Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2018
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4621/2018

HOTĂRÂRE
01.11.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4621/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2018 Asupra recursului de față; A. Obiectul cererii introductive.

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință: Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2903 A din 20 septembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în favoarea Curții de Apel București. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4726/2018
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3005 din 19 aprilie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a
ÎCCJ 2017-07-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 104/2019
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, secția civilă la data 29 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Administrația Fondului Imobiliar a chemat în judecată pe pârâta A. solicitând instanței ca, prin hotărâr
ÎCCJ 2013-06-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2587/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2382 din 23 februarie 2012, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis cererea formulată de A.F.I., în contra
ÎCCJ 2016-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1529/2016
ă nr. 2523 pronunțată la data de 28.03.2013 în Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru pretențiile solicitate pentru perioada 01.06.
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 2/2019
e a hotărârii menționate au declarat apel reclamantele. Prin Decizia nr. 2.800A din 13 septembrie 2017, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a respins apelurile ca nefondate. 7. În Dosarul nr. 32.850/301/2016, procesul a început în d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă