Decizia nr. 16 din 08 iunie 2016

Decizia nr. 16 din 08 iunie 2016

8 iunie 2016

29 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 16/2016 Dosar nr. 1624/1/2016

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 654 din 25/08/2016

Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Marius Dan Foitoş – judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa – judecător la Secţia penală

Geanina Cristina Arghir – judecător la Secţia penală

Rodica Cosma – judecător la Secţia penală

Mariana Ghena – judecător la Secţia penală

Cristina Rotaru-Radu – judecător la Secţia penală

Francisca Maria Vasile – judecător la Secţia penală

Anca Mădălina Alexandrescu – judecător la Secţia penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală, în Dosarul nr. 1.624/1/2016, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarelor chestiuni de drept:

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27

4

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Oana Mihaela Dinu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar au transmis puncte de vedere Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Craiova care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.

De asemenea, au transmis puncte de vedere exprimate de Direcţia legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice.

La dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul- raportor care a fost înaintat părţilor la data de 18 mai 2016, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 814/C2/982/III – 5/2016 din 1 iunie 2016, a adus la cunoştinţă că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluzii scrise.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.624/1/2016.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la prima întrebare, a arătat că a fost formulată în termeni generali cu privire la toate variantele-tip ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, deşi instanţa care a formulat sesizarea a fost învestită cu fapte încadrate numai în dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din legea menţionată, concluzionând că întrebarea este nepertinentă. A opinat că, în măsura în care se va aprecia asupra fondului, nu este necesar să se distingă între cele trei litere ale articolului menţionat, putându-se da o rezolvare de principiu, respectiv că infracţiunile se reţin în concurs sau constituie o infracţiune unică.

Cu privire la admisibilitatea celei de-a doua întrebări, respectiv identitatea dintre subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor şi infracţiunea predicat, a arătat că aceasta trebuie raportată la obiectul cauzei, iar din acest punct de vedere a conchis că nu este îndeplinită condiţia pertinenţei, în sensul că de rezolvarea întrebării nu depinde soluţionarea fondului cauzei. De altfel, din încheierea de sesizare nu rezultă care ar fi faptele pentru care judecătorul a considerat că există identitate de subiect activ. A evidenţiat că inculpaţii nu au fost trimişi în judecată pentru comiterea simultan şi a vreuneia dintre infracţiunile predicat.

A reliefat că instanţa care a formulat sesizarea a avut în vedere infracţiunea prevăzută de art. 280

1

din vechiul Cod penal, ca fiind infracţiunea predicat. Or, în realitate, infracţiunile predicat în raport cu care se reţin infracţiunile de spălare a banilor sunt infracţiuni de furt săvârşite de alte persoane şi care constituie obiectul unui dosar separat. Prin urmare, în cauză, nu există o identitate între participatul la infracţiunea predicat şi participantul la infracţiunea de spălare a banilor. În esenţă, a susţinut că infracţiunea prevăzută de art. 280

1

din vechiul Cod penal, care este reţinută în sarcina autorilor infracţiunilor de spălare a banilor, nu reprezintă infracţiunea predicat a infracţiunii de spălare a banilor.

A specificat că, în rechizitoriu, se face referire expresă la infracţiunea predicat ca fiind infracţiunea de furt. Prin urmare, infracţiunea predicat, în această cauză, nu poate fi alta decât aceea identificată de procurorul care a sesizat instanţa cu infracţiunea de spălare a banilor.

În ceea ce priveşte întrebarea privind caracterul autonom al infracţiunii de spălare a banilor a arătat că nici aceasta nu este pertinentă. Pe de o parte, a menţionat că instanţa care a formulat sesizarea nu arată la ce faptă se raportează pentru a stabili autonomia sau unitatea, dintre infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea predicat. A opinat că, probabil, a avut în vedere infracţiunea prevăzută de art. 280

1

din vechiul Cod penal, pe care a apreciat-o ca fiind dezincriminată, iar în aceste condiţii si-a pus întrebarea dacă mai poate constitui situaţie premisă sau dacă soluţia cu privire la această infracţiune influenţează soluţia cu privire la infracţiunea de spălare a banilor. Or, abordarea este greşită, deoarece autonomia infracţiunii de spălare a banilor nu se poate raporta decât la infracţiunea predicat care, în cauză, este furtul, cercetat separat.

Pe de altă parte, întrebarea este nepertinentă şi pentru că judecătorul fondului, chiar raportându-se la art. 280

1

din vechiul Cod penal, nu a observat că fapta nu este dezincriminată, cum greşit s-a constatat, ci este prevăzută în alte dispoziţii speciale. Raportul dintre infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea prevăzută de art. 280

1

din vechiul Cod penal, se regăseşte, mutatis mutandis, şi în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată. Astfel, în art. 83 şi 87 din Legea nr. 182/2000, republicată, sunt descrise elemente de fapt care pot constitui un paralelism cu fosta incriminare din art. 280

1

din vechiul Cod penal. Motivul principal pentru care, în opinia sa, această întrebare este nepertinentă este tocmai acela că judecătorul nu motivează relevanţa întrebării pentru cauză, astfel încât instanţa învestită cu dezlegarea problemei de drept să poată aprecia pertinenţa.

Cu privire la fondul chestiunilor a căror dezlegare se solicită, în referire la problema concursului sau unităţii de infracţiuni, a opinat că infracţiunea de spălare a banilor nu poate fi considerată ca având conţinuturi alternative, astfel încât fiecare act material să constituie o infracţiune distinctă pentru următoarele motive: premisa infracţiunii de spălare a banilor şi premisa faptică ce a generat întrebarea în prezenta cauză este că acelaşi bun provenit dintr-o infracţiune este succesiv supus mai multor operaţiuni de disimulare, că asupra lui se săvârşesc acte materiale de transfer dintr-un patrimoniu în altul sau dintr-un cont în altul (în cazul unei sume de bani) şi alte acte de ascundere a provenienţei lui (de exemplu, falsificarea unor documente de provenienţă) şi, în final, că acelaşi bun sau aceeaşi sumă de bani sunt dobândite efectiv de o persoană, desăvârşindu-se astfel aparenţa de legalitate a provenienţei lor, precum şi disimularea provenienţei lor ilicite.

A precizat că toate actele materiale incriminate la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, sunt compatibile unele cu celelalte asupra aceluiaşi bun provenind din aceeaşi infracţiune, putându-se săvârşi simultan toate aceste acte materiale, iar organizarea lor în trei litere distincte şi detalierea lor în tipuri de acte materiale este realizată de legiuitor, nu pentru a institui o pluralitate, ci pentru o bună exprimare a verbului regens, această sistematizare pornind de la premiza efectuării unor operaţiuni cu scopul disimulării, continuând cu efectuarea unor operaţiuni care realizează acelaşi scop al disimulării de la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, şi finalizându-se în teza cea mai cuprinzătoare de la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv dobândirea sau deţinerea, deţinerea sau folosirea, indiferent de vreunul dintre scopurile arătate mai sus. De aceea, faptele sunt privite ca un proces complex care, rareori, se limitează la o singură operaţiune materială.

De cele mai multe ori, săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor se realizează simultan în mai multe din variantele normative, iar din acest motiv infracţiunea a fost privită ca fiind susceptibilă de epuizare în timp, şi nu de consumare instantanee. Astfel, infracţiunea se săvârşeşte odată cu primul act, de exemplu, transferul de bani între două conturi, dar se consumă şi se epuizează numai atunci când toate operaţiunile de disimulare a provenienţei se vor fi săvârşit, în funcţie de modul în care şi-a conceput infractorul activitatea infracţională sau în funcţie de natura bunului.

Un alt argument, în sensul celor mai sus menţionate, este acela că, dacă s-ar admite că trebuie reţinută o pluralitate de infracţiuni, ar însemna că infracţiunea prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, ar intra în concurs cu infracţiunile prevăzute la art. 29 lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, având în vedere că niciuna dintre celelalte modalităţi nu poate fi săvârşită fără deţinere. Prin urmare, în toate ipotezele ar trebui reţinute cel puţin două infracţiuni de spălare a banilor.

Este evident că o atare concluzie este greşită. De aceea, a apreciat că, în dezlegarea acestei probleme de drept, trebuie stabilit că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune cu conţinut alternativ şi că realizarea mai multora dintre faptele care constituie elementul material duce la reţinerea unei singure infracţiuni, şi nu a unei pluralităţi, atunci când aceste acte materiale privesc aceleaşi bunuri provenite din aceeaşi infracţiune predicat.

Cu privire la celelalte probleme de drept ridicate, a arătat că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi subiect activ al infracţiunii predicat şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, în sensul că soluţia care se va da acesteia nu depinde de soluţia predicat şi nici de existenţa vreunei proceduri penale cu privire la infracţiunea predicat.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din 23 martie 2016 pronunţată în Dosarul penal nr. 5.230/97/2013*, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept:

II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală au fost înregistrate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpaţii D. F. S., V. I., G. G. şi H. V. împotriva Sentinţei penale nr. 81 din 15 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 5.230/97/2013.

La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2015, inculpatul V. I. a solicitat, prin intermediul apărătorului ales, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, pentru rezolvarea de principiu a următoarei probleme de drept:

Dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute şi pedepsite de art. 29 art. 280

1

din Codul penal din 1969) a fost dezincriminată odată cu intrarea în vigoare a Codului penal în data de 1 februarie 2014.

Obiectul cauzei: Prin Sentinţa penală nr. 81 din data de 15 iunie 2015, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 5.230/97/2013, s-a hotărât asupra acuzaţiilor aduse inculpaţilor D. F. S., V. I., G. G. şi H. V. după cum urmează:

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, au fost achitaţi inculpaţii D. F. S., V. I., şi G. G. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 lit. b) teza I din Codul de procedură penală, au fost achitaţi inculpaţii D. F. S., V. I., G. G. şi H. V., pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri, prevăzută de art. 280

1

alin. 2 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul G. G., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

În baza art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 lit. c) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul H. V., pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

Au fost condamnaţi inculpaţii:

Pentru a hotărî condamnarea inculpaţilor Tribunalul Hunedoara a reţinut, în esenţă, că:

Fapta inculpatului D. F. S. de a dobândi şi deţine, restaura şi transfera, la data de 8 mai 2013, prin vânzarea la preţul de 1.000 euro, împreună cu inculpatul G. G., lui D. A., pentru plasarea pe piaţa antichităţilor din Viena, a două loturi conţinând 40 denari romani, cu urme de sol, sustrase din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri, precum şi faptele aceluiaşi inculpat de a intermedia la pensiunea sa din Sarmizegetusa Ulpia Traiana, împreună cu inculpatul G. G., alte două tranzacţii între inculpaţii V. I. şi H. V., respectiv între inculpatul V. I. şi numitul D. A., prima în luna martie 2013 care a avut ca obiect doi stateri Lysimach vânduţi la 1500 euro, iar cea de-a doua în luna aprilie 2013, având ca obiect trei stateri Lysimach şi o didrahmă dacică, vândute la preţul de 2050 euro, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal.

Faptele inculpatului V. I. de a dobândi, deţine, restaura şi transfera prin vânzare, împreună cu inculpatul D. F. S. la pensiunea celui din urmă Sarmizegetusa Ulpia Traiana şi inculpatul G. G., două loturi de stateri Lysimach, în martie 2013, respectiv 30 aprilie 2013, transferate inculpatului H. V. (2 stateri Lysimach la preţul de 1.500 euro) şi numitului D. A. (3 stateri Lysimach şi o didrahmă dacică, cu urme de sol, la preţul de 2.050 euro), cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării ascunderii ilicite a acestor bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal.

Faptele inculpatului G. G. de a intermedia, împreună cu inculpatul D. F. S., la pensiunea acestuia din urmă Sarmizegetusa Ulpia Traiana, tranzacţiile de transfer prin vânzare a două loturi de stateri Lysimach, realizate în martie 2013 de inculpatul V. I. şi inculpatul H. V.(doi stateri Lysimach la preţul de 1.500 euro), respectiv 30 aprilie 2013 de inculpatul V. I. şi numitul D. A.(3 stateri Lysimach şi o didrahmă dacică, cu urme de sol, la preţul de 2.050 euro) şi fapta aceluiaşi inculpat de a intermedia la data de 8 mai 2013 tranzacţia de transfer prin vânzare a două loturi de denari romani, cu urme de sol, sustrase din siturile arheologice Sarmisegetusa Regia şi Sarmisegetusa Ulpia Traiana, tranzacţie care a avut loc între inculpatul D. F. şi numitul D. A. (40 denari romani şi un inel digilar la preţul de 1.000 euro), cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a art. 5 din Codul penal.

Fapta inculpatului H. V. de a dobândi şi deţine, în urma unei tranzacţii desfăşurate în luna martie 2013, cu intermedierea inculpaţilor D. F. S. şi G. G., la pensiunea Sarmisegetusa Ulpia Traiana, un lot de doi stateri Lysimach, achiziţionaţi de la inculpatul V. I. la preţul de 1.500 euro, cunoscând că monedele provin din săvârşirea de infracţiuni, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Pentru a hotărî achitarea inculpaţilor Tribunalul Hunedoara a reţinut, în esenţă, că:

În cauză nu există probe din care să rezulte că inculpatul G. G. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, întrucât nu s-a dovedit că persoana acuzată a dobândit, deţinut sau folosit bunuri cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, faptele inculpatului constând, în fapt, în intermedierea unor transferuri de bunuri, prin vânzare către alte persoane, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare (pentru care a fost condamnat).

Situaţia este similară şi în cazul inculpatului H.V. În cazul acestuia în ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, nu există probe din care să rezulte că inculpatul a schimbat sau transferat bunuri (monede), cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, monedele cumpărate de la inculpatul V. I. fiind restituite în cursul judecăţii. Fapta dovedită în cazul acestui inculpat este cea de dobândire şi deţinere a unor bunuri (monede) cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, iar pentru această faptă inculpatul a fost condamnat.

Cu privire la infracţiunea de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri, prevăzută de art. 280

1

alin. 2 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, reţinută în sarcina inculpaţilor D. F. S., V. I., G. G. şi H. V., Tribunalul Hunedoara a constatat că această infracţiune a fost reglementată în Codul penal din 1969, iar în legislaţia penală actuală infracţiunea descrisă în alineatul precedent nu a mai fost incriminată.

În acest context, s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 din Codul penal şi s-a hotărât achitarea celor patru inculpaţi pentru infracţiunea menţionată.

În fine, cu privire la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni a reţinut prima instanţă că nu există suficiente probe care să conducă la concluzia că inculpaţii au acţionat cu vinovăţia prevăzută de lege pentru a se asocia în vederea săvârşirii de infracţiuni la regimul de protecţie a patrimoniului cultural naţional (cu precizarea că infracţiunea de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri reţinută în sarcina inculpaţilor a fost dezincriminată), ori pentru a săvârşi infracţiunea de spălare a banilor.

Punctele de vedere ale procurorului şi ale inculpaţilor asupra chestiunii de drept sesizate:

Procurorul a apreciat că este oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 475 din Codul de procedură penală, cu precizarea că întrebarea ar trebui să vizeze şi chestiuni legate de subiectul activ al infracţiunii şi de acţiunile ce caracterizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii. A apreciat procurorul că acţiunile de la art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, că subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile spălate şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă.

Inculpaţii, prin intermediul apărătorilor aleşi, au solicitat instanţei admiterea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând punctul de vedere al inculpatului care, prin intermediul apărătorului ales, a ridicat problema de drept.

Inculpaţii au susţinut, prin intermediul apărătorilor aleşi, că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune subsecventă celei din care provin bunurile spălate, astfel încât dezincriminarea infracţiunii din care provin bunurile spălate (în speţa de faţă, a celei de nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri prevăzută de art. 280

1

din Codul penal din 1969) atrage automat achitarea lor pentru infracţiunea de spălare a banilor.

Au mai apreciat inculpaţii că subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor nu poate fi decât o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile spălate. Pentru a ilustra punctul lor de vedere au făcut trimitere la exemple de practică judiciară, în concret la deciziile nr. 3.164/2008, 1.100/2012 şi 147/2011 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la Sentinţa nr. 233/2002 a Tribunalului Bihor confirmată prin Decizia nr. 85/2003 a Curţii de Apel Oradea, Sentinţa penală nr. 31/24.02.2011 a Tribunalului Neamţ şi la un articol publicat la data de 27 noiembrie 2013 pe site-ul Juridice.ro.

În fine, legat de cea de-a treia chestiune supusă dezbaterii, inculpaţii s-au limitat la a aprecia oportunitatea sesizării instanţei supreme, evitând să exprime un punct de vedere tranşant.

Partea civilă statul român nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la chestiunea supusă dezbaterii.

Punctul de vedere al Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia penală:

Completul care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile a susţinut că:

– acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a) -c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul, respectiv ascunderea ori disimularea şi, respectiv, dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor astfel încât persoana care comite diferite acţiuni ce se circumscriu fiecăreia dintre enumerările de la lit. a), b) şi c) săvârşeşte atâtea infracţiuni câte acţiuni comite;

– subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile. În lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor;

– infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu una subsecventă aceleia din care provin bunurile şi, în consecinţă, poate atrage răspunderea penală a inculpatului independent de existenţa unei condamnări pentru infracţiunea din care provin bunurile, de vreme ce legiuitorul român nu a instituit condiţia expresă a existenţei unei condamnări anterioare pentru infracţiunea premisă pentru ca un inculpat să poată fi condamnat pentru infracţiunea de spălare a banilor.

III. Opinia instanţelor judecătoreşti

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Craiova care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.

Curtea de Apel Constanţa a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 sunt modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, persoana care comite diferite acţiuni ce se circumscriu enumerărilor de la lit. a), b) şi c) ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, săvârşind atâtea infracţiuni câte acţiuni comite.

Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile.

Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune subsecventă infracţiunii din care provin bunurile, aspect care reiese din modalitatea de redactare a art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

Tribunalul Constanţa a apreciat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin (1) lit. a), b), c) din Legea 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu una subsecventă, nefiind necesar să existe o hotărâre de condamnare cu privire la infracţiunea din care provin bunurile.

Tribunalul Tulcea a apreciat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a) -c) din Legea 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, sunt modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, că orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor, din moment ce în cuprinsul textului de lege nu există o excludere expresă a vreunei categorii de persoane şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu subsecventă celei din care provin bunurile.

Curtea de Apel Galaţi a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor; că subiectul activ poate fi, în anumite condiţii, acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile şi că infracţiunea de spălare a banilor este subsecventă infracţiunii din care provin bunurile.

Curtea de Apel Braşov a opinat că acţiunile enumerate la art. 29 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, în cazul în care aceste acţiuni privesc acelaşi bun şi sunt săvârşite în acelaşi moment, fiind în prezenţa săvârşirii unei singure infracţiuni de spălare a banilor, iar în cazul în care acţiunile privesc bunuri diferite şi momente diferite, aceste acţiuni reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, fiind comise tot atâtea infracţiuni câte acţiuni sunt comise, că subiectul activ al infracţiunii de spălare de bani poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile şi că infracţiunea de spălare a banilor s-a susţinut că este o infracţiune autonomă.

Tribunalul Braşov a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor.

Curtea de Apel Oradea a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile şi că infracţiunea de spălare a banilor presupune existenţa unei infracţiuni premisă, cea din care provine bunurile ce fac obiectul spălării banilor, ce nu echivalează cu necesitatea existenţei unei hotărâri de condamnare pentru infracţiunea premisă.

Tribunalul Bihor a exprimat acelaşi punct de vedere cu privire la prima şi cea de-a doua problemă de drept, iar referitor la cea de-a treia problemă de drept a apreciat că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă faţă de cea din care provin bunurile.

Instanţele din raza Curţii de Apel Târgu Mureş

Judecătoria Topliţa şi Judecătoria Reghin au opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor.

Judecătoria Miercurea-Ciuc a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Au argumentat că interpretarea ca modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, cu consecinţa reţinerii atâtor infracţiuni câte acţiuni sunt comise, excedează din punct de vedere logico- juridic intenţiei legiuitorului. Tehnica juridică este comună în dreptul penal material, în care variante alternative ale elementului material al laturii obiective a unei infracţiuni pot fi reţinute simultan, dar constituind o infracţiune unică.

Judecătoria Luduş a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, că subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, în lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, şi că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu una subsecventă aceleia din care provin bunurile. Infracţiunea de spălare a banilor poate atrage răspunderea penală a inculpatului independent de existenţa unei condamnări pentru infracţiunea din care provin bunurile, de vreme ce legiuitorul român nu a instituit condiţia expresă a existenţei unei condamnări anterioare pentru infracţiunea premisă pentru ca un inculpat să poată fi condamnat pentru infracţiunea de spălare a banilor.

Instanţele din raza Curţii de Apel Ploieşti

Tribunalul Prahova a transmis Sentinţa penală nr. 652 din 16 iunie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 5.916/105/2011, din care reiese că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile.

De asemenea, instanţa a considerat că inculpatul a comis o singură infracţiune de spălare a banilor, în formă continuată, reţinând concomitent variantele normative de la art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

Totodată, s-a considerat că infracţiunea de spălare a banilor poate fi o infracţiune autonomă, deci se poate dispune o soluţie de condamnare pentru aceasta, chiar dacă s-ar pronunţa o soluţie de achitare pentru infracţiunea predicat, în funcţie de cazul concret de achitare.

Tribunalul Dâmboviţa a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor.

Curtea de Apel Bucureşti a menţionat că a fost exprimată atât opinia că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, cât şi cea potrivit căreia acestea reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, în sensul că oricare dintre aceste acţiuni, în condiţiile în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii, poate constitui o infracţiune distinctă.

În majoritate, s-a apreciat că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile.

Referitor la cea de-a treia întrebare, s-au conturat opinii diferite, o parte dintre judecători considerând că infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune subsecventă aceleia din care provin bunurile, existând însă şi judecători care şi-au exprimat opinia în sensul că ar fi o infracţiune autonomă aceleia din care provin bunurile.

Curtea de Apel Piteşti a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, ceea ce determină concursul de infracţiuni corelativ faptelor comise.

Curtea de Apel Bacău a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor.

Tribunalul Bacău a menţionat că se raliază punctului de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea.

Judecătoria Moineşti şi Bacău au opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor.

Instanţele din raza Curţii de Apel Iaşi

Tribunalul Iaşi a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă tot atâtea infracţiuni de spălare a banilor distincte, putându-se reţine concursul de infracţiuni între art. 29 alin. (1) lit. a) şi art. 29 alin. (1) lit. b) sau c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. S-a menţionat că practica Tribunalului Iaşi a fost constantă în acest sens şi niciodată nu s-a pus problema că variantele de incriminare de la art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, ar putea constitui o singură infracţiune de spălare a banilor.

Curtea de Apel Timişoara a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi distincte de săvârşire a infracţiunii. S-a apreciat că posibilitatea reţinerii în concurs a infracţiunilor generatoare de bani murdari şi a infracţiunii de spălare a banilor trebuie analizată de la caz la caz, cu respectarea regulii de interpretare strictă a legii penale. S-a constatat că însuşi legiuitorul a creionat imposibilitatea reţinerii în concurs a infracţiunii de spălare a banilor şi a infracţiunii din care provin bunurile în varianta normativă prevăzută la art. 29 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare. S-a apreciat că infracţiunea de spălare de bani este o infracţiune subsecventă deoarece legiuitorul condiţionează existenţa acestei infracţiuni de existenţa unei alte infracţiuni generatoare de bunuri sau valori definitiv stabilite.

Curte de Apel Alba Iulia a comunicat faptul că a fost identificată Sentinţa penală nr. 408 din 9 decembrie 2014 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin Decizia penală nr. 723/A din 18 august 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia în care s-a reţinut că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Acest aspect reiese din încadrarea juridică a faptelor în dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969.

Instanţele din raza Curţii de Apel Cluj

Tribunalul Cluj a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (schimbarea sau transferul, respectiv ascunderea ori disimularea şi, respectiv, dobândirea, deţinerea sau folosirea) reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, iar nu variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor şi că, în esenţă, judecătorii în materie de la această instanţă îşi însuşesc punctul de vedere exprimat în încheierea de şedinţă din data de 23 martie 2016, dată în Dosarul nr. 5.230/97/2013* al Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea chestiunii de drept.

Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Tribunalul Maramureş au menţionat că nu au identificat jurisprudenţă relevantă.

Curtea de Apel Suceava a menţionat că nu a fost identificată jurisprudenţă relevantă în materie.

Instanţele din raza Curţii de Apel Craiova

Tribunalul Dolj a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor.

Tribunalul Olt a opinat că: acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi normative distincte de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, astfel încât persoana care comite diferite acţiuni ce se circumscriu fiecăreia dintre enumerările de la lit. a), b) şi c) săvârşeşte atâtea infracţiuni câte acţiuni comite.

Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi acelaşi cu subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile în lipsa unei excluderi exprese care să se regăsească în cuprinsul textului de lege, orice persoană poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor.

Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, şi nu una subsecventă aceleia din care provin bunurile. Infracţiunea de spălare a banilor poate atrage răspunderea penală a inculpatului independent de existenţa unei condamnări pentru infracţiunea din care provin bunurile, de vreme ce legiuitorul român nu a instituit condiţia expresă a existenţei unei condamnări anterioare pentru infracţiunea premisă pentru ca un inculpat să poată fi condamnat pentru infracţiunea de spălare a banilor.

Judecătoria Balş a opinat că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor.

IV. Examenul jurisprudenţei

Sentinţa penală nr. 313 din 11 noiembrie 2011 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 128 din 31 octombrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, pronunţate în Dosarul penal nr. 8/62/2005; Sentinţa penală nr. 21 din 21 iulie 2015 a Tribunalului Constanţa, definitivă prin Decizia penală nr. 80 din 12 februarie 2016 a Curţii de Apel Braşov, pronunţate în Dosarul nr. 1.224/119/2014; Sentinţa penală nr. 216 din 14 octombrie 2015 a Tribunalului Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 29 din 26 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în Dosarul penal nr. 1.095/62/2014, Decizia penală nr. 1.660/A din data de 3 decembrie 2015, pronunţată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 8.926/3/2012; Decizia penală nr. 987/A din data de 6 iulie 2015, pronunţată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1.207/98/2014; Decizia penală nr 1.332 din data de 3 noiembrie 2014, pronunţată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr 40.408/3/2009*; Decizia penală nr. 888/A din data de 8 august 2014, pronunţată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 25.497/3/2012*; Sentinţa penală nr. 2.764 din data de 3 decembrie 2014, pronunţată de Secţia I penală a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 1.989/3/2014*; Sentinţa penală nr. 591 din data de 15 aprilie 2015, pronunţată de Secţia I penală a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 7.098/3/2014; Sentinţa penală nr. 70 din 13 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 2.019/103/2011, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 403 din 29 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bacău; Decizia penală nr. 54 din 13 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 892/45/2013*; Decizia penală nr. 16 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 13.385/99/2011*; Decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 10.933/99/2012; Sentinţa penală nr. 81 din 25 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 13.385/99/2011; Sentinţa penală nr. 82 din 25 februarie 2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 10.933/99/2012; Sentinţa penală nr. 408 din 9 decembrie 2014 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin Decizia penală nr. 723/A/l din 8 august 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia; Sentinţa penală nr. 408 din 9 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 6.511/977/2013, Sentinţa penală nr. 523/2014 din 20 iunie 2014, pronunţată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă prin Decizia nr. 247/A/2016 din 23 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 5.351/117/2007.

Decizia nr. 73 din 27 ianuarie 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 10 februarie 2011.

Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006.

Decizia nr. 299 din 23 martie 2010 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2010.

Decizia penală nr. 140 din 19 ianuarie 2010, Dosarul nr. 1.398/104/2007; Decizia penală nr. 146 din 19 ianuarie 2010, Dosarul nr. 793/111/2004; Decizia penală nr. 3.232 din 23 septembrie 2011, Dosarul nr. 5.531/97/2009; Decizia penală nr. 423 din 3 februarie 2014, Dosarul nr. 5.044/1/2013; Decizia penală nr. 449 din 5 februarie 2014, Dosarul nr. 2.016/91/2011; Decizia penală nr. 516 din 12 februarie 2014; Decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014, Dosarul nr. 10.933/99/2012; Decizia penală nr. 751 din 3 martie 2014, Dosarul nr. 775/32/2012*; Decizia penală nr. 809 din 5 martie 2014, Dosarul nr. 1.474/30/2011; Decizia penală nr. 836 din 13 februarie 2013, Dosarul nr. 7/62/2005; Decizia penală nr. 1.048 din 24 martie 2014, Dosarul nr. 786/90/2009; Decizia penală nr. 1.049 din 24 martie 2014, Dosarul nr. 20.980/63/2011*/a3; Decizia penală nr. 1.100 din 10 aprilie 2012, Dosarul nr. 2.815/109/2008; Decizia penală nr. 1.501 din 8 martie 2006; Decizia penală nr. 1.562 din 28 aprilie 2009, Dosarul nr. 2.724/114/2008; Decizia penală nr. 1.578 din 29 aprilie 2009, Dosarul nr. 8.145/30/2007; Decizia penală nr. 1.642 din 14 mai 2014, Dosarul nr. 11.139/118/2012; Decizia penală nr. 1.739 din 22 mai 2014, Dosarul nr. 8.443/30/2010; Decizia penală nr. 1916 din 25 mai 2009, Dosarul nr. 9.247/1/2008; Decizia penală nr. 1.933 din 5 iunie 2014; Decizia penală nr. 609 din 19 februarie 2014, Dosarul nr. 3.807/1/2013;