ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 339/F din 8 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2013, în temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în variantă agravată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (2) și (3) C. pen..(1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din același cod (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de reprezentant fiscal și orice altă funcție care determină conducerea evidenței contabile), pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen..(1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi.

În temeiul art. 861 alin. (1) și art. 71 alin. (5) C. pen..(1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 7 ani, stabilit și calculat potrivit art. 862 din același cod.

S-a dispus executarea pedepsei complementare începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 863 alin. (1) lit. a) - d) și alin. (2) C. pen..(1969), s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad; să anunțe, în prealabil, aceluiași serviciu, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice, aceluiași serviciu, schimbarea locului de muncă; să comunice, aceluiași serviciu, informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 raportat la art. 83 și art. 84 C. pen..(1969), referitoare la cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. pen. raportat la art. 19 alin. (1), (5) C. proc. pen., s-a admis acțiunea exercitată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia, cu titlu de daune materiale, suma de 594.590,5 RON, plus obligațiile fiscale accesorii, datorate și calculate, potrivit Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății.

În temeiul art. 397 alin. (2), (4) și art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen. raportat la art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, în vederea garantării plății daunelor anterior menționate, până la concurența valorii lor, această măsură, care este executorie de la data pronunțării hotărârii, urmând să fie adusă la îndeplinire de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri a fost comunicată, la data rămânerii ei definitive, Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a constatat că prin rechizitoriul nr. x/2012 din 23 octombrie 2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, potrivit art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, în sarcina acestuia reținându-se în fapt că, în calitate de asociat coordonator și reprezentant fiscal al SCPA "B.", nu a înregistrat în evidențele contabile aferente anului 2008 și nu a declarat la organele fiscale suma de 1.698.830 RON, încasată la data de 17 martie 2008, de la C., în baza contractului de asistență juridică nr. x din 25 octombrie 2007, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 594.590,5 RON, din care suma de 322.777,7 RON reprezentând TVA, iar suma de 271.812,8 RON reprezentând impozit pe venit.

Conform actului de sesizare, probatoriul administrat în faza de urmărire penală a evidențiat următoarea situație de fapt:

În urma sesizării formulate de C., organele fiscale din cadrul Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 5 București au efectuat o inspecție fiscală la Societatea Civilă Profesională de Avocați "B." care a vizat perioada 1 ianuarie 2006 - 1 iunie 2009, constatându-se că inculpatul A., în calitate de asociat coordonator și reprezentant fiscal al societății de avocatură anterior menționate, nu a înregistrat în evidențele contabile ale acesteia și nu a declarat la organele fiscale suma de 1.698.830 RON, reprezentând venituri realizate din activitatea profesională desfășurată.

Astfel, la data de 25 octombrie 2007, între C. și SCPA "B.", a fost încheiat contractul de asistență juridică nr. x, având ca obiect reprezentare și asistență juridică în dosarul nr. x/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la art. 2 fiind prevăzut un onorariu în cuantum de 67.000 RON. În schimb, la art. 5 (alte clauze), apare înscris un onorariu de succes în cuantum de 450.000 EURO.

Cu toate că onorariul de succes a fost contestat de clientă, la solicitarea inculpatului, executorul judecătoresc D. a procedat la punerea în executare a contractului de asistență juridică anterior menționat, în vederea recuperării de la aceasta a sumei totale de 1.619.380 RON, din care suma de 55.000 RON reprezentând restul de onorariu neachitat, iar suma de 1.564.380 RON reprezentând echivalentul onorariului de succes.

În cadrul procedurii de executare silită, C. a consemnat, la E. S.A., la dispoziția executorului judecătoresc, la data de 27 februarie 2008, suma de 1.640.545 RON, iar, la data de 28 februarie 2008, suma de 79.968,9 RON.

Prin adresa nr. x din data de 17 martie 2008, emisă în dosarul de executare silită nr. x/2007, executorul judecătoresc a solicitat, cu privire la suma totală de 1.720.514,82 RON, consemnată de C., următoarele măsuri: suma de 1.698.830 RON să fie virată în contul IBAN x, deschis la F. - Sucursala Moșilor pe numele SCPA "B.", iar suma de 21.684,82 RON să fie reconsemnată pe seama și la dispoziția BEJ D.. Drept urmare, la 17 martie 2008, E. S.A. a virat suma de 1.698.830 RON în contul bancar x, deschis la F. - Sucursala Moșilor pe numele SCPA "B.". Suma respectivă, care apare evidențiată în extrasele de cont prezentate de bancă a fost retrasă în numerar din contul bancar al societății.

Conform sesizării formulate de organele fiscale, suma de 1.698.830 RON nu a fost înregistrată în evidențele contabile ale SCPA "B." și nici nu a fost declarată la acele organe.

Pentru a se verifica dacă suma de 1.698.830 RON a fost sau nu înregistrată în contabilitate, în cursul urmăririi penale, i s-a solicitat inculpatului să prezinte procurorului, la data de 14 octombrie 2013, Registrul de încasări și plăți întocmit de SCPA "B." pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 1 iunie 2009, precum și declarațiile fiscale aferente aceleiași perioade, fiind întocmit în acest sens un proces-verbal.

Inculpatul nu a dat curs, în întregime, solicitării organului de urmărire penală, neprezentând acestuia primul document care i-a fost cerut. Astfel, la data de 15 octombrie 2013, inculpatul a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București doar declarațiile fiscale aferente anilor 2008 - 2009, nu însă și Registrul de încasări și plăți.

La data de 23 octombrie 2013, inculpatul, prezentându-se la sediul aceluiași parchet, a declarat că a căutat registrul de încasări și plăți întocmit de SCPA "B." pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 1 iunie 2009, însă nu l-a găsit, motiv pentru care nu l-a putut prezenta organului de urmărire penală, această situație fiind consemnată într-un proces-verbal.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani. De asemenea, conform pct. 29 din Normele metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 (Codul fiscal), aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1040/2004, contribuabilii au obligația să păstreze în arhiva lor registrele de contabilitate, documentele financiar-contabile, precum și documentele justificative care stau la baza înregistrării în evidența contabilă în partidă simplă, iar, conform pct. 30 din același act normativ, termenul de păstrare a registrului-jurnal de încasări și plăți, a registrului-inventar, precum și a documentelor justificative și financiar-contabile este de 10 ani, cu începere de la data încheierii anului fiscal în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani.

În consecință, prin faptul că nu a păstrat în arhiva proprie Registrul de încasări și plăți, inculpatul a încălcat dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, precum și prevederile pct. 29 și 30 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1040/2004.

În lipsa registrului de încasări și plăți, a fost avută în vedere situația de fapt consemnată în raportul de inspecție fiscală nr. x din 31 august 2009, întocmit de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București în urma unei inspecții fiscale generale, în cuprinsul căruia sunt consemnate, în detaliu, sumele înregistrate în contabilitatea SCPA "B.".

Astfel, s-a constatat că, în cursul lunii martie 2008, în contabilitatea societății respective, apar înregistrate 27 de încasări, în sumă totală de 18.919,16 RON. Printre aceste încasări, în mod evident, nu apare și suma de 1.698.830 RON. În plus, au fost verificate datele aferente întregii perioade 2007 - 2008 și s-a constatat că suma de 1.698.830 RON nu apare înregistrată în contabilitate.

În declarația anuală de venit (formularul 204), depusă la Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București pe numele SCPA "B.", înregistrată sub nr. x din 3 iunie 2009, la rubrica "venit brut", este înscrisă numai suma de 93.695 RON.

Drept urmare, s-a concluzionat că suma de 1.698.830 RON, încasată de SCPA "B." prin executare silită, nu a fost înregistrată în contabilitate (registrul de încasări și plăți) și nici nu a fost declarată la organele fiscale.

La momentul întocmirii raportului de inspecție fiscală organele fiscale nu aveau cunoștință de suma 1.698.830 RON, motiv pentru care, la acel moment, au fost consemnate, în cuprinsul raportului respectiv, numai sumele ce apăreau înregistrate în documentele contabile ale SCPA "B.". Abia ulterior, în urma sesizării formulate de C., înregistrată la Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București sub nr. x din 27 august 2010, organele fiscale au reverificat datele înscrise în contabilitatea SCPA "B." și au constatat că suma de 1.698.830 RON nu apare înregistrată.

În perioada 1 februarie 2006 - 1 iunie 2009, SCPA "B." a avut ca asociați pe inculpatul A. - 90% și pe numitul G. - 10%, persoana desemnată să răspundă de conducerea evidenței contabile fiind cel dintâi.

Conform raportului de inspecție fiscală nr. x din 31 august 2009, întocmit de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, SCPA "B." ar fi trebuit să se înregistreze, ca plătitoare de TVA, începând cu data de 01 decembrie 2007, întrucât, în luna octombrie 2007, a depășit plafonul de scutire de 35.000 EURO, prevăzut de art. 152 din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal), în varianta în vigoare la data comiterii faptei.

Prin urmare, pentru suma de 1.698.830 RON, SCPA "B." ar fi trebuit să plătească TVA în cuantum de 322.777,7 RON (1.698.830 RON x 19%) și impozit pe venit în cuantum de 271.812,8 RON (1.698.830 RON x 16%), astfel încât prejudiciul adus bugetului de stat, prin neînregistrarea în contabilitate și nedeclararea sumei respective, are o valoare totală de 594.590,5 RON (322.777,7 + 271.812,8 RON), la care se adaugă majorări de întârziere (dobânzi și penalități).

Prin Încheierea din 3 aprilie 2014 (definitivă) pronunțată de Curtea de Apel București, s-a constatat, potrivit art. 346 alin. (2) d C. proc. pen., legalitatea sesizării instanței, a efectuării actelor și a administrării probelor de către organul de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății.

Prin Adresa din 25 august 2014 până la terminarea cercetării judecătorești, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală (în continuare ANAF), conform art. 20 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., și-a majorat întinderea pretențiilor exprimate în faza de urmărire penală, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei totale de 594.590,5 RON (din care suma de 322.777,7 RON reprezentând TVA, iar suma de 271.812,8 RON reprezentând impozit pe venit), plus obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenței obligației de plată a sumei respective și până la data executării integrale a plății. De asemenea, partea civilă a solicitat instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, în vederea garantării plății debitului pretins.

Analizând întregul probatoriu al cauzei, atât cel administrat în faza de urmărire penală (care nu a fost contestat în procedura de cameră preliminară), cât și cel administrat în cursul cercetării judecătorești nemijlocite (declarația inculpatului și înscrisurile prezentate de acesta), Curtea a reținut că, în perioada 1 februarie 2006 - 1 iunie 2009 (singura care interesează prezenta cauză), conform art. 5 alin. (1), (5) din Legea nr. 51/1995, inculpatul și-a exercitat profesia de avocat, înscris la acel moment în Baroul București, în cadrul Societății Civile Profesionale de Avocați "B.", în care, potrivit procesului-verbal al Adunării Generale Extraordinare a asociaților din data de 1 februarie 2006 a deținut 90% din capitalul social (diferența de 10% aparținând avocatului G., domiciliat în Franța) și calitatea de coordonator al societății.

Conform informațiilor furnizate de Baroul București, la data de 1 iunie 2009, inculpatul a fost transferat în Baroul Arad, iar, la data de 9 iunie 2009, prin Decizia nr. 1461, s-a luat act de retragerea acestuia din cadrul SCPA "B." și s-a aprobat dizolvarea societății respective, începând cu data realizării acelui transfer.

Potrivit declarației de înregistrare fiscală (formularul 010), SCPA "B.", sub semnătura olografă a inculpatului (necontestată), a solicitat înscrierea mențiunii de radiere a acesteia, începând cu data de 1 iunie 2009.

Documentele contabile ale SCPA "B." aferente perioadei 1 ianuarie 2006 - 1 iunie 2009, au fost supuse unei inspecții fiscale generale, realizată de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București. Cu această ocazie, în cuprinsul a două note explicative, formulate la 11 iunie 2009 și 31 iulie 2009, inculpatul a menționat, sub semnătură olografă (necontestată), că singurul cont bancar utilizat de societatea respectivă, în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008/30 aprilie 2009, a fost cel deschis la H., având codul IBAN x. De asemenea, în cuprinsul a două declarații, care i-au fost solicitate la datele de 11 iunie 2009 și 28 iulie 2009, inculpatul a precizat, tot sub semnătură olografă (necontestată), că toate operațiunile patrimoniale sunt reflectate în documente justificative și au fost înregistrate în contabilitate, în întregime.

Potrivit raportului întocmit în urma inspecției fiscale generale nr. x din 31 august 2009 (al cărui conținut nu a fost vreodată contestat), în perioada verificată, inculpatul a răspuns de conducerea evidenței contabile a SCPA "B.", desemnând-o să-l reprezinte, în vederea finalizării controlului fiscal, pe numita I., în calitate de contabil al societății și a deținut calitatea de reprezentant fiscal pentru cel de-al doilea asociat, avocatul G..

Conform aceluiași raport, în perioada supusă inspecției fiscale, contribuabilul SCPA "B." nu s-a înregistrat ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, deși avea această obligație, potrivit art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003, începând cu data de 1 decembrie 2007, ca urmare a depășirii, la data de 31 octombrie 2007, a plafonului de scutire de TVA.

Pentru nedepunerea, în termenul legal, a declarației de înregistrare ca plătitor de TVA, contribuabilul a fost sancționat cu o amendă de 1.000 RON, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), conform procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat la 31 august 2009.

Potrivit raportului de inspecție fiscală generală și anexelor acestuia, pentru anul 2008, contribuabilul a declarat venituri, constând în onorarii de avocat, în cuantum total de 93.695 RON, în luna martie a anului respectiv acele venituri având o valoare declarată de 18.919,6 RON, conform unui număr de 27 de facturi fiscale, în detaliu evidențiate și respectiv cheltuieli în sumă totală de 653.901 RON, înregistrând astfel o pierdere fiscală de 560.206 RON.

Din cuprinsul aceluiași raport, a rezultat că, pentru efectuarea verificărilor referitoare la veniturile și cheltuielile declarate de contribuabil pentru anul 2008, inspectorilor fiscali le-a fost prezentat de către acesta, care și-a organizat contabilitatea în partidă simplă, registrul de încasări și plăți nr. x, deschis la 10 decembrie 2002.

În sfârșit, în raportul analizat, se consemnează că, în urma prezentării concluziilor inspecției fiscale generale, contribuabilul nu a ridicat obiecțiuni și a declarat că a pus la dispoziția organelor de control toate documentele și informațiile solicitate.

Prin Declarația anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică (formularul 204), aferentă anului 2008, în forma ei rectificativă, întocmită la 3 iunie 2009 (prezentată organului de urmărire penală de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în copie conformă cu documentul existent în dosarul fiscal), contribuabilul SCPA "B.", sub semnătura olografă a inculpatului (necontestată), a declarat un venit brut, obținut din avocatură, de 93.695 RON, cheltuieli deductibile de 653.901 RON și, astfel, o pierdere fiscală de 560.206 RON, pretins suportată în exclusivitate, dintre cei doi asociați, numai de către acesta.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a depus la dosar două variante ale aceluiași document, Declarația specială privind veniturile realizate (formularul 200), aferentă anului 2008, în forma ei rectificativă, întocmite la datele de 2 și 3 iunie 2009, prin care a declarat, în nume personal, un venit brut, obținut din avocatură, de 63.695 RON, cheltuieli deductibile de 653.901 RON și, astfel, o pierdere fiscală de 590.206 RON, într-una din variante și respectiv un venit brut, obținut din avocatură, de 93.695 RON, cheltuieli deductibile de 653.901 RON și, astfel, o pierdere fiscală de 560.206 RON, în cealaltă variantă, ultimele valori fiind identice cu cele menționate în declarația formulată, tot de acesta, pentru SCPA "B.".

De asemenea, a prezentat organului de urmărire penală Declarația specială privind veniturile realizate (formularul 200), aferentă anului 2008, întocmită la data de 15 mai 2009, prin care, în calitate de reprezentant fiscal al celui de-al doilea asociat, G., a declarat, sub semnătură olografă (necontestată), un venit brut, obținut din avocatură, de 2.144 RON, cheltuieli deductibile de 59.946 RON și, astfel, o pierdere fiscală de 57.802 RON.

La data de 6 iulie 2006, SCPA "B.", reprezentată de inculpat, în calitate de avocat coordonator, a încheiat un contract de asistență juridică, înregistrat sub nr. x, cu clienta C., cele două părți contractante convenind un onorariu de 150.000 RON, pentru care inculpatul a emis factura fiscală nr. x din 6 iulie 2006, iar, ulterior, chitanța de încasare integrală nr. x din 1 octombrie 2007.

La data de 1 octombrie 2007, aceleași părți au semnat un act adițional la contractul de asistență juridică anterior menționat, prin care au convenit majorarea onorariului cu suma de 30.000 RON, pentru care inculpatul a emis chitanța de încasare integrală nr. x din 22 octombrie 2007.

De asemenea, la data de 20 august 2007, între aceleași părți, s-a încheiat un nou contract de asistență juridică, înregistrat sub nr. x, prin care s-a stabilit un onorariu de 5.850 RON, pentru care inculpatul a emis chitanța de încasare integrală nr. x din aceeași dată.

La datele de 29 și 30 septembrie 2007 inculpatul, în calitate de reprezentant al SCPA "B.", a emis pe numele beneficiarului S.C. J. S.R.L., reprezentat de aceeași clientă, C., două facturi fiscale, nr. x și nr. x, pentru consultațiile juridice acordate în perioada iulie - septembrie 2007, în valoare de 4.000 RON și 3.000 RON, pentru care, ulterior, a emis chitanțele de încasare integrală nr. x și nr. x din aceleași date.

La data de 25 octombrie 2007, SCPA "B.", reprezentată de inculpat, în calitate de avocat coordonator și clienta C. au încheiat un nou contract de asistență juridică, înregistrat sub nr. x și prezentat ca act adițional la contractul inițial (nr. x din 6 iulie 2006), prin care au convenit un onorariu de 67.000 RON, pentru care cel dintâi a emis, la data de 12 noiembrie 2007, chitanța nr. x de încasare parțială, în limita sumei de 12.000 RON.

În același contract, la pct. 5, este inserată o clauză specială (care nu se regăsește în contractele precedente încheiate între aceleași părți), potrivit căreia, pentru cazul admiterii recursului în dosarul nr. x/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, părțile au convenit un onorariu de succes în valoare de 450.000 EURO, care trebuia plătit la data pronunțării hotărârii de către instanța respectivă sau într-un termen de 7 zile.

S-a remarcat faptul că, pentru prima și singura dată în istoricul relațiilor contractuale de asistență juridică stabilite în urmă cu mai mult de 1 an și 2 luni, conform clauzei respective, părțile au convenit plata unui onorariu de succes și au stabilit valoarea acestuia în altă monedă decât cea națională.

De asemenea, s-a constatat că, pentru suma convenită drept onorariu de succes, nu a fost emisă nicio factură fiscală, astfel cum inculpatul a procedat anterior în raporturile contractuale cu aceeași clientă, fapt pe care chiar acesta l-a recunoscut în răspunsul la întrebarea nr. 7 din interogatoriul ce i-a fost luat în cauza civilă care a făcut obiectul dosarului nr. x/2007 al Judecătoriei Sectorului 2 București și nu l-a negat în cursul prezentului proces penal.

În sfârșit, s-a observat că încheierea contractului de asistență juridică analizat a avut loc după închiderea dezbaterilor în dosarul nr. x/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, care s-au desfășurat la data de 23 octombrie 2007, în perioada de amânare a pronunțării, realizată la data de 30 octombrie 2007, când instanța respectivă a admis, între altele, recursul declarat de intervenienta C. determinând astfel activarea clauzei privind plata onorariului de succes.

La datele de 16 și 29 noiembrie 2007, creditoarea SCPA "B.", reprezentată de inculpat, în calitate de asociat coordonator, a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc (în continuare BEJ) D., sub semnătura olografă a acestuia (necontestată), executarea silită a debitoarei C., prin poprire și respectiv prin urmărirea bunurilor mobile și imobile, în baza contractului de asistență juridică anterior menționat, pentru suma totală de 1.619.380 RON, din care suma de 55.000 RON reprezentând partea din onorariu neachitată (67.000 RON minus 12.000 RON), iar suma de 1.564.380 RON reprezentând contravaloarea în moneda națională a onorariului de succes în cuantum de 450.000 euro.

În cadrul procedurii de executare silită, în perioada 27 februarie - 3 martie 2008, debitoarea C. a alimentat contul BEJ D. cu sumele de 1.640.545,92 RON, 79.968,90 RON și 29.985,46 RON .

Conform procesului-verbal de distribuire a sumelor rezultate din executarea silită, încheiat de BEJ D., la data de 17 martie 2008, suma de 1.698.830 RON a fost distribuită creditoarei SCPA "B.", executorul judecătoresc dispunând ca suma respectivă să fie virată acesteia în contul IBAN x, deschis la F. - Sucursala Moșilor.

Potrivit extraselor de cont prezentate de banca anterior menționată, contul IBAN x, având ca titular SCPA "B.", a fost alimentat, la data de 17 martie 2008, cu suma de 1.698.830 RON, care, în următoarele 2 zile, respectiv la datele de 18 și 19 martie 2008, a fost retrasă, în numerar, aproape în întregime, în limita sumei de 1.690.364,8 RON, după care, în acel cont, nu s-au mai efectuat operațiuni, acesta fiind declarat inactiv începând cu luna august 2008.

S-a constatat că încasarea venitului anterior menționat, pentru care era datorat impozit către bugetul de stat (fapt necontestat), s-a realizat la o dată ulterioară celei la care contribuabilul SCPA "B." trebuia să se înregistreze și ca plătitor de TVA (1 decembrie 2007), fiind lipsită de relevanță împrejurarea, invocată în apărare, că încheierea contractului de asistență juridică ce a generat acel venit și începerea procedurii de executare silită în vederea obținerii plății acestuia sunt anterioare nașterii obligației respective, care, oricum, prin încălcarea dispozițiilor art. 152 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal), nu a fost respectată, astfel cum deja s-a evidențiat.

De asemenea, s-a apreciat că este este nefondată apărarea inculpatului, în sensul că, până la finalizarea, prin Sentința penală nr. 146 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a procedurilor penale în cadrul cărora debitoarea a contestat, ca fiind fals, titlul în baza căruia s-a realizat executarea sa silită, SCPA "B." ar fi avut doar calitatea de detentor precar al sumei de 1.690.364,8 RON și, din acest motiv, nu ar fi existat nicio obligație fiscală în legătură cu suma respectivă, întrucât instanța a opinat că acea sumă a intrat, ca venit, în patrimoniul societății, de vreme ce s-a dispus de ea, prin încasare în numerar, operațiune pe care numai un proprietar o putea realiza.

Totodată, s-a constatat că virarea sumei de 1.698.830 RON și apoi încasarea rapidă, în numerar, a acesteia (cu excepția unei părți infime) s-au realizat într-un/dintr-un alt cont decât cel declarat de inculpat cu ocazia inspecției fiscale generale finalizate prin raportul din data de 31 august 2009, când, astfel cum deja s-a evidențiat, acesta, fiind anume întrebat, a susținut, în cuprinsul a două note explicative, că SCPA "B." a utilizat, în perioada 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008/30 aprilie 2009, un singur cont bancar, deschis la H., având codul IBAN x împrejurare din care rezultă, fără nicio îndoială, contrar apărării formulate, intenția sa de a ascunde venitul respectiv față de organele fiscale de control, în condițiile în care acesta și operațiunea din care a rezultat nu au fost înregistrate în actele contabile ale societății.

Aceeași intenție frauduloasă rezultă și din faptul, la rândul său evidențiat anterior, că, la momentul aceleiași inspecții fiscale generale, care s-a referit inclusiv la perioada în care s-a derulat operațiunea anterior analizată, inculpatul a susținut, în cuprinsul a două declarații, că toate operațiunile patrimoniale desfășurate de SCPA "B." au fost înregistrate în contabilitate deși operațiunea respectivă nu a fost identificată de către inspectorii fiscali care au verificat, în mod nemijlocit, registrul de încasări și plăți ce le-a fost prezentat constatând, pe baza mențiunilor din acesta, că societatea în discuție a realizat, în tot cursului anului 2008, venituri cumulate, din onorarii de avocat, în valoare de numai 93.695 RON, care au și fost declarate, în acest cuantum, organelor fiscale, de către inculpat, atât în nume personal, cât și ca reprezentant al societății respective, deși erau mult mai mici decât venitul încasat, într-o singură lună a aceluiaș an (martie), din executarea silită a unui unic client (1.698.830 RON).

S-a apreciat că intenția frauduloasă a inculpatului este dovedită și de împrejurarea că, solicitându-i-se de către organul de urmărire penală să prezinte registrul de încasări și plăți întocmit de SCPA "B." pentru perioada 1 ianuarie 2006 - 1 iunie 2009 (a cărui existență a fost confirmată de inspectorii fiscali, care au și procedat la verificarea lui, fără a constata înregistrarea venitului în discuție), acesta a susținut că, deși l-a căutat, nu l-a găsit cu toate că, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 și art. II lit. D) pct. 29 - 30 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1040/2004 (pentru aprobarea normelor metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal), avea obligația de a-l păstra, în arhivă, timp de 10 ani de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia a fost întocmit, iar acea obligație, în contextul cunoștințelor juridice pe care le posedă în calitate de avocat, îi era bine cunoscută. Explicația dată de inculpat pentru neprezentarea registrului respectiv este, în aceste condiții, neverosimilă, iar scopul său evident este acela de a ascunde faptul neînregistrării în acel document a venitului obținut în luna martie 2008.

În dovedirea intenției frauduloase a inculpatului, s-a reținut și împrejurarea, confirmată de F. - Sucursala Moșilor, că, după încasarea venitului în sumă de 1.698.830 RON, contul în care acesta a fost virat (ascuns inspectorilor fiscali) a devenit inactiv, nemaifiind folosit de către titularul SCPA "B." pentru alte operațiuni, precum și faptul că, fiind înștiințată despre declanșarea inspecției fiscale generale, conform avizului nr. x din data de 5 mai 2009, societatea respectivă a solicitat amânarea acesteia până la data de 3 iunie 2009 pentru ca, potrivit informațiilor furnizate de Baroul București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București (deja evidențiate), cu numai două zile înainte, respectiv la data de 1 iunie 2009, societatea să fie dizolvată, iar inculpatul să se retragă din aceasta, să solicite radierea ei și să obțină transferul său într-un alt barou.

În același sens, s-a reținut și aspectul, evidențiat în sesizarea adresată organului de urmărire penală că, în condițiile dizolvării și radierii societății, aceasta și-a pierdut calitatea de contribuabil, iar, în consecință, și calitatea de subiect al raportului juridic fiscal, astfel că, potrivit art. 16, art. 17 și art. 21 din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedură fiscală), organul fiscal a fost pus în imposibilitatea, cunoscută de inculpat datorită cunoștințelor sale juridice, de a proceda la reverificarea perioadei la care se referă raportul de inspecție fiscală generală și la emiterea de decizii de impunere pentru obligațiile fiscale suplimentare.

Apărarea inculpatului, în sensul că el ar fi evidențiat operațiunea efectuată și venitul realizat din aceasta, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 44 alin. (1), (2) din Legea nr. 51/1995 și la art. II lit. A) pct. 7 din Normele metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil potrivit Legii nr. 571/2003 (aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1040/2004), în alte documente legale decât actele contabile, prevăzute în actele normative ce reglementează, ca activitate specifică, exercitarea profesiei de avocat, și anume Registrul de evidență a contractelor de asistență juridică (prevăzut de art. 239 alin. (2) lit. b) din Statutul profesiei de avocat) și declarația de venituri depusă la Casa de Asigurări a Avocaților (prevăzută de art. 322 alin. (3) din același statut) și, drept urmare, fapta imputată nu ar realiza, pe latură obiectivă, din perspectiva elementului material, conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a fost apreciată ca nefondată.

În acest sens, Curtea a constatat că, în faza de urmărire penală, inculpatul a prezentat, în copie (indicată a fi conformă cu originalul), un extras din Registrul de evidență a contractelor de asistență juridică încheiate de SCPA "B." în care, la rubrica aferentă contractului nr. x din 25 octombrie 2007, încheiat cu clienta C., apare mențiunea "67.000 RON" la rubrica "onorariul fixat" și respectiv mențiunea "onorariu de succes 450.000 EURO" la rubrica "onorarii încasate". Dincolo de caracterul vădit ilogic al acestor mențiuni (întrucât nu era posibilă încasarea unui onorariu de altă natură, în altă monedă și, mai ales, mult mai mare, decât cel fixat), se constată că, în cuprinsul acelui document, nu este indicată nicio dată care să permită stabilirea momentului când a fost întocmit și nu este precizat niciun element obiectiv care să permită determinarea certă a datei când au fost inserate mențiunile respective (precum o factură fiscală sau o chitanță). În plus, este evident că documentul analizat nu exista la momentul inspecției fiscale generale finalizate prin raportul din data de 31 august 2009 (ulterioară nașterii obligațiilor fiscale către bugetul de stat), întrucât, în caz contrar, el ar fi fost prezentat inspectorilor fiscali, în vederea determinării veniturilor realizate de SCPA "B." în anul 2008, când s-a realizat încasarea, prin executare silită, a sumei de 1.698.830 RON (reprezentând echivalentul onorariului de succes în valoare de 450.000 EURO, plus diferența de 55.000 RON, rămasă neplătită din onorariul în sumă de 67.000 RON). Împrejurările anterior menționate conduc la o singură concluzie rațională, și anume aceea că inserarea mențiunilor analizate în registrul respectiv s-a realizat de către inculpat post factum (după consumarea faptei ce realizează, pe latură obiectivă, conținutul constitutiv al infracțiunii de care este acuzat), pentru a le putea invoca apoi pro causa, drept argument al evidențierii venitului realizat (neînregistrat în actele contabile ale societății) într-un document legal, în scopul exonerării de răspunderea penală. În sprijinul acestei concluzii, stă inclusiv prima și singura declarație olografă formulată de inculpat, la data de 4 aprilie 2013, în fața organului de urmărire penală, care efectua la acel moment acte premergătoare când, referitor la sesizarea ANAF privind încasarea, la data de 17 martie 2008, a sumei de 1.698.830 RON și neplata taxelor și impozitelor aferente acesteia, a susținut că "impozitul pe venit și TVA-ul aferente acelei sume, în cuantum cumulat de circa 585.000 RON, au fost plătite" (fapt neadevărat) și, de asemenea, că "va aduce înscrisuri doveditoare după data de 10 mai 2013 " (fapt care nu s-a întâmplat), singurul înscris relevant "produs" de inculpat, în legătură cu acea sesizare, fiind tocmai Registrul de evidență a contractelor de asistență juridică la care s-a făcut referire anterior, depus la dosarul de urmărire penală în data de 23 octombrie 2013

Referitor la declarația de venituri depusă la Casa de Asigurări a Avocaților, Curtea a constatat că, prin adresa din 18 septembrie 2013, instituția respectivă, Filiala București, a confirmat că, în luna martie 2008, inculpatul a declarat un venit de 1.699.930 RON, în raport cu care s-a încasat de la acesta, drept contribuție de asigurări sociale, suma de 850 RON, în același sens fiind și informațiile comunicate de către aceeași instituție Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 5 București. Această situație nu face însă dovada respectării de către contribuabilul SCPA "B." a obligației de evidențiere a venitului realizat și a operațiunii din care el a fost obținut într-un document legal, dintre cele prevăzute în art. 2 lit. c) din Legea nr. 241/2005. În acest sens, Curtea a reamintit că venitul respectiv a rezultat dintr-o operațiune comercială contractată de societate și a fost încasat tot de societate, într-un cont deschis pe numele acesteia (iar nu al inculpatului). Prin urmare, raportat la acel venit, calitatea de contribuabil, în accepțiunea art. 2 lit. b) din Legea nr. 241/2005, aparține societății, iar nu inculpatului, iar acesta nu a evidențiat operațiunea efectuată și venitul realizat nici în actele contabile, nici în alt document legal aparținând acelei societăți. În același sens, Curtea reține că, potrivit informațiilor furnizate prin adresa nr. x/2010, la Casa de Asigurări a Avocaților, nu se declară veniturile societăților de avocatură, ci numai veniturile individuale ale avocaților. Drept urmare, Curtea a constatat că, în mod fraudulos, inculpatul, substituindu-se societății, a declarat Casei de Asigurări a Avocaților, ca venit propriu, o sumă de bani care nu îi aparținea lui, ci societății (nefiind evidențiată însă în actele contabile sau în alte documente legale ale acesteia), pentru a beneficia astfel, exclusiv pentru sine, de drepturile de asigurări sociale.

Apărarea inculpatului, în sensul că răspunzător de întreaga activitate contabilă a societății, inclusiv de evidențierea operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate în actele contabile ale acesteia, era prestatorul de servicii contabile, a fost apreciată ca fiind și ea nefondată.

Sub acest aspect, Curtea a reținut, mai întâi, că inculpatul, deși, în declarația din cursul cercetării judecătorești a indicat-o, drept contabil al societății, pe numita I., cu care a pretins că ar fi încheiat un contract de prestări servicii și a susținut că el i-ar fi predat acelei persoane toate documentele care trebuiau evidențiate în actele contabile, inclusiv cele care interesează prezenta cauză, în cuprinsul aceleiași declarații, fiind în mod expres întrebat, a precizat că nu poate prezenta contractul respectiv, întrucât "nu îl mai are la firmă", iar, apoi, cu ocazia punerii în discuție a cererii reprezentantului Ministerului Public, de audiere ca martor, a sus-numitei, a afirmat, prin apărătorul său ales, că "nu avea ce să-i înmâneze d-nei S., în calitate de contabil, întrucât aceasta avea un contract de prestări servicii (n.r. nedovedit) și, drept urmare, avea toate documentele contabile la dispoziție, fără să i le predea inculpatul A. în mod expres", astfel cum se consemnează în încheierea de la termenul din data de 8 mai 2014.

Totodată, inculpatul, în cursul cercetării judecătorești, nu a colaborat în vederea identificării unei adrese la care persoana respectivă să poată fi citată, pentru a fi audiată, cu toate că, în mod firesc, ar fi trebuit să cunoască acest aspect, iar, în dezbaterile de la termenul din data de 24 septembrie 2014, fiind anume întrebat, a precizat că nu solicită audierea, ca martor, a acelei persoane, deși ar fi fost în interesul său administrarea unui astfel de mijloc de probă, dacă acesta i-ar fi putut susține, cu adevărat, apărarea.

Dincolo de împrejurările anterior menționate, care lipsesc de suport faptic apărarea inculpatului, Curtea a constatat că aceasta nu are nici temei juridic.

Astfel, conform art. 10 alin. (1), (4) raportat la art. 1 alin. (4) din Legea nr. 82/1991, inclusiv în cazul unei entități organizate pe baza C. civ. (precum societatea civilă profesională de avocați), răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității, precum și pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile - în lipsa încheierii unui contract de prestări de servicii (în speță, nedovedit), încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, care să preia, potrivit clauzelor contractuale, acea răspundere - aparține persoanei care are obligația gestionării entității respective, în speță, aceasta fiind chiar inculpatul (în calitate de asociat coordonator al SCPA "B."), iar nu contabilului (acceptând, teoretic, că numita I. ar fi îndeplinit funcția respectivă), care nu putea înregistra în actele contabile ale societății documente despre care nu există nicio probă că i-ar fi fost predate de către inculpat.

Referitor la încadrarea juridică, Curtea a constatat că fapta inculpatului, care, cu intenție directă și calificată, în calitate de asociat coordonator al SCPA "B.", în baza căreia a îndeplinit funcția de reprezentant fiscal al acelei entități, fiind și singurul răspunzător de conducerea evidenței contabile a acesteia (în lipsa dovedirii încheierii unui contract de prestări servicii cu un contabil autorizat), a omis să evidențieze, în actele contabile ale societății respective sau în alte documente legale ale acesteia, aferente anului 2008, suma de 1.698.830 RON, încasată la data de 17 martie 2008, în urma punerii în executare silită a unui contract de asistență juridică încheiat cu clienta C., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma totală de 594.590,5 RON (echivalentul a mai mult de 100.000 EURO la data faptei), din care suma de 322.777,7 RON reprezintă TVA (calculată după formula 1.698.830 RON x 19%), iar suma de 271.812,8 RON reprezintă impozit pe venit (calculat după formula 1.698.830 RON x 16%), întrunește, atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Curtea a constatat că, pentru venitul anterior menționat, contribuabilul SCPA "B." avea atât obligația evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale proprii, cât și obligația declarării către organele fiscale competente (astfel cum a și procedat, de altfel, în cazul altor venituri având aceeași sursă impozabilă și taxabilă, respectiv prestarea activității avocațiale de către membrii săi asociați), niciuna dintre acele obligații nefiind îndeplinită însă în speță, după cum s-a explicat cu ocazia prezentării situației de fapt, iar, în această situație, organele fiscale nu au putut lua cunoștință de venitul respectiv, pe nicio cale dintre cele puse de lege la dispoziția lor, cercetările demarate de ele, care au condus în final la sesizarea organului de urmărire penală fiind determinate, în exclusivitate, de sesizarea ce le-a fost adresată, la data de 27 august 2010, de către persoana fizică ce a făcut plata către contribuabil (C.), în contextul litigiilor, de natură civilă și penală, declanșate între aceasta și inculpat.

Drept urmare, Curtea a apreciat că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de inculpat în apărare (Deciziile nr. 3907/2012 și nr. 174/2014 ale secției Penale), care se referă la alte situații de fapt decât cea anterior prezentată (neplata TVA, ca urmare a neînregistrării contribuabilului ca plătitor al unei astfel de taxe, în legătură cu transferuri de proprietăți imobiliare care au fost declarate la organele fiscale și pentru care s-au plătit impozitele aferente și respectiv determinarea incorectă de către contribuabil a valorii TVA datorate pentru venituri înregistrate în actele contabile), nu are incidență în speță.

În consecință, Curtea a constatat că solicitarea inculpatului, de a se dispune achitarea sa, este nefondată, în raport cu toate cele trei temeiuri invocate, întrucât fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată există (materializându-se în inacțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii analizate), este prevăzută de legea penală (fiind incriminată de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005) și a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (intenție directă și calificată prin scopul urmărit, dovedită, în afara oricărui dubiu, prin probatoriul evaluat cu ocazia prezentării situației de fapt).

Cu privire la legea penală mai favorabilă, Curtea a constatat că, la data săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului (anterioară modificărilor aduse Legii nr. 241/2005 prin Legea nr. 50/2013), aceasta era pedepsită cu închisoare de la 4 ani până la 10 ani, întrucât varianta agravată prevăzută de art. 9 alin. (2) în considerarea valorii prejudiciului (mai mare de 100.000 EURO, în echivalentul monedei naționale) atrăgea majorarea, cu 2 ani, a ambelor limite (atât cea minimă, de 2 ani închisoare, cât și cea maximă, de 8 ani închisoare) prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) pentru varianta tip.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 50/2013, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a fost modificat, în sensul că, în condițiile aceleiași valori a prejudiciului, ambele limite prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) se majorează cu 5 ani, fiind cuprinse astfel între 7 ani și 13 ani închisoare.

Reținând că Legea nr. 241/2005 nu a mai suferit alte modificări până în prezent, Curtea a constatat, în aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., că legea penală mai favorabilă inculpatului este cea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, întrucât prevedea limite de pedeapsă mai mici decât legea în vigoare la acest moment.

Față de considerentele anterior expuse, Curtea, constatând că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. proc. pen., întrucât probatoriul cauzei dovedește, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, a pronunțat condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei principale, Curtea, pornind de la premisa, deja motivată, că legea penală mai favorabilă inculpatului este cea de la data comiterii infracțiunii, când era în vigoare codificarea anterioară, a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen..(1969), respectiv limitele speciale din norma de incriminare reținută a fi incidentă (închisoare de la 4 până la 10 ani), gradul concret de pericol social al faptei (evaluat prin raportare la împrejurările de săvârșire, din care rezultă premeditarea acesteia, prin crearea condițiilor optime pentru punerea în aplicare a rezoluției infracționale și, de asemenea, la valoarea prejudiciului cauzat, care depășește doar cu puțin nivelul minim prevăzut pentru varianta agravată a infracțiunii, de 100.000 EURO în echivalentul monedei naționale), datele personale ale inculpatului (în vârstă de 47 de ani, absolvent de studii superioare, integrat social, lipsit de antecedente penale) și conduita procesuală a acestuia (caracterizată prin prezentarea la fiecare chemare a organelor judiciare și prin susținerea apărării în condiții legale).

Curtea nu a identificat, în speță, împrejurări pertinente care să justifice acordarea de circumstanțe atenuante judiciare, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a) - c) și alin. (2) C. pen. (1969), întrucât simpla absență a antecedentelor penale (de altfel, firească pentru orice cetățean, cu atât mai mult pentru un avocat) nu este suficientă pentru a diminua gravitatea infracțiunii comise și consecințele sale, inculpatul nu a întreprins până în prezent vreun demers voluntar pentru a repara prejudiciul cauzat bugetului de stat (deși nu a negat nici existența, nici valoarea acestuia) și nu a recunoscut săvârșirea acelei infracțiuni, care prezintă un pericol social suficient de ridicat pentru a justifica aplicarea unei pedepse principale înăuntrul limitelor anterior menționate.

Referitor la pedepsele accesorii și complementare, Curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012. Drept urmare, constatând că săvârșirea unei infracțiuni prin care, în mod intenționat, s-a prejudiciat, cu o sumă importantă, bugetul statului constituie un argument pertinent și suficient pentru a conduce la concluzia că inculpatul este nedemn să exercite orice funcții publice sau care implică exercițiul autorității de stat, a interzis acestuia, cu ambele titluri, în temeiul art. 72 alin. (1), (2) și respectiv art. 65 alin. (2), (3) C. pen..(1969), exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod, pe perioada executării pedepsei principale și respectiv pe o perioadă ulterioară de 5 ani.

Totodată, având în vedere că inculpatul s-a folosit la săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, independent de profesia de avocat, de funcția de reprezentant fiscal al unei entități contribuabile la bugetul statului și de aceea de conducere a evidenței contabile a acesteia, Curtea a interzis, cu ambele titluri și pe aceleași perioade, și dreptul prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen..(1969), și anume acela de a ocupa astfel de funcții.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, Curtea a constatat că sancțiunea aplicată este de cel mult 4 ani închisoare și că inculpatul nu a mai suferit anterior vreo condamnare și, totodată, apreciază că nu este necesară privarea lui de libertate, întrucât, pe de o parte, nu există elemente pertinente care să justifice, în mod rezonabil, existența vreunui risc ca acesta să comită alte infracțiuni (în condițiile în care, de la momentul săvârșirii infracțiunii deduse judecății, au trecut peste 6 ani, perioadă în care nu a mai încălcat, sub nicio formă, legea penală), iar, pe de altă parte, datele personale favorabile și comportamentul procesual corect (deja evidențiate) oferă garanții suficiente că îndreptare