ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5034/2018

HOTĂRÂRE

20.11.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5034/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 04.12.2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a clauzelor inserate la art. 2.2. din Secțiunea 2 și art. 6.3 din Secțiunea 6 din Condițiile speciale ale contractului de credit nr. x/12.03.2008; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare, care să prevadă restituirea creditului în RON, la cursul de schimb franc elvețian-leu, afișat de B.N.R. la data încheierii contractului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 21.12.2015, reclamanta a precizat că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 580.193,78 RON.

Prin sentința civilă nr. 2978/13.05.2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 6.106,34 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, iar pârâta a formulat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 1834A/25.10.2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul principal și ca tardiv apelul incident.

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea sa și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanței de apel.

În motivare, a susținut că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, a susținut că, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., competența soluționării recursului aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție și a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanțelor de fond să constate încălcarea drepturilor consumatorului, respectiv încălcarea obligației precontractuale de informare și avertizare, folosirea unor practici înșelătoare și a unei reclame deceptive, punerea pe piață în perioada 2006 - 2008 a unor produse de creditare toxice și inserarea în contract a unor clauze abuzive.

În continuare, a evocat jurisprudența C.J.U.E. și a subliniat că principiul nominalismului are caracter supletiv, astfel că pot fi verificate sub aspectul caracterului abuziv clauzele care îl transpun în contracte, nefiind incidentă excepția instituită de art. 1 alin. (2) din Directiva C.E. nr. 93/13, care vizează clauzele contractuale ce reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii sau dispozițiile ori principiile din convențiile internaționale la care statele membre sau Comunitatea sunt părți, în special în domeniul transportului.

Totodată, a arătat că, deși intră sub incidența noțiunii "obiectul principal al contractului", instanța trebuie să procedeze la analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale a căror nulitate o invocă, întrucât nu sunt redactate în mod clar și inteligibil.

A mai susținut recurenta că, potrivit jurisprudenței C.J.U.E., banca are obligația de informare a consumatorului cu privire la efectele economice ale clauzei și de avertizare cu privire la posibilele variații de curs și la efectele acestora, iar atunci când evaluează îndeplinirea acestei obligații, instanța trebuie să se raporteze la expertiza și cunoștințele profesionistului în ceea ce privește posibilele variații ale cursurilor de schimb valutar și riscurile inerente contractării unui împrumut în monedă străină.

În opinia recurentei, intimata a încălcat obligația de informare și de avertizare cu privire la serviciile financiare riscante vândute consumatorilor, astfel că se impune constatarea nulității clauzelor contractuale vizând restituirea creditului în monedă străină și antrenarea răspunderii băncii, materializată în suportarea de către aceasta a riscului valutar.

A arătat recurenta că, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, cauzează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-cerințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților."

În acest context, a susținut că în speță sunt îndeplinite condițiile statuate de textul de lege sus-menționat pentru constatarea caracterului abuziv a clauzelor contractuale indicate prin cererea de chemare în judecată și a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că acestea nu au fost negociate și cauzează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

În final, a arătat că, urmare a constatării nulității absolute a clauzelor contractuale, va fi angajată răspunderea civilă delictuală a intimatei, care se va putea materializa în obligația de a converti creditul în RON, la cursul de schimb afișat de B.N.R. la data încheierii contractului.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel București.

La data de 16.01.2018, recurenta a depus o cerere prin care a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților prin încheierea din 12.06.2018.

Analiza art. 406 alin. (5) C. proc. civ. relevă că manifestarea de voință a renunțării la judecată presupune ca aceasta să vizeze cererea de chemare în judecată (sau, eventual, cererea reconvențională).

Cum, în speță, recurenta a depus o cerere prin care a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata recursului, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 463 și 464 C. proc. civ.

Potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre, iar conform art. 464 alin. (2) din același Cod, achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței.

Având în vedere textele de lege sus-citate, precum și manifestarea expresă de voință a recurentei-reclamante, Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acesteia la decizia civilă nr. 1834A/25.10.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.