ÎCCJ, Decizia nr. 3/2017

Decizia penală nr. 3/2017

Asupra cererii de apel de față;

Din actele dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 117/A din data de 28 martie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/40/2015*/a1 a fost respins ca nefondat, apelul formulat de petiționara A. împotriva încheierii din data de 24 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/40/2015*/a1.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

Prin încheierea din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/40/2015*/a1, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen. și art. 67 alin. (5) C. proc. pen. și a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a doamnei judecător B., membru al completului C8A penal.

Curtea de Apel Suceava a reținut în esență că, la data de 19 octombrie 2015 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea de apel formulată de revizuenta A. împotriva Sentinței penale nr. 201 din data de 15 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Botoșani.

La data de 24 februarie 2016 petenta A. a formulat o cerere de recuzare a unui membru al completului de judecată, respectiv a judecătorului B..

În motivarea cererii, petenta a arătat că judecătorul B. este incompatibilă să judece apelul formulat împotriva Sentinței penale nr. 201 din 15 octombrie 2015 pronunțată în dosarul penal nr. x/40/2015* al Tribunalului Botoșani, secția penală, având drept obiect judecarea admisibilității în principiu a cererii de revizuire, întrucât acest judecător a dispus arestarea ei preventivă pentru 29 de zile și respingerea recursului privind prelungirea arestării sale preventive cu 30 de zile. Aceasta a făcut parte din completul de judecată din dosarul penal x/40/2011 Curtea de Apel Suceava, secția penală, în care a fost pronunțată încheierea nr. 53 din 1 iulie 2011, prin care instanța a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani și a dispus emiterea Mandatului de arestare preventivă 2A din 1 iulie 2011 pentru 29 zile pentru infracțiunea de luare de mită de care a fost acuzată ea, în mod netemeinic, dat fiind Legea drepturilor pacientului nr. 46 din 21 ianuarie 2003 publicată în M. Of. nr. 51/21.01.2003 prevede în art. 34 alin. (2) că "Pacientul poate oferi angajaților sau unităților unde a fost îngrijit plăți suplimentare sau donații, cu respectarea legii", având în vedere și faptul că nu a existat flagrant de luare de mită, fapt confirmat de încheierea nr. 25 din 29 iunie 2011 pronunțată în dosarul penal nr. x/40/2011 Tribunalul Botoșani, secția penală.

În baza Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, petenta a invocat excepția de neconstituționalitate a alin. (7) din art. 68 C. proc. pen. "Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac". A considerat că, astfel se încalcă dispozițiile art. 408 alin. (2) C. proc. pen.: "Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu apel" și art. 408 alin. (3) C. proc. pen.: "Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor". Potrivit art. 15 alin. (1) din Constituția României "Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea".

Totodată, a invocat excepția de neconstituționalitate a tezei a II-a din art. 67 alin. (5) C. proc. pen.: "Inadmisibilitatea se constată de procuror sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare", fiind încălcate art. 16 din Constituția României "Egalitatea în drepturi", art. 21 "Accesul liber la justiție" și art. 24 "Dreptul la apărare", deoarece permite abuz de drept din partea judecătorului recuzat prin respingerea de către acesta, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată împotriva acestuia, sau prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de recuzare formulată împotriva procurorului de ședință.

În ceea ce privește recuzarea magistratului, apelanta a susținut că, în fapt, există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorului B. este afectată în dosarul penal nr. x/40/2015* care reprezintă o cale de atac (revizuire), întrucât acest judecător a făcut parte din completul de 3 judecători care a dispus arestarea preventivă a dr. A. pentru 29 de zile, prin încheierea nr. 53 din 1 iulie 2011 pronunțată în dosarul penal nr. x/40/2011 Curtea de Apel Suceava, secția penală, și a făcut parte din completul de judecată care a dispus respingerea recursului pe care l-a formulat privind prelungirea arestării ei preventive cu 30 de zile, prin încheierea nr. 68 din 28 iulie 2011 pronunțată în dosarul penal nr. x/40/2011 Curtea de Apel Suceava, secția penală.

A susținut că, în cazul judecătorului B. subzistă motivul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. f) din Noul C. proc. pen.: "există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată" și art. 64 alin. (4) "Judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac" și nu poate fi imparțială având în vedere că, potrivit art. 197 alin. (2) din Vechiul C. proc. pen., chiar doamna judecător B. trebuia să se sesizeze din oficiu privind necompetența organului de urmărire penală în cazul infracțiunii de luare de mită având drept obiect 60.000 lei (peste 10.000 euro) de care a fost acuzată A. prin Referatul cu propunere de arestare preventivă nr. 290/P/2011 din 29 iunie 2011, întrucât competența aparținea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciu Teritorial Suceava potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2003 și nelegala compunere a instanței.

Pentru aceste motive, a solicitat instanței că, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 actualizată, să dispună sesizarea Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționalitate, excepția de neconstituționalitate a tezei a II-a din art. 67 alin. (5) C. proc. pen. "Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare" și excepția de neconstituționalitate a alin. (7) din art. 68 C. proc. pen. "Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac" susținând că au legătura cu soluționarea cererii de recuzare din dosarul penal nr. x/40/2015* al Curții de Apel Suceava, secția penală și nu au fost constatate ca neconstituționale (alin. (3) art. 29 din Legea nr. 47/1992).

În drept, petiționara și-a întemeiat cererea de recuzare pe dispozițiile art. 67, art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.: "există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată" și art. 64 alin. (4) "Judecătorul de drepturi și libertăți nu poate participa în aceeași cauză, la procedura de cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac".

Examinând excepțiile de neconstituționalitate invocate, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea de apel a reținut următoarele:

Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate în față unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții cuprinse într-o lege întrunind cerințele prevăzute în teza 1 și 2 din alin. (1) ale Legii nr. 47/1992.

Excepțiile au fost ridicate de una din părțile în proces, respectiv au fost invocată de către A. apelantă în cauza de față, întrunind astfel condiția de admisibilitate cerută de prevederile alin. (2) a Legii nr. 47/1992.

Excepțiile invocate de parte nu au mai făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale îndeplinindu-se cerința negativă prevăzută de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește teza finală a alin. (1) a art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind legătura cu soluționarea cauzei, Curtea de apel a apreciat că, raportat la datele care rezultă până în prezent din dosar și la motivele de neconstituționalitate invocate de apelantă nu este îndeplinită această cerință în privința celor două excepții de neconstituționalitate ridicate în prezenta cerere de recuzare.

Instanța a reținut, în esență, că apelanta a criticat prevederile art. 67 alin. (5) teza finală C. proc. pen., criticând faptul că inadmisibilitatea cererii de recuzare (în cazul în care cererea nu respectă dispozițiile de formă reglementate de art. 67 alin. (2) - (4) C. proc. pen.) se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare.

Este adevărat că apelanta A. a formulat o cerere de recuzare a unui magistrat membru al completului C8A penal, respectiv a d-nei judecător B., dar acest magistrat nu participă la soluționarea cererii de recuzare formulate de către apelantă. Cererea de recuzare formulată de către apelanta A. este analizată de un complet din care nu face parte magistratul recuzat. Dispozițiile reclamate a fi neconstituționale de către apelantă, respectiv art. 67 alin. (5) C. proc. pen., referitoare la faptul că "Inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare", nu sunt incidente în soluționarea prezentei cereri de recuzare, ceea ce conduce la concluzia că această excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Chiar și în ipoteza în care s-ar sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5), teza finală, C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție, iar aceasta s-ar admite, decizia Curții Constituționale nu ar avea relevanță juridică în prezenta cauză în condițiile în care magistratul recuzat nu a făcut parte din completul care a analizat cererea de recuzare formulată în prezenta cauză.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen., privitoare la faptul că încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac, Curtea de apel a apreciat că nici în cazul acestei excepții nu este îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei.

Curtea de apel a reținut, în principal, că apelanta A. critică dispozițiile art. 68 alin. (7) C. proc. pen., susținând că acestea sunt neconstituționale, raportat la art. 15 din Constituție, întrucât potrivit art. 408 alin. (2) C. proc. pen. "Încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu apel" și, conform art. 408 alin. (3) C. proc. pen. "Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor".

Curtea de apel a reținut că cererea de recuzare este făcută într-o cauză având ca obiect apelul declarat de către A. împotriva unei sentințe penale pronunțate de către Tribunalul Botoșani într-o cerere de revizuire. Or, textele C. proc. pen. invocate de către apelantă în motivarea excepției de neconstituționalitate ridicată nu-și găsesc aplicarea în cauză, având în vedere că deja cauza se află în apel, iar încheierile pronunțate de către instanța de apel sunt definitive, cu excepția situației în care legea dispune altfel.

Totodată, Curtea a constatat că este învestită cu soluționarea cererii de recuzare a unui magistrat care face parte din completul investit cu soluționarea unui apel declarat de către apelanta A. împotriva Sentinței penale nr. 201 din data de 15 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Botoșani și nu cu soluționarea unui apel promovat împotriva unei încheieri prin care s-a soluționat o cerere de recuzare. O eventuală admitere a excepției invocate și declarare a neconstituționalității dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen. nu prezintă relevanță în soluționarea prezentei cauze, care presupune analiza unei cereri de recuzare și nu existența unei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare formulată anterior în fața instanței inferioare.

Reținând ca excepțiile invocate nu îndeplinesc condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționare Curții Constituționale, republicată, fiind inadmisibile, în temeiul alineatului 5 al aceluiași text de lege, Curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen. și art. 67 alin. (5) C. proc. pen., ca inadmisibile.

În ceea ce privește fondul cauzei, analizând cererea de recuzare formulată de petenta A., prin prisma motivelor invocate, Curtea de apel a constatat că aceasta este neîntemeiată, nefiind incidente cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și art. 64 alin. (4) C. proc. pen.

În concepția Codului de procedură penală, incompatibilitatea magistraților este strict circumscrisă cazurilor expres și limitativ prevăzute în art. 64 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. "Judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată".

Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces și privește pe fiecare membru al completului de judecată (CEDO, cauza Piersack c. Belgiei, Hot. din 1 octombrie 1982, parag. 30).

Existența imparțialității se stabilește fie în baza unui demers subiectiv, în cadrul căruia se acordă atenție convingerilor personale și comportamentului unui judecător pentru a vedea dacă acesta a dat dovadă de prejudecăți personale sau părtinire într-o cauză, fie a unui demers obiectiv, în cadrul căruia se verifică dacă instanța în sine și compunerea acesteia, prezintă suficiente garanții pentru excluderea oricărei îndoieli legitime în legătură cu imparțialitatea ei (CEDO, cauza Micallef c. Maltei, Hot. din 15 octombrie 2009, parag. 93).

Rostul imparțialității este acela ca partea să nu fie nici avantajată, nici dezavantajată de judecător, hotărârea trebuind pronunțată și celelalte acte procedurale trebuind a fi îndeplinite doar potrivit legii și în raport de actele și lucrările dosarului.

Pentru asigurarea neutralității judiciare, imparțialitatea presupune două elemente: lipsa oricărei prejudecăți și lipsa oricărui interes din partea judecătorului (CEDO, cauza Piersack vs. Belgia, hotărârea din 1 oct. 1982). Potrivit Curții de la Strasbourg - jurisprudența din cauzele Hauschildt vs. Danemarca (1989), Sainte Marie vs. Franța (1992), Padovani vs. Italia (1993), Bulut vs. Austria (1996), Morel vs. Franța (2000), Didier vs. Franța (2002) - abordarea care privește primul element al imparțialității trebuie să constea într-o apreciere in concreto: trebuie analizată atât gândirea, cât și conduita judecătorului vizat, pentru a vedea dacă judecătorul și-a format mai înainte de a pronunța hotărârea o opinie în legătura cu modul de desfășurare și soluționare a cazului. Imparțialitatea se prezumă până la proba contrară.

În speța de față, nu au fost invocate aspecte ce țin de conduita doamnei judecător B., ci doar de modul în care aceasta a soluționat, în calitate de membru a unui complet de recurs, dosarul penal nr. x/40/2011 Curtea de Apel Suceava, secția penală, și că a făcut parte din completul de judecată care a dispus respingerea recursului pe care apelanta l-a formulat privind prelungirea arestării ei preventive cu 30 de zile, prin încheierea nr. 68 din 28 iulie 2011 pronunțată în dosar penal nr. x/40/2011, din care petenta a dedus că decizia pe care judecătorul o va da în dosarul nr. x/40/2015*, având ca obiect apel împotriva unei sentințe pronunțată de Tribunalul Botoșani într-o cerere de revizuire, îi va fi nefavorabilă.

Împotriva încheierii din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/40/2015*/a1, în termen legal, a declarat recurs petiționara A., solicitând în esență desființarea în parte a încheierii și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținând că sunt îndeplinite cerințele legale.

Având în vedere dispozițiile procesual-penale în vigoare, instanța a recalificat calea de atac exercitată de petiționara A. din recurs în apel.

Examinând apelul formulat de petiționara A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din analiza dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, prevăzute de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei, s-a reținut că aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

De asemenea, s-a mai reținut că, excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

În prezenta cauză, s-a constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petiționara A. este inadmisibilă, întrucât excepțiile de neconstituționalitate invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, în raport de cuprinsul dispozițiilor a căror constituționalitate este contestată, cadrul procesual și stadiul concret în care se afla cauza.

Astfel, având în vedere că judecătorul recuzat nu a făcut parte din completul care a analizat cererea de recuzare formulată de petiționară, s-a constatat corect că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 67 alin. (5) C. proc. pen., referitoare la faptul că inadmisibilitatea se constată de procurorul sau de completul în fața căruia s-a formulat cererea de recuzare, nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii.

De asemenea, nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, nici în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (7) C. proc. pen., referitoare la faptul că încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac, întrucât nu au legătură cu soluționarea cauzei, față de faza procesuală în care a fost invocată - instanța fiind învestită cu soluționarea cererii de recuzare a unui judecător care face parte din completul învestit cu soluționarea unui apel declarat de către apelanta A. împotriva Sentinței penale nr. 201 din data de 15 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Botoșani, cauza se află în apel, iar încheierile pronunțate de către instanța de apel sunt definitive, cu excepția situației în care legea dispune altfel.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, invocată de petiționara A. în memoriul prin care a declarat calea de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că nu poate fi examinată, în raport de stadiul procesual al cauzei.

Împotriva acestei decizii a formulat apel petiționara A., considerând că în mod greșit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins apelul ca inadmisibil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, Completul de 5 Judecători la data de 21 noiembrie 2016, fixându-se, aleatoriu, primul termen de judecată la data de 16 ianuarie 2017.

Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce privește aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată calea de atac declarată ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, dar și exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Cap. III C. proc. pen. admisibilitatea căii de atac ordinare a apelului este condiționată de exercitarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat cu apelul declarat de petiționara A. împotriva Deciziei nr. 117/A din data de 28 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/40/2015*/a1, decizie cu caracter definitiv.

Potrivit art. 408 alin. (1) C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Instanța constată că, în cauză, calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei decizii penale definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare, aspectul fiind de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., prin raportare la cele ale art. 408 din același cod, va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta A. împotriva Deciziei nr. 117/A din data de 28 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/40/2015*/a1 și o va obliga la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petenta A. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din data de 28 martie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/40/2015*/a1.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă apelanta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2017.

Procesat de GGC - CL