ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 16/2020

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.909/1/2019 este constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 27

Ședința este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 27

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 8.295/327/2018, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, care s-au comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus un punct de vedere de către apelanta-creditoare privind chestiunea de drept supusă judecății. La dosar au fost transmise de către instanțele naționale hotărârile judecătorești ce au fost identificate, precum și punctele de vedere teoretice. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunțare asupra sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Prin Încheierea din 19 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.295/327/2018, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de apelanta-creditoare și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu următoarelor chestiuni de drept:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la 6 noiembrie 2018 cu nr. 8.295/327/2018 petentul executor judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite pornite în Dosarul execuțional nr. xxxx/2018 ca urmare a cererii formulate de creditoare în baza titlului executoriu reprezentat de Factura fiscală nr. xxxxxxxx/3.10.2018, pentru punerea în executare a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu, prin toate formele de executare prevăzute de lege.

Soluționând cauza, Judecătoria Tulcea, prin Încheierea din 16 noiembrie 2018, a respins cererea având ca obiect încuviințare executare silită formulată de către petentul executor judecătoresc, la cererea societății creditoare, în contradictoriu cu debitoarea asociație de proprietari, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 632 din Codul de procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu; constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633 din Codul de procedură civilă, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.

În speță, creditorul, prin intermediul executorului judecătoresc, a solicitat încuviințarea executării silite în baza Facturii nr. xxxxxxxx/3.10.2018 emise în baza contractului colectiv de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare încheiat cu asociația de proprietari la data de 14 noiembrie 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, "Furnizarea/Prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se realizează numai pe bază de contract de furnizare/prestare, care poate fi individual sau colectiv".

Conform alin. (17) al aceluiași articol "Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu". Per a contrario, s-a reținut de către prima instanță că factura emisă în baza unui contract colectiv nu constituie titlu executoriu.

Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prima instanță a respins, ca nefondată, cererea de încuviințare a executării silite.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat apel societatea creditoare, susținând că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, interpretând eronat actele deduse judecății.

Astfel, apelanta a arătat că prima instanță a invocat o serie de motive care, eventual, ar ține de fondul titlului executoriu și ar putea fi cenzurate pe calea unei eventuale contestații la executare, iar nu în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite.

Mai mult, instanța de executare, pe calea încuviințării executării silite, nu poate verifica cuantumul creanței din titlul executoriu și să dividă titlul executoriu sau să verifice în vreun fel structura creanței înscrise în titlul executoriu, aceasta fiind o chestiune de fond a dreptului pretins, care nu poate fi analizată decât într-o procedură contencioasă, care în speța de față ar fi contestația la executare, când o asemenea neregularitate ar putea fi invocată de partea interesată procesual, nicidecum de instanță din oficiu.

Totodată, contractul dintre părți este un contract de furnizare individual, iar caracterul executoriu este recunoscut facturii emise, indiferent de conținutul concret al acesteia, contrar celor reținute de prima instanță.

Singurele aspecte pe care le poate verifica instanța de executare în procedura încuviințării executării silite sunt acelea referitoare la faptul dacă, formal, înscrisul depus constituie titlu executoriu, conform prevederilor legale invocate în cererea de executare silită.

Intimata-debitoare nu a formulat întâmpinare.

La data de 1 februarie 2019 apelanta-creditoare a depus la dosar o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: dacă raportul juridic dintre societatea creditoare, în calitate de furnizor al serviciului public de apă și canalizare, este unul colectiv sau unul individual, față de natura juridică a raportului contractual, care nu are o pluralitate de părți contractante, cu calitatea de utilizatori ai serviciului public de apă și canalizare; dacă aspectele legate de raporturile juridice ale asociațiilor de proprietari cu proprietarii acestora au vreo relevanță juridică în aprecierea raportului juridic al asociațiilor de proprietari în relația contractuală cu furnizorul serviciului de apă și canalizare, din perspectiva aprecierii caracterului individual de titlu executoriu al facturii pentru serviciul respectiv; dacă în procedura încuviințării executării silite a unui titlu executoriu direct instanța poate cenzura sumele înscrise în factura de apă și canalizare, care constituie titlu executoriu sau o asemenea examinare poate fi făcută doar pe calea unei contestații la executare; dacă factura constituie titlu executoriu pentru toate sumele înscrise în aceasta sau dacă instanța poate divide titlul executoriu în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite.

Prin Încheierea din 19 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 8.295/327/2018, Tribunalul Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă și a dispus sesizarea instanței supreme, sintetizând și grupând cele patru întrebări propuse de apelanta-creditoare în două chestiuni de drept.

Din punct de vedere procedural, instanța de trimitere a arătat că sesizarea este formulată de un complet de judecată al Tribunalului Tulcea, învestit cu soluționarea în ultimă instanță a cauzei având ca obiect apelul promovat de societatea creditoare (furnizorul în plan local al serviciului de alimentare cu apă și canalizare) împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Tulcea în ședința camerei de consiliu din data de 16 noiembrie 2018, prin care s-a respins cererea de încuviințare a executării silite formulate de executorul judecătoresc împotriva debitoarei asociație de proprietari, în baza titlului executoriu reprezentat de Factura fiscală nr. xxxxxxxx/3.10.2018, emisă în baza contractului colectiv de prestare/furnizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare nr. xxxxx/14.11.2008 încheiat între creditoare și debitoare.

În esență, prima instanță a reținut, pe fondul cererii, că nu constituie titlu executoriu factura emisă în baza unui contract colectiv, încheiat potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2006, nefiind întrunită cerința caracterului individual al facturii, impusă de alin. (17) al aceluiași articol.

Prin apelul promovat, creditoarea a ridicat problema calificării în drept a contractului încheiat cu asociația de proprietari debitoare, beneficiară a serviciului de alimentare cu apă și canalizare ca fiind individual, iar nu colectiv. Aceeași creditoare a mai afirmat că argumentul calificării facturii fiscale ce a stat la baza cererii de încuviințare a executării silite ca fiind colectivă, iar nu individuală, ar ține de fondul titlului executoriu, ce ar putea fi cenzurat doar într-o eventuală contestație la executare. Mai mult decât atât, instanța de executare învestită cu cererea de încuviințare a executării silite nu ar putea nici să dividă titlul executoriu, încuviințând în parte cererea, întrucât instanța de judecată nu ar avea dreptul să verifice în vreun fel structura creanței înscrise în factura fiscală, pentru că aceasta ar fi o chestiune de fond a dreptului pretins, ce nu poate fi examinată în procedura necontencioasă a încuviințări executării silite.

Prin întrebările propuse în vederea sesizării instanței supreme pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceeași creditoare ar fi dorit, în esență, să i se răspundă la următoarele chestiuni:

Sintetizând și grupând cele patru întrebări propuse de apelantă, instanța de sesizare a reținut că în cadrul apelului judecarea cauzei se desfășoară după regulile procedurii contencioase, fiind realizată cu citarea creditoarei și a debitoarei, iar soluționarea pe fond a litigiului (admiterea sau respingerea căii de atac și rezolvarea cererii de încuviințare a executării silite) depinde, în primul rând, de lămurirea problemei de drept a calificării juridice date facturii fiscale emise în baza contractului colectiv de prestare/furnizare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare încheiat între creditoare și debitoarea asociație de proprietari, în calitate de utilizator colectiv al respectivului serviciu [art. 28 alin. (1) din Legea nr. 241/2006, interpretat per a contrario].

În drept, factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006.

În concret, este de examinat, din interpretarea logică per a contrario a normei juridice speciale mai sus citate, prioritară față de norma juridică generală, reprezentată de art. 42 alin. (6

Or, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite dacă înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu, respectiv dacă înscrisul nu întrunește "alte cerințe în cazurile anume prevăzute de lege", conform art. 666 alin. (5) pct. 2 și 3 din Codul de procedură civilă.

În al doilea rând, în fapt, respectiva factură a fost emisă pentru serviciile de apă și canalizare furnizate debitoarei în perioada 1.09.2018-30.09.2018, în sumă de 6.899,47 lei, ce include TVA, însă în factură este adăugată o rubrică "sold precedent" (anonim), în sumă de 343.610,81 lei, precum și o rubrică "majorări" (tot fără alte precizări) de 53.474,88 lei, încât totalul de plată menționat în factura fiscală a atins 403.985,16 lei.

Dispozițiile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 impun cerința ca factura individuală să fie emisă "pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare" (în speță, furnizat în luna septembrie 2018). În concret, este de examinat dacă nu este respectată această cerință în cazul în care o factură s-a emis și pentru un "sold precedent", fără a rezulta originea respectivului sold, respectiv fără a rezulta pentru prestarea căror servicii a fost perceput sau pentru ce perioadă ar fi datorate serviciile de alimentare cu apă și canalizare eventual incluse în acesta.

Prin urmare, instanța s-ar afla în imposibilitate de a verifica dacă nu cumva în factura fiscală depusă de creditoare sunt incluse și servicii de apă și canalizare aferente unei perioade de timp anterioare intrării în vigoare a dispozițiilor în baza cărora factura individuală a dobândit valoare de titlu executoriu, respectiv Legea nr. 224/2015 pentru modificarea și completarea Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 30 iulie 2015, cu modificările ulterioare, perioadă în care la data exigibilității debitului factura individuală nu reprezenta titlu executoriu.

Astfel, s-ar putea argumenta că valoarea de titlu executoriu a facturii fiscale (individuale) este condiționată formal de cerința ca aceasta să fie percepută pentru servicii de apă și canalizare exigibile din luna august 2015 până în prezent, cu motivarea că, anterior, obligația de plată a contravalorii respectivelor servicii nu putea avea caracter executoriu de la data emiterii unei facturi asupra acestora, iar legea civilă nu retroactivează.

De altfel, "Factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată", potrivit art. 31 alin. (15) prima teză din Legea nr. 241/2006, care este situat, raportat la topografia textelor, în anticamera alin. (17) al aceluiași articol, ce prevede că respectiva factură este titlu executoriu.

Așadar, s-ar putea argumenta că o factură emisă pentru "soldul precedent" nu se încadrează în cerințele art. 31 alin. (15) teza întâi din Legea nr. 241/2006, nefiind emisă cel mai târziu până la data de 15 a lunii imediat următoare celei aferente debitului, ci mult mai târziu și chiar în mod succesiv, în lunile următoare, contrar legii, și deci nu ar trebui să beneficieze de efectele alin. (17) din același articol.

Aceste cerințe firești impuse de legea care a conferit facturii valoarea de titlu executoriu (inclusiv prin raportare la data intrării în vigoare a acestei legi) nu ar depăși sfera unor condiții de formă, a căror verificare este obligatorie în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, în conformitate cu prevederile art. 666 alin. (5) pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Pentru argumente similare, este de examinat dacă nici debitul menționat în factură la rubrica "majorări" nu întrunește cerințele legale de mai sus, astfel încât cererea de încuviințare a executării silite ar putea fi respinsă în parte, pentru debitele anonime (neindentificate ca fiind datorate pentru servicii de apă și canalizare), individualizate generic, cu titlu de "sold precedent" sau "majorări".

În concluzia celor prezentate, instanța de sesizare a reținut că se observă că prima chestiune de drept este strâns legată de verificarea unei cerințe legale esențiale ce condiționează titlul executoriu (existența facturii individuale), iar a doua chestiune de drept urmărește sfera de verificare de către instanța de judecată a condițiilor de formă și a celorlalte cerințe, impuse de art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, cu aplicarea art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din același articol.

Asupra caracterului de noutate, instanța de trimitere a opinat că, deși au trecut mai mulți ani de la intrarea în vigoare a normei juridice speciale a cărei interpretare este solicitată, punerea în aplicare efectivă a acesteia, prin cooperarea cu autoritățile locale, a fost întârziată de dificultatea procesului de trecere efectivă la contractele individuale de alimentare cu apă și de canalizare, impusă de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 241/2006, iar problemele ridicate sunt actuale, facturarea colectivă a serviciului de apă și canalizare continuând a reprezenta regula condominiilor de proprietari, cel puțin la nivel regional.

De altfel, practica furnizorului de servicii de alimentare cu apă și de canalizare de a solicita o încuviințare a executării silite pentru acele facturi emise pe numele unui utilizator colectiv și practica de a include în acestea și soldul restant anonim, neidentificat sub aspectul originii, precum și majorări cu titlu global pun în discuție o chestiune nouă, în opinia instanței de sesizare.

Astfel, caracterul de noutate rezultă din modalitatea recentă și inedită de interpretare a normelor juridice în discuție de către furnizorul de servicii de apă și canalizare, ce s-a reflectat, prin prisma anumitor argumente legale, în soluții judecătorești de dată recentă, care, în aprecierea instanței de trimitere, necesită interpretarea unitară printr-o hotărâre prealabilă, cu atât mai mult cu cât demersul de sesizare a instanței supreme a fost demarat chiar de partea creditoare, pe fondul nemulțumirii resimțite de aceasta față de practica instanțelor judecătorești.

Punctul de vedere al apelantei-creditoare, exprimat cu ocazia formulării cererii prin care a solicitat instanței de judecată sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este în sensul că sesizarea este admisibilă, fiind necesară dezlegarea chestiunii de drept incidente în cauză, motivat de faptul că asupra acesteia instanța supremă nu a mai statuat pe calea mecanismelor de unificare a practicii judiciare. De asemenea, s-a arătat că nu există nici statuări ale Curții Constituționale, Curții Europene a Drepturilor Omului sau ale Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra acestei chestiuni de drept.

Intimata-debitoare nu și-a exprimat punctul de vedere.

După comunicarea celor două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-creditoare a depus un punct de vedere prin care a apreciat că sesizarea este admisibilă și că facturile emise pe numele asociațiilor de proprietari sunt individuale, iar nu colective și, prin urmare, constituie titlu executoriu. Totodată, a susținut că în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite nu se poate examina componența soldului facturii care constituie titlu executoriu, această examinare judiciară putând fi făcută doar pe calea contestației la executare.

Curtea de Apel Ploiești a comunicat că nu s-a identificat practică judiciară la nivelul circumscripției sale teritoriale.

Referitor la prima chestiune de drept din sesizare, din datele comunicate de curțile de apel au rezultat următoarele opinii:

Într-o primă opinie, s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din același text normativ, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, calificat ca fiind colectiv, în interpretarea art. 31 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2006, reprezintă o factură cu valoare de titlu executoriu, în interpretarea prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, coroborat cu art. 42 alin. (6

S-a argumentat că nu se poate face abstracție de modificarea prevederilor art. 42 din Legea nr. 51/2006, în sensul introducerii alin. (6

Această opinie a fost exprimată de judecătorii de la Curtea de Apel București - Secția a VI-a civilă, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Huedin, Tribunalul Maramureș, Judecătoria Iași - Secția civilă, Tribunalul Hunedoara - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Timișoara.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Argeș au considerat că nu este titlu executoriu factura emisă și exigibilă până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 255/2016 și ca fiind titlu executoriu factura emisă și exigibilă după data intrării în vigoare a acestei legi.

Într-o altă opinie, s-a considerat că factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare are valoare de titlu executoriu numai dacă a fost emisă în temeiul unui contract individual de furnizare/prestare servicii, și nu în baza unui contract încheiat cu asociația de proprietari, calificat ca fiind colectiv, de vreme ce art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, care face referire expresă la factura individuală, reprezintă norma specială în raport cu norma generală cuprinsă în art. 42 alin. (6

Judecătoria Tulcea a apreciat, de asemenea, că factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizor, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, nu reprezintă titlu executoriu, însă numai atunci când calificarea contractului s-a făcut de către instanța de executare prin raportare la modul de determinare a consumului facturat, și nu la numărul persoanelor din care este formată o asociație, ca în speța de față. O asociație de proprietari poate încheia cu furnizorul de servicii fie un contract individual, atunci când sistemul de măsurare este individual, fie un contract general, care să prevadă determinarea consumului pe cote-părți (determinare indirectă). Și în ipoteza facturii fiscale, emisă pentru serviciile de utilități publice, legiuitorul a prevăzut o condiție care justifică această putere executorie: individualizarea consumurilor. A fost depusă practică judiciară în care, chiar dacă debitorul nu este o asociație de proprietari, ci o persoană fizică, instanța de executare a calificat contractul pe criteriul sistemului de măsurare a consumului.

A fost exprimată și opinia că factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație reprezintă o factură individuală, cu valoare de titlu executoriu (Curtea de Apel București - Secția a V-a civilă, Tribunalul București - Secțiile a II-a contencios administrativ și fiscal, a III-a, a IV-a, a V-a și a VI-a civile, în majoritate Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Cornetu, în majoritate, Judecătoria Videle, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Vișeu de Sus, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă, Judecătoria Galați, Judecătoria Brașov, Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Moinești, Judecătoria Onești).

A fost identificată practică judiciară, în sensul opiniilor arătate, la Tribunalul Ialomița, Tribunalul București, Judecătoria Huedin, Tribunalul Maramureș, Judecătoria Iași, Tribunalul Dolj - Secția I civilă, Judecătoria Târgu Cărbunești.

La Judecătoria Baia Mare s-a înregistrat practică neunitară, în sensul că unele cereri având ca obiect încuviințarea executării silite, în care calitatea de debitor o are asociația de proprietari care a încheiat contractul cu furnizorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, au fost admise, în timp ce altele au fost respinse, considerându-se că, facturile fiind emise pe numele asociației, nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 663 alin. (2) din Codul de procedură civilă de a exista o creanță certă, atât timp cât factura nu este acceptată sau însușită, prin semnătură, de către debitor.

Cât privește cea de-a doua chestiune de drept ce face obiectul sesizării, din răspunsurile transmise de curțile de apel au rezultat următoarele puncte de vedere:

Într-o opinie majoritară s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din același text de lege, factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, considerată ca având caracter individual, în interpretarea art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, nu constituie titlu executoriu și pentru debitul menționat ca reprezentând "sold precedent", pentru perioada anterioară intrării în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 224/2015, potrivit principiului neretroactivității legii.

În acest sens s-au exprimat Tribunalul Sibiu, Tribunalul Hunedoara, Judecătoria Brașov, Judecătoria Târgu Cărbunești, Curtea de Apel Galați - Secția I civilă, Tribunalul Galați - Secția I civilă, Judecătoria Tecuci, Judecătoria Galați, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Măcin, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Bistrița, Judecătoria Năsăud, Tribunalul Specializat Cluj, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Sighetu Marmației, Judecătoria Vișeu de Sus, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, a V-a civilă, a VI-a civilă, Tribunalul București - secțiile a II-a contencios administrativ și fiscal, a III-a, a IV-a, a V-a și a VI-a civile, Tribunalul Călărași, Tribunalul Ialomița, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Giurgiu, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Târgu-Neamț, Tribunalul Bacău, Judecătoria Bacău, Judecătoria Moinești.

De asemenea, la Întâlnirea profesională trimestrială din luna martie 2019 a judecătorilor din cadrul Curții de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Bihor și Tribunalului Satu Mare, opinia majoritară a fost în sensul că factura fiscală este titlu executoriu doar pentru prețul serviciilor aferente lunii pentru care a fost emisă, și nu pentru soldul restant din factură.

Practică judiciară a fost identificată la Judecătoria Târgu Cărbunești, Judecătoria Măcin, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Vișeu de Sus, Tribunalul Ialomița, Judecătoria Târgu-Neamț, Tribunalul Bacău.

Într-o opinie contrară, minoritară, s-a apreciat că facturile pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare pentru soldul precedent intrării în vigoare a Legii nr. 224/2015 reprezintă titluri executorii: Tribunalul Vaslui, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Videle, Tribunalul Neamț - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Judecătoria Piatra-Neamț, Judecătoria Onești.

În sprijinul acestei opinii au fost invocate considerentele Deciziei nr. XIII din 20 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, referitoare la caracterul executoriu al unui înscris ce constituie o normă procesuală, iar nu de drept material, astfel încât se verifică existența sa la momentul demarării executării silite, iar nu la momentul încheierii contractului sau al emiterii facturii.

Judecătoria Alexandria a arătat că debitul de tip "sold precedent" anterior modificărilor legislative poate fi pus în executare atât timp cât este menționat într-o factură emisă după intrarea în vigoare a dispozițiilor legale care atribuie caracter de titlu executoriu facturii, întrucât art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 și art. 42 alin. (6

Judecătoriile Roșiori de Vede și Turnu Măgurele au arătat că factura fiscală emisă pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare reprezintă titlu executoriu și pentru debitul menționat ca reprezentând "sold precedent", cu mențiunea că acest aspect poate fi lămurit pe calea contestației la executare.

Practică judiciară în acest sens s-a identificat la Tribunalul Vaslui, Judecătoria Onești.

Într-o altă opinie s-a apreciat că se încuviințează executarea silită a facturilor pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare pentru întreaga sumă din factură, dacă factura a fost emisă după data de 17 noiembrie 2016, chiar dacă soldul precedent provenea anterior acestei date, considerându-se că factura emisă după această dată este titlu executoriu, în înțelesul legii: Judecătoria Târgu Jiu, Tribunalul Maramureș.

Practică judiciară în acest sens s-a identificat la Tribunalul Maramureș.

S-a exprimat și opinia că numai sumele exigibile vizând perioada ulterioară datei de 17 noiembrie 2016, incluse în facturile fiscale, sunt executorii, nefiind necesară formularea unei acțiuni de drept comun: Tribunalul Argeș.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 1.734/C/2421/III-5/2019 din 21 august 2019, a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 188 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 22 mai 2017, s-a reținut că, potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, lege specială, prevederile acesteia se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006, lege generală. Curtea Constituțională a constatat că prin reglementarea cuprinsă în art. 42 alin. (6

Raportat la critica autorilor excepției de neconstituționalitate privind atribuirea puterii de titlu executoriu facturii individuale pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, Curtea Constituțională a reținut faptul că, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, "Sunt, de asemenea, titluri executorii și pot fi puse în executare silită: [...] titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie." Această categorie de "alte titluri executorii" este una mai largă și cuprinde și acele înscrisuri cărora legea le recunoaște putere executorie. În cazul acestora din urmă, Curtea a observat că textul nu distinge nici după emitenții sau beneficiarii înscrisurilor, nici după cum sunt înscrisuri autentice sau sub semnătură privată și nici după cum sunt înscrisuri pe suport informatic, pe suport electronic sau pe suport hârtie. Prin urmare, aplicând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, Curtea a reținut că, în privința acestor din urmă înscrisuri, pentru a fi titluri executorii, este necesar și suficient ca legea să le recunoască putere executorie sau, mai exact, să prevadă că pot fi puse în executare silită. În acest context, Curtea a constatat că prevederile art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006, care prevăd că "Factura individuală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie titlu executoriu", se încadrează în categoria prevăzută de Codul de procedură civilă ca fiind "alte titluri executorii" și cărora legea le recunoaște putere executorie.

Aceste considerente au fost menținute și în mai recenta Decizie a Curții Constituționale nr. 267 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 11 iulie 2019.

De asemenea, prin Decizia Curții Constituționale nr. 805 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 18 martie 2019, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată direct de Avocatul Poporului cu privire la dispozițiile art. 42 alin. (6

Prin cele două rapoarte întocmite în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au propus următoarele soluții:

Prin unul dintre rapoarte, judecătorul-raportor a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din același text normativ, precum și a prevederilor art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 și art. 42 alin. (6

Judecătorul-raportor care a întocmit celălalt raport a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 666 alin. (5) pct. 2 din Codul de procedură civilă, prin raportare la pct. 3 teza finală din același text de lege, factura fiscală pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, emisă pe numele unei asociații de proprietari de către furnizorul acestui serviciu, în baza unui contract încheiat între furnizor și asociație, calificat ca fiind colectiv, în interpretarea prevederilor art. 31 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2006, nu reprezintă o factură individuală, cu valoare de titlu executoriu, conform art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 raportat la art. 42 alin. (6

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, cele două rapoarte întocmite de judecătorii-raportori și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Potrivit prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din cuprinsul textului de lege citat rezultă condițiile cumulative de admisibilitate instituite de legiuitor pentru declanșarea acestei proceduri, și anume: existența unei cauze aflate în curs de judecată; cauza să fie soluționată în ultimă instanță; cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept invocată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat anterior.

Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că primele trei condiții sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată de un complet de judecată al Tribunalului Tulcea - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestit în ultimă instanță cu soluționarea unui apel declarat în procedura încuviințării executării silite, potrivit art. 666 alin. (7) din Codul de procedură civilă.

În ceea ce privește cerința ca soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării este de reținut că ambele întrebări au legătură cu soluționarea pe fond a cauzei ținând cont că prima instanță a respins cererea de încuviințare a executării silite pentru că actul supus executării ar fi o factură emisă în baza unui contract colectiv, pe numele asociației de proprietari, iar nu o factură individuală, iar potrivit art. 31 alin. (17) din Legea nr. 241/2006 calitatea de titlu executoriu a fost acordată doar facturii individuale, considerente criticate în apel, unde s-a mai susținut și că instanța de executare, pe calea încuviințării executării silite, nu poate verifica cuantumul creanței din titlul executoriu și să dividă titlul executoriu sau să verifice în vreun fel structura creanței înscrise în titlul executoriu.

Astfel, de lămurirea acestor chestiuni de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată raportat la obiectul litigiului menționat anterior.

În jurisprudența și doctrina în materie s-a mai reținut că procedura reglementată de art. 519 din Codul de procedură civilă are în vedere o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită și contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile, cu scopul împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie.

Chestiunile de drept în discuție prezintă gradul de dificultate necesar pentru a face obiectul sesizării, ținând cont că problema acordării caracterului de titlu executoriu facturii emise pentru furnizarea utilităților publice a făcut obiectul mai multor norme juridice din cadrul unor acte normative diferite, ce au suferit modificări în timp și care conțin prevederi neclare și incomplete.

Mai mult, această dificultate este subliniată și de opiniile diferite comunicate de către instanțele judecătorești din țară și de cele câteva hotărâri judecătorești identificate, care relevă tendințe divergente în rezolvarea chestiunii de drept.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 188 din 21 martie 2017 și Decizia Curții Constituționale nr. 267 din 23 aprilie 2019, menționate la capitolul VI al prezentei decizii, nu a fost rezolvată chestiunea de drept în discuție, ținând cont că în considerentele acestor decizii se reține că, potrivit art. 44 din Legea nr. 241/2006, lege specială, prevederile acesteia se completează inclusiv cu prevederile Legii nr. 51/2006, lege generală. Curtea Constituțională a constatat că prin reglementarea cuprinsă în art. 42 alin. (6

Or, problema de drept a primei întrebări din sesizare nu este aceea a stabilirii dacă doar unii dintre operatorii de servicii de utilități publice pot beneficia de puterea de titlu executoriu a facturilor emise pentru asemenea servicii, ci dacă orice factură emisă de aceste servicii de utilități, în baza unui contract de furnizare colectiv sau individual, este titlu executoriu, împotriva asociației de proprietari, respectiv a consumatorului individual.

De asemenea, obiectul primei întrebări nu este acela de a stabili dacă factura individuală este titlu executoriu, ci dacă factura emisă în baza unui contract colectiv de furnizare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare este titlu executoriu.

În ceea ce privește a doua problemă de drept ce face obiectul prezentei sesizări, dificultatea acesteia este susținută, pe de o parte, de faptul că în cadrul facturilor se menționează și debite exigibile anterior intrării în vigoare a normelor care au reglementat caracterul de titlu executoriu al acestor facturi, coroborat cu aparentul conflict între aplicarea principiului neretroactivității legii și a deciziilor anterioare date în soluționarea unor recursuri în interesul legii privind caracterul de titlu executoriu al contractelor de asistență juridică și al contractelor de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a legilor care le atribuiau acest caracter, dar și de posibilitatea de a verifica legalitatea emiterii facturilor în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite sau doar în cadrul contestației la executare.

Referitor la cerința noutății chestiunii de drept supuse interpretării, așa cum s-a reținut în jurisprudență, aceasta este îndeplinită atunci când chestiunea de drept își are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanțele nu i-au dat încă o anumită interpretare și aplicare la nivel jurisprudențial, ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat față de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări concretizate într-o practică judiciară consacrată.

Potrivit celor menționate de instanța de trimitere, "deși au trecut mai mulți ani de la intrarea în vigoare a normei juridice speciale a cărei interpretare a fost solicitată, punerea în aplicare efectivă a acesteia (prin cooperarea cu autoritățile locale) a fost întârziată de dificultatea procesului de trecere efectivă la contractele individuale de alimentare cu apă și de canalizare, impusă de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 241/2006, iar problemele ridicate sunt actuale, facturarea colectivă a serviciului de apă și canalizare continuând a reprezenta regula condominiilor de proprietari, cel puțin la nivel regional". Pe de altă parte, în opinia instanței de sesizare "practica furnizorului de servicii de alimentare cu apă și de canalizare de a solicita o încuviințare a executării silite pentru acele facturi emise pe numele unui utilizator colectiv și practica de a include în acestea și soldul restant anonim, neidentificat sub aspectul originii, precum și majorări cu titlu global pun în discuție o chestiune nouă".

În urma verificărilor efectuate, se constată că nu s-a cristalizat o jurisprudență unitară și constantă în legătură cu chestiunile de drept a căror lămurire se solicită, neexistând un număr semnificativ de hotărâri judecătorești care să fi soluționat diferit, în mod constant, aceste probleme de drept, într-o anumită perioadă de timp, situație care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în scopul prevenirii apariției unei practici neunitare. Mai mult, analiza hotărârilor pronunțate și a punctelor de vedere exprimate oferă indicii referitoare la posibilitatea apariției unei practici neunitare din această perspectivă.

Așa fiind, condiția noutății este îndeplinită, devenind actuală cerința dezlegării modului de interpretare și de aplicare a normelor de drept care fac