiat cu aceeași companie alte

două contracte în valoare de 16,5 miliarde de lei și 6,4 miliarde de lei,

depășind astfel valoarea totală a creanțelor stabilite a fi cedate. Primul

contract a fost încheiat anterior hotărârii adunării generale a acționarilor

prin care s-a aprobat cesionarea creanțelor, iar în cazul celui de-al doilea

contract taxa de forfetare prevăzută a fost de 30%, mai mare decât cea

stabilită de adunarea generală a acționarilor.

Instanțele au constatat că prin încheierea celor trei contracte

de cesiune inculpatul a încălcat și prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr.

469/2002, potrivit cărora avea obligația de a depune diligențele necesare în

scopul obținerii de informații privind credibilitatea financiară și

seriozitatea persoanei juridice cu care a intrat în raporturi contractuale,

precum și ale art. 6 alin. (1) și (2) din aceeași lege, potrivit cărora

creanțele trebuiau cedate către o societate bancară sau financiară

specializată, întrucât nu a solicitat reprezentanților companiei Y.F. să

prezinte documente referitoare la activitatea financiară, statutul sau orice

alte documente din care să rezulte obiectul de activitate și disponibilitățile

bancare ale companiei.

Acționând în acest mod, instanțele au avut temeiuri pentru a

constata că, sub aspect subiectiv, inculpatul a săvârșit fapta cu intenția

cerută pentru infracțiunea de abuz în serviciul contra intereselor publice

reținută în sarcina sa.

În consecință, recursul declarat de inculpat a fost respins.