ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 551/2018

Ședința publică din data de 27 februarie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 1439/19.11.2013, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal a respins cererea prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C.B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, actualizarea acestor sume la dobânda de referință a B.N.R. din momentul producerii riscului asigurat și până la plata efectivă, precum și indexarea despăgubirilor civile la rata indicelui de inflație din momentul plății.

Apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței menționate mai sus a fost respins prin decizia nr. 159/11.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa în tot, dar și a sentinței civile nr. 1439/19.11.2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În motivare, a arătat că decizia recurată cuprinde numai motive străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 132 C. pen., motivându-și soluția pe opinia eronată conform căreia împăcarea părților stinge și acțiunea civilă. Or, potrivit textului de lege menționat mai sus, împăcarea părților produce efecte numai in personam, răspunderea contractuală a asiguratorului subzistând.

Totodată, a arătat că în mod greșit instanța de apel a dat eficiență unei norme generale, în condițiile în care în speță erau incidente dispozițiile art. 46 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 20/2008, normă specială conform căreia în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile pot fi stabilite și dacă acțiunea penală a fost stinsă prin împăcarea părților.

A mai arătat recurenta că instanțele de fond, reținând că în cauză coexistă răspunderea civilă delictuală a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului cu răspunderea contractuală a asiguratorului, au ignorat decizia nr. 29/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, conform căreia răspunderea asiguratorului este o răspundere contractuală, directă, acesta îndeplinindu-și propria obligație de plată asumată prin contractul de asigurare.

În final, a arătat că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 27 din Ordinul CSA nr. 20/2008 care reglementează expres și limitativ cazurile în care asiguratorul nu acordă despăgubiri, împăcarea părților neregăsindu-se printre acestea.

Intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Prin încheierea din data de 24.04.2015, s-a dispus admiterea în principiu a recursului și s-a fixat termen la 05.06.2015, pentru soluționarea pe fond a recursului.

Prin încheierea din 10.06.2015, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea art. 132 din C. pen. de la 1968, coroborat cu art. 46 alin. (1) pct. 1 din Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, formulată de recurentă la data de 20.04.2015.

Constatând că prin sentința civilă nr. 9661/03.12.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă a fost dispusă deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C.B. S.A., prin încheierea din 8.03.2016, instanța supremă a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Urmare a referatului întocmit la 29 ianuarie 2018, s-a fixat termen de judecată astăzi, în vederea efectuării verificărilor prevăzute de art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit căruia "pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare."

Verificând măsura în care, în speță, mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, Înalta Curte reține că potrivit art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, "hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare (...)."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 242 din Legea nr. 85/1014, "prevederile cap. I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol."

Conform art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, aplicabile și procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, conform dispozițiilor art. 242 mai sus citat, "la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează."

Din interpretarea textelor de lege mai sus citate rezultă că măsura suspendării judecății produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

În speță, sentința civilă nr. 9661/03.12.2016, prin care Tribunalul București, secția a VII-a civilă a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C.B. S.A., a rămas definitivă, ca urmare a respingerii apelurilor declarate împotriva acesteia, prin decizia nr. 788A/28.04.1016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Așa fiind, instanța supremă constată că în cauză nu se impune menținerea măsurii suspendării, care, așa cum s-a arătat și în precedent, produce efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, când acțiunea judiciară încetează.

Cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului, Înalta Curte, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, cu aplicarea art. 242 din aceeași lege, urmează să înceteze judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 159/11.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2018.