ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2018

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12.04.2016 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Satu Mare a solicitat instantei obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 1.278.978,32 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și cota de cheltuieli aferentă lucrărilor executate, în zona de folosință comună a părților, la clădirea Palatul de Justiție Satu Mare; obligarea pârâtului la suportarea contravalorii restului de lucrări și a cotei de cheltuieli aferente restului de lucrări ce urmează a fi executate la clădirea Palatul de Justiție Satu Mare, în zona de folosință comună a clădirii, prin plata către Tribunalul Satu Mare a sumei de 159.118,96 RON, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1345 și urm. C. civ. și dispozițiile legale la care a făcut referire în cuprinsul acțiunii.

Penitenciarul Satu Mare, a formulat cerere de chemare in garanție a Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Prin sentința civilă nr. 42 din data de 25 mai 2016, Curtea de Apel Oradea a admis cererea de strămutare a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Satu-Marea în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin sentința civilă nr. 169/C din data de 10 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Tribunalul Satu Mare prin Președinte A., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Satu Mare; s-au respins ca lipsite de obiect cererile de chemare în garanție formulate de pârâtul Penitenciarul Satu Mare, împotriva chemaților în garanție Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor; nu s-au acordat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Tribunalul Satu Mare, solicitând instanței admiterea acestuia și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Satu Mare, cu consecința admiterii cererilor de chemare în garanție formulate de acesta.

Prin decizia civilă nr. 269/A/2017 din 10 aprilie 2017 Curtea de Apel Oradea, secția a I Civilă a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul Tribunalul Satu Mare, în contradictoriu cu intimații Penitenciarul Satu Mare, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, împotriva sentinței civile nr. 169/C din data de 10 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016, pe care a păstrat-o în totalitate.

Împotriva deciziei civile nr. 269/A/2017 din 10.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a I Civilă, a declarat recurs reclamantul Tribunalul Satu Mare, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 12.06.2017 la Curtea de Apel Oradea.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Recurentul-reclamant solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată și în notele scrise, pe care le susține și prin prezenta cale de atac.

Astfel, recurentul-reclamant arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale ce reprezintă normele speciale în raport cu dreptul comun, respectiv a făcut o aplicare greșită a art. 21 alin. (4), art. 22 alin. (1), art. 22 alin. (2) lit. a) și e) din Legea nr. 500/2002, art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (1) și (3), art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 82/1991.

Din perspectiva normelor legale mai sus menționate fiecare ordonator de credite, așa cum sunt Tribunalul Satu Mare și Penitenciarul Satu Mare trebuie să aibă o evidență a valorii contabile corecte a activelor, iar creditele bugetare ce le-au fost repartizate pot fi utilizate doar pentru realizarea sarcinilor instituțiilor proprii.

Dintr-un alt punct de vedere, reclamantul arată că a fost nevoit să inițieze procedura judiciară ca singură modalitate de soluționare a situației ivite în derularea și finalizarea proiectului, situație determinată de structura funcțională a corpului de clădire.

Lucrările ce au fost cuprinse în proiect, parțial executate și parțial neexecutate, precum și valoarea acestora au făcut obiect de analiză a unei comisii constituite prin Ordinul MJ nr. 3397/C/22.10.2015.

Pe de altă parte sursa de finanțare a investiției este bugetul de stat, buget de la care au fost alocate, prin Ministerul Justiției, fondurile necesare realizării acesteia.

Pentru aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 2 noiembrie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. civ., prevede că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, instanța supremă constată că dezvoltarea criticilor formulate de recurentul-reclamant referitor la pretinsa greșită aplicare a art. 21 alin. (4), art. 22 alin. (1), art. 22 alin. (2) lit. a) și e) din Legea nr. 500/2002, art. 1 alin. (2), art. 7 alin. (1) și (3), art. 8 alin. (1) și art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 82/1991 nu se încadrează în cazurile de casare indicate, fiind invocate pur formal și vizând în realitate interpretarea instanței de prim control judiciar asupra unor aspecte ce țin de situația de fapt.

De altfel, Înalta Curte constată că autoarea căii de atac a reiterat în cuprinsul cererii de recurs susținerile formulate în memoriul de apel, care și-au primit amplu și detaliat dezlegarea în drept.

Astfel, reluarea situației de fapt în cauză și prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.

În considerarea celor anterior expuse, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să cuprindă critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor făcute de părți în fața instanței de prim control judiciar devolutiv.

În speță, susținerile recurentului prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja rezolvarea prin hotărârea atacată.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În considerarea celor anterior expuse, din care rezultă fără echivoc că pretinsele critici formulate de recurentul-reclamant nu vizează în concret elemente de nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte apreciază că nu se circumscriu motivelor de nelegalitate indicate și că autoarea căii de atac solicită practic instanței de recurs să decidă cu privire la chestiuni ce țin eventual de temeinicia deciziei recurate, iar nu de legalitatea acesteia, situație nepermisă în contextul reglementării actuale a căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul - reclamant TRIBUNALUL SATU MARE prin președinte A. împotriva deciziei civile nr. 269/A/2017 din 10 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul - reclamant TRIBUNALUL SATU MARE prin președinte A. împotriva deciziei civile nr. 269/A/2017 din 10 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Penitenciarul Satu Mare și cu intimații-chemați în garanție Ministerului Justiției și a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2018.