ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1145/2019

Ședința publică din data de 23 mai 2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă la data de 2 februarie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. - Sucursala Ialomița a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit nr. x din 19 septembrie 2008, modificat prin actele adiționale ulterioare, și a nulității lor absolute, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, obligarea pârâtei la reducerea în mod echitabil a dobânzii pe care reclamanta o datorează acesteia, iar în cazul admiterii acestui capăt de cerere, se solicită restituirea diferenței dintre dobânda ce în mod corect trebuia plătită și cea plătită efectiv până la pronunțarea hotărârii judecătorești în cauză, cu titlu de plată nedatorată, obligarea pârâtei la stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF -leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, și la denominarea în monedă națională a plăților, față de principiul din regulamentul valutar că prețul mărfurilor sau al serviciilor se plătește în moneda națională în contractele dintre rezidenți, cu consecința restituirii sumelor încasate nejustificat.

Prin sentința civilă nr. 146 din 26 ianuarie 2016, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâta B. S.A. privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa de interes legitim și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., cauza fiind înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 225/A din 1 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 146 din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A..

Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 3.3 și art. 3.7 teza a II-a din contractul de credit nr. x/19.09.2008.

Menține dispozițiile sentinței privind respingerea excepțiilor, respingerea capetelor de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a celorlalte clauze, obligarea pârâtei la stabilizarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului și la denominarea în monedă națională a plăților, respingerea cererilor accesorii acestora și a cererii privind cheltuielile de judecată.

În complet de divergență, cu majoritate:

Menține dispozițiile sentinței privind respingerea cererii având ca obiect restituirea diferenței dintre dobânda ce trebuia plătită și cea plătită efectiv până la pronunțarea hotărârii judecătorești.

Cu opinia separată a doamnei judecător C., în sensul că admite în parte cererea de restituire și obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenței de dobândă dintre cea percepută și dobânda inițială de 5,5% pe an, pentru perioada 26 septembrie 2009-22 iulie 2011.

Împotriva deciziei civile nr. 225/A din 1 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin memoriul de recurs, reclamanta A. a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea în tot a apelului și admiterea cererii de chemare în judecată.

În opinia recurentei, decizia atacată nu este în acord cu dispozițiile Legii nr. 193/2000, Legii nr. 289/2004, Legii nr. 363/2007, O.U.G. nr. 50/2010, O.U.G. nr. 52/2016, Directivei 93/13/CE și jurisprudenței CJUE, cuprinzând și motive contradictorii, dovada fiind și opinia minoritară pronunțată în completul de divergență.

Deși a reținut caracterul nenegociat al clauzelor contractului de credit, instanța de apel a admis cererea doar cu privire la dobânda, ignorând celelalte clauze prin care au fost impuse plata de comisioane și suportarea riscului valutar în exclusivitate de reclamantă.

Aceasta a arătat și susținut că la 19 septembrie 2008 a încheiat contractul de credit nr. x cu B. S.A. - Sucursala Slobozia, în valoare de 90.247,04 CHF (cotația acestei monede fiind de 1 CHF/2,2833 RON), care este un contract de adeziune, nenegociat.

Astfel, clauzele pe care le consideră abuzive sunt cele de la art. 3-costuri și de la art. 4-rambursarea.

În cadrul clauzei privind costurile creditului, recurenta consideră că banca practic și-a rezervat dreptul de a stabili în mod unilateral dobânda, după primul an de contract, pentru care a stabilit o dobânda de 5,5% pe an, fără a exista o negociere sub acest aspect (a se vedea pct. 3.1-3.7.). Banca a creat confuzie și prin clauza de la pct. 4.2., arătând că rata este fixă de 482,4 CHF pe durata creditului.

Clauzele înscrise la pct. 3.12, 3.13 și 3.14 sunt abuzive, comisionul de procesare, comisionul de plată anticipată și comisionul de administrare fiind sarcini nejustificate.

Referitor la clauza privind rambursarea, Banca a stabilit ca restituirea creditului se face în franci elvețieni, riscul valutar fiind stabilit exclusiv în sarcina reclamantei, ceea ce în opinia sa, reprezintă o clauză abuzivă.

Valoarea comisioanelor plătite abuziv pentru acest credit sunt următoarele: - comisionul de procesare de 1942,70 CHF; - comisionul de administrare de 4547,01 CHF.

Ca urmare, pentru aceste sume pârâta trebuia obligată la restituire, cu dobânzile legale aferente.

Potrivit raportului de expertiză bancară, valoarea totală a dobânzii ce trebuia achitată băncii pe întreaga perioadă de derulare a contractului trebuia să fie de 57.631,89 CHF și nicidecum de 144.448,54 CHF, cât susține banca. Până la data de 13 mai 2015, recurenta achitase băncii dobânzi în cuantum de 30.875,71 CHF.

Până la această dată, recurenta era cu ratele la zi, iar în cuprinsul ratei a plătit pârâtei și comisioanele menționate, incluse în graficul de rambursare.

Este de netăgăduit faptul că a semnat contractul de credit și actul adițional, fără însă a fi și negociate în vreun fel. Este un fapt cunoscut că natura contractelor bancare este una de adeziune, aspect ce reiese din lipsa negocierilor. Este de notorietate faptul că băncile încasează de la clienți diverse comisioane, unul dintre acestea fiind cel de administrare a creditului, care în opinia recurentei, este nejustificat, producând o îmbogățire fără justă cauză a băncii.

Clauza de risc valutar este, de asemenea, o clauză abuzivă, întrucât determină un dezechilibru major în relația dintre părți, toate consecințele negative ale variației cursului sunt în sarcina consumatorului, în timp ce banca este scutită total de aceste consecințe negative.

Prin aplicarea unui curs diferit la data încasării ratelor față de cel de la momentul acordării împrumutului banca obține un venit necuvenit (a se vedea considerentele deciziei CJUE din cauza C-26/13 Kassler).

Caracterul negociat al contractelor nu poate fi apreciat doar prin simpla semnare a contractului, deoarece părțile nu se află pe poziții de egalitate, nici în ce privește cunoștințele de specialitate, nici în ce privește puterea de negociere, pârâta fiind un profesionist care se ocupă cu acordarea de credite, iar recurenta persoană fizica, care nu a avut posibilitatea să negocieze în cunoștință de cauză contractul, ci doar să-l semneze sau nu.

Așadar, s-a produs o schimbare fundamentală a condițiilor de contractare, astfel că în prezent împrumutații sunt obligați la prestații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora s-a manifestat voința de a contracta.

Prin urmare, au caracter abuziv clauzele contractuale prin care se stipulează efectuarea oricărei plăți în moneda creditului cu suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar.

Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel de contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaște și anticipa mărimea obligațiilor sale. Așa cum se prevede la art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Cu privire la înghețarea cursului de schimb valutar CHF-LEU la valoarea de la data încheierii și semnării convenției, având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către cumpărător, recurenta consideră că se impunea înghețarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăților în temeiul convențiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii și semnării convențiilor, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului și restituirea sumelor plătite în plus.

Perceperea de către bancă a comisioanelor doar pentru punerea la dispoziție a creditului este nejustificată, având în vedere faptul că această activitate de creditare se derulează într-un cadru reglementat legal, pârâta fiind o instituție financiară autorizată care desfășoară cu titlu profesional activități ce constau în acordarea de credite în cont propriu.

În opinia recurentei, încheierea de acte adiționale nu poate dovedi negocierea, mai mult, prin aceste acte adiționale banca încerca doar să acopere caracterul abuziv a unor clauze contractuale, în urma apariției O.U.G. nr. 50/2010.

Legiuitorul a instituit o prezumție de lipsă a negocierii în art. 4 alin. (3) Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind direct negociată cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei".

O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților - art. 4 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce privește caracterul nenegociat al clauzelor supuse analizei, întrucât acestea au caracter preformulat, îi revine băncii obligația de a proba faptul că acestea au fost negociate.

Împrejurarea că s-a pus la dispoziția reclamantului o ofertă de credit și a fost încheiat contractul de credit nu reprezintă o dovadă a negocierii clauzelor contractuale. Atât timp cât pârâta nu dovedește faptul că ar fi negociat cu consumatorul clauzele contractuale pretins abuzive, simplul fapt că respectivul consumator a avut inițiativa încheierii contractului de credit și simplul fapt că ar fi putut renunța la încheierea contractului refuzând oferta băncii, rămân lipsite de relevanță.

În consecință, în cauză au fost considerate abuzive clauzele contractuale de adeziune, care în mod evident nu au fost negociate în mod direct cu consumatorul, prin care s-a impus ca restituirea împrumutului să se facă în franci elvețieni (CHF), indiferent de evoluția cursului acestora față de moneda națională la data plății.

Pe lângă faptul că nu au informat clienții asupra riscurilor generate de fluctuațiile cursului valutar, unele bănci au derulat o campanie de promovare agresivă a produsului de creditare în franci elvețieni ca fiind cel mai "avantajos" pentru consumator, așa cum de altfel s-a întâmplat și în cazul recurentei.

Buna-credință a băncii se va aprecia nu doar în raport cu datele pe care aceasta le-a cunoscut efectiv la data contractării, ci în raport cu ceea ce putea și trebuia să cunoască raportat la informațiile și expertiza de care dispunea în calitate de profesionist. În raport cu aceasta se va analiza măsura în care a fost pus în temă consumatorul asupra aspectelor relevante, în vederea luării unei decizii responsabile din partea acestuia.

Intimata-pârâtă B. S.A. prin Agenția Ialomița nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 17 ianuarie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

La termenul din 23 mai 2019, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția tardivității recursului invocată din oficiu și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca tardiv formulată, în considerarea următoarelor:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 225/A din 1 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă

Potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Prin edictarea acestei dispoziții legale - art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părții în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedește existența unei "unor motive temeinic justificate" și care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligației legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

În speță, cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel București, cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., fiind înregistrată la data de 20 august 2018, decizia recurată fiind comunicată la data de 17 iulie 2018, iar ultima zi de recurs se împlinea la data de 16 august 2018.

Potrivit dispozițiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Totodată, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Or, când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de recurenta A. nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispozițiile legale, că partea nu a dovedit existența unor motive temeinic justificate care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale citate, să admită excepția tardivității declarării recursului și să dispună anularea recursului declarat de recurenta-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca tardiv formulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 225/A din 1 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. prin Agenția Ialomița.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2019.