ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1622/2018

HOTĂRÂRE
09.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1622/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 9 mai 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, la data de 5 noiembrie 2015, sub numărul x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., a se constata că pârâtul datorează reclamantului suma de 51671,52 RON, echivalentul a 11.664 euro - curs valutar la data introducerii acțiunii: 1 EUR= 4,43 RON, cu titlu de penalități de întârziere conform antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în data de 25.02.2015, ca a intervenit compensația legală între suma de 51.671,52 RON datorată de pârât reclamantului și suma de 137.330 RON, echivalentul a 31.000 euro - curs valutar la data introducerii acțiunii: 1 EUR=4,43 RON, datorată de reclamant pârâtului, reprezentând contravaloarea imobilului ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 25.02.2015; validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 25.02.2015 între pârât, în calitate de vânzător și reclamant, în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul apartament situat în Baia Mare, str. x, jud. Maramureș împreună cu părțile comune, indivize și obligatorii și cotele părți comune din terenul aferent în suprafață de 313 mp din alei și suprafață construită, înscris în CF x Baia Mare, nr. Topo x și să se pronunțe o sentință care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, înscrierea în CF în favoarea reclamantului a dreptului de proprietate, astfel dobândit asupra imobilului înscris în CF x Baia Mare, nr. Topo x, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 - art. 207 C. proc. civ., art. 1593, art. 1540, art. 1617, art. 1669 C. civ., art. 451 - 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3809/2017 din 3 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Baia Mare s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B.. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 5000 de RON către pârât, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 565/A din 21 noiembrie 2017, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 3809/3.05.2017, pronunțate de către Judecătoria Baia Mare, în dosarul nr. x/2015 și a fost obligat apelantul la plata către intimatul B. a sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii reclamantul A. a declarat recurs.

Prin adresa emisă de Tribunalul Maramureș, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 12 februarie 2018.

Prin rezoluția completului din data de 19 februarie 2018 s-a stabilit termen de judecată pentru 9 mai 2018.

Intimatul B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării, excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului, iar pe fond respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar.

În ședința publică din data de 9 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale materiale și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată din oficiu, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Maramureș în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Cluj căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 565/A din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Cluj.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 84/2022
ins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, invocată de pârâți. A admis în parte cererea formulată de reclamanți și a rezoluționat promisiunea de vânzare-cumpărare cu dată certă nr. 178 din 3 aprilie 2018 și actele adiționale cu
ÎCCJ 2018-04-25
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1371/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 08.03.2015 pe rolul Judecătoriei Baia Mare, sub număr dosar x/2015, petentul A. a solicitat, în cont
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1916/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Baia Mare, la data de 25.08.2014, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând stabilirea liniei de hotar c
ÎCCJ 2018-05-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1836/2018
Prin sentința nr. 5370 din 27 iunie 2017, Judecătoria Baia Mare a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L. având ca obiect pretenții; a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantului 2.0
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2569/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2268 din 10 aprilie 2017, Judecătoria Buzău a respins acțiunea înregistrată sub nr. x/2017, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, fo
Sursă