ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2022/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, la data de 5 octombrie 2009 sub nr. 39233/3/2009 reclamanta R.A.D.E.T. București a chemat în judecată pe pârâta Asociația de Locatari sector 2, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea acesteia de a permite accesul reclamantei pentru efectuarea lucrărilor de debranșare de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, pe motiv de neplată a contravalorii facturilor de energie termică. Prin sentința civilă nr. 5349 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost admisă cererea reclamantei și a fost obligată pârâta să permită reclamantei accesul pentru efectuarea lucrărilor de debranșare de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice.

Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr. 379 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a comercială. Reținându-se că prima instanță a întemeiat soluția pe existența unei datorii a pârâtei către reclamantă, deși acest lucru nu rezultă fără echivoc, instanța de apel a desființat sentința apelată, a trimis cauza spre rejudecare, urmând a se proceda la administrarea oricăror probe care să stabilească faptul existenței datoriei invocate de reclamantă.

În rejudecarea pricinii, aceasta a fost înregistrată la data de 18 ianuarie 2011. Având în vedere cele reținute prin decizia instanței de apel, tribunalul a pus în dezbatere suplimentarea probatoriului și totodată a pus în vedere reclamantei să precizeze expres care este datoria (suma și modul de calcul) pe care o impută pârâtei în susținerea cererii sale de permitere a accesului pentru debranșarea de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice. La termenul de judecată din data de 2 martie 2011, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință, tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de dl. I.M.

La data de 19 aprilie 2011 reclamanta a depus la dosar cerere prin care arată că debitul pe care îl are pârâta este în valoare totală de 44.373,31 RON, compus din: 15.548,55 RON contravaloarea facturii de energie termică emisă în luna octombrie 2010; 10.484,59 RON majorări de întârziere aferente menționatei facturi; 18.340,17 RON majorări de întârziere aferente facturii achitată cu întârziere, emisă în luna octombrie 2010 ca urmare a separării pe scări. La termenul de judecată din data de 24 mai 2011, tribunalul a încuviințat efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili dacă există vreun debit al pârâtei față de reclamantă, prin raportare la debitul pretins de către reclamantă. Prin sentința civilă nr. 20557 din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta R.A.D.E.T.

București, în contradictoriu cu pârâta Asociația de Locatari din București, sector 2, ca neîntemeiată. A fost obligată reclamanta sa plătească pârâtei suma de 1.004,15 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. În motivare, s-a arătat că cererea dedusă judecății de către reclamantă are ca obiect o obligație de a face, adică de a permite accesul reprezentanților reclamantei pentru efectuarea lucrărilor de debranșare de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice pentru blocul X1, sector 2, reclamanta susținând că pârâta nu a achitat sau a achitat cu întârziere energia termică furnizată. Pentru a se putea admite cererea formulată de către reclamantă, este necesar să se dovedească în mod indubitabil că pârâta are o datorie certă către reclamantă, rezultată din neplata energiei termice furnizate.

Or, s-a considerat că, în cauză, reclamanta, căreia îi revenea sarcina probei, conform art. 1169 C. civ. 1864 (dispozițiile acestui Cod fiind aplicabile raporturilor juridice dintre părți), nu a dovedit acest lucru. Din probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă, s-a reținut că pârâta are o anumită datorie către reclamantă, dar cuantumul acesteia nu a fost stabilit cu precizie. Or, este esențială stabilirea unui debit precis, deoarece, pe de o parte, o eventuală debranșare nu se poate dispune decât după ce se stabilește clar cuantumul datoriei, iar, pe de altă parte, existența unui debit cert se impune și față de împrejurarea că eventuala rebranșare nu se efectuează decât după plata debitului restant.

S-a subliniat că obiectul prezentei pricini nu l-a constituit stabilirea debitului pârâtei/obligarea acesteia la plată, ci o obligație de a face (a permite accesul reclamantei pentru efectuarea operațiunilor de debranșare), condiții în care, pe de o parte, și obiectivul expertizei contabile încuviințat a fost acela de a stabili doar dacă debitul pretins de către reclamantă este real, iar, pe de altă, parte, obiecțiunile pârâtei (vizând stabilirea precisă/defalcarea datoriilor între scara 1 și scara 2) apăreau ca neconcludente. În cauză, s-a reținut că reclamanta nu a dovedit existenta unui debit al pârâtei stabilit în mod concret. Problema a apărut după ce, în cadrul blocului X1, cele două scări s-au constituit în asociații de proprietari distincte, iar datoria pe care fosta asociație (scara 1 și scara 2) o avea către R.A.D.E.T.

a fost împărțită între cele două scări exclusiv pe baza recunoașterii reprezentantului scării 1 a unei părți din datorie. Astfel, din datoria totală de 46.427,25 RON, din care debit principal de 21.714,01 RON, Asociația de Proprietari scara 1 a recunoscut doar 6.141,63 RON, iar, exclusiv în baza acestei recunoașteri, reclamanta a repartizat debitul astfel: 6.141,63 RON către scara 1 (aproximativ 28% din debit), iar pentru scara 2, suma de 15.572,08 RON (aproximativ 72% din debitul total). Astfel cum a arătat și expertul contabil, nu a fost identificat un protocol încheiat între asociația inițială și cele două asociații prin care să se defalce și să recunoască datoriile comune, deși metodologia R.A.D.E.T.

impunea existența acestuia pentru a emite avizul de separare tehnică între cele două scări. Distinct de cele reținute, s-a precizat că repartizarea datoriei în funcție de consumul real al celor două scări, astfel cum trebuia procedat, era posibilă, deoarece fiecare scară era contorizată în mod distinct. în loc să procedeze în acest fel, reclamanta a imputat pârâtei (Asociația scara 2) diferența între datoria totală și cea recunoscută de Asociația scara 1. S-a concluzionat că în cauză nu s-a dovedit existenta unui debit cert al pârâtei, astfel că, nici cererea reclamantei de permitere a accesului pentru debranșarea pârâtei nu poate fi admisă. În termen legal, împotriva sentinței civile nr. 20557 din 1 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, reclamanta R.A.D.E.T.

București a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 214/2012 din 9 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a fost respins ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a înlăturat susținerea apelantei în sensul că din faptul încheierii ulterioare (29 octombrie 2008) de către Asociația de Proprietari bloc X1 cu R.A.D.E.T. București a unui contract separat de furnizare a energiei termice se poate deduce că acest angajament de plată a fost încheiat cu Asociația de Locatari bloc X1.

Chiar dacă s-ar considera că angajamentul de plată din data de 14 februarie 2007 a fost încheiat cu Asociația de Locatari bloc X1, pentru motivul că Asociația de Proprietari bloc X1 scara 2 a fost înființată ulterior, prin încheierea pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București la data de 12 iulie 2007, și până la acea dată reprezentarea intereselor locatarilor întregului bloc X1 se realiza de Asociația de Proprietari bloc X1 scara 1, totuși, acest angajament de plată nu defalcă datoriile către R.A.D.E.T. pe scările blocului X1. S-a constatat că nu este întemeiată nici critica apelantei vizând reținerea instanței de fond cu privire la refuzul R.A.D.E.T. relativ la încheierea contractului de furnizare servicii, întrucât la solicitarea R.A.D.E.T.

adresată ambelor asociații ale scărilor 1 și 2 ale blocului X1, pentru datele de 28 mai 2008 și 10 noiembrie 2008, în vederea concilierii pentru stabilirea debitelor care revin în mod separat fiecărei scări, s-a prezentat numai intimata Asociația de Proprietari bloc X1, scara 2, din București, sector 2, care a depus documente privind plățile efectuate în perioada ianuarie 2005-februarie 2008. Deși Asociația de Proprietari bloc X1 scara 1 nu s-a prezentat la aceste întâlniri, la data de 29 octombrie 2008 apelanta a încheiat contract de furnizare a energiei termice cu Asociația de Proprietari bloc X1, scara 1, din București, sector 2, având în vedere așa cum arată expertul contabil și cum rezultă din adresa internă R.A.D.E.T.

și din contractul semnat de R.A.D.E.T. cu această asociație, exclusiv recunoașterea de către asociație a unei cote părți din debitul invocat. În condițiile în care exista contorizare separată pe ambele scări, defalcarea debitului pe cele două asociații se putea realiza fie de către acestea printr-un acord comun consemnat într-un înscris, fie de către R.A.D.E.T. prin măsurarea consumurilor aferente fiecărei scări.

A fost înlăturată și critica apelantei în sensul că prin expertiza contabilă s-ar fi reținut existența unei datorii certe a Asociației de Proprietari bloc X1, scara 2, din București, sector 2 față de R.A.D.E.T., întrucât o asemenea concluzie nu rezultă din raportul de expertiză, iar în condițiile în care intimata a contestat existența debitului reclamat în sarcina sa și a depus dovezi în sensul achitării unor consumuri de energie termică, s-a apreciat că nu se poate determina nici măcar existența debitului în situația în care nu se poate defalca consumul de energie termică pe cele două asociații de proprietari. S-a apreciat ca fiind lipsit de relevanță faptul contestării de către intimata Asociația de Proprietari din București, bloc X1, scara 1, sector 2 a contractului de furnizare a energiei termice încheiat de Asociația de Proprietari bloc X1 scaral sau a debitului recunoscut de această din urmă asociație.

Recunoașterea debitului față de R.A.D.E.T. de către una dintre asociații de proprietari nu este opozabilă celeilalte asociații de proprietari ci numai persoanei care a făcut un asemenea act de recunoaștere. Defalcarea debitelor pe care le-ar datora cele două asociații de proprietari către R.A.D.E.T. doar în temeiul recunoașterii uneia dintre părți fără a exista acordul celeilalte părți și fără a se verifica efectiv consumurile pentru fiecare asociație este arbitrară și nu poate conduce la concluzia dovedirii debitului cert al intimatei Asociația de Proprietari bloc X1, scara 2, din București, sector 2 față de apelantă. De asemenea, modalitatea de separare din punct de vedere contabil a datoriilor celor două asociații de proprietari nu are importanță, atâta timp cât această separare nu are la bază un acord al celor două asociații de proprietari sau criteriul obiectiv al consumurilor distincte pe asociații.

Prin urmare, în concordanță cu cele reținute de prima instanță, Curtea de Apel a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența debitului față de pârâta Asociația de Proprietari din București, bloc X1, scara 2, sector 2 pentru a deveni aplicabile prevederile art. 38 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, prevederi referitoare la accesul operatorului la instalațiile de utilizare a energiei termice pentru debranșarea/deconectarea instalațiilor în caz de neplată, coroborate cu art. 13 din contractul de furnizare a energiei termice. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamanta R.A.D.E.T. București a declarat recurs, în temeiul art. 299-316 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și modificarea, în tot, a sentinței comerciale din 1 noiembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 39233/3/2009 de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă în sensul obligării Asociației de Proprietari din București, bloc X1, scara 2, sector 2 să permită accesul personalului R.A.D.E.T. în vederea efectuării lucrărilor de debranșare de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului se susține, în esență, că în mod eronat instanța de apel a apreciat și reținut faptul că nu este întemeiată susținerea R.A.D.E.T. cu privire la încheierea angajamentului de plată din data de 14 februarie 2007, întrucât la data semnării angajamentului de plată, 14 februarie 2007, relațiile contractuale se derulau între R.A.D.E.T.

București și Asociația Locatarilor bloc X1, astfel că, angajamentul de plată a fost încheiat pentru toată datoria cu care întreaga asociație, bloc X1 scările 1 și 2, figura în evidențele R.A.D.E.T. Abia în 29 octombrie 2008 Asociația de Proprietari bloc X1, scara 1 a încheiat cu R.A.D.E.T. București contractul separat de furnizare a energiei termice. De asemenea, în mod eronat instanța de apel a reținut faptul că nu rezultă fără echivoc existența unei datorii a intimatei, apreciind că nu există la dosarul cauzei decât un început de dovezi în acest sens și bazându-se doar pe contestarea existenței datoriei de către intimată pe tot parcursul procesului. Reiterează faptul că R.A.D.E.T. nu are obligația potrivit legii de a stabili ce obligații de plată are fiecare scară, prin urmare R.A.D.E.T.

nu are nicio responsabilitate cu privire la stabilirea debitelor ce revin fiecărei scări. În opinia recurentei, pentru a se putea lămuri cu privire la cota parte ce revine fiecărei scări, asociațiile nou formate trebuiau să angajeze un expert contabil care, pe baza documentelor de plată înregistrate în registrele de casă al fiecărei asociații, să poată stabili datoria ce revine fiecărei scări sau să se poată stabili responsabilitățile, pe calea instanțelor de judecată, îndreptându-se una împotriva celeilalte. În mod eronat instanța de apel a reținut că din raportul de expertiză nu rezultă existența unui debit cert al scării 2 față de R.A.D.E.T., întrucât pentru a proba existența debitului s-au depus la dosarul cauzei și cereri de punere în executare silită a unor titluri executorii obținute împotriva asociației.

Având în vedere procedura obligației de a face reglementată de art. 1073-1079 C. civ., recurenta consideră că R.A.D.E.T. București trebuie să dovedească faptul că intimata are debite neachitate fată de aceasta, debite pe care R.A.D.E.T. a încercat prin toate instrumentele legale pe care Ie-a avut la dispoziție să le recupereze ajungând în ultimă instanță să recurgă la executarea contractului și anume, potrivit art. 13, lit. a)-e), la sistarea furnizării energiei termice către intimata-pârâtă, întrucât aceasta consumă energie termică fără contract și încearcă pe orice cale să se sustragă de la plata debitelor survenite ca urmare a separării în asociații pe fiecare scară. Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligația de a face și nu pretenții comerciale pentru ca R.A.D.E.T.

București să aibă sarcina de a preciza întinderea acestora, în atare situație, R.A.D.E.T. București trebuie să dovedească, iar în opinia recurentei a fost demonstrat, faptul că intimata are debite neachitate față de R.A.D.E.T., debite rezultate ca urmare a separării în asociații individuale pe scări. Procesul-verbal de recunoaștere și stabilire a responsabilităților este solicitat doar în cazul în care părțile, respectiv asociațiile legal constituite la nivel de scară/tronson convin în ceea ce privește debitul aferent fiecăreia dintre acestea.

La contractul încheiat cu scara 1 a blocului X1, susține recurenta, nu s-a solicitat depunerea unui proces-verbal legalizat având în vedere că părțile nu au fost de acord cu împărțirea debitului de comun acord, astfel că în contract a fost introdusă o clauză specială cu privire la debitele recunoscute de scara 1. Întrucât din documentele depuse de reprezentanții scării 2 nu s-a putut stabili care este cuantumul datoriei ce revine acestei scări, și având în vedere faptul că reprezentanții scării 1 și-au recunoscut cota parte din debitul înregistrat la data de 29 octombrie 2008, momentul separării pe scări, consideră că diferența de debit a rămas în sarcina scării 2. Refuzul reprezentanților Asociatei de Proprietari din București, bloc X1, scara 2, sector 2 de a actualiza formele contractuale, reprezintă, în opinia recurentei, culpa asociației și demonstrează reaua-credință a reprezentanților acesteia.

Reiterează faptul că prin nerecunoașterea contractului și prin refuzul de a perfecta formele contractuale scara 2 a blocului X1, consumă fără drept energie termică, creând un prejudiciu pentru R.A.D.E.T. București, motiv pentru care, apreciază că trebuie să fie efectuate lucrările de debranșare de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice. Intimata Asociația de Proprietari din București, bloc X1, scara 2, sector 2 a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului conform art. 302 1 C. proc. civ., solicitând, în principal, constatarea nulității recursului, ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat. În esență, pârâta-intimată susține că nu are datorii față de reclamantă și că suma pe care reclamanta o invocă cu titlu de debit aparține scării 1 și a fost trecută în mod abuziv de R.A.D.E.T.

în contul pârâtei-intimate. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs și susținerile din întâmpinare, constată că deși reclamanta și-a întemeiat generic recursul pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că se pot încadra criticile deciziei recurate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință excepția nulității recursului va fi respinsă, urmând a se răspunde criticilor de nelegalitate invocate de reclamanta recurentă. Pe fondul cauzei Înalta Curte constată că reclamanta R.A.D.E.T.

a învestit instanța cu o cerere vând ca obiect „de a permite accesul nostru pentru efectuarea lucrărilor de debranșare de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, pe motiv de neplată a contravalorii facturilor de energie termică”, de către pârâta Asociația de Locatari, bloc X1, din București, sector 2. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea de dispozițiile art. 1073-1079 C. civ., coroborate cu prevederile art. 36 alin. (3) lit. a) și d) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și a dispozițiilor art. 38 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică, precum și art. 4 din Contractul de furnizare a energiei termice, nr. 393/3T/2/AL din 5 ianuarie 1999 susținând în acțiune că „la data de 28 septembrie 2009 Asociația de Locatari, bloc X1 din București, sector 2 figurează în evidențele financiar contabile ale R.A.D.E.T.

București cu o creanță în valoare de 38.559,96 RON, creanță ce reprezintă neplata contravalorii facturilor de energie termică și majorări de întârziere”. Referitor la suma de 38.559,96 RON se impun două precizări și anume, este evident că reclamanta face o confuzie între noțiunile de „debit” și „credit”, întrucât afirmă că suma reprezintă „neplata contravalorii facturilor” deci pârâta înregistrează un debit în evidențele contabile ale reclamantei și în al doilea rând, nu precizează perioada și modul de calcul al debitului și penalităților.

Potrivit principiului de drept ad actori incumbit probatio, înscris în art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească și în consecință reclamanta avea obligația să probeze susținerile sale privind debitul înregistrat de pârâtă, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 325/2006, Legea serviciului public de alimentare cu energie termică, art. 38 alin. (1) lit. c) care stipulează că utilizatorul de energie termică are obligația să permită furnizorului debranșarea instalațiilor, în caz de neplată a facturilor.

În speță, cu ocazia soluționării în fond a cauzei, s-a efectuat o expertiză contabilă prin care s-a stabilit că pârâtei îi revine o parte din datoria pe care o are Asociația de Locatari bloc X1 (scara 1 și scara 2) față de R.A.D.E.T., însă cuantumul acestei datorii nu este stabilit printr-un protocol, proces-verbal legalizat, încheiat între Asociația inițială și noile asociații prin care să se defalce și să se recunoască datoriile comune. R.A.D.E.T.

nu defalcă datoria totală pe baza consumurilor efective ale fiecărei scări, deși această defalcare este posibilă deoarece fiecare scară este contorizată, ci ca diferență între datoria totală și cea recunoscută și însușită de reprezentanții scării 1 și aceasta fără ca reprezentanții scării 2 (pârâta) să participe la conciliere împreună cu reprezentanții scării 1. Astfel fiind, având în vedere că pârâta a depus la dosar dovezi privind achitarea unor consumuri de energie termică, coroborat cu constatarea expertului în sensul că reclamanta nu a defalcat în mod legal pretinsele debite, ci a făcut o defalcare doar pe baza recunoașterii unei părți (scara 1), care nu poate fi opozabilă pârâtei Asociație de Proprietari distinctă (scara 2) rezultă că nu se poate determina o datorie certă, lichidă și exigibilă în sarcina pârâtei, care să facă aplicabilă operațiunea de debranșare solicitată de reclamantă.

În consecință, susținerea reclamantei privind stabilirea debitului ce revine pârâtei, ca urmare a recunoașterii unei părți din debitul total făcută de reprezentanții scării 1, și nu pe baza unor documente, care să fie analizate atât de expert cât și de instanțe nu are nicio valoare și nu poate constitui o confirmare a valorii debitului pârâtei. Referitor la modalitatea de stabilire a debitului de către expert, trebuie precizat faptul că deși tribunalul, la data de 4 octombrie 2011 a acordat termen pentru a se lua cunoștință de raportul de expertiză, la termenul următor din data de 1 noiembrie 2011, când s-a soluționat cauza în fond, consilierul juridic al reclamantei a declarat că nu formulează obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză, ceea ce denotă achiesarea părții la concluziile raportului de expertiză, care a concluzionat că reclamanta nu a dovedit existența debitului pârâtei, invocat prin acțiune.

Astfel fiind, în mod legal atât Tribunalul cât și Curtea de Apel au hotărât că acțiunea reclamantei este nefondată, coroborând concluziile raportului de expertiză cu înscrisurile depuse de părți. Motivele de recurs privind reaua-credință a pârâtei concretizată în refuzul de a încheia cu reclamanta un nou contract de furnizare a energiei termice și recunoașterea unei părți din cuantumul debitului de către reprezentanții scării 1, în raport de care, nelegal, după cum s-a argumentat mai sus reclamanta a stabilit debitul pârâtei sunt irelevante în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legale precitate referitoare la debranșare, care se poate dispune numai după stabilirea, cu certitudine, a debitului consumatorului.

În raport de considerentele înfățișate, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respinsă recursul. Potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., reclamanta-recurentă R.A.D.E.T. București urmează a fi obligată la plata sumei 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Asociația de Proprietari bloc X1, din București, sector 2, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Asociația de Proprietari bloc X1, sector 2. Respinge recursul declarat de reclamanta R.A.D.E.T. București împotriva deciziei civile nr. 214/2012 din 9 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, ca nefondat. Obligă pe recurenta-reclamantă R.A.D.E.T. București la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Asociația de Proprietari bloc X1, scara 2, din București, sector 2. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2013.