Reclamantul, dna Danutė Balsytė-Lideikienė, este un național lituanian, care s-a născut în 1947. În prezent, locuiește în Lituania. Reclamantul este fondatorul și proprietarul unei companii publice „Metskaitliai”. Din 1995 societatea a publicat „Calendarul Lithuanian” (Lietuvio kalendorius), un calendar anual cu note de către solicitant și alți contribuitori care descriu diverse date istorice din perspectiva autorilor săi. Calendarul ar putea fi achiziționat în librărie. A fost distribuit în Lituania și între imigranții lituanieni care locuiesc în străinătate. La 4 ianuarie 2000, un membru al Parlamentului lituanian (Seimas) a distribuit un anunț public, menționând că textele publicate în „Calendarul Lithuanian 2000” au insultat persoanele de origine poloneză, rusă și evreică. Țările relevante ale „Calendarul Lithuanian” au citit după cum urmează: [Prima pagină a calendarului]: „Lietuva – terenul lituanienilor, în timp ce fiecare urme de aici poartă urme ale sângelui națiunii noastre” 15 februarie: “În 1998 la vestea celei de-a 80-a aniversare a restabilirii independenței Lituaniei, un polonez a ucis insidios nouă lituanieni care locuiesc în satul din districtul Širvint (...) Națiunea a fost informată despre tragedia după treizeci de ore – în acest timp lituanian [societatea înaltă] se sărbătorise și se bucurase, îmbrățișându-se președintele polonez, a pus flori [pe monumentele] armata lui Pilsudski, a băut și a dansat îngrozitor dansul pe sângele proaspăt de lituanieni ale căror întreg sat au fost uciși.” 17 martie: „Noul guvern lituanian (...) pune în judecată națiunea lituană pentru exterminarea evreilor (...) dar nu este interesat de genocidul lituanienilor și dansează foxtrots evrei la muzica Wiesenthals și Zurroffs.” 26 aprilie: „În 1944, în vecinătatea Rodūnia, armata poloneză Krajova a omorât 12 lituani pentru singurul motiv că erau lituanii“. Acesta a fost modul în care polonezii, în condiții de război, au efectuat purificarea etnică. În întregul teritoriu al Lituaniei [membrele Armatei Krajova] au ucis aproximativ 1 000, și în terenurile etnice lituaniene aproximativ 3 000 de persoane mai nevinovate, din singurul motiv pentru care erau lituanieni. Evenimentele Dubingiai ar trebui considerate genocid al națiunii lituaniene. Însă autoritățile lituaniene [care se asocia cu polonezii] ignoră faptele evidente și nici măcar nu încercă să evalueze aceste crime de război.” 15 iulie: „In sângele strămoșilor noștri în comunitatea mondială a evreilor” 18 iulie: „În 1999 monumentul victimelor armatei poloneze Krajova a fost pus în sus și consacrat în Dubingiai. (...) În 1944, în mediul Dubingiai armata poloneză Krajova a jefuit și ucis oameni nevinovați numai pentru că erau lituanieni. Uciderea din 8 martie și 23 iunie 1944 este oribilă [actul] de purificare etnică și crime de război crude, care nu pot fi rezolvate pur și simplu prin construirea unui monument pentru victime. Nu există nici un termen legal pentru urmărirea penală a crimelor de război, criminalii de război ar trebui identificați și judecați. (...)” 31 august: „ocupatoare armată rusă”, „ocupanți ruși” 10 septembrie: „Marșul Beggars. În 1997 (...) aproximativ cincizeci de mendigători lituanieni au fost demonstrați în fața Parlamentului. Ei au fost alăturați de câteva mii de rezidenți Vilnius. Scopul acestui act a fost să atragă atenția Parlamentului și a Guvernului asupra sărăciei (...) în Lituania. Din păcate, strângerea publică a cerșetorilor nu a primit nici o atenție de la șefii statului lituanian. În același timp a avut loc un banchet pentru evreii în Vilnius. banchetul costă Lituania un milion de lite. Un sărbător în timpul pestei. (...) Iudeii conduceau Parlamentul; din tribuna Parlamentului evreii insultau și zugâiau națiunea lituaniană, cerând sânge lituanian și proprietate lituaniană. Majoritatea partidului conservator de guvernare (...) a salutat evreii jurători cu ovații în picioare.” 24 noiembrie: „Naturația lituaniană va supraviețui doar prin a fi o națiune naționalista – nu există nici o altă cale!” 5 decembrie: „În 1991 Consiliul Suprem (Parlamentul) al Republicii Lituania (...) a adoptat legea de cetățenie „zero”, propusă de V. Landsbergis. Legea i-a dat cetățeniei ocupanților și coloniștilor și lituanienii au devenit fără valoare.” 22 decembrie: „Politicienii au adoptat legislația care demonstrează atitudinea lor anti-lituaniană. Astfel, neo-Bolșevicii conservatori și-au răzbunat națiunea lituaniană, executând voința extremiștilor evrei. 24 decembrie: „21 lituanieni au fost uciși brutal în timpul Crăciunului din 1944. Jumătate de secol a trecut și în Eva de Crăciun fariseii (...) care au luat puterea au început noi execuții împotriva lituanienilor și a națiunii lituaniene, care desfășoară politica pro-evrei.” 10. Coperta din spate a „Calendarul Lithuanian 2000” conține o hartă a Republicii Lituania. Teritoriile vecine ale Republicii Poloniei, Federației Ruse și a Republicii Belarus au fost marcate ca „terinuri etnice lituaniene aflate în ocupare temporară”. 11. La 10 ianuarie 2000, un comitet Seimas a solicitat Biroului Procurorului General să investigheze dacă publicarea a fost compatibilă cu Constituția Lituaniană și cu alte acte juridice. 12. La 12 ianuarie 2000, prim-ministrul a scris o scrisoare Departamentului de Securitate de Stat, solicitându-i să examineze dacă „conținutul „calendarul lituaniei 2000” conține elementele încălcării egalității etnice și raciale”. 13. În aceeași dată, Ministerul de Externe lituanian a primit, de asemenea, o notă de la Ambasada Rusă, exprimând nemulțumirea cu harta publicației descriind anumite teritorii ale Federației Ruse ca „terinuri etnice lituaniene aflate în ocupare temporară”. 14. La 13 ianuarie 2000, a fost primită o notă similară de la Ambasada Belarusului. 15. La 14 ianuarie 2000, Departamentul de Securitate de Stat a solicitat Universitatea Vilnius să prezinte un aviz al experților în ceea ce privește dacă „Calendarul Lithuanian 2000” a promovat ostilitatea etnică, rasală sau religiosă. În acest sens, autoritățile de securitate au solicitat experților să examineze dacă „calendarul lituanian 2000” conținea expresii antisemite, anti- poloneze, anti-ruse sau afirmații de superioritate a lituanienilor față de alte grupuri etnice. 16. La 20 ianuarie 2000, doi experți, profesori de istorie și știință politică la Universitatea Vilnius, au constatat că „calendarul lituanian 2000” ar putea fi caracterizat ca promovarea ideologiei radicale a naționalismului, care a respins ideea de integrare a societății civile, a instigat etnocentrism, a conținut declarații xenofobe și ofensive, în special în ceea ce privește populațiile evrei și poloneze, și a promovat afirmațiile teritoriale și superioritatea națională față de alte grupuri etnice. Cu toate acestea, experții au remarcat că calendarul nu a provocat violență directă împotriva populației evrei, nici nu a susținut punerea în aplicare a politicii discriminatorii împotriva acestui grup etnic. 17. La sfârșitul lunii ianuarie 2000, autoritățile de informații de securitate au confiscat o serie de exemplare ale „Calendarul Lithuanian 2000” în diverse libreri din Lituania. Prin o scrisoare din 31 ianuarie 2000, Procurorul General a informat Prim-ministrul că, după examinarea conținutului „Calendarul Lithuanian 2000”, nu au fost găsite elemente ale unei infracțiuni penale (instigarea urăi etnice sau raciale) în eliberarea publicației reclamantului. Cu toate acestea, procurorul general a susținut că în acest sens reclamantul ar fi trebuit să fie pedepsit prin procedura administrativă în temeiul articolului 21412 din Codul privind infracțiunile administrative (Producție, stocare și distribuție a materialelor de informare care promovează ură etnică, rasială sau religiosă). El a declarat că autoritățile de informații de securitate au solicitat unei instanțe administrative pentru impunerea unei sancțiuni asupra reclamantului în temeiul dispozițiilor interne. Procurorul general a informat, de asemenea, Prim-ministrul că distribuția calendarului a fost suspendată până la decizia cazului de către o instanță. 19. La 14 februarie 2000, ofițerii Departamentului de Securitate de Stat au susținut că reclamantul ar trebui să fie pedepsit de procedura administrativă prevăzută de art. 21412 din Codul privind infracțiunile administrative. 20. La 28 iunie 2000, Curtea de district al II-lea Vilnius City a constatat că reclamantul a produs 3000 exemplare din „Calendarul Lithuanian 2000”, 588 dintre care au fost vândute. Prin referire în mare parte la concluzia experților din 20 ianuarie 2000, instanța a susținut că, astfel, reclamantul a intenționat să distribuie materiale care promovează ură etnică în încălcarea articolului 21412 din Codul de infracțiuni administrative. Curtea a impus o amendă administrativă în valoare de 1000 de litai lituanieni (LTL) reclamantului și a ordonat confiscarea tuturor exemplarelor „Calendarul Lithuanian 2000” deținute în librerii. 21. Curtea a examinat cazul în absența reclamantului sau a avocatului său. Cu toate acestea, s-a remarcat că ea a fost informată în mod corespunzător cu privire la data și locul audierii, dar că nu a depus o cerere de amânare a examinării sau o explicație a motivelor lipsei ei. Prin urmare, instanța a concluzionat că cazul ar putea fi examinat fără ca reclamantul să fie prezent. 22. La 16 august 2000, Curtea Regională Vilnius a anulat hotărârea de primă instanță din cauza faptului că reclamantul a fost în spital între 27 iunie și 3 iulie 2000 și nu a putut participa la audierea de primă instanță. La 28 septembrie 2000, un judecător al Curții de districtul II din Vilnius a ordonat să fie efectuat un alt examen de experți. Curtea a solicitat Universitatea Vilnius să formeze un grup de experți care reprezintă diferite domenii de știință socială pentru a produce o concluzie privind dacă „calendarul lituanian 2000” promova ură etnică, rasială sau religiosă, fie că conține expresii antisemice, anti- poloneze, anti-ruse, fie afirmații de superioritate a lituanienilor față de alte grupuri etnice. 25. Ca răspuns la decizia instanței, au fost elaborate patru avize de experți separate, reflectând punctul de vedere al profesorilor Universității Vilnius specializați în următoarele domenii: istorie, psihologie, știință politică și știință bibliotecă. 26. La 12 martie 2001, reclamantul a depus o cerere scrisă, primită de Curtea de districtul II Vilnius City în ziua următoare, prin care a solicitat instanței să amâne audierea deoarece experții nu au apărut la audiere pentru a treia oară la rând. Reclamantul a solicitat, de asemenea, instanței să stabilească motivele în urma absenței experților și să le condamne. La 13 martie 2001, Curtea de district al II-lea Vilnius City a constatat că prin publicarea și distribuirea „Calendarul Lithuanian 2000”, reclamantul a încălcat art. 21412 din Codul privind infracțiunile administrative. Curtea a impus o penalitate administrativă sub forma unui avertisment asupra ei, în timp ce exemplarele nevendute ale calendarului și mijloacele de a-l produce au fost confiscate. 28. Prin referire la concluziile experților în domeniul științei politice, Curtea a declarat că o descriere unilaterală a relațiilor dintre națiuni a obstrucționat consolidarea societății civile și a promovat ura etnică. Curtea a remarcat, de asemenea, că „calendarul lituanian 2000” a provocat motive negative din partea unei părți a societății, precum și din reprezentațiile diplomatice ale unor state vecine, inclusiv Polonia, Belarus și Rusia, care și-au exprimat preocupările cu privire la hartă care denotă unele teritorii ale țărilor respective ca „terinuri etnice lituaniene aflate sub ocupație temporară”. În baza încheierii raportului de experți bibliografici, Curtea de district al II-lea oraș Vilnius a remarcat că publicarea nu a îndeplinit standardele prescrise, deoarece, printre altele, calendarul nu conține nici o indicație a surselor și literaturii utilizate, și numele autorului fiecărei declarații din calendar nu a fost furnizat. Curtea a concluzionat că reclamantul a pregătit, publicat și distribuit calendarul și a fost, prin urmare, responsabil pentru conținutul său. 29. Prin trimitere la concluziile experților în domeniul istoriei și psihologiei, instanța a susținut că acțiunile reclamantului nu au fost deliberate, ci neschimbate. Curtea s-a bazat pe raportul experților psihologici că „Calendarul Lithuanian 2000” a reprezentat caracterul personal, valorile și emoțiile reclamantului. Curtea a remarcat concluzia experților în psihologie că publicarea nu conține expresii de ură împotriva populației poloneze, superioritatea lituanienilor față de alți resortisanți nu a fost subliniată, iar declarațiile negative despre populația evreiască nu au fost considerate antisemite. Cu toate acestea, Curtea de district al II-lea Vilnius City a concluzionat că concluzia experților în psihologie nu a respins celelalte dovezi colectate și a confirmat că a existat o încălcare a legii administrative. 30. Curtea a subliniat faptul că încălcarea legii administrative comise de către reclamant nu era gravă și că nu a cauzat prejudicii semnificative intereselor societății. Curtea a remarcat, de asemenea, invaliditatea reclamantului și absența condamnărilor anterioare. 31. Având în vedere aceste circumstanțe și având în vedere natura neglijentă a infracțiunii, instanța a hotărât să impună un avertisment administrativ în temeiul articolului 301 din Codul privind infracțiunile administrative, care a fost o penalitate administrativă mai ușoară decât amenzile între 1000 LTL și 10.000 LTL prevăzute în art. 21412. 32. Cazul a fost examinat în prezența reclamantului și a unui reprezentant al autorităților de securitate. Reclamantul a părăsit audierea în cursul acesteia. La audiere, nu a fost reprezentată de un avocat. 33. Reclamantul a apelat, susținând în special că art. 10 din Convenție a fost încălcat. De asemenea, ea s-a plâns că instanța de primă instanță nu a chemat experții la audiere, încălcând astfel drepturile sale de apărare. 34. La 4 mai 2001, Curtea Supremă Administrativă a examinat cazul în cadrul procedurii scrise. Reclamantul s-a bazat pe concluzia raportului experților psihologici, susținând că „calendarul lituanian 2000” nu promova ură împotriva polonezilor, evreilor sau rușilor, nici nu susține superioritatea lituanienilor față de celelalte națiuni. Potrivit instanței de apel, acestea au fost concluziile experților într-un singur domeniu, în timp ce restul dovezilor, și anume rapoartele științei politice și ale experților bibliografici, au confirmat că comentariile din calendar au fost bazate pe ideologia naționalismului extrem, care a respins ideea integrării societății civile și a susținut xenofobia, ură națională și afirmații teritoriale. 35. Curtea nu a fost de acord cu argumentul reclamantului potrivit căruia drepturile sale de apărare au fost încălcate deoarece instanța de primă instanță nu a reușit să cheme experții să le facă contestate la audiere. Curtea Supremă Administrativă a declarat: „Argumentul [aplicantului] că instanța [prima instanță] a încălcat normele juridice procedurale deoarece experții nu au fost prezente la audierea instanței, nu este valabil. Curtea de primă instanță, bazată pe convingerile sale interne, a evaluat concluziile experților atât în ceea ce privește rezonabilitatea lor, cât și în ceea ce privește cunoștința lor. art. 277 § 1 din Codul privind infracțiunile administrative prevede posibilitatea de a convoca experții în cazul în care este necesar să explice concluziile prezentate de aceasta din urmă. Faptul că această posibilitate nu a fost utilizată nu poate fi considerată o încălcare a normelor juridice procedurale.” Considerând argumentele de mai sus, Curtea Supremă de Administrație a respins recursul. 36. La o dată neespecificată, reclamantul a părăsit Lituania. A solicitat azil politic în Elveția. Mai târziu, reclamantul s-a întors în Lituania. Locuiește în Vilnius. 37. Constituția Republicii Lituania, după caz, prevede următoarele: „Toată lumea are dreptul de a deține opinii și de a le exprima liber. Nimeni nu poate fi împiedicat să caute, să primească și să transmită informații și idei. Libertatea de exprimare, libertatea de a primi și de a transmite informații nu poate fi restricționată în alt mod decât prin lege și atunci când este necesar pentru protecția sănătății, demnității, a vieții private și a moralității, sau pentru apărarea ordinului constituțional. Libertatea de exprimare și libertatea de transmitere a informațiilor sunt incompatibile cu acțiunile criminale - incitarea la ură națională, rasală, religiosă sau socială, violență sau discriminare, calomnie sau disinformație.” 38. Codul privind infracțiunile administrative („Codul”) pedepsește cu sancțiuni administrative diferite infracțiuni minore care nu sunt prevăzute în legislația penală internă de fond. art. 1 din Codul prevede că toți cetățenii trebuie să asigure respectarea normelor juridice și a drepturilor altor cetățeni. art. 9 din Codul definește o infracțiune administrativă ca un act nedrept care provoacă pericol pentru ordinea publică, drepturile cetățenilor sau ordinea de administrare stabilită. art. 20 din Codul prevede că pedeapsa administrativă este o formă de stabilire a responsabilității care are scopul de a pedepsi infractorii, de a-i educa pentru a respecta legea și de a-i împiedica să recidive. Un avertisment administrativ este o sancțiune în temeiul articolului 301 și poate fi utilizat pentru a înlocui o sancțiune mai strânsă pe care Codul prevede pentru o anumită infracțiune; avertismentul administrativ este, de asemenea, destinat să servească ca măsură preventivă, în același mod ca o sentință suspendată în dreptul penal. art. 21412 din Codul pedepsește producția, stocarea și distribuția materialelor informaționale care promovează ură națională, rasială sau religiosă printr-o amendă între 1000 LTL și 10.000 LTL, cu confiscarea materialului, cu sau fără confiscarea principalelor sale mijloace de producție. art. 256 prevede că concluzia unui expert poate fi considerată probă. În conformitate cu art. 277, un expert poate fi numit atunci când este necesară o cunoștință specială pentru rezolvarea cazului. În conformitate cu art. 272 din Cod, o persoană responsabilă pentru o sancțiune administrativă are dreptul de a se familiariza cu materialul cazului și de a prezenta explicații și dovezi, precum și de a depune cereri. art. 314 din Codul prevede că, în cazul în care o amendă a fost impusă unei persoane și aceasta din urmă nu deține mijloacele de plată, o instanță poate înlocui amendă cu arestarea administrativă de până la 30 de zile. 39 art. 53 din Legea privind procedurile administrative (LAP), astfel cum este în vigoare la momentul material, cu condiția ca, printre altele drepturi procedurale, părțile să aibă dreptul să pună la îndoială alți participanți la acest proces, inclusiv martori și experți, să participe la examinarea probelor și să prezinte explicații. În conformitate cu art. 130 din LAP, părțile au dreptul de a aduce recurs împotriva unei hotărâri a unei instanțe de primă instanță. Avocatul ar trebui să indice, printre altele, dovezile de susținere a motivelor sale. art. 144 din LAP prevedea că procedurile de recurs împotriva unei decizii sau hotărâri în cazurile referitoare la infracțiunile de drept administrativ sunt efectuate în scris. După decizia camerei judecătorilor, ar putea avea loc o audiere orală a unui caz specific. 40. art. 20 § 2 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, în vigoare în Republica Lituania începând cu 20 februarie 1992, prevede: „O orice promovare a urăi naționale, rasale sau religioase care constituie incitarea la discriminare, ostilitate sau violență este interzisă prin lege”. 41. Convenția Internațională privind Eliminarea Toate Formele de Discriminare Rațională, ratificată de Republica Lituania la 9 ianuarie 1999, prevede, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „1. În prezenta Convenție, termenul „discriminare racială” înseamnă orice distincție, excludere, restricție sau preferință bazată pe ... Originea națională sau etnică care are scopul sau efectul de a anula sau a afecta recunoașterea, bucuria sau exercitarea, pe un nivel egal, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice alt domeniu al vieții publice. „1. Statele părți condamnă discriminarea rasială și se angajează să urmărească prin toate mijloacele adecvate ... de a elimina discriminarea rasială în toate formele sale și de a promova înțelegerea între toate rasele, și, în acest scop: ... (d) Fiecare stat parte interzice și pune în aplicare, prin toate mijloacele adecvate, inclusiv legislația în conformitate cu circumstanțele, discriminarea rasială de către orice persoană, grup sau organizație ...” „Statele părți condamnă în special segregarea rasială și apartheid și se angajează să prevenească, interzice și eradica toate practicile acestei naturi în teritoriile aflate sub jurisdicția lor.” „Statele părți condamnă toate propaganderea și toate organizațiile care se bazează pe idei sau teorii de superioritate a unei rase sau grupe de persoane de o culoare sau de origine etnică sau care încercă să justifice sau să promoveze ură și discriminare rasială sub orice formă, și se angajează să adopte măsuri imediate și pozitive destinate eradicarii tuturor incitațiilor la, sau actelor de diseminare a ideilor bazate pe superioritate sau ură racială, precum și toate actele de discriminare rasi, precum și toate actele de violență sau de incitare sau de o astfel de origine a unei persoane de origine a unei persoane 42.” În conformitate cu art. 6 § 2 din Convenția-cadru pentru protecția minorităților naționale, semnată în cadrul Consiliului Europei și în vigoare în Republica Lituania începând cu 1 iulie 2000: „Părțile se angajează să ia măsurile adecvate pentru a proteja persoanele care pot fi supuse amenințărilor sau actelor de discriminare, ostilitate sau violență ca urmare a identitatii lor etnice, culturale, lingvistice sau religioase.” 43. Comisia Europeană împotriva rasismului și intoleranței Politică Generală, în recomandarea sa nr. 1: Combaterea rasismului, a xenofobiei, a antisemitismului și a intoleranței, recomandă guvernelor statelor membre, în măsura în care este relevant, „asigură că legea națională penală, civilă și administrativă, în mod expres și în special împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului și intoleranței”. 44. Apendicele recomandarii nr. R (97) 20 din Comitetul de miniștri statelor membre privind „Discursul de discuții”, redactat în cadrul Consiliului Europei, prevede, în măsura în care este relevant, după cum urmează: „ Principiile prevăzute în continuare se aplică discursului de ură, în special discursul de ură difuzat prin mass-media. În sensul aplicării acestor principii, termenul „discursul urăi” se înțelege ca acoperind toate formele de expresie care se răspândesc, incită, promovează sau justifică ură rasială, xenofobie, antisemitism sau alte forme de ură bazate pe intoleranță, inclusiv: intoleranță exprimată de naționalism agresiv și etnocentrism, discriminare și ostilitate împotriva minorităților, migranților și persoanelor de origine imigrantă.” „Guvernurile statelor membre ar trebui să stabilească sau să mențină un cadru juridic solid care constă în dispozițiile legislației civile, penale și administrative privind discursul de ură, care permit autoritățile administrative și judiciare să reconcilieze în fiecare caz libertatea de exprimare cu respectarea demnității umane și a protecției reputației sau a drepturilor altora.” interferențele cu libertatea de exprimare sunt strict circumscrise și aplicate într-o manieră legală și nearbitrară pe baza unor criterii obiective. În plus ... orice limitare sau interferență cu libertatea de exprimare trebuie să fie supuse unui control judiciar independent. Această cerință este deosebit de importantă în cazurile în care libertatea de exprimare trebuie conciliată cu respectul demnității umane și cu protecția reputației sau a drepturilor altora. „Legea și practicile naționale ar trebui să permită instanțelor să țină cont de faptul că cazurile specifice de exprimare a urăi pot fi atât de insultante persoanelor sau grupurilor, încât să nu beneficieze de nivelul de protecție acordat de art. 10 din Convenția europeană privind drepturile omului față de alte forme de expresie. Acesta este cazul în care discursul de ură se îndreaptă spre distrugerea drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau la limitarea lor într-o măsură mai mare decât prevăzut în Convenție. „Legea și practicile naționale ar trebui să permită autorităților competente de urmărire penală să acorde o atenție specială, în măsura în care permisiunea lor de discreție, cazurilor care implică discursul de ură. În acest sens, aceste autorități ar trebui, în special, să ia în considerare cu atenție dreptul suspectului la libertatea de exprimare, având în vedere că impunerea de sancțiuni penale constituie în general o ingerință gravă în această libertate. Instanțele competente ar trebui să asigure respectarea strictă a principiului proporționalității, atunci când impun sancțiuni penale persoanelor condamnate pentru infracțiuni de ură.”
7.The applicant, Mrs Danutė Balsytė-Lideikienė, is a Lithuanian national, who was born in 1947. At present she lives in Lithuania. 8. The applicant is the founder and owner of a publishing company “Metskaitliai”. Since 1995 the company has published “Lithuanian calendar” (Lietuvio kalendorius), a yearly calendar with notes by the applicant and other contributors describing various historic dates from the perspective of its authors. The calendar could be purchased in bookstores. It was distributed in Lithuania and among Lithuanian immigrants living abroad. 9. On 4 January 2000 a Member of the Lithuanian Parliament (Seimas) distributed a public announcement, stating that the texts published in “Lithuanian calendar 2000” insulted persons of Polish, Russian and Jewish origin. The relevant parts of “Lithuanian calendar” read as follows: [First page of the calendar]: “Lietuva – the land of the Lithuanians, as each footprint here bears traces of our Nation's blood” 15 February: “In 1998, on the eve of the 80th anniversary of the restoration of the independence of Lithuania, a Pole insidiously killed nine Lithuanians living in Širvintų district's Draučių village – all the inhabitants of the village were shot. (...) The Nation was informed about the tragedy after thirty six hours – during this time Lithuanian [high society] were celebrating and enjoying themselves, hugged the Polish president, put flowers [on the monuments] to Pilsudski's army, drank and danced their ghastly dance on the freshly spilled blood of Lithuanians whose whole village had been murdered.” 17 March: “The new Lithuanian government (...) puts on trial the Lithuanian nation for the extermination of the Jews (...) but is not interested in the genocide of the Lithuanians and dances Jewish foxtrots to the music of the Wiesenthals and Zurroffs.” 26 April: “In 1944 in the vicinity of Rodūnia the Polish Krajova Army killed 12 Lithuanians for the sole reason that they were Lithuanians.” 15 June: “The soviet occupying power, with the help of the communist collaborators, among whom, in particular, were many Jews, for half a century ferociously carried out the genocide and colonisation of the Lithuanian nation.” 23 June: “In 1944 in Dubingiai and its surrounding area the Polish Krajova Army brutally killed more than a hundred Lithuanians (...) among whom were women, little children, even babies and old people. This was the way the Poles, in war conditions, carried out ethnic cleansing. In the whole territory of Lithuania [the members of the Krajova Army] killed about 1 000, and in the ethnic Lithuanian lands about 3 000 more innocent people, for the sole reason that they were Lithuanians. The Dubingiai events should be regarded as the genocide of the Lithuanian nation. But the Lithuanian authorities [who associate themselves with the Poles] ignore obvious facts and do not even attempt to evaluate these war crimes.” 15 July: “Through the blood of our ancestors to the worldwide community of the Jews” 18 July: “In 1999 the monument to the victims of the Polish Krajova Army was put up and consecrated in Dubingiai. (...) In 1944 in the environs of Dubingiai the Polish Krajova Army plundered and killed innocent people solely because they were Lithuanians. The killings of 8 March and 23 June 1944 are horrible [acts of] ethnic cleansing and cruel war crimes that cannot be solved by simply constructing a monument to the victims. There is no statutory time-limit on prosecution of war crimes, the war criminals should be identified and tried. (...)” 31 August: “occupying Russian army”, “Russian occupants” 10 September: “The March of the Beggars. In 1997 (...) about fifty Lithuanian beggars demonstrated in front of the Parliament. They were joined by a few thousand Vilnius residents. The purpose of this act was to attract the Parliament's and the Government's attention to poverty (...) in Lithuania. Unfortunately, the public gathering of the beggars did not receive any attention from the heads of the Lithuanian State. At the same time a banquet for the Jews took place in Vilnius. The banquet cost Lithuania a million litas. A feast during the plague. (...) The Jews were managing the Parliament; from the tribune of the Parliament the Jews were insulting and scolding the Lithuanian nation, asking for Lithuanian blood and Lithuanian property. The majority of the ruling Conservative party (...) greeted the swearing Jews with standing ovations.” 24 November: “The Lithuanian nation will only survive by being a nationalist nation – no other way exists!” 5 December: “In 1991 the Supreme Council (Parliament) of the Republic of Lithuania (...) adopted the “zero” citizenship law, proposed by V. Landsbergis. The law illegally gave citizenship to occupants and colonists and the Lithuanians became worthless.” 22 December: “The politicians adopted legislation demonstrating their anti-Lithuanian attitude. This way, the conservative neo-Bolsheviks took their revenge on the Lithuanian nation, executing the will of the Jewish extremists. ” 24 December: “21 Lithuanians were brutally killed during the Christmas of 1944. Half a century passed and on Christmas Eve the Pharisees (...) who took power started new executions against the Lithuanians and the Lithuanian nation, carrying out pro-Jewish politics.” 10. The back cover of “Lithuanian calendar 2000” contained a map of the Republic of Lithuania. The neighbouring territories of the Republic of Poland, the Russian Federation and the Republic of Belarus were marked as “ethnic Lithuanian lands under temporary occupation”. 11. On 10 January 2000 a Seimas committee requested the Office of the Prosecutor General to investigate whether the publication was compatible with the Lithuanian Constitution and other legal acts. 12. On 12 January 2000 the Prime Minister wrote a letter to the State Security Department, requesting it to examine whether “the contents of 'Lithuanian calendar 2000' contained the elements of violations of ethnic and racial equality”. 13. On the same date the Lithuanian Foreign Ministry also received a note from the Russian Embassy, expressing its dissatisfaction with the publication's map describing certain territories of the Russian Federation as “ethnic Lithuanian lands under temporary occupation”. 14. On 13 January 2000 a similar note was received from the Embassy of Belarus. 15. On 14 January 2000 the State Security Department requested Vilnius University to submit an experts' opinion as to whether “Lithuanian calendar 2000” promoted ethnic, racial or religious hostility. In this regard the security intelligence authorities requested the experts to examine whether “Lithuanian calendar 2000” contained anti-Semitic, anti-Polish, anti-Russian expressions, or assertions of the superiority of Lithuanians vis-à-vis other ethnic groups. 16. On 20 January 2000 two experts, history and political science professors at Vilnius University, found that “Lithuanian calendar 2000” could be characterised as promoting the radical ideology of nationalism, which rejected the idea of the integration of civil society, incited ethnocentrism, contained xenophobic and offensive statements, in particular with regard to the Jewish and Polish populations, and promoted territorial claims and national superiority vis-à-vis other ethnic groups. The experts nonetheless noted that the calendar did not directly incite violence against the Jewish population, nor did it advocate implementing discriminatory policy against this ethnic group. 17. At the end of January 2000 the security intelligence authorities seized a number of copies of “Lithuanian calendar 2000” in various bookstores in Lithuania. The distribution of the publication was stopped. 18. By a letter of 31 January 2000 the Prosecutor General informed the Prime Minister that, following the examination of the content of “Lithuanian calendar 2000”, no elements of a criminal offence (instigation of ethnic or racial hatred) had been found in the applicant's releasing of the publication. However, the Prosecutor General held that in this respect the applicant should have been punished by way of the administrative procedure under Article 21412 of the Code on Administrative Law Offences (Production, storage and distribution of information materials promoting ethnic, racial or religious hatred). He stated that the security intelligence authorities had applied to an administrative court for a penalty to be imposed on the applicant under the domestic provision. The Prosecutor General also informed the Prime Minister that the distribution of the calendar had been suspended pending the determination of the case by a court. 19. On 14 February 2000 the officers of the State Security Department held that the applicant should be punished by the administrative procedure provided by Article 21412 of the Code on Administrative Law Offences. 20. On 28 June 2000 the Vilnius City Second District Court found that the applicant had produced 3,000 copies of “Lithuanian calendar 2000”, 588 of which had been sold. By reference mostly to the experts' conclusion of 20 January 2000, the court held that the applicant thereby intended to distribute material promoting ethnic hatred in breach of Article 21412 of the Code of Administrative Law Offences. The Court imposed an administrative fine in the amount of 1,000 Lithuanian litai (LTL) on the applicant and ordered confiscation of all copies of “Lithuanian calendar 2000” seized in the bookstores. 21. The court examined the case in the absence of the applicant or her lawyer. It was noted however that she had been duly informed of the date and place of the hearing, but that she had not submitted a request to postpone the examination or an explanation of the reasons for her absence. Therefore the court had concluded that the case could be examined without the applicant being present. 22. The applicant appealed, claiming in particular a violation of Article 10 of the Convention. She also argued that she had been tried in absentia. 23. On 16 August 2000 the Vilnius Regional Court quashed the first-instance judgment on the ground that the applicant had been in hospital from 27 June to 3 July 2000 and could not take part in the first-instance hearing. The case was remitted for a fresh examination at first instance. 24. On 28 September 2000 a judge of the Vilnius City Second District Court ordered another expert examination to be carried out. The court requested Vilnius University to form a group of experts representing various fields of social science in order to produce a conclusion on whether “Lithuanian calendar 2000” promoted ethnic, racial or religious hatred, whether it contained anti-Semitic, anti-Polish, anti-Russian expressions, or assertions of the superiority of Lithuanians vis-à-vis other ethnic groups. 25. In reply to the court's decision, four separate expert opinions were produced, reflecting the point of view of Vilnius University professors specialising in the following fields: history, psychology, political science and library science. 26. On 12 March 2001 the applicant submitted a written request, received by the Vilnius City Second District Court the following day, by which she asked the court to postpone the hearing as the experts had not appeared at the hearing for the third time in a row. The applicant also asked the court to determine the reasons behind the experts' absence and to sanction them. The court did not grant the applicant's requests. 27. On 13 March 2001 the Vilnius City Second District Court found that by publishing and distributing “Lithuanian calendar 2000” the applicant had breached Article 21412 of the Code on Administrative Offences. The court imposed an administrative penalty in the form of a warning on her, while the unsold copies of the calendar and the means to produce it were confiscated. 28. By reference to the conclusions of the experts in the field of political science the court stated that a one-sided portrayal of relations among nations obstructed the consolidation of civil society and promoted ethnic hatred. The court also noted that “Lithuanian calendar 2000” had caused negative reactions from part of society as well as from the diplomatic representations of some neighbouring States, including Poland, Belarus and Russia, who had expressed their concerns about the map denoting some of the territories of those countries as “ethnic Lithuanian lands under temporary occupation”. Relying on the conclusion of the bibliographic expert report the Vilnius City Second District Court noted that the publication did not meet the prescribed standards because, among other things, the calendar contained no indication of the sources and literature that had been used, and the name of the author of each statement in the calendar was not provided. The court concluded that the applicant had prepared, published and distributed the calendar and was therefore responsible for its content. 29. By reference to the conclusions of the experts in the fields of history and psychology the court held that the applicant's actions had not been deliberate, but reckless. The court relied on the psychological experts' report that “Lithuanian calendar 2000” represented the personal character, values and emotions of the applicant. The court noted the conclusion of the experts in psychology that the publication did not contain expressions of hatred against the Polish population, the superiority of the Lithuanians over other nationals was not emphasised, and the negative statements about the Jewish population were not to be seen as anti-Semitic. However the Vilnius City Second District Court concluded that the psychology experts' conclusion did not refute the other evidence collected and the remaining evidence confirmed that there had been a violation of administrative law. 30. The court emphasised that the breach of the administrative law committed by the applicant was not serious, and that it had not caused significant harm to society's interests. The court also noted the applicant's disability and absence of previous convictions. 31. In view of those circumstances and given the negligent nature of the offence, the court decided to impose an administrative warning under Article 301 of the Code on Administrative Law Offences, which was a milder administrative penalty than the fine of between LTL 1,000 and LTL 10,000 prescribed by Article 21412. 32. The case was examined in the presence of the applicant and a representative of the security intelligence authorities. The applicant left the hearing in the course thereof. At the hearing she was not represented by a lawyer. 33. The applicant appealed, claiming in particular that Article 10 of the Convention had been violated. She also complained that the first-instance court had not called the experts to the hearing, thereby violating her defence rights. 34. On 4 May 2001 the Supreme Administrative Court reviewed the case under written procedure. The applicant relied on the conclusion of the psychological experts' report, arguing that “Lithuanian calendar 2000” did not promote hatred against the Poles, Jews or Russians, nor did it claim the superiority of the Lithuanians over other nations. According to the appellate court, these were the conclusions of experts in one field only, whereas the rest of the evidence, namely the political science and bibliographical experts' reports, attested that the comments in the calendar were based on the ideology of extreme nationalism, which rejected the idea of civil society's integration and endorsed xenophobia, national hatred and territorial claims. 35. The court disagreed with the applicant's argument that her defence rights had been violated because the first-instance court had failed to call the experts to have them challenged at the hearing. The Supreme Administrative Court stated: “The [applicant's] argument that the [first-instance] court violated procedural legal norms because the experts were not present at the court hearing, is not valid. The first- instance court, relying on its inner belief, evaluated the experts' conclusions both as to their reasonableness and as to their comprehensiveness. Article 277 § 1 of the Code on Administrative Law Offences provides for a possibility to summon the experts if there is a need to explain the conclusions the latter had presented. The fact, that this possibility had not been used, cannot be regarded as a violation of procedural legal norms.” Relying on the above arguments, the Supreme Administrative Court dismissed the appeal. 36. On an unspecified date the applicant left Lithuania. She applied for political asylum in Switzerland. Later the applicant returned to Lithuania. She lives in Vilnius. 37. The Constitution of the Republic of Lithuania, as relevant in this case, provides as follows: “Everyone shall have the right to hold opinions and freely express them. No one may be prevented from seeking, receiving and imparting information and ideas. Freedom of expression, freedom to receive and impart information may not be restricted in any way other than by law and when it is necessary for the protection of health, dignity, private life, and morals, or for the defence of the constitutional order. Freedom of expression and freedom to impart information shall be incompatible with criminal actions - incitement of national, racial, religious, or social hatred, violence or discrimination, slander or disinformation.” 38. The Code on Administrative Law Offences (“the Code”) punishes with administrative penalties various minor offences which are not provided for in the domestic substantive criminal law. Article 1 of the Code provides that all citizens must ensure respect for legal rules and the rights of other citizens. Article 9 of the Code defines an administrative offence as a wrongful act which causes danger to public order, citizens' rights or the established order of administration. Article 20 of the Code provides that administrative punishment is a form of establishing responsibility that has the aim of punishing offenders, educating them to observe the law and preventing them reoffending. An administrative warning is a penalty under Article 301 and it can be used to replace a harsher penalty the Code prescribes for a particular offence; the administrative warning is also intended to serve as a preventive measure, in the same way as a suspended sentence in criminal law. Article 21412 of the Code punishes the production, storage and distribution of information material promoting national, racial or religious hatred by a fine of between LTL 1,000 and LTL 10,000 with the confiscation of the material, with or without confiscation of its main means of production. Article 256 provides that an expert's conclusion can be considered as evidence. Pursuant to Article 277, an expert can be appointed when special knowledge is required for solving the case. Under Article 272 of the Code, a person who is liable for an administrative sanction has the right to familiarise himself with the material of the case and to submit explanations and evidence, as well as to lodge requests. Article 314 of the Code stipulates that if a fine has been imposed on a person and the latter does not possess the means to pay it, a court can substitute the fine with administrative arrest of up to 30 days. 39. Article 53 of the Law on Administrative Proceedings (LAP), as in force at the material time, provided that, among other procedural rights, the parties were entitled to question other participants in the process, including witnesses and experts, to take part in the examination of evidence and to present explanations. Under Article 130 of the LAP, parties had the right to bring an appeal against a decision of a first-instance court. The appeal should indicate, among other things, evidence to support its grounds. Article 144 of the LAP stipulated that appeal proceedings against a decision or ruling in cases relating to administrative law offences were conducted in writing. Upon the decision of the chamber of judges, an oral hearing of a specific case could be held. 40. Article 20 § 2 of the International Covenant on Civil and Political Rights, in force in the Republic of Lithuania since 20 February 1992, provides: “Any advocacy of national, racial or religious hatred that constitutes incitement to discrimination, hostility or violence shall be prohibited by law”. 41. The International Convention on the Elimination of All Forms of Racial Discrimination, ratified by the Republic of Lithuania on 9 January 1999, provides, insofar as relevant, as follows: “1. In this Convention, the term “racial discrimination” shall mean any distinction, exclusion, restriction or preference based on ... national or ethnic origin which has the purpose or effect of nullifying or impairing the recognition, enjoyment or exercise, on an equal footing, of human rights and fundamental freedoms in the political, economic, social, cultural or any other field of public life.” “1. States Parties condemn racial discrimination and undertake to pursue by all appropriate means ... of eliminating racial discrimination in all its forms and promoting understanding among all races, and, to this end: ... (d) Each State Party shall prohibit and bring to an end, by all appropriate means, including legislation as required by circumstances, racial discrimination by any persons, group or organization ...” “States Parties particularly condemn racial segregation and apartheid and undertake to prevent, prohibit and eradicate all practices of this nature in territories under their jurisdiction.” “States Parties condemn all propaganda and all organizations which are based on ideas or theories of superiority of one race or group of persons of one colour or ethnic origin, or which attempt to justify or promote racial hatred and discrimination in any form, and undertake to adopt immediate and positive measures designed to eradicate all incitement to, or acts of, such discrimination and, to this end, with due regard to the principles embodied in the Universal Declaration of Human Rights and the rights expressly set forth in article 5 of this Convention, inter alia: (a) Shall declare an offence punishable by law all dissemination of ideas based on racial superiority or hatred, incitement to racial discrimination, as well as all acts of violence or incitement to such acts against any race or group of persons of another colour or ethnic origin ...” 42. According to Article 6 § 2 of the Framework Convention for the Protection of National Minorities, signed within the framework of the Council of Europe and in force in the Republic of Lithuania since 1 July 2000: “The Parties undertake to take appropriate measures to protect persons who may be subject to threats or acts of discrimination, hostility or violence as a result of their ethnic, cultural, linguistic or religious identity.” 43. The European Commission against Racism and Intolerance General Policy, in its Recommendation no. 1: Combating racism, xenophobia, anti-Semitism and intolerance, recommends that the Governments of the member States, insofar as relevant, “ensure that national criminal, civil and administrative law expressly and specifically counter racism, xenophobia, anti-Semitism and intolerance”. 44. Appendix to Recommendation no. R (97) 20 of the Committee of Ministers to Member States on “Hate speech”, drafted within the framework of the Council of Europe, provides, insofar as relevant, as follows: “The principles set out hereafter apply to hate speech, in particular hate speech disseminated through the media. For the purposes of the application of these principles, the term “hate speech” shall be understood as covering all forms of expression which spread, incite, promote or justify racial hatred, xenophobia, antisemitism or other forms of hatred based on intolerance, including: intolerance expressed by aggressive nationalism and ethnocentrism, discrimination and hostility against minorities, migrants and people of immigrant origin.” “The governments of the member states should establish or maintain a sound legal framework consisting of civil, criminal and administrative law provisions on hate speech which enable administrative and judicial authorities to reconcile in each case respect for freedom of expression with respect for human dignity and the protection of the reputation or the rights of others.” “The governments of the member states should ensure that ... interferences with freedom of expression are narrowly circumscribed and applied in a lawful and non-arbitrary manner on the basis of objective criteria. Moreover ... any limitation of or interference with freedom of expression must be subject to independent judicial control. This requirement is particularly important in cases where freedom of expression must be reconciled with respect for human dignity and the protection of the reputation or the rights of others.” “National law and practice should allow the courts to bear in mind that specific instances of hate speech may be so insulting to individuals or groups as not to enjoy the level of protection afforded by Article 10 of the European Convention on Human Rights to other forms of expression. This is the case where hate speech is aimed at the destruction of the rights and freedoms laid down in the Convention or at their limitation to a greater extent than provided therein.” “National law and practice should allow the competent prosecution authorities to give special attention, as far as their discretion permits, to cases involving hate speech. In this regard, these authorities should, in particular, give careful consideration to the suspect's right to freedom of expression given that the imposition of criminal sanctions generally constitutes a serious interference with that freedom. The competent courts should, when imposing criminal sanctions on persons convicted of hate speech offences, ensure strict respect for the principle of proportionality.”