ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 441/2019

Ședința publică din data de 28 februarie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt- în numele și pentru, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a formulat, în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L. Slatina- prin lichidator judiciar B. I.P.U.R.L. București și O.N.R.C.- Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt, plângere împotriva rezoluției nr. 9936/21.09.2017 pronunțate de Directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: admiterea plângerii, desființarea rezoluției și înlăturarea mențiunii din Registrul Comerțului privind radierea operatorului economic S.C. A. S.R.L.

Prin sentința nr. 477/2017, pronunțată la data de 07 noiembrie 2017, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE OLT, în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CRAIOVA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Slatina, prin lichidator judiciar B. IPURL București și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 207/2018, pronunțată la data de 28 februarie 2018, în dosarul nr. x/2017, a admis apelul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt în numele și pentru D.G.R.F.P. Craiova, împotriva sentinței nr. 477/07.11.2017 pronunțate de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. A. S.R.L. prin lichidator B. IPURL și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Olt; a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis plângerea; a anulat rezoluția nr. 9936/21.09.2017 pronunțată de directorul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Olt și a înlăturat mențiunea privind radierea societății din evidențele O.R.C.

Pârâta B. I.P.U.R.L. BUCUREȘTI, lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L. SLATINA a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a deciziei recurate și trimiterea spre o nouă judecare instanței de apel.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, prin raportare la art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009, excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepțiunea conferită de legiuitor, potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia nr. 207/2018 din 28 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, prin care a fost admis apelul formulat de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE OLT în numele și pentru D.G.R.F.P. CRAIOVA împotriva sentinței nr. 477/07.11.2017 pronunțate de Tribunalul Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații pârâți S.C. A. S.R.L. prin lichidator B. IPURL și O.R.C. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL OLT; a fost schimbată în tot sentința, în sensul că a fost admisă plângerea; s-a anulat rezoluția nr. 9936/21.09.2017 pronunțată de directorul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Olt și a fost înlăturată mențiunea privind radierea societății din evidențele O.R.C. (în soluționarea cererii reclamantei având ca obiect plângere împotriva rezoluției Directorului O.R.C., plângere care a fost întemeiată în drept pe art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 116/2009).

Or, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009, "hotărârea pronunțată în soluționarea plângerii- împotriva rezoluției directorului, s.n.- este executorie și este supusă numai recursului", textul de lege reglementând reguli de procedură în materia cererilor întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 116/2009.

Având în vedere că O.U.G. nr. 116/2009 a fost adoptată la momentul la care era în vigoare C. proc. civ. din 1865, iar plângerea din prezenta cauză a fost formulată după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., urmează a fi evocate dispozițiile relevante din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară", iar conform art. 7 alin. (1) din același act normativ, "dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară"- cazul în speță.

Prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, și nu pentru menținerea acestuia.

Din coroborarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 cu cele ale art. 6 alin. (3) și alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009 rezultă că hotărârile pronunțate cu privire la plângerile împotriva rezoluțiilor emise de directorul oficiului registrului comerțului sunt supuse numai apelului.

În aceste condiții, devine incident art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016, care statuează că în procesele pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Având în vedere că acțiunea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 116/2009 rezultă că decizia pronunțată de instanța de apel este o hotărâre definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora, "sunt hotărâri definitive: orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

În atari condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât are caracter definitiv de la pronunțarea sa, situație în care se poate concluziona în sensul că decizia nr. 207/2018 din 28 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare care pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din același cod statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs, textul de lege arătat definind noțiunea de hotărâri definitive, ca fiind "hotărârile care nu sunt supuse apelului, și nici recursului".

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta B. I.P.U.R.L. BUCUREȘTI, lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L. SLATINA împotriva deciziei nr. 207/2018 din 28 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2019.