ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 170/2020

HOTĂRÂRE

23.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 170/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând, asupra conflictului de competență de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, la data de 05.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul Galați, pentru ca prin sentința pronunțată să se dispună obligarea acestuia la plata diferențelor salariate rezultate ca urmare a stabilirii indemnizației de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,154 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015, actualizarea sumelor cu rata inflației, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe Legea nr. 71/2015, art. 1 alin. (51), art. 5 alin. (1),(11), (12) din O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015 modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, art. 166 alin. (4) Codul muncii, art. 906 noul C. proc. civ., art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de 04.03.2019, pârâtul Tribunalul Galați a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 05.02.2016 conform prevederilor art. 268 (l) lit. c) raportat la art. 171 din Legea nr. 53/2003 și coroborate cu dispozițiile art. 2500, 2501, 2503 și art. 2517 din C. civ.. Pe fond a învederat că nu poate plăti salariile reclamanților prin raportare la alte valori de referință sectorială decât cele stabilite de angajator - Ministerul Justiției - prin ordinele de salarizare emise.

La termenul din 14.05.2019, s-a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, iar prin sentința civilă nr. 816 din aceeași dată s-a admis excepția și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, instanța reținând că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. în considerarea faptului că reclamantele nu au calitatea impusă de textul legal. A mai reținut că nu sunt aplicabile în cauză nici considerentele deciziei ÎCCJ nr. 7/2016. În consecință, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2010, având în vedere că reclamantele au domiciliul în circumscripția Tribunalului Galați, instanța a apreciat că această instanță are competența de soluționare a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galați la data de 05.02.2019.

La termenul din 05.12.2019, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Galați, iar prin sentința nr. 1370/2019 din 5.12.2019 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul ÎCCJ în vederea soluționării acestuia.

Tribunalul Galați a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu interpretarea dată acestui articol prin decizia nr. 290/2018 a Curții Constituționale față de împrejurarea că, chiar instanța este parte în proces, în calitate de pârât.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe -Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Galați-s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Reclamantele au calitatea de judecători pensionari începând cu 1.02.2019, din cadrul Tribunalului Galați.

Pentru stabilirea instanței competente teritorial în soluționarea acțiunii de față nu este relevant acest aspect ci faptul că pârâtul chemat în judecată este și instanță, respectiv Tribunalul Galați, precum și legea procedurală aplicabilă.

În speță, litigiul fiind înregistrat pe rolul instanțelor la data de 5.02.2019 devin aplicabile dispozițiile C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în cazul unei cereri introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea, sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Art. 127 alin. (2)

C. proc. civ. prevede că dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de pârâtă, ca atare, în speță, competența teritorială se determină în raport de pârâții chemați în judecată.

Litigiul de față este un conflict de muncă, de competența materială a tribunalului în primă instanță, iar Tribunalul Galați este chemat în judecată în calitate de pârât și potrivit art. 127 alin. (2)

coroborat cu alin. (2) C. proc. civ. reclamantele au introdus acțiunea la Tribunalul Dâmbovița, care se află în circumscripția unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Galați, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Galați.

Potrivit art. 127 alin. (2)

coroborat cu alin. (2) C. proc. civ. reclamantele pot sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad, în cauză reclamantele exprimând această opțiune, au sesizat Tribunalul Dâmbovița.

Acțiunea dedusă judecății a fost înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la data de 05.02.2019, ca atare sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. 127 alin. (2)

coroborat cu alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește alegerea instanței competente de către reclamante, cât timp Tribunalul Galați are calitatea de pârât în cauză.

Raportat la cadrul procesual stabilit de reclamante, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 referitoare la stabilirea competenței teritoriale de drept comun în materia conflictelor de muncă, prevederi invocate de Tribunalul Dâmbovița prin sentința de declinare a competenței.

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și cum, în cauză, este îndeplinită condiția premisă, respectiv calitatea de pârâtă a instanței, Înalta Curte constată ca în cauză operează prorogarea de competență în favoarea Tribunalului Dâmbovița, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel Galați, la care este arondat pârâtul, Tribunalul Galați.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.