ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.03.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 631/2019

HOTĂRÂRE
22.03.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 631/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 22 martie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț sub nr. x/2018 din data de 25.04.2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul A., anularea încheierii din data de 12.04.2018 în dosarul nr. x/2018 a BEJ B. de stabilire a cheltuielilor de executare, anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 1024/2018 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. x/2018, al BEJ B., întoarcerea executării silite, obligarea salariatului A. la plata sumei de 12373,4 RON și anularea raportului de expertiză efectuat de C..

În motivare a arătat că, în baza încheierii emise la data de 12.04.2018 în dosarul nr. x/2018 al BEJ B. și a raportului de expertiză efectuat de C. s-a început executarea silită împotriva sa, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1422/2017 a Tribunalului Neamț pentru următoarele sume de bani: 9491 RON diferență drepturi salariale și dobândă legală, 853,4 RON cheltuieli de judecată, 500 RON onorariu expert, 1190lei onorariu executor judecătoresc, 40 RON taxe judiciare, 250 RON onorariu avocat în faza de executare silită și 49 RON taxe poștale.

A apreciat contestatorul că raportul de expertiză contabilă întocmit nu poate constitui titlu executoriu, având natura unui raport extrajudiciar și neputând constitui documentul suport pentru o executare silită.

Cu privire la suma ce se execută silit, contestatoarea a arătat că instanța de apel a admis acțiunea doar în măsura în care reclamantul a avut ca bază de referință un salariu mai mic decât salariul minim pe economie stabilit prin lege fără luarea în considerare a clauzelor nule din contractul colectiv de muncă. Or, din fluturașul de salarii reiese că salariul intimatului a fost mai mare decât cel prevăzut de hotărârile de guvern care reglementează salariul minim pe economie, astfel că nu există diferențe de restituit.

La solicitarea instanței de a depune lămuriri cu privire la obiectul cererii formulate, contestatoarea a depus la data de 01.11.2018 o cerere, arătând că înțelege a formula contestație și cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu reprezentat de decizia Curții de Apel Bacău nr. 149/31.01.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Prin sentința civilă nr. 4640 din 12 noiembrie 2018, Judecătoria Piatra Neamț a reținut, în esență, că acțiunea introductivă este una complexă, având două capete principale de cerere, respectiv contestație la titlu și contestație la executare și un capăt de cerere accesoriu, respectiv întoarcere a executării.

În acest context, instanța a apreciat că devin incidente în cauză dispozițiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., capetele de cerere principale aflându-se într-o strânsă legătură.

Ca atare, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

Prin decizia civilă nr. 29 din 16 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a disjuns capetele de cerere vizând contestația la executare și întoarcerea executării silite de capătul de cerere vizând contestația privind lămurirea titlului executoriu.

A declinat primele două capete de cerere la Judecătoria Piatra Neamț.

A sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu conflictul negativ de competență.

A respins, ca nefondată, contestația privind lămurirea titlului executoriu formulată de contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. Neamț.

În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut, în esență, că prin cererea formulată, contestatoarea a solicitat soluționarea celor 3 capete de cerere (contestație la executare, întoarcere executare silită și contestație privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu).

A reținut, de asemenea, că legiuitorul a stabilit, în cuprinsul dispozițiilor alin. (3) al art. 714 din C. proc. civ., o excepție de la regula instituită prin alin. (1) al aceluiași articol, în sensul că, deși acest ultim menționat text prevede că soluționarea contestației la executare se realizează de către instanța de executare, prin excepție, conform alin. (3) al art. 714 C. proc. civ., soluționarea contestației privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu este de competența instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

Ca atare, având în vedere voința legiuitorului clar exprimată în art. 714 C. proc. civ., a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ.

În consecință, instanța a disjuns capetele de cerere vizând contestația la executare și întoarcerea executării silite de capătul de cerere vizând contestația privind lămurirea titlului executoriu, a declinat primele două capete de cerere la Judecătoria Piatra Neamț și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu conflictul negativ de competență, respingând, totodată, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu formulată de contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. Neamț.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 99 alin. (1) din C. proc. civ., când, reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența."

De asemenea, art. 99 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ. "contestația se introduce la instanța de executare", însă alin. (3) al aceluiași text legal stabilește, cu caracter de excepție de la alin. (1), "contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută".

Pornind de la conținutul dispozițiilor legale mai sus evocate, Înalta Curte constată, în raport cu cererile deduse judecății, că nu ne aflăm într-una dintre ipotezele prescrise de art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., astfel încât competența de soluționare a contestației la executare și a cererii privind întoarcerea executării silite, care au format obiectul disjungerii de contestația privind lămurirea titlului executor, revine instanței de executare, determinată potrivit regulilor enunțate de art. 651 din C. proc. civ., și anume Judecătoriei Piatra Neamț.

Așa fiind, în raport de considerentele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-04-19
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 929/2019
Ședința publică din data de 19 aprilie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț sub nr. x/2018 din data de 16.04.2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a so
ÎCCJ 2019-03-22
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 633/2019
Ședința publică din data de 22 martie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț sub nr. x/2018 din data de 23.05.2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a sol
ÎCCJ 2019-04-19
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 934/2019
Ședința publică din data de 19 aprilie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț sub nr. x/2018 din data de 16.04.2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a so
ÎCCJ 2019-03-22
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 635/2019
Ședința publică din data de 22 martie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț sub nr. x/2018 din data de 28.06.2018, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S.A. a sol
ÎCCJ 2019-04-19
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 927/2019
Ședința publică din data de 19 aprilie 2019 Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată la data de 25.04.2018, sub nr. x/2018, pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, contestatoarea Compania Județeană Apa Serv S
Sursă