ÎCCJ, decizie (scj.ro #157827)

Competență după calitatea persoanei. Competența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea generală. Participanții în procesul penal. Competența organelor judiciare

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

competență după calitatea persoanei

C. proc. pen.,

art. 40 alin. (1)

În conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului, iar nu și infracțiunile săvârșite de secretarii de stat din cadrul ministerelor, întrucât secretarii de stat nu au calitatea de membri ai Guvernului. Exercitarea de către secretarul de stat, prin delegare, a atribuțiilor ministrului nu îi conferă secretarului de stat calitatea de membru al Guvernului și, în consecință, nu determină competența de judecată în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 435/RC din 15 noiembrie 2019

Prin sentința nr. 634 din 30 martie 2018 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, între altele, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de dare de mită, prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia nr. 455/A din 3 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat, între alții, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței nr. 634 din 30 martie 2018 a Tribunalului București, Secția I penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, în fond, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită.

Împotriva deciziei, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat, în termenul prevăzut în art. 435 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 4 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 455/A din 3 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a penală.

Examinând recursul în casație formulat de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, în principal, pentru următoarele considerente:

Prioritar analizei motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază necesară expunerea unor considerații teoretice privind natura căii extraordinare de atac exercitată în prezenta cauză.

Potrivit Codului de procedură penală, recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Referitor la cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. (în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente), acesta este singurul caz de casare care vizează încălcarea unor norme de procedură și are în vedere numai încălcarea normelor privind competența materială și personală a instanțelor de judecată (nu și competența teritorială) atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, adică atunci când este incidentă sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește cazul de casare invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., apărarea a arătat că inculpatul a fost judecat de o instanță care nu era competentă să îl judece, atât în fond, cât și în apel, în opinia sa competența aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivat de faptul că, în esență, recurentul a exercitat cu puteri depline toate prerogativele aferente funcției de ministru al sănătății în perioada în care au fost săvârșite faptele.

Potrivit art. 40 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, dispozițiile legale care reglementează competența Înaltei Curți de Casație și Justiție prevăd că intră în competența instanței supreme să judece și infracțiunile săvârșite de membrii Guvernului.

Dispozițiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., fiind de strictă interpretare, menționează expres categoriile de persoane, care îndeplinesc atribuții de serviciu la cel mai înalt nivel de conducere și reprezentare în exterior a țării, care, în cazul săvârșirii de infracțiuni, intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție spre a fi judecate.

Legiuitorul nu include printre aceste categorii persoanele care îndeplinesc funcția de secretari de stat în cadrul ministerelor, nefiind membri ai Guvernului.

Astfel, în situația din speța de față, în care un secretar de stat este delegat de ministru pentru anumite perioade determinate, spre a-i prelua atribuțiile și ca să reprezinte ministerul, în aceste perioade nu dobândește statutul de membru al Guvernului, ca apoi să revină la situația anterioară de secretar de stat, existând posibilitatea de a se repeta această împrejurare (în situația recurentului inculpat A., acesta a fost delegat de 17 ori).

În consecință, competența judecării cauzei în primă instanță revine tribunalului, astfel încât criticile recurentului privind cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. sunt nefondate.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 455/A din 3 aprilie 2019 a Curții de Apel București, Secția a II-a penală.