ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1885/2018

Ședința publică din data de 15 mai 2018

Din examinarea actelor din dosar a constatat următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 598 alin. (1) lit. c), alin. (2) și art. 600 C. proc. pen. coroborate cu art. 1219, 1422, 1424, 1426, 1453, 1456 C. civ.

Prin edictarea dispozițiilor procedurale privitoare la excepția de necompetență, la art. 131 C. proc. civ. legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligația verificării competenței reglementată prin norme de ordine publică.

Obiectul prezentei cauze îl constituie contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva actelor de executare silită efectuate de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, conform procedurii reglementate de Codul de procedură fiscală.

Titlul executoriu este reprezentat de decizia penală nr. 228 din 19 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014.

Potrivit art. 600 alin. (3) C. proc. pen., contestația împotriva actelor de executare se soluționează de către instanța civilă potrivit legii civile.

Dispozițiile art. 260 alin. (1) Codul de procedură fiscală prevăd că persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, iar potrivit art. 260 alin. (4) din același cod, contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.

Din norma enunțată se observă că nu este însă menționată în mod expres modalitatea de identificare a instanței competente, astfel că, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Codul procedură fiscală, potrivit căruia "Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile C. civ. și ale C. proc. civ., republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorități publice și contribuabili/plătitori".

Această dispoziție legală se află în concordanță cu prevederile art. 2 și cele ale art. 631 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile de procedură civilă constituind dreptul comun în materie.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare.

Prin urmare, în raport cu dispozițiile art. 24 și 25 C. proc. civ., norme care consacră principiul aplicării legii în vigoare la data începerii executării silite, Înalta Curte urmează să se raporteze la dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.".

Așadar, cum contestatorul are domiciliul în București, str. x, competenta de soluționare a prezentei cauze aparține judecătoriei în a cărei circumscripție se află domiciliul acestuia, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București.

În consecință, în condițiile în care Înalta Curte nu este competentă să soluționeze cererea privind contestația la executare, competența de soluționare aparținând Judecătoriei Sectorului 1 București, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ. se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe din urmă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2018.