ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1386/2019

Ședința publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 din data de 19 mai 2015 pe rolul Judecătoriei Roșiorii de Vede, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții Comuna Săceni - prin Primar, Consiliul Local al comunei Săceni, județul Teleorman, B. și C., fost primar al comunei solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați: să-i plătească despăgubiri constând într-o sumă echivalentă cu subvenția A.P.I.A de care nu a putut beneficia în anul agricol 2012-2013, sumă pe care o va individualiza după administrarea probei cu expertiză de specialitate, sumă ce urmează a fi actualizată conform indicelui de inflație; să-i plătească pârâții suma pe care a plătit-o drept arendă către un număr de 158 de proprietari în anul agricol 2012-2013, în condițiile în care din vina acestora nu a putut lucra terenul agricol, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 18.06.2015, reclamanta a arătat că pentru primul capăt de cerere valoarea pretențiilor este de 284.928 RON, iar pentru cel de al doilea capăt de cerere valoarea pretențiilor este de 215.040 RON.

Prin sentința civilă nr. 1335 din 13.10.2015 Judecătoria Roșiori de Vede a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Roșiorii de Vede, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Comuna Săceni - prin Primar, Consiliul local al comunei Săceni, B. și C., în favoarea Tribunalului Teleorman, secția civilă.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Teleorman la data 05.11.2015.

Prin încheierea din data de 21.01.2016 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B., secretarul comunei Săceni Tribunalul, având în vedere dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ teritoriale și aparatul de specialitate a primăriei, constituie o structură funcțională cu activitate permanentă din primărie, care duc la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului.

Prin sentința civilă nr. 481/12.10.2017 Tribunalul Teleorman a respins acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L. ca nefondată în contradictoriu cu pârâții Comuna Săceni - prin primar, Consiliul Local al comunei Săceni și C. și ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă față de pârâta B..

Totodată, în baza art. 453 C. proc. civ. reclamanta a fost obligată la plata sumei de 4700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâții comuna Săceni - prin Primar și Consiliul Local al comunei Săceni, din care 4500 RON onorariu avocat și 200 RON cheltuieli de deplasare, precum și la plata sumei de 2000 RON reprezentând onorariu avocat către pârâtul C..

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 06.12.2017.

În esență, a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii, reclamanta arătând că, în mod greșit, instanța de fond a constatat că nu ar fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce îi privește pe pârâții chemați în judecată, analiza completă a materialului probator și a textelor legale aplicabile conducând la o concluzie diametral opusă.

Prin decizia civilă nr. 320 A din 28 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca fiind nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 481/12.10.2017 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. x/2015 în contradictoriu cu intimații - pârâți Comuna Săceni - Prin Primar, Consiliul Local al Comunei Săceni, B. și C..

Totodată, a obligat apelanta să plătească intimaților pârâți Comuna Săceni, Consiliul Local al Comunei Săceni și B. suma de 2.500 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziei civile nr. 320 A din 28 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III- a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut, în sinteză, că instanța de apel a făcut o greșita interpretare si aplicare a dispozițiilor art. 1357 C. civ. privitoare la răspunderea civila delictuala și la condițiile atragerii unei astfel de răspunderi, întrucât, printr-o analiza completa a materialului probator corelat cu textele legale aplicabile concluzia la care instanța trebuia sa ajungă era aceea a existenței unei legături evidente de cauzalitate intre fapta ilicita comisa de intimați si prejudiciul dovedit de reclamantă.

S-a mai arătat că atât prima instanța a fondului, cât și instanța de prim control judiciar nu au analizat in mod complet legătura de cauzalitate intre faptul generator si consecințele ce au urmat, limitându-se a sublinia că atâta vreme cât reclamanta nu a lucrat terenurile ce au constituit obiect al contractelor de arendare nu putea depune cerere si obține subvenția APIA, raportat la dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006, acesta fiind motivul pentru care a fost respins apelul pe care l-a declarat si acțiunea sa in privința capătului 1 de cerere.

In realitate, a susținut recurenta-reclamantă, se poate constata ca tocmai refuzul de a înregistra contractele de arendare valabil încheiate a generat toate celelalte consecințe și producerea prejudiciului, astfel încât răspunderea paraților trebuia antrenata.

S-a arătat că, în primul rând, fapta de a refuza înregistrarea contractelor este una vădit ilicita și este săvârșita cu vinovăție, aspect dovedit cu hotărârea judecătoreasca pronunțata de Tribunalul Teleorman, sentința civila nr. 1050 din 18 noiembrie 2011, pronunțata in dosarul civil nr. x/2011 Prin aceasta hotărâre reprezentanții Comunei Saceni au fost obligați sa înregistreze contractele de arendare, neexistând nici un motiv justificat si legal pentru care sa fie refuzata îndeplinirea acestei obligații, o astfel de împrejurare fiind reținuta in mod legal si de instanța de apel.

Recurenta a susținut că ceea ce trebuia sa rețină însă instanța de apel este ca neînregistrarea contractelor de arendare de către intimați in luna septembrie 2011, la începutul anului agricol 2011-2012, a condus la imposibilitatea folosinței de către reclamantă a terenurilor arendate, argumentul esențial in aceasta privința fiind dat de dispozițiile art. 6 alin. (4) din legea 16/1994, valabile la data încheierii contractelor de arendare si la data solicitării de înregistrare a acestora la consiliul local (dispoziții legale pe care Curtea nu le-a analizat).

Acesta este argumentul esențial pentru care instanța de apel trebuia să rețină că refuzul de a înregistra contractele de arendare a creat pentru recurentă imposibilitatea obiectivă de a folosi terenurile arendate, întrucât contractele neînregistrate la consiliul local nu puteau produce nici un fel de efect juridic, nefiind posibila folosința unor terenuri pentru care nu deținea un titlu valabil, cată vreme înregistrarea contractelor la consiliul local era o condiție de valabilitate si opozabilitate a acestora. Este de necontestat ca posesia legala nu putea fi exercitata de societate decât in condițiile in care contractele erau înregistrate in cadrul Primăriei Comunei Saceni.

Fără a avea un titlu valabil (contracte înregistrate la Consiliul Local) recurenta nu putea folosi terenurile decât printr-un abuz de drept, nu își putea apăra drepturile in fata persoanelor fizice sau juridice care ar fi încălcat dreptul său de folosință, nefiind posibila intentarea cu succes a nici unei acțiuni judiciare sau extrajudiciare cu privire la terenurile pentru care contractele de arendare nu erau valabile, nefiind înregistrate, orice litigii cu persoane fizice sau juridice cu privire la terenurile in discuție ar fi fost soluționate in defavoarea sa, a mai susținut recurenta.

Legătura de cauzalitate intre acest fapt generator si consecințele ce au urmat este evidenta si dovedita, societatea recurentă neputând lucra terenurile ce au constituit obiect al contractelor de arendare si neputând depune cerere si obține subvenția APIA.

Se poate constata că tocmai refuzul de a înregistra contractele de arendare valabil incheiate a generat toate celelalte consecințe astfel încât răspunderea paratilor-intimati trebuia antrenata, s-a mai arătat.

Interpretând corect dispozițiile art. 1357 C. civ., Curtea de Apel București trebuia sa constate ca refuzul de a înregistra contractele de arendare a produs drept consecința imediata si directa imposibilitatea depunerii unei cereri de plata a subvenției catre APIA Teleorman, întrucât condiția esențiala pentru acordarea acestei subvenții era ca toate contractele pentru care se solicita subvenția sa fie in mod legal înregistrate in cadrul UAT in care se afla terenurile.

S-a mai susținut că, în cazul in care s-ar fi depus cererea de subvenție, chiar cu penalități, si s-ar fi constatat ulterior in urma verificărilor ca nu a lucrat terenul pentru care solicitase subvenție, societatea recurentă era obligata atât la restituirea subvenției fiind si in imposibilitate de a mai accesa aceasta subvenție in anii agricoli ulteriori, împrejurare fata de care nu a mai putut depune nici o cerere.

Legătura de cauzalitate intre refuzul înregistrării contractelor si prejudiciul produs este evidenta si prin prisma faptului ca, daca înregistrarea contractelor s-ar fi produs in luna septembrie 2011, când a solicitat-o si când intimații aveau obligația de a le înregistra, atunci ar fi fost in situația si ar fi avut timpul necesar de a putea lua in posesie si folosința terenurile, având un titlu valabil, adeverința ar fi fost emisa in mod legal pentru terenurile arendate si folosite iar subvenția ar fi fost primita de recurentă in condiții de deplina legalitate, sau ar fi fost amânata plata acesteia, din cauza unei posibile duble înregistrări, fara relevanta pentru atribuțiile si obligațiile intimaților.

Fata de aceste argumente, recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, instanța de apel trebuia sa constate îndeplinite integral toate condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, in acord si cu respectarea dispozițiilor art. 1357 C. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel pentru o noua judecata, in conformitate cu dispozițiile art. 497 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul-pârâtul C. a solicitat, în esență, în principal respingerea recursului ca vădit nefondat, în condițiile art. 493 C. proc. civ., în complet de filtru, iar, în subsidiar, respingerea recursului în temeiul art. 496 C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, intimații-pârâți Comuna Săceni Prin Primar, Consiliul Local al Comunei Săceni și B. au solicitat, în esență, în principal respingerea recursului ca inadmisibil având în vedere efectele Deciziei nr. 52 din 18.06.2018, pronunțate de ICCJ- Completul privind dezlegarea unei chestiuni de drept; iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., precum și la efectuarea unui supliment la raport, care au fost comunicate părților, iar niciuna dintre acestea nu a depus punct de vedere.

Prioritar, Înalta Curte reține că, în condițiile în care în cauză este vorba despre un litigiu evaluabil în bani și recursul a fost admis în principiu, chestiunea privind inadmisibilitatea recursului a fost depășită, impunându-se analizarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor argumente:

In conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Dispozițiile anterior citate vizează aplicarea unui text de lege străin situației de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situații de fapt determinată, interpretarea și aplicarea greșită a textului de lege la o anumită situație de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte reține că acțiunea în pretenții dedusă judecății se fundamentează pe dispozițiile art. 1357 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Potrivit dispozițiilor art. 1357 din C. civ.,"(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

Procedând la analiza condițiilor răspunderii civile delictuale instanța de apel, în mod corect, a reținut că, atât existența faptei ilicite (refuzul de înregistrare a contractelor de arendare), cât și culpa, ca elemente ale răspunderii civile reglementate de art. 1357 din C. civ., au fost dovedite, fiind constatate cu putere de lucru judecat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 1050/18.11.2011 a Tribunalului Teleorman, pronunțată în dosarul nr. x/2011. De asemenea, în mod corect, s-a reținut că prin probatoriul administrat în cauză s-a făcut dovada existenței și a întinderii prejudiciului afirmat, pierderea subvenției de la APIA pentru anul agricol 2011-2012 și plata arendei pentru o suprafață de teren pe care nu a putut să o lucreze.

Examinând, mai departe, elementele răspunderii civile delictuale, instanța de apel, printr-o analiză riguroasă și completă a dispozițiilor legale incidente, a înscrisurilor dosarului, a statuat în mod corect că nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între refuzul de înregistrare a contractelor de arendare și prejudiciul suferit de reclamantă.

Astfel, pentru a beneficia de subvenția APIA, era necesar ca reclamanta să facă dovada îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor impuse pentru obținerea acesteia, așa cum sunt prevăzute la art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită nu pot fi analizate ca și condiții ale răspunderii civile, in abstracto, independent de împrejurarea că subventia este o forma de sprijin doar pentru cei ce lucreaza terenul.

În speță, nu s-a făcut dovada condiției referitoare la utilizarea terenului pentru care s-a depus cererea, impusă de art. 7 alin. (1) lit. f) din actul normativ citat, în raport cu care pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească mai multe condiții generale, printre care și aceea conform căreia solicitanții trebuie "să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea."

Așadar, cum subvenția reprezintă o formă de sprijin doar pentru cei ce lucreaza terenul, iar, în speță, reclamanta nu a lucrat terenul, cum, de altfel, însăși a afirmat, rezultă că, nefiind îndeplinită una dintre condiții, autoarea prezentului demers judiciar nu ar fi putut beneficia de această facilitate.

Contractul de arendare este reglementat în C. civ., art. 1836-1850, fiind o convenție prin care arendatorul transmite bunuri agricole arendașului pentru a fi exploatate o perioadă de timp, în schimbul unui preț, numit arendă.

Înregistrarea contractelor de arendare în registrul special nu determină și folosința terenurilor de către reclamantă, în condițiile în care folosința vizează doar raporturile dintre părțile contractului de arendare,

Mai mult, față de dispozițiile art. 7 alin. (6) din O.U.G. nr. 125/2006, așa cum a reținut și instanța de apel, chiar dacă ar fi fost înregistrate contractele de arendare de la momentul încheierii lor, reclamanta nu putea beneficia de subvenție.

Și aceasta, întrucât, potrivit înscrisurilor dosarului, un alt arendaș solicitase Primăriei Săceni, în lunai mai 2012, eliberarea adeverințelor privind suprafețele lucrate (o parte dintre acestea făcând și obiectul contractelor de arendă încheiate de reclamantă) pe teritoriul comunei în vederea obținerii subvențiilor agricole pentru anul 2011/2012.

Trebuie arătat că în examinarea condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța de prim control judiciar a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză, iar critica recurentei-reclamante vizând neanalizarea înregistrării contractelor de arendare din perspectiva dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 16/1994, nu are relevanță, în condițiile în care instanța de apel a efectuat o analiză clară și concisă a elementelor răspunderii civile delictuale, arătând raționamentul logico-juridic ce a determinat soluția pronunțată și motivele pentru care a reținut că nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate între refuzul de înregistrare a contractelor de arendare și prejudiciul suferit de reclamantă, legătură care era strâns legată de îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

În mod legal și corect a constatat instanța de apel că prejudiciul afirmat de reclamantă nu a fost cauzat de refuzul pârâților de a înregistra contractele de arendă, ci de faptul că reclamanta a procedat la încheierea acestora în condițiile în care primele contracte erau valabile, îi erau opozabile, iar situația litigioasă generată a făcut imposibilă, atât acordarea subvenției de către APIA, cât și utilizarea terenului, în condițiile în care primul arendaș a considerat că este îndreptățit să își exercite drepturile dobândite prin contractele legal încheiate și înregistrate la Consiliul Local al Comunei Săceni.

Așadar, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de apel, că intimații-pârâți nu sunt ținuți să răspundă pentru prejudiciul suferit de reclamantă.

Contrar celor susținute de autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel este conformă dispozițiilor legale incidente, motiv pentru care, în considerarea celor ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul-pârât COMUNA SĂCENI PRIN PRIMAR.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 320 A din 28 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimatul-pârât COMUNA SĂCENI PRIN PRIMAR.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2019.