ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 276/2017

Ședința publică din data de 21 februarie 2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 06 noiembrie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. COMAICO S.R.L., prin lichidator judiciar ZRP INSOLVENCY S.P.R.L. în consorțiu cu AVERTCO RESTRUCTURARE RECUPERARE I.P.U.R.L., a chemat-o în judecată pe pârâta Mihalcea Adina, solicitând instanței să constate nulitatea absolută pentru cauză ilicită a antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x din 3 aprilie 2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena, încheiat între Mihalcea Adina, în calitate de promitentă-vânzătoare și S.C. COMAICO S.R.L., în calitate de promitentă-cumpărătoare și repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea sumei de 500.000 euro.

În drept, au fost invocate prevederile art. 948, art. 966 și art. 968 din C. civ. de la 1864.

Prin sentința civilă nr. 1488 din 30 martie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței sus-menționate, reclamanta S.C. COMAICO S.R.L., prin lichidator judiciar ZRP INSOLVENCY S.P.R.L. în consorțiu cu AVERTCO RESTRUCTURARE RECUPERARE I.P.U.R.L., a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1973A din 02 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. COMAICO S.R.L., prin lichidator judiciar ZRP INSOLVENCY S.P.R.L. în consorțiu cu AVERTCO RESTRUCTURARE RECUPERARE I.P.U.R.L., a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea și trimiterea cauzei Curții de Apel București spre rejudecarea apelului.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aceea că instanța de apel nu a analizat criticile pe care le-a formulat împotriva sentinței primei instanțe.

În acest sens, a arătat că instanța de fond i-a înlăturat argumentele formulate în susținerea capetelor de cerere formulate, reținând ca unic argument principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", deși a invocat inaplicabilitatea acestuia, față de împrejurarea că în speță culpa nu îi aparține societății, ci reprezentanților acesteia, care i-au angajat răspunderea în contra propriilor interese și, totodată, cu fraudarea celorlalți creditori. De asemenea, a arătat că numai prin înlăturarea efectelor actului juridic nul poate fi restabilită ordinea de drept și ocrotit interesul general, astfel că simpla invocare a unui principiu subsidiar regimului nulității nu poate constitui suport pentru menținerea unui act care prejudiciază interesele tuturor creditorilor înscriși în procedura insolvenței la masa credală.

În continuare, a susținut că instanța de apel nu a analizat cauza sub toate aspectele invocate, ignorându-le pe cele dezvoltate în dovedirea împrejurării că antecontractul de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x din 3 aprilie 2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena, încheiat între Mihalcea Adina, în calitate de promitentă-vânzătoare și S.C. COMAICO S.R.L., în calitate de promitentă-cumpărătoare, a fost încheiat de societate, prin administratorul statutar Bucșaru Dumitru, cu scopul final de a-i procura acestuia din urmă sume de bani necuvenite, sustrase din patrimoniul societății.

În susținerea aceleiași teze a motivării sumare a deciziei, recurenta a mai arătat că instanța de apel nu a analizat aspectele pe care le-a invocat referitor la conduita administratorului societății, limitându-se să afirme în considerentele deciziei pronunțate că sunt străine de obiectul pricinii, ceea ce, în opinia sa, nu echivalează cu o analiză temeinică a acestor argumente.

Similar, autoarea căii de atac a susținut că instanța de apel nu a analizat motivele pe care le-a dezvoltat în dovedirea cauzei ilicite, respectiv calitatea părților semnatare ale antecontractului, împrejurarea că în antecontract nu a fost stipulată o clauză de dezicere, deși prețul convenit pentru imobil a fost achitat integral, argumentele privind destinația sumelor de bani, transferul dreptului de proprietate către o terță persoană, deși fusese îndeplinită condiția suspensivă a radierii ipotecii prevăzută în antecontract pentru a opera transmiterea proprietății către promitenta-cumpărătoare, argumentele privind asumarea unui risc nerezonabil de către promitenta-vânzătoare prin înstrăinarea imobilului către o terță persoană la un preț mult mai mic, argumentul privind încheierea, în aceeași zi, a patru antecontracte de vânzare-cumpărare, fiecare pentru suma de 500.000 de euro - preț achitat, de fiecare dată, integral, cu ocazia semnării antecontractelor, deși imobilele erau grevate cu ipotecă de rang I în favoarea băncii, toate antecontractele având aceeași finalitate.

A arătat recurenta că toate aspectele menționate anterior au fost urmărite de părți la semnarea actului și erau de natură să configureze scopul ilicit care le-a animat să încheie actul juridic, dar că instanța, în mod superficial, le-a înlăturat apreciindu-le ca fiind ulterioare momentului încheierii antecontractului, argument în considerarea căruia a impus concluzia că nu puteau fi avute în vedere pentru stabilirea nulității actului juridic.

Ultima dintre criticile dezvoltate subsumat acestui motiv de nelegalitate vizează realizarea de către instanța de apel a unei analize necoroborate a susținerilor sale, privind individual și distinct fiecare dintre argumentele pe care le-a adus în susținerea caracterului ilicit al cauzei actului juridic a cărui nulitate absolută a cerut a fi constatată, ceea ce a permis formarea concluziei eronate asupra legalității antecontractului de vânzare atestat sub nr. x din 03 aprilie 2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena.

Circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanțele de fond au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 966 și 968 din C. civ. de la 1864, apreciind că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părți la momentul încheierea acestuia.

Din această perspectivă, a susținut că, deși instanța de apel a reținut în mod corect că, pentru a se dispune constatarea nulității absolute, este necesar ca motivele de nulitate invocate să fie contemporane sau anterioare încheierii actului juridic, în aprecierea temeiniciei cauzei ilicite a antecontractului dedus judecății a înlăturat în mod eronat argumentele pe care le-a expus, reținând că ar fi elemente exterioare și ulterioare încheierii actului, făcând confuzie între motivul de nulitate și elementele de fapt care dovedesc intenția părților la încheierea actului și care se pot produce ulterior încheierii actului juridic, însă în considerarea scopului inițial ilicit urmărit de părți.

Astfel, a arătat că în speță, chiar dacă parte dintre elementele pe care le-a prezentat în susținerea caracterului ilicit al cauzei antecontractului au fost ulterioare încheierii acestuia, ele conturau scopul ilicit urmărit de părți la încheierea actului juridic.

În finalul acestei critici, autoarea a conchis că din întregul material probator administrat rezultă cu evidență că părțile contractante nu au avut la momentul semnării antecontractului intenția încheierii ulterioare a unui contract de vânzare-cumpărare prin care dreptul de proprietate asupra imobilelor să fie transferat către S.C. COMAICO S.R.L., ci dimpotrivă, au urmărit, chiar la momentul încheierii antecontractului, să confere prin intermediul acestuia aparență de legalitate unei operațiuni prin care din patrimoniul societății au fost sustrași și transferați bani către administratorul statutar Bucșaru Dumitru, printr-o persoană interpusă, cu fraudarea creditorilor societății. Pentru toate aceste argumente, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate și casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Prin întâmpinarea aflată la dosar, înregistrată la 16 mai 2016, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 30 mai 2016, conform dovezii de înmânare aflată la dosar, întâmpinarea a fost comunicată recurentei, care însă nu a depus răspuns la aceasta.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost redactat și comunicat părților, care însă nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 6 decembrie 2016, instanța supremă, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen în ședință publică pentru soluționarea acestuia la 21 februarie 2017, când cauza a fost reținută în pronunțare.

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport cu motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că criticile formulate pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., indicate, dar că sunt nefondate, în considerarea următoarelor:

Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea se poate cere când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, recurenta a susținut în esență că decizia atacată nu respectă condițiile statuate de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aceea că instanța de apel nu a analizat criticile pe care le-a formulat împotriva sentinței primei instanțe.

Din această perspectivă, autoarea a arătat că, deși în fața tribunalului a invocat inaplicabilitatea în cauză a principiului potrivit căruia nimeni nu își poate invoca propria turpitudine, prima instanță și-a fundamentat soluția chiar pe acest principiu, evocat ca unic argument, fără să înlăture însă motivat criticile sale formulate pe acest aspect.

A mai susținut că instanța de apel nu a analizat elementele pe care le-a invocat în dovedirea împrejurării că actul fost încheiat de societate, prin administratorul statutar Bucșaru Dumitru, în scopul fraudulos al sustragerii de sume de bani din patrimoniul societății.

În susținerea aceleiași teze a motivării sumare a deciziei, recurenta a mai arătat că instanța de apel nu a analizat aspectele privind conduita administratorului societății, limitându-se să constate că ar fi străine de obiectul pricinii.

Similar, a arătat că nu au fost analizate motivele pe care le-a dezvoltat în dovedirea cauzei ilicite, respectiv: calitatea părților semnatare ale antecontractului, lipsa inserării în antecontract a unei clauză de dezicere, deși fusese achitat integral prețul convenit, argumentele referitoare la destinația banilor, transferul dreptului de proprietate către o terță persoană, deși condiția suspensivă a radierii ipotecii, prevăzută în antecontract pentru transferul proprietății către promitenta-cumpărătoare, fusese îndeplinită, argumentele privind asumarea unui risc nerezonabil de către promitenta-vânzătoare prin înstrăinarea imobilului către o terță persoană la un preț mult mai mic, încheierea în aceeași zi a patru antecontracte de vânzare-cumpărare, fiecare pentru suma de 500.000 de euro - preț achitat integral la semnarea actelor, deși imobilele erau grevate cu ipotecă de rang I în favoarea băncii, toate antecontractele având aceeași finalitate.

A criticat, de asemenea, reținerea caracterului ulterior al aspectelor anterior evocate raportat la momentul încheierii antecontractului, în considerarea căruia instanța de apel le-a înlăturat, conchizând că nu pot fi de natură să atragă nulitatea actului juridic.

Totodată, autoarea a susținut că elementele anterior menționate erau de natură să configureze scopul ilicit urmărit de părți la încheierea actul juridic și că instanța, în mod superficial, le-a înlăturat.

Ultima dintre criticile dezvoltate subsumat acestui motiv de nelegalitate a vizat necoroborarea de către instanța de apel a susținerilor sale privind caracterul ilicit al cauzei actului juridic, situație care în opinia sa a condus la concluzia eronată asupra legalității antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x/03.04.2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena.

Astfel, în opinia recurentei, considerentele deciziei atacate cu privire la aspectele sus-menționate sunt sumare și contradictorii.

Se cuvine subliniat că motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură să explice inteligibil soluția pronunțată, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv dat tuturor argumentelor aduse de părți, ci analiza celor fundamentale, susceptibile prin conținutul lor, să influențeze soluția.

În speță, considerentele hotărârii recurate, din care rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar, contrazic motivul de nelegalitate invocat.

Susținerea recurentei potrivit căreia instanța de apel nu a examinat argumentele pe care le-a adus în susținerea caracterului ilicit al cauzei antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x/03.04.2009 de consilier juridic Rîtan Alina-Magdalena nu este reală. Dimpotrivă, verificarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel a analizat susținerile reclamantei, diferențiat raportat la fiecare argument în parte, așa cum de altfel a recunoscut recurenta însăși în chiar criticile formulate în memoriul depus la dosar și, constatând că toate aspectele invocate sunt ulterioare momentului încheierii actului, a conchis că nu sunt de natură să atragă sancțiunea nulității acestuia.

Astfel, curtea de apel a apreciat că aspectele invocate de reclamantă nu puteau fi de natură să genereze reținerea unor prezumții simple de către judecătorul primei instanțe ca unic mijloc de probă a cauzei ilicite, acesta fiind îndreptățit să aprecieze asupra greutății și puterii acestora de a naște probabilitatea faptelor invocate potrivit art. 329 C. proc. civ.. Existența cauzei și caracterul licit al acesteia se prezumă potrivit art. 967-968 din C. civ. de la 1864 (incident în cauză raportat la data semnării antecontractului), astfel că reclamantei îi revenea sarcina de a produce proba certă contrară.

De asemenea, instanța de prim control judiciar s-a raportat în analiza cauzei deduse judecății la natura acesteia, respectiv acțiune de drept comun în constatarea nulității absolute a unui antecontract de vânzare-cumpărare în care reclamanta, reprezentată legal de asociatul unic și administratorul societății, a avut calitatea de promitent-cumpărător, stabilind că prevederile care reglementează anularea unui pretins act fraudulos în condițiile art. 79 și urm. din Legea nr. 85/2006, rezoluțiunea antecontractului sau antrenarea răspunderii administratorului societar pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor ce-i reveneau în baza contractului de mandat și a prevederilor Legii nr. 31/1990 republicate nu sunt aplicabile speței.

Prin urmare, notând că la semnarea antecontractului atacat ce privea încheierea unei vânzări în viitor asociatul-administrator a acționat în calitate de reprezentant al societății reclamante, curtea a reținut că acesta a angajat în mod legal societatea, aspectele referitoare la conduita acestuia în contra intereselor sociale și pretinsa sa conivență cu promitenta-vânzătoare în scopul prejudicierii societății fiind străine de obiectul pricinii întrucât vizau raportul dintre societate și administratorul său, iar nu acordul de voință al părților la momentul încheierii actului.

De asemenea, reținând că nulitatea este sancțiunea care intervine în cazul nerespectării condițiilor de valabilitate la încheierea unui act juridic și, constatând din verificarea aspectelor invocate de apelantă, că acestea au fost ulterioare și exterioare semnării antecontractului, curtea, în absența unor probe certe care să confirme contemporan acestui moment neîndeplinirea obligației asumate de către promitentul-vânzător, vânzarea ulterioară a aceluiași bun la un preț mai mic, încheierea în aceleași condiții și a altor contracte, nu a putut aprecia că acestea ar fi fost rezultatul scopului ilicit urmărit de părți chiar de la data semnării actului.

Așadar, în contra a ceea ce susține recurenta, considerentele deciziei atacate relevă faptul că instanța de apel a procedat la un examen efectiv, real și consistent al susținerilor părților și probelor administrate.

Argumentele de mai sus răspund și criticii potrivit căreia considerentele instanței de apel ar vădi lipsa de coroborare a diferitelor susțineri formulate de reclamantă, ceea ce în opinia acesteia ar fi fost de natură să conducă la soluția pronunțată, pretins eronată. Astfel, instanța supremă constată că motivarea deciziei recurate relevă, dincolo de orice echivoc, interpretarea coroborată a susținerilor și probelor administrate, având în vedere că instanța de prim control judiciar, în analiza cauzei, s-a raportat prioritar la natura acțiunii introductive, determinând normele legale incidente și înlăturând motivat textele legale inaplicabile, apoi a verificat îndeplinirea de către actul juridic dedus judecății a condițiilor impuse de art. 966-968 din C. civ. de la 1864, pentru ca în final să aprecieze asupra probelor din perspectiva momentului încheierii actului.

Prin urmare, examinarea de detaliu a deciziei nu conduce la concluzia motivării sumare, practic a lipsei de motivare invocată de recurentă; dimpotrivă, silogismul judiciar a fost expus în mod clar și concis de instanța de prim control judiciar și este apt să reflecte dispozitivul.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează cazul de casare a hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta a susținut că instanțele de fond au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 966 și 968 din C. civ. de la 1864, reținând că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părți la momentul încheierea acestuia.

Din această perspectivă, a susținut, în esență că instanța de apel, în aprecierea temeiniciei cauzei ilicite a antecontractului dedus judecății, a confundat motivul de nulitate cu elementele de fapt invocate în dovedirea intenției părților la încheierea actului, înlăturând în mod eronat argumentele pe care le-a expus, reținând că ar fi exterioare și ulterioare încheierii actului.

Raportat la dezvoltarea acestor critici, instanța supremă constată că aceasta relevă, în realitate, nemulțumirea recurentei față de modul de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc doar reevaluarea materialului probator și a situației de fapt; astfel, în finalul criticilor formulate, recurenta a reiterat propriile concluzii în sensul că din materialul probator ar rezulta că părțile contractante nu au avut la momentul semnării antecontractului intenția perfectării ulterioare a unui contract de vânzare-cumpărare prin care să transfere dreptul de proprietate asupra imobilelor către S.C. COMAICO S.R.L., ci că, dimpotrivă, ar fi urmărit chiar de atunci să ofere o aparență de legalitate operațiunii prin care asociatul-administrator a sustras prin persoane interpuse sume de bani din patrimoniul societății.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat, care nu pot forma obiectul cenzurii instanței de recurs, al cărei examen, după cum s-a arătat și mai sus, este limitat de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ. doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Cât privește textele legale evocate în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă apreciază că acestea sunt invocate doar formal, fără a se aduce, în concret, critici de nelegalitate hotărârii recurate, autoarea căii de atac făcând trimitere, în susținere, doar la probe și la împrejurări de fapt.

Or, aspectele legate de interpretarea probatoriului nu formează obiect al examinării instanței de recurs, a cărei analiză este limitată doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de netemeinicie, recursul neavând caracter devolutiv, ci fiind o cale extraordinară de atac de reformare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost formal invocat.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, iar motivele invocate de recurentă nu justifică casarea sa, astfel încât, în temeiul art. 493 alin. (7), raportat la art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. COMAICO S.R.L., prin lichidator judiciar ZRP INSOLVENCY S.P.R.L. în consorțiu cu AVERTCO RESTRUCTURARE RECUPERARE I.P.U.R.L., împotriva deciziei civile nr. 1973A din 02 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2017.