ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 704/2019

Ședința publică din data de 28 martie 2019

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 31.08.2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. rezilierea contractului de colaborare nr. x/29.08.2012 și a actului adițional din 01.09.2013 și obligarea pârâtei la restituirea integrală a remunerației plătite, în valoare totală de 297.093 RON, pentru neexecutarea obligațiilor principale asumate contractual. Totodată, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 231/27.01.2017 a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel S.C. A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 127/A din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 231/27.01.2017 pronunțate de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016 având ca obiect reziliere contract, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs S.C. A. S.A.

Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ. se arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii instanța apreciind greșit că, întrucât în cadrului unui studiu predat (Lucrarea 1) se fac referiri punctuale asupra anumitor mărci în contextul în care obiectul contractului nu este bine explicitat, se poate considera că acoperă obiectul studiului care trebuia efectiv predat (Lucrarea 2).

Recurenta susține că nu poate accepta că s-a predat lucrarea ce reprezenta obligația pârâtului, dar, dintr-o eroare materială, în titlul Lucrării nr. 2 în realitate s-a predat lucrarea ce face obiectul contractului, deoarece atât în titlul acestei lucrări cât și în conținut se face vorbire exclusiv la incidența design-ului vestimentar asupra pieței desenelor și modelelor ca obiecte ale proprietății industriale, fără a se raporta la marcă, ca drept de proprietate industrială.

Din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material respectiv art. 2 din Legea nr. 84/1998 și art. 2 lit. d) din Legea nr. 129/1992, în sensul că un studiu care privea desene și modele a fost asimilat unui studiu care trebuia să privească mărcile înregistrate, cu încălcarea normelor de drept material mai sus enunțate.

Recurenta susține că instanța a confundat instituțiile dreptului proprietății industriale, respectiv desenele și modelele cu mărcile, ca obiecte distincte ale domeniului proprietății industriale.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs nu a dezvoltat critici ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei că instanța a apreciat greșit că, întrucât în cadrului unui studiu predat se fac referiri punctuale asupra anumitor mărci, se poate considera că acoperă obiectul studiului care trebuia efectiv predat dar și acelea că un studiu care privea desene și modele a fost asimilat unui studiu care trebuia să privească mărcile înregistrate, țin de netemeinicia hotărârii iar nu de nelegalitatea acesteia.

În fapt, recurenta încearcă, pe calea recursului, să repună în discuție situația de fapt și reinterpretarea probatoriul, aspecte care contravin rațiunii acestei căi de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A împotriva deciziei civile nr. 127/A din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A împotriva deciziei civile nr. 127/A din 23 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2019.