Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.06.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1120/2019

HOTĂRÂRE
04.06.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1120/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București în data de 09.08.2012, sub nr. x/2012, petentul A. în contradictoriu cu pârâta B. și Autoritatea Tutelară Sector 2 București a solicitat instanței de judecată instituirea curatelei pentru pârâtă, cu numirea sa în calitate de curator.

Prin încheierea din 03.10.2012 cererea a fost admisă, instituindu-se curatelă asupra pârâtei B., încadrată în gradul de handicap grav conform certificatului nr. x din 12.10.2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 București, cu valabilitate permanentă, pentru îngrijirea persoanei acesteia precum și pentru ridicarea și administrarea veniturilor și bunurilor sale iar petentul a fost obligat sa aibă în vedere regulile de la mandat în cadrul exercitării curatelei și în fiecare an, în cursul lunii octombrie, să prezinte instanței de tutelă o dare de seamă privind modul de îngrijire al bolnavei, precum și modul de administrare al veniturilor și bunurilor acesteia.

Dosarul a fost repus pe rol în vederea verificării modului de exercitare a curatelei, având în vedere darea de seamă depusă la dosar de către petentul A. La data de 02.07.2018 numita C. a formulat o cerere de preluare a sarcinilor curatelei, iar la data de 13.08.2018 numitul A. a solicitat înlocuirea sa în ceea ce privește exercitarea curatelei cu numita C., sens în care, prin încheierea din data de 12.09.2018, instanța a dispus formarea unui dosar asociat având ca obiect curatelă-înlocuire curator în temeiul art. 106 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor Judecătorești, fiind citată în prezenta cauză și numita C. în calitate de petent. Prin Sentința nr. 11721 din 26 noiembrie 2018, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gherla.

În considerentele hotărârii s-a arătat că din înscrisurile aflate la dosar reiese că pârâta B. locuiește încă din anul 2015 la D., județul Cluj, aflat în com. E., sat F., nr. x. S-a reținut că potrivit art. 179 C. civ., instanța de tutelă competentă în materia curatelei este în cazul prevăzut la art. 178 lit. a) C. civ., instanța de la domiciliul persoanei reprezentate. Instanța a avut în vedere că, în sens procesual, prin domiciliu se are în vedere locul unde persoana fizică locuiește efectiv, iar nu cel înscris în datele oficiale, sub acest aspect fiind instituită norma de competență în favoarea persoanei supuse unei măsuri de ocrotire. În aceste condiții, reținând că la data formulării cererilor de înlocuire curator/preluare curatelă de către petenții A. și C., persoana ocrotită avea domiciliul în fapt în com E., sat F., nr. x, raportat la prevederile art. 126 C. proc.

civ., interpretat per a contrario, art. 129, alin. (2), pct. 3 și art. 132 C. proc. civ., instanța a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gherla. Prin Sentința nr. 460 din 8 mai 2019, Judecătoria Gherla a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. La pronunțarea acestei hotărâri instanța a avut în vedere că, potrivit cărții de identitate de la Dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sector 2 București, emisă la data de 03.08.2010 și valabilă până la data de 13.08.2020, intimata B. are domiciliul în București.

Declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Gherla s-a dispus în considerarea faptului că domiciliul în fapt al intimatei B. se află în comuna E., sat F. Instanța a apreciat că soluționarea prezentei cauze este de competența Judecătoriei Sector 2 București, raportat la susținerile intimatei de la termenul de judecată din data de 08.05.2019, conform cărora șederea ei la D. din localitatea F. este temporară și, cu toate că locuiește efectiv acolo de 5 ani, dorește să se întoarcă la București, unde își are domiciliul declarat. Instanța a considerat că, în lipsa intenției intimatei de a-și stabili domiciliul în localitatea F., simplul fapt că aceasta se găsește de o perioadă mai îndelungată de timp la D. nu este în măsură să atragă competența teritorială a Judecătoriei Gherla.

Întrucât cererile vizând înlocuirea curatorului se înregistrează ca dosare asociate și sunt de competența instanței de tutelă de la domiciliul persoanei reprezentate, în temeiul art. 129 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 179 lit. a) C. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, instanță în circumscripția căreia se află domiciliul intimatei B. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin încheierea din 3 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. x/2012, a fost instituită curatela asupra intimatei B., fiind numit curator petentul A. Cererea dedusă judecății are ca obiect înlocuirea curatorului pentru intimata B., care se află în prezent în D., situat în localitatea F., județul Cluj. Prevederile art. 178 lit. a) raportat art. 179 lit. a) C. civ. avute în vedere de cele două instanțe aflate în conflict reglementează instanța de tutelă competentă pentru instituirea curatelei - "instanța de tutelă poate institui curatela". În speța dedusă judecății ne aflăm în situația în care curatela a fost deja instituită, fiind în discuție înlocuirea curatorului, măsură pentru care legiuitorul nu a prevăzut competența unei alte instanțe de tutelă decât cea care a instituit-o.

Mai mult, în temeiul art. 106 alin. (1) și (2) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii: "(1) Pe toată durata tutelei, curatelei sau ocrotirii interzisului judecătoresc, după caz, actele procesuale referitoare la exercitarea atribuțiilor instanței de tutelă se efectuează în același dosar, repartizat aleatoriu unui complet specializat pentru judecarea cauzelor cu minori și familie. (2) Cererile sau plângerile referitoare la tutela minorului, la curatelă sau la ocrotirea interzisului judecătoresc se înregistrează ca dosare asociate, cu excepția acțiunilor în anulare, care se înregistrează ca dosare distincte și se repartizează aleatoriu.

După soluționarea definitivă sau, după caz, irevocabilă a acestor cauze, dosarele se atașează la dosarul de tutelă, de curatelă sau la dosarul având ca obiect ocrotirea interzisului judecătoresc, după caz". Cum cererea de instituire a curatelei a fost admisă prin încheierea din 3 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, competența de soluționare a cauzei având ca obiect înlocuire curator se va stabili în favoarea judecătoriei care a instituit curatela, anume Judecătoria sectorului 2 București, ca instanță de tutelă ce se poate pronunța asupra cererilor referitoare la tutela instituită asupra intimatei B. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 iunie 2019. GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-02-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2018
Decizia nr. 664/2018 Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 4 august 2017, petenta A. a solicitat numirea sa în calitate de curator al numitei B.,
ÎCCJ 2025-06-12
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1354/2025
ința persoanei ocrotite în cazul instituirii curatelei. Instanța a mai reținut că prezintă interes locuința pe care persoana ocrotită o avea la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar din interpretarea coroborată a dispozițiil
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2522/2018
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 24.10.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. și cu Autoritatea Tutelară
ÎCCJ 2024-06-12
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1613/2024
Ședința publică din data de 12 iunie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 28.11.2023 sub nr. x/2023, petentul A
ÎCCJ 2025-09-17
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1499/2025
sau reședința persoana ocrotită. Referitor la noțiunea de "domiciliu", a constatat că aceasta vizează, în sens procedural, locuința unde se găsește în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat și respectat dre
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă