ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1599/2019

HOTĂRÂRE
03.10.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1599/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra cererii de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Prin decizia nr. 1213 pronunțată la 6 iunie 2019, în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR "ROMSILVA" - PRIN DIRECȚIA SILVICĂ MARAMUREȘ împotriva deciziei civile nr. 141/2018 din 13 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Prin cererea depusă la 3 iulie 2019 (conform plicului atașat la dosarul de recurs) și înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 08.07.2019, petentul OCOLUL SILVIC COMUNAL ROMULI R.A. a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 1213 din 6 iunie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În motivarea cererii formulate, petentul a susținut că față de dispozitivul deciziei nr. 1213 pronunțată la 6 iunie 2019, în dosarul nr. x/2014, se impune completarea dispozitivului acesteia cu privire la solicitarea de obligare a recurentele la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial, potrivit dovezilor depuse la dosarul cauzei la data de 06.06.2019.

În ședința publică din 3 octombrie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării cererii de completare a dispozitivului și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Examinând cererea de completare a dispozitivului, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) cu referire la art. 444 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este tardivă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ. (în forma în vigoare la data începerii procesului) " Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

Termenul de 15 zile are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii.

În conformitate cu art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

În cauză, cererea de completare a dispozitivului a fost transmisă prin poștă la 3 iulie 2019 (conform plicului atașat aflat la dosarul de recurs), iar decizia a cărei completare se solicită a fost pronunțată la 6 iunie 2019.

Raportând data pronunțării hotărârii la data depunerii cererii de completare a dispozitivului se constată că termenul de 15 zile de formulare a cererii calculat potrivit art. 181 și 182 C. proc. civ., a fost depășit, intervenind sancțiunea decăderii în conformitate cu art. 185 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că petentul nu a formulat cerere de repunere în termen și nici nu a invocat vreo împrejurare care să îl fi pus în imposibilitatea absolută de a exercita dreptul prevăzut de lege.

În consecință, Înalta Curte constată că petentul nu și-a îndeplinit obligația de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de lege, astfel încât în raport de dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca tardivă, cererea de completare a dispozitivului formulată în cauză.

Respinge, ca tardivă, cererea formulată de petentul OCOLUL SILVIC COMUNAL ROMULI R.A. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1213 din 6 iunie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 591/2019
SILVICĂ GORJ, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale; cu obligarea intimatului și la plata cheltuielilor de judecată. D. Hotărârea instanței de apel. 4. Prin decizia nr. 535 din 19 noiembrie 2018
ÎCCJ 2018-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4888/2018
Împotriva deciziei civile nr. 860/A/2018 din 18 aprilie 2018 pronunțată de Tribunalul Cluj a formulat recurs pârâta REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ CLUJ, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., solic
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #197513)
îi incumbă acesteia în urma rămânerii definitive a sentinței civile nr. 614/14.03.2016 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 5540/100/2013, cu cheltuieli de judecată. 2.Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 16 din da
ÎCCJ 2019-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 619/2019
cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. III. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva - Direcția Silvică Gorj, criticând-o pentru netemeinicie și nele
ÎCCJ 2015-05-05
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1830/2015
Asupra cererii de completare a dispozitivului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin Decizia nr. 238 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casației și Justiție, secția co
Sursă