Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2016

Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2016

13 ianuarie 2016

28 septembrie 2021

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Decizia nr. 1/2016 Dosar nr. 4039/1/2015

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 138 din 23/02/2016

Mirela Sorina Popescu – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului

Simona Elena Cîrnaru – judecător la Secţia penală

Cristina Rotaru-Radu – judecător la Secţia penală

Geanina Cristina Arghir    – judecător la Secţia penală

Maricela Cobzariu – judecător la Secţia penală

Ioana Bogdan – judecător la Secţia penală

Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală

Ştefan Pistol – judecător la Secţia penală

Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:

„dacă întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27

4

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată participă domnul Puşcă Costin-Cristian, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27

6

din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Irina Kuglay, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, cu privire la obiectul Dosarului nr. 4.039/1/2015 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

De asemenea, menţionează că au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Suceava, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate.

Răspunsurile Curţilor de Apel Alba Iulia, Craiova, Piteşti, Ploieşti şi Iaşi cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

Din punctele de vedere transmise de instanţe s-au conturat două opinii:

În susţinerea acestui punct de vedere s-a argumentat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Codul penal, art. 188 şi art. 209 din Codul civil şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, întreprinderea individuală are capacitate de exerciţiu, drepturi şi obligaţii, inclusiv răspundere cu privire la faptele săvârşite în realizarea obiectului de activitate.

Conform prevederilor art. 135 alin. (1) din Codul penal referitoare la condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Legea penală nu face nicio distincţie, textul referindu-se generic la răspunderea penală a persoanei juridice, fără a exclude persoana juridică fără personalitate juridică.

În acelaşi sens s-a argumentat că întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate, având în vedere că, potrivit art. 188 şi art. 209 din Codul civil raportat la art. 2 lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea are calitatea de persoană juridică fără personalitate juridică, având însă capacitate de exerciţiu exercitată prin organul său de administrare, respectiv întreprinzătorul persoană fizică.

Prin urmare, întreprinderea individuală răspunde penal potrivit art. 135 alin. (1) din Codul penal, întrucât „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.

Argumentele în sprijinul acestei concluzii rezultă din modul de reglementare a întreprinderii individuale, aşa cum se regăseşte în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 care, în art. 22 prevede că întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea la registrul comerţului. O atare întreprindere este, practic, una dintre cele trei modalităţi legale prin care persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice individual şi independent ca: persoane fizice autorizate, întreprinzători individuali ai unei întreprinderi individuale, membri ai unei întreprinderi familiale.

Mai mult, art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 precizează că persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările ulterioare.

În sprijinul aceleiaşi concluzii au fost invocate şi dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, care reglementează cazurile de încetare a activităţii întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, cu consecinţa radierii din registrul comerţului. Spre deosebire de persoana juridică, în cazul întreprinderii, aceste cazuri sunt decesul, voinţa întreprinzătorului sau condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În continuare, magistratul asistent a arătat că au fost transmise puncte de vedere de către Facultatea de Drept – Universitatea de Vest din Timişoara, Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat părţilor din proces, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care au transmis puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii, respectiv inculpaţii Niculescu Sorin Beniamin şi întreprinderea individuală Niculescu Sorin Beniamin prin intermediul apărătorului ales, avocat Tănase Florea, cu împuternicirea avocaţială Seria IATRAV nr. 0024271 depusă la dosarul cauzei.

De asemenea, a arătat că au fost depuse concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, solicită doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 4.039/1/2015.

Doamna procuror Irina Kuglay, având cuvântul, a arătat că opinia procurorului general porneşte de la premisa că dispoziţiile din Codul civil reglementează două categorii de persoane juridice, unele cu personalitate juridică şi unele fără personalitate juridică. Concluzia se întemeiază pe dispoziţiile art. 188 din Codul civil care, în esenţă, prevăd că şi acele entităţi sau organizaţii cu privire la care legea nu le declară expres că sunt persoane juridice au personalitate juridică, în măsura în care îndeplinesc condiţiile de fond, respectiv au un patrimoniu, au o organizare, iar patrimoniul este afectat unui anumit scop.

A susţinut că premisa pe care se întemeiază interpretarea dată dispoziţiilor art. 187 şi art. 188 din Codul civil este aceea că dispoziţiile civile menţionate au în vedere orice formă de organizare a unei activităţi civile pe care nici legea, nici actul constitutiv nu o declară persoană juridică.

Acest punct de vedere trebuie interpretat din următoarea perspectivă, şi anume, dacă interpretarea art. 188 din Codul civil este corectă, respectiv dacă acest articol se referă în realitate la tăcerea legii, şi nu la orice situaţie prevăzută pentru orice tip de activitate.

În această interpretare, în tăcerea legii, în speţă, ar urma să fie aplicabile dispoziţiile art. 2 şi art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, în materia întreprinderilor individuale legea netăcând, precizând, în mod expres, că ele nu au personalitate juridică.

Prin urmare, opinia procurorului general trebuie interpretată din următoarea perspectivă: în ce măsură dispoziţii legale speciale derogă sau nu de la dispoziţiile art. 188 din Codul civil.

În măsura în care este primită interpretarea propusă de către procurorul general, atunci concluzia nu poate fi decât aceea că art. 135 din Codul penal nu face nicio distincţie, iar aceste dispoziţii sunt aplicabile oricărei forme de organizare a unei activităţi civile.

În măsura în care interpretarea propusă de către procurorul general este cenzurată prin prisma articolelor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 care statuează expres că întreprinderea individuală nu are personalitate juridică, atunci concluzia trebuie să fie una contrară, respectiv că art. 135 din Codul penal nu se poate referi decât la entităţile care au, potrivit art. 188 din Codul civil sau unui alt text special, personalitate juridică.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare asupra sesizării formulate.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală a dispus, prin încheierea de şedinţă din data de 16 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.570/87/2014, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 475 şi art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate”.

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 3.570/87/2014 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpata Întreprinderea Individuală N.S.B. şi de inculpaţii persoane fizice N.S.B. şi N.G.D. împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 10 aprilie 2015, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia penală.

Prin această sentinţă s-a dispus, în baza art. 48 din Codul penal raportat la art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 375 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, condamnarea inculpatei persoană juridică Întreprinderea Individuală N.S.B. la pedeapsa amenzii de 45.000 lei (respectiv 150 zile amendă x 300 lei zi-amendă).

În baza art. 138 din Codul penal i s-a aplicat inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 136 alin. (3) lit. a) şi f) din Codul penal, respectiv dizolvarea persoanei juridice şi afişarea hotărârii de condamnare.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din Codul penal, art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 375 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus condamnarea inculpaţilor persoane fizice N.S.B. şi N.G.D. la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din Codul penal, pe o durată de 3 ani.

S-a aplicat inculpaţilor persoane fizice pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi f) din Codul penal, iar, în baza art. 91 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani, pe durata căruia s-a impus respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 93 din Codul penal.

A fost admisă acţiunea civilă şi au fost obligaţi inculpaţii N.S.B., N.G.D. şi Întreprinderea Individuală N.S.B. la plata, în solidar, către partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a sumei de 85.334 lei.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatei Întreprinderea Individuală N.S.B. că, în perioada aprilie-iunie 2013, a desfăşurat acte de complicitate materială la fapta inculpatului N.S.B. de a folosi documente false şi a obţine pe nedrept fonduri europene, faptă consumată în luna iunie 2013, în sensul că, prin reprezentantul legal N.S.B., în perioada aprilie 2013-iunie 2013, inculpata a asigurat corespondenţa cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a încheiat cu aceasta, la data de 29 mai 2013, Contractul de finanţare nr. C112011233600204 şi a pus la dispoziţie contul Întreprinderii, unde, în luna iunie 2013, a fost virată suma de 85.334 lei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel inculpaţii N.S.B., N.G.D. şi Întreprinderea Individuală N.S.B.

La termenul din data de 18 septembrie 2015, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. a solicitat instanţei de apel sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze, de principiu, dacă „întreprinderea individuală – persoană juridică fără personalitate juridică – poate fi subiect activ al infracţiunilor săvârşite în realizarea obiectului de activitate”.

Prin încheierea de sesizare din data de 16 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, constatând îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (2) din Codul de procedură penală, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile.

III. Punctul de vedere al instanţei care a formulat sesizarea

Instanţa de trimitere a opinat că „întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate”.

Raportându-se la conţinutul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Codul penal şi, în special, la sintagma „persoană juridică”, a constatat, sub un prim aspect, că norma penală nu face nicio distincţie, textul referindu-se generic la răspunderea penală a persoanei juridice, fără a exclude „persoana juridică fără personalitate juridică”. Or, potrivit art. 188 din Codul civil, sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187 din Codul civil, adică au o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.

Instanţa de apel a apreciat că întreprinderea individuală îndeplineşte aceste condiţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, ea reprezintă o întreprindere economică (respectiv o activitate economică, desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţii, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege) fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.

În al doilea rând, potrivit art. 209 din Codul civil, persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, având calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice. Întreprinderea individuală are, aşadar, capacitate de exerciţiu, drepturi şi obligaţii, deci şi răspundere cu privire la faptele săvârşite în realizarea obiectului de activitate.

Pe de altă parte, instanţa de trimitere a avut în vedere conţinutul coroborat al prevederilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 (potrivit cărora întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice), art. 26 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă (care statuează că persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006), precum şi art. 219 alin. (1) din Codul civil.

În contextul acestor prevederi legale, Curtea de apel a concluzionat că întreprinderea individuală se subsumează unei categorii reglementate de Codul civil, cea a persoanelor juridice fără personalitate juridică, pentru care legea impune obligaţia autorizării şi pe cea a înscrierii în evidenţele registrului comerţului de către persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008.

În plus, cum faptele ilicite la care fac referire prevederile art. 219 alin. (1) din Codul civil pot constitui şi infracţiuni potrivit legii penale, în măsura în care aceste fapte, comise de organele persoanei juridice, au legătură cu atribuţiile şi cu scopul funcţiilor încredinţate, Curtea de apel a apreciat că întreprinderile individuale pot răspunde din perspectiva dreptului penal.

În fine, s-a apreciat că cel puţin o parte dintre pedepsele principale şi complementare prevăzute de Codul penal pot fi aplicate, în concret, şi persoanei juridice fără personalitate juridică, natura şi conţinutul acestora nefiind incompatibile cu împrejurarea că făptuitorul nu are personalitate juridică.

IV. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În motivarea cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public a invocat, sub un prim aspect, existenţa unei jurisprudenţe neunitare cu privire la problema răspunderii penale a persoanei juridice „întreprinderea individuală”. S-a constatat, astfel, existenţa atât a unor hotărâri de condamnare a întreprinderii individuale pentru comiterea unor fapte prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000 (soluţie regăsită, de exemplu, în Decizia penală nr. 685/A/11.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală), cât şi a unor hotărâri de încetare a procesului penal pentru acelaşi gen de fapte (soluţie regăsită în Decizia penală nr. 857/A/5.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, întemeiată pe dispoziţiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală şi pe argumentul lipsei de personalitate juridică a întreprinderii individuale).

Raportându-se la conţinutul dispoziţiilor Codului civil şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 anterior menţionate, Ministerul Public a opinat că întreprinderea individuală este persoană juridică în sensul legii civile, are capacitate de exerciţiu şi poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000. O concluzie contrară ar presupune acceptarea ideii că legiuitorul a prevăzut dispoziţii care să permită sustragerea de la răspunderea penală a unor entităţi, persoane juridice, constituite doar în scop infracţional, aşa cum este cazul în speţă.

Inculpaţii persoane fizice şi inculpata Întreprinderea Individuală N.S.B au opinat că o întreprindere individuală nu are personalitate juridică şi nu poate fi subiect activ al unei infracţiuni, un atare punct de vedere regăsindu-se inclusiv în practica Direcţiei Naţionale Anticorupţie care, într-o speţă similară, a dispus trimiterea în judecată exclusiv a inculpaţilor persoane fizice, nu şi a întreprinderii individuale.

V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara şi Curtea de Apel Suceava, care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate.

Răspunsurile curţilor de apel Alba Iulia, Craiova, Piteşti, Ploieşti şi Iaşi cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a argumentat, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Codul penal, art. 188 şi art. 209 din Codul civil şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea individuală are capacitate de exerciţiu, drepturi şi obligaţii, inclusiv răspundere cu privire la faptele săvârşite în realizarea obiectului de activitate.

Conform prevederilor art. 135 alin. (1) din Codul penal referitoare la condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Legea penală nu face nicio distincţie, textul referindu-se generic la răspunderea penală a persoanei juridice, fără a exclude persoana juridică fără personalitate juridică.

În acelaşi sens s-a argumentat că întreprinderea individuală, persoană juridică fără personalitate juridică, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate, având în vedere că, potrivit art. 188 şi art. 209 din Codul civil raportat la art. 2 lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea are calitatea de persoană juridică fără personalitate juridică, având însă capacitate de exerciţiu exercitată prin organul său de administrare, respectiv întreprinzătorul persoană fizică.

Prin urmare întreprinderea individuală răspunde penal potrivit art. 135 alin. (1) din Codul penal, întrucât „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.

Argumentele în sprijinul acestei concluzii rezultă din modul de reglementare a întreprinderii individuale, aşa cum se regăseşte în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 care în art. 22 prevede că întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului. O atare întreprindere este, practic, una dintre cele trei modalităţi legale prin care persoanele fizice pot desfăşura activităţi economice individual şi independent ca: persoane fizice autorizate, întreprinzători individuali ai unei întreprinderi individuale, membri ai unei întreprinderi familiale.

Mai mult, art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 precizează că persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.

În sprijinul aceleiaşi concluzii au fost invocate şi dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, care reglementează cazurile de încetare a activităţii întreprinzătorului persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale, cu consecinţa radierii din registrul comerţului. Spre deosebire de persoana juridică, în cazul întreprinderii, aceste cazuri sunt decesul, voinţa întreprinzătorului sau condiţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

VI. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Specialiştii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Drept din Timişoara (lect. univ. dr. Laura Stănilă şi conf. univ. dr. Lavinia Tec) au apreciat, în sinteză, că întreprinderea individuală, neavând personalitate juridică, nu poate fi subiect activ al infracţiunii şi, prin urmare, nu poate răspunde penal.

Existenţa personalităţii juridice a unei entităţi persoană juridică este o condiţie sine qua non pentru a se angaja răspunderea sa penală, condiţie care, deşi nu este prevăzută expres de art. 135 din Codul penal, se deduce indubitabil, pe de o parte, din utilizarea expresiei „persoană juridică”, iar nu a expresiei „entitate colectivă” sau „persoană colectivă”. Pe de altă parte, o entitate colectivă de drept, pentru a putea răspunde penal, trebuie să aibă capacitate juridică penală, adică să îşi poată executa obligaţia de a suporta sancţiunea impusă de instanţă ca urmare a derulării unui proces penal.

Or, interpretând coroborat dispoziţiile art. 22-23 şi art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, rezultă că întreprinderea individuală este o formă de organizare a unei activităţi economice de către un subiect de drept civil determinat de lege – persoana fizică, dar şi o masă de bunuri constituită de persoana fizică prin dezmembrarea patrimoniului său, constituind un patrimoniu de afectaţiune, căreia i se refuză în mod expres personalitatea juridică, subiectul răspunderii fiind anume determinat: persoana fizică – titular al întreprinderii individuale.

S-a opinat în sensul inaplicabilităţii art. 188 din Codul civil în cazul întreprinderii individuale, întrucât, în cazul acesteia din urmă, de vreme ce patrimoniul de afectaţiune este totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor persoanei fizice titular al întreprinderii, nu se poate reţine că întreprinderea însăşi are un patrimoniu.

A doua opinie, exprimată de lector. dr. Lucian Bojin din cadrul aceleiaşi facultăţi, a fost în sensul că întreprinderea individuală are personalitate juridică, întrucât ea îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 187 din Codul civil, respectiv o existenţă de sine stătătoare [relevată de gradul de organizare a activităţii impus întreprinzătorului persoană fizică de art. 25 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, dar şi de posibilitatea de a angaja salariaţi], existenţa unui patrimoniu propriu, afectat unui scop (respectiv un patrimoniu autonom din punct de vedere funcţional, condiţie pe care o îndeplineşte patrimoniul de afectaţiune reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008) şi a unui scop licit şi moral, căruia îi este afectat patrimoniul.

Sub rezerva caracterului eronat al exprimării „persoană juridică fără personalitate juridică” (neputând exista o persoană juridică fără personalitate juridică), s-a concluzionat că întreprinderea individuală ar putea fi calificată ca persoană juridică şi, în această calitate, ar putea să răspundă penal în temeiul art. 135 din Codul penal.

VII. Examenul jurisprudenţei în materie

În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate, exclusiv în jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, patru hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept ridicată în speţă.

1.1. Consacrarea opiniei majoritare se regăseşte în Decizia penală nr. 685/A/11.05.2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală şi în sentinţele penale nr. 5/27.01.2015 şi nr. 44/19.05.2015, ambele pronunţate de Tribunalul Teleorman, judecătorul-raportor notând, însă, că în cele trei hotărâri identificate problematica sferei subiectelor de drept care pot răspunde penal în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din Codul penal nu a făcut obiectul, direct ori indirect, al analizei instanţelor de judecată.

1.2. Opinia contrară se reflectă exclusiv în Decizia penală nr. 857/A din 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, în considerentele căreia, evaluându-se conţinutul prevederilor art. 2 lit. g şi art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, s-a concluzionat că întreprinderea individuală nu este persoană juridică, ci doar o formă economico-juridică prin care o persoană fizică desfăşoară activitatea profesională sau comercială.

A considera că, în temeiul dispoziţiilor art. 135 din Codul penal, poate fi atrasă răspunderea penală şi a unor entităţi ce nu au personalitate juridică, cum sunt întreprinderile individuale, ar echivala cu aplicarea legii penale prin analogie în defavoarea inculpatului, ceea ce este incompatibil cu principiul strictei legalităţi care guvernează dreptul penal.

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că întreprinderea individuală, fiind o entitate care nu are calitatea de persoană juridică, nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Codul penal referitoare la condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice şi nu poate fi subiect activ al infracţiunii săvârşite în realizarea obiectului său de activitate sau în interesul ori în numele întreprinderii individuale.

În susţinerea acestui punct de vedere s-a argumentat că aplicarea dispoziţiilor art. 135 din Codul penal presupune existenţa unei persoane juridice, înţeleasă ca o entitate cu personalitate juridică, potrivit normelor extrapenale. În conformitate cu opiniile exprimate în doctrina de specialitate, personalitatea juridică este cea care conferă unei entităţi calitatea de subiect de drept distinct de constituentul său.

Calitatea de persoană juridică se stabileşte conform normelor Codului civil, care, în cuprinsul art. 188, prevede că sunt persoane juridice „entităţile prevăzute de lege, precum şi alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, întrunesc toate condiţiile prevăzute la art. 187” (respectiv o organizare de sine stătătoare, patrimoniu propriu, scop licit şi moral, în acord cu interesul general).

S-a apreciat că dispoziţiile art. 188 din Codul civil supracitate nu includ, în sfera persoanelor juridice, entităţile cu privire la care legea prevede expres că nu au calitatea de persoane juridice. În această categorie intră, printre altele, întreprinderea individuală care, potrivit art. 2 lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, este o întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică, şi care, deşi supusă înregistrării în registrul comerţului, nu dobândeşte personalitate juridică printr-o atare înregistrare, conform art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008.

Pe de altă parte, observându-se că infracţiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (obiect al cauzei aflate pe rolul instanţei de sesizare) a transpus în legea naţională prevederile art. 1 paragraful 1 lit. a) şi paragraful 2 din Convenţia elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (Convenţia PIF), s-a arătat că art. 1 lit. d) din Al doilea Protocol la Convenţia PIF defineşte persoana juridică ca fiind „orice entitate care are acest statut în temeiul dreptului naţional aplicabil, cu excepţia statelor sau a altor entităţi publice în exerciţiul prerogativelor lor de putere publică şi a organizaţiilor internaţionale publice”.

În raport cu această definiţie s-a concluzionat că răspunderea persoanelor juridice priveşte entităţile cărora dreptul intern le conferă acest statut, nu şi cele cărora legea internă le refuză, în mod expres, statutul de persoană juridică, cum este cazul întreprinderii individuale.

IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin concluziile scrise transmise la dosarul cauzei, procurorul general a susţinut că problema de drept supusă dezlegării ar trebui să primească următoarea rezolvare:

„Întreprinderea individuală reglementată în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 are calitatea de persoană juridică, fără personalitate juridică, şi, prin urmare, poate fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate”.

În susţinerea acestui punct de vedere a argumentat că în actualul Cod penal răspunderea penală a persoanei juridice este reglementată în art. 135, care prevede, între altele, că persoana juridică răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

În absenţa unei definiţii care să clarifice noţiunea de persoană juridică în sensul dreptului penal, singura reglementare în materie rămâne Codul civil, care dedică exclusiv acestui subiect de drept titlul IV al cărţii I (art. 187-251).

Astfel, definiţia legală a persoanei juridice se află însă în titlul I al cărţii I, intitulată „Despre persoane”, titlu consacrat unor dispoziţii generale cu privire la subiectele de drept civil. În acest sens, art. 25 alin. (3) din Codul civil prevede că persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile prevăzute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile.

Codul civil nu se limitează însă la reglementarea expresă a definiţiei persoanei juridice, ci prevede totodată, în art. 188, că sunt persoane juridice şi entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187, respectiv au o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.

Aceste elemente constitutive se înfăţişează ca adevărate condiţii de fond obligatorii în vederea dobândirii personalităţii juridice, fiind nu numai necesare, ci şi suficiente sub acest aspect. Astfel, conform dispoziţiilor art. 193 alin. (1) din Codul civil, care reglementează efectele personalităţii juridice, persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, în afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.

Referitor la condiţiile de formă impuse pentru înfiinţarea persoanei juridice, Codul civil conţine dispoziţii comune în art. 194-195, care reglementează modurile de înfiinţare şi durata persoanei juridice. Enumerarea făcută în art. 194, referitor la înfiinţarea persoanei juridice, nu este limitativă, ci are un caracter exemplificativ, având în vedere multitudinea şi diversitatea de persoane juridice care apar în toate domeniile vieţii sociale şi care sunt reglementate prin legi speciale.

Pentru înfiinţarea completă, Codul civil cere expres, în art. 200, înregistrarea persoanei juridice, formalitate ce desemnează operaţiuni ca înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalităţii juridice sau al luării în evidenţă a persoanelor juridice legal înfiinţate, după caz.

Din coroborarea acestor dispoziţii rezultă că, potrivit Codului civil, pot exista persoane juridice fără personalitate juridică (printre care şi întreprinderea individuală), pentru înfiinţarea cărora legea impune obligaţia înregistrării în evidenţele registrului comerţului, dată de la care, potrivit art. 205 alin. (1) din Codul civil, dobândesc capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii.

Totodată, în art. 209 alin. (1) şi (2), respectiv art. 219 alin. (1) din Codul civil se precizează că persoana juridică îşi poate exercita drepturile şi îndeplini obligaţiile prin organele sale de administrare – persoane fizice sau persoane juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, în numele şi pe seama persoanei juridice, iar faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, dacă ele au legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiei încredinţate.

Pe de altă parte, art. 135 din Codul penal, care reglementează răspunderea penală a persoanei juridice, nu face nicio distincţie şi nu impune nicio condiţie de existenţă a răspunderii penale raportat la personalitatea juridică.

Aşadar, existenţa personalităţii juridice potrivit legii civile nu trebuie să fie o condiţie sine qua non a angajării răspunderii penale a unor entităţi, o concluzie contrară presupunând acceptarea ideii că legiuitorul a prevăzut dispoziţii care să permită sustragerea de Ia răspunderea penală a entităţilor fără personalitate juridică.

În contextul acestor reglementări s-a susţinut că întreprinderea individuală îndeplineşte toate condiţiile cerute de lege pentru a avea calitatea de persoană juridică şi, prin urmare, de a fi subiect activ al unei infracţiuni săvârşite în realizarea obiectului de activitate.

Astfel, potrivit art. 2, art. 7 şi art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, întreprinderea individuală este o întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică, ce are obligaţia de a solicita înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, şi răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul.

X. Dispoziţiile legale incidente

Codul penal

„- Art. 135 – Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice

(1) Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice.

(2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.

(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.”

Codul penal din 1969

„- Art. 191 – Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice

Persoanele juridice, cu excepţia statului, a autorităţilor publice şi a instituţiilor publice care desfăşoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de legea penală.

Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit, în orice mod, la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.”

Codul civil (adoptat prin Legea nr. 287/2009, în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2011)

„- Art. 25 – Subiectele de drept civil

(1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice.

[…]

(3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi obligaţii civile.”;

„- Art. 187 – Elementele constitutive

Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.”;

„- Art. 188 – Calitatea de persoană juridică

Sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condiţiile prevăzute la art. 187.”;

„- Art. 193 – Efectele personalităţii juridice

(1) Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel […]”;

„- Art. 219 – Răspunderea pentru fapte juridice

(1) Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

(2) Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală şi solidară a celor care le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale

– Art. 2:

„În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

(. . .)

e) întreprinzător – persoana fizică care organizează o întreprindere economică;

f) întreprindere economică – activitatea economică desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând resurse financiare, forţă de muncă atrasă, materii prime, mijloace logistice şi informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;

g) întreprindere individuală – întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică;

[…]”;

– Art. 4:

„Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează:

(. . .)

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

[…]”;

– Art. 7 (1):

„Persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, denumite în continuare PFA, respectiv întreprinzători persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale.”;

– Art. 22:

„Întreprinderea individuală nu dobândeşte personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerţului.”;

– Art. 23:

„Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.”;

– Art. 26:

„Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune, dacă acesta a fost constituit, şi, în completare, cu întreg patrimoniul, iar în caz de insolvenţă, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, cu modificările ulterioare.”

XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că întreprinderea individuală, formă de activitate economică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de persoană juridică şi, prin urmare, nu poate răspunde penal în condiţiile prevăzute de art. 135 din Codul penal.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală în Dosarul nr. 3.570/87/2014 prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvarea de principiu asupra chestiunii de drept menţionate, reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Ca urmare, admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe:

– instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

– soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

– chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

În speţă, sunt îndeplinite toate cele trei cerinţe anterior enunţate.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală este învestită, în Dosarul nr. 3.570/87/2014, cu soluţionarea apelului declarat, printre alţii, de inculpata Întreprinderea Individuală N.S.B. împotriva Sentinţei penale nr. 29 din 10 aprilie 2015 a Tribunalului Teleorman, iar rezolvarea dată chestiunii de drept ce face obiectul trimiterii preliminare este susceptibilă a avea consecinţe juridice directe asupra modului de soluţionare a fondului cauzei.

În fine, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aflat în curs de soluţionare.

Dată fiind modalitatea concretă de formulare a întrebării prealabile prin încheierea de sesizare, rezolvarea problemei de drept a răspunderii penale a întreprinderii individuale implică un examen juridic plasat în două coordonate distincte, dar interdependente:

a) o primă evaluare, prealabilă, are ca obiect noţiunea de „persoană juridică” în înţelesul art. 135 din Codul penal şi măsura în care existenţa personalităţii juridice a unei entităţi colective sau unipersonale este sau nu o condiţie obligatorie pentru ca aceasta să poată avea calitatea de subiect activ al unei infracţiuni prevăzute de norma penală.

O atare evaluare se impune întrucât, conceptual, prin însăşi întrebarea preliminară adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de trimitere pleacă de la premisa că personalitatea juridică nu ar fi o componentă definitorie a calităţii de persoană juridică, cea din urmă putând exista, ca regulă, şi în absenţa celei dintâi;

b) într-o perspectivă subsecventă se impune clarificarea regimului juridic al întreprinderii individuale şi a măsurii în care o atare formă de organizare poate fi calificată „persoană juridică”, în înţelesul art. 135 din Codul penal.

a.1) Reglementând condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice, norma de drept penal invocată prevede expres că o atare formă de răspundere incumbă „persoanei juridice”.

Generalitatea exprimării legiuitorului conduce la concluzia că răspunderea penală poate reveni, în principiu, oricărui subiect de drept care are calitatea de persoană juridică, indiferent de forma de organizare ori de obiectul său de activitate, cu singur