ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4123/2018

HOTĂRÂRE

05.10.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4123/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 5 octombrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal la 12.05.2017, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulității Actelor adiționale nr. x/24.02.2017 la Contractul x/12.07.2010, AA nr. 4/24.02.2017 la Contractul nr. x/12.07.2010, AA nr. 2/15.11.2016 la Contractul nr. x/15.11.2011, cu consecința repunerii părților în situația anterioară semnării acestor acte adiționale și obligarea pârâtei la recalcularea prețului Contractelor de închiriere a secțiilor neinteroperabile, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 4.2 din Contracte, cu consecința semnării unor noi acte adiționale care să ateste prețul calculat în mod corect, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4144 din 6 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 1094/2018 din 22 februarie 2018, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

Prin sentința civilă nr. 1420 din 15 iunie 2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București, secția a IV-a civilă, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va stabili în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE "CFR" S.A pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună constatarea nulității Actelor adiționale nr. x/24.02.2017 la Contractul x/12.07.2010, AA nr. 4/24.02.2017 la Contractul nr. x/12.07.2010, AA nr. 2/15.11.2016 la Contractul nr. x/15.11.2011, cu consecința repunerii părților în situația anterioară semnării acestor acte adiționale și obligarea pârâtei la recalcularea prețului Contractelor de închiriere a secțiilor neinteroperabile, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 4.2 din Contracte, cu consecința semnării unor noi acte adiționale care să ateste prețul calculat în mod corect.

În speță, chestiunea ce se impune a fi lămurită în stabilirea competenței materiale și teritoriale, este cea a incidenței dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, definește contenciosul administrativ ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin pct. 2 din Legea nr. 76/2012 potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care, privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Așadar, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea competenței materiale, prevederile legale aflate în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice și, respectiv, criteriul valoric al actului administrativ.

Prin urmare, pentru a fi în prezența unui litigiu a cărui competență de soluționare aparține instanțelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puțin uneia dintre părți, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Înalta Curte constată că pârâta CFR S.A este o entitate ce poate fi încadrată în prevederile art. 2 alin1 lit. b) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică".

În susținerea celor reținute anterior sunt și dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 581/1998 potrivit cărora C.F.R. desfășoară activități de interes public național în scopul realizării transportului feroviar public și al satisfacerii nevoilor de apărare a țării și are, în principal, ca obiect de activitate: a) gestionarea infrastructurii feroviare și punerea acesteia la dispoziție operatorilor de transport feroviar, în condițiile legii".

Cu privire la condiția ca respectivele contracte să aibă ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, Înalta Curte reține că între părți s-au încheiat contractele nr. x/2010 de închiriere a secției de circulație Năvodari - P1 CAP Midia, nr. 36/2010 de închiriere a secției de circulație B. și contractul nr. x/2011 de închiriere a secției de circulație P1 Capu Midia - Capu Midia.

De asemenea, în anexele 1 și 2 depuse de reclamantă în dosarul Judecătoriei Sector 1 București, alăturate răspunsului la adresa emisă de instanță, se regăsesc evidențiate și bunuri aparținând proprietății publice, motiv pentru care se constată că respectivele contracte îndeplinesc condiția referitoare la punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

În consecință, constatând că actele juridice a căror nulitate se solicită a fi constatată sunt acte administrative încheiate cu o autoritate publică asimilată de nivel central, având în vedere prevederile art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, Înalta Curte reține că instanța competentă în soluționarea prezentului litigiu este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.