ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3798/2018

Ședința publică din data de 27 septembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 8 ianuarie 2014, sub nr. x/2014, contestatorul A. a formulat contestație la executare în contradictoriu intimata Primăria Municipiului Fetești - Serviciul Impozite și Taxe Locale solicitând anularea titlului executoriu nr. x/12.12.2013 și somația nr. x/12.12.2013.

Prin sentința civilă nr. 376 din 14 aprilie 2016 a Judecătoriei Fetești, s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatorul A. în contradictoriu cu intimata Primaria Municipiului Fetesti împotriva titlului executoriu nr. x/12.12.2013 și a somației nr. x/12.12.2013.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul A., iar prin decizia civilă nr. 850/A din 29.09.2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. x/2014 a fost respins ca neîntemeiat apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 376 din 14 aprilie 2016 a Judecătoriei Fetești.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, care a fost respinsă prin decizia civilă nr. 1299/A din 13 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr. x/2016.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 6 februarie 2017, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Primăria Fetești - Serviciul Impozite și Taxe a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1299/A din 13 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 316A din 21.03.2017, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a respins ca inadmisibilă cererea revizuentului A. de sesizare a ÎCCJ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 284 pct. 6 și 7 din Legea nr. 571/2003 raportat la dispozițiile art. 26 lit. b) din Legea nr. 448/2006, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul de a se stabili dacă îi sunt excluse drepturile revizuentului de persoană cu handicap și a respins, ca nefondată cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1299/A din 13.12.2016, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul civil nr. x/2016, formulată de revizuientul A..

Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 617R/2017 din 8 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 316A din 21.03.2017, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă în dosar nr. x/2017.

Împotriva deciziei civile nr. 617R/2017 din 8 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs revizuentul A..

Prin memoriul de recurs, revizuentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare să fie admisă contestația la executare, cu anularea titlului executoriu nr. x/12.12.2013, precum și toate actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 86049/12.12.2013, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea recursului, recurentul susține că instanța de apel a dat eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme special aplicabile și a dat astfel o interpretare greșita textului de lege aplicabil în cauză.

În această situație, recurentul arată că instanța de apel a ținut cont de obligativitatea oricărui contribuabil de a se supune dispozițiilor Legii nr. 571/2003 și că Somația și Titlu executoriu, au fost întocmite în mod legal, însă a ignorant nelegalitatea procedurii execuționale declanșate în temeiul unor drepturi de creanță prescrise, cât și întocmirea actelor de executare, cu încălcarea dispozițiilor art. 43 și art. 141 din Codul de procedură fiscală, precum și că revizuentul este o persoană cu handicap care beneficiază de drepturi conferite de Legea specială nr. 448/2006.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul susține că nu pot fi reținute concluziile intimatei, față de dispozițiile Legii nr. 448/2006, potrivit cărora, la art. 26 lit. b) și (c):

"Persoanele cu handicap, grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilitați fiscale: b) scutirea de la plata impozitului pe clădire si teren; c) scutirea de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataș și mototriciclurilor, adaptate handicapului".

În acest context, recurentul susține că a făcut dovada faptului că se afla sub incidența Legii nr. 448/2006, fiind o persoană cu handicap, conform adresei cu nr. x/12.07.2011, emisa de MFP - Direcția Legislație Impozite Directe, astfel că este scutit de la plata impozitului pe clădire și teren.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 24 mai 2018 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., opinia raportorului fiind în sensul că recursul este inadmisibil.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 30 mai 2018, recurentul depunând punct de vedere la raportul comunicat.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A., pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 617R/2017 din 8 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în legislația noastră fiind exclusă posibilitatea legală a declarării recursului la recurs.

În speță, se reține că decizia atacată are caracter definitiv, întrucât Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 316A din 21.03.2017, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă în dosar nr. x/2017, astfel că decizia recurată, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este definitivă, fiind pronunțată într-o altă cale de atac a recursului.

Caracterul definitiv conferit acestei decizii, prin reglementarea legală, exclude posibilitatea declarării căii de atac a recursului.

În consecință, decizia pronunțată de instanța de recurs fiind definitivă nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții, care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În acest context, Înalta Curte apreciază că în speță sunt incidente dispozițiile legale ce prevăd unele sancțiuni referitoare la încălcarea obligațiilor privind desfășurarea procesului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., se sancționează cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON, "introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice".

Conform art. 12 C. proc. civ.:

"drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege și fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți. Partea care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale și morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii și la plata unei amenzi judiciare. De asemenea, partea care nu își îndeplinește cu bună-credință obligațiile procesuale răspunde potrivit alin. (2)".

Dreptul subiectiv civil al unei persoane reprezintă "posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ în virtutea căreia acesta poate, în limitele dreptului și a moralei, să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare de la subiectul pasiv și să ceară concursul forței coercitive a statului în caz de nevoie".

Liberul acces la justiție nu trebuie interpretat ca un drept absolut în sensul că odată recunoscut i se permite petentului să ignore orice alte obligații în legătură cu justiția.

Pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, iar nu în spirit abuziv, șicanator, vexator pentru magistrați ori pentru instanță.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recurentul A. prin formularea recursului împotriva unei hotărâri care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este definitivă, fiind pronunțată într-o altă cale de atac a recursului își exercită acest drept procesual în mod abuziv și contrar scopului pentru care acesta a fost recunoscut de lege și de art. 12 alin. (1) și (2) C. proc. civ., iar în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. va dispune amendarea acestuia cu suma de 500 RON.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 100 din 7 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și va dispune amendarea acestuia cu suma de 500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 617R/2017 din 8 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Amendează recurentul cu suma de 500 RON.

Cu drept de reexaminare în 15 zile în privința amenzii.

Fără nicio cale de atac în ceea ce privește recursul.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2018.