ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2777/2018

Ședința publică din data de 12 iunie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamantele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și C. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 150.000 euro către reclamanta S.C. A. S.R.L. și a sumei de 40.000 euro către reclamanta C., cu titlu de prejudiciu suferit ca urmare a nerespectării clauzei inserate la art. 5 din Anexa nr. 113/4/4 din 02.02.2010 la contractul de facilitate de credit la termen nr. 113/14.07.2006, daunele-interese pretinse fiind aferente perioadei 01.09.2010 - 22.03.2013.

Prin încheierea din 24.11.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei 01.09.2010 - 09.02.2012, iar prin sentința civilă nr. 1613/15.03.2016 a respins ca neîntemeiată acțiunea și a obligat reclamantele la plata către pârâtă a sumei de 12.045,76 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței și încheierii din 24.11.2015, reclamantele S.C. A. S.R.L. și C. au declarat apel, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1000/06.06.2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat împotriva încheierii din 24.11.2015 și a admis apelul declarat împotriva sentinței nr. 1613/15.03.2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea formulată de reclamanta C., a obligat pârâta la plata către aceasta a dobânzii legale aferente sumei de 201.000 euro, calculată pentru perioada 10.02.2012 - 22.03.2013, a menținut dispoziția privind respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a obligat apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, cu consecința admiterii apelului și anulării sau schimbării în tot a hotărârilor apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării pârâtei să plătească dobânda legală aplicabilă valorii celor două imobile, calculată pentru perioada 10.02.2012 - 22.03.2013.

În motivare, a arătat că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 199/06.02.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă; a invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, a prezentat, pe larg, considerații de principiu cu privire la autoritatea de lucru judecat și a subliniat că, potrivit C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, aceasta se întinde atât asupra dispozitivului hotărârii, cât și asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, apreciind că o asemenea reglementare este în concordanță cu jurisprudența CEDO.

În acest context, a susținut că prin decizia nr. 199/06.02.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat puterea doveditoare a antecontractelor de vânzare având ca obiect imobilele ipotecate și întrunirea a trei dintre condițiile răspunderii civile contractuale, respectiv intenția și voința de a vinde imobilul la nivelul lunii octombrie 2010, fapta ilicită și vinovăția intimatei și, de asemenea, s-a statuat asupra valorii bunului imobil în luna octombrie 2010.

A arătat recurenta că singurul motiv care a condus la respingerea pretențiilor sale este neprobarea prejudiciului, prin prisma faptului că, spre deosebire de reclamanta C., nu a vândut încă cele două imobile, cu toate că intenția, voința și posibilitatea vânzării în luna octombrie 2010 au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 199/06.02.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

A mai susținut recurenta că intimata nu poate invoca autoritatea de lucru judecat, întrucât prejudiciul a cărui reparare o solicită în speță este diferit de cel invocat în litigiul în care a fost pronunțată decizia nr. 199/06.02.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel București, la 16.08.2017, calea de atac fiind expediată prin poștă la 14.08.2017.

La data de 27.10.2017, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv (...)."

În speță, hotărârea atacată este pronunțată într-o cerere evaluabilă în bani, prin care prin care reclamantele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și C. au solicitat să se dispună obligarea pârâtei D. S.A. la plata sumei de 150.000 euro către reclamanta S.C. A. S.R.L. și a sumei de 40.000 euro către reclamanta C., cu titlu de prejudiciu suferit ca urmare a nerespectării clauzei inserate la art. 5 din Anexa nr. 113/4/4 din 02.02.2010, la contractul de facilitate de credit la termen nr. 113/14.07.2006.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, constată că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 868.300 RON, reprezentând echivalentul în RON a 190.000 euro, la cursul de schimb afișat de B.N.R. la data formulării recursului, sumă ce se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Prin Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

Curtea Constituțională a statuat că "efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

Așadar, de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, sintagma declarată neconstituțională nu se mai află în ordinea juridică, aspect care echivalează cu o modificare a C. proc. civ.

Or, potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. civ., "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", iar potrivit art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituția României, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la data publicării și au putere numai pentru viitor.

Mai mult, în considerentele deciziei nr. 3/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat, pe cale incidentală, că efectele deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României privesc hotărârile pronunțate în apel după publicarea în Monitorul Oficial a acestei din urmă decizii - 20.07.2017, însă în litigiile pornite ulterior acestui moment, având în vedere cele statuate de instanța de contencios constituțional, coroborate în mod necesar cu dispozițiile art. 27 C. proc. civ.

În speță, procesul a fost inițiat la data de 10.02.2015, iar hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 06.06.2017, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele expuse mai sus, decizia atacată este una definitivă, nesupusă recursului, astfel că Înalta Curte, în temeiul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

În baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta la plata către intimata D. S.A. a sumei de 7.659,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1000/06.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata D. S.A. a sumei de 7.659,44 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2018.