ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 132/F din 22 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în Dosarul nr. x/2017 s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (36 de acte materiale), prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) și (2) raportat la art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din același cod (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa funcția de administrator al unei societăți comerciale), pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1), (2), (5) din C. proc. pen. s-a admis în parte, acțiunea exercitată de partea civilă Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (cu sediul în municipiul București, Strada x nr. 17, sectorul 5) și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B. SRL (cu sediul în orașul Voluntari, Strada x nr. 107G, județul Ilfov), să plătească acesteia, cu titlul de daune materiale, suma de 122.418,93 RON (reprezentând TVA), plus obligațiile fiscale accesorii, datorate și calculate, potrivit Codului de procedură fiscală, începând cu data scadenței obligației de plată și până la data executării integrale a plății.

În temeiul art. 249 alin. (1), (2), (5), (6) din C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin Ordonanța nr. 468/P/2016 din data de 7 aprilie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în orașul Voluntari, Strada x nr. 107G, județul Ilfov, lotul x, înscris în cartea funciară nr. x a localității respective, constând în teren în suprafață măsurată de 1.002 mp și construcție cu număr cadastral x (locuință P+1E+terasă+garaj) și cotei de 1/2 din imobilul situat în orașul Voluntari, Strada x nr. 107G, județul Ilfov, lotul x, înscris în cartea funciară nr. x a localității respective, constând în teren în suprafață măsurată de 439 mp, până la concurența sumei de 122.418,93 RON și a valorii obligațiilor fiscale accesorii, în vederea garantării plății daunelor materiale anterior menționate.

În art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-au desființat următoarele facturi fiscale înregistrate în evidența contabilă a SC B. SRL:

- facturile seria x nr. x din data de 3 mai 2011, nr. x din data de 9 mai 2011, nr. x din data de 18 mai 2011 și nr. x din data de 21 mai 2011, în care figurează ca furnizor SC C. SRL;

- copia facturii seria x nr. x, astfel cum a fost alterată cu privire la data emiterii și beneficiar și înregistrată la altă valoare, având ca emitent SC D. SRL;

- factura seria x nr. x din data de 25 iunie 2012 și facturile seria x nr. x din data de 15 aprilie 2013, nr. x din data de 19 iunie 2013 și nr. x din data de 15 iulie 2013, în care figurează ca furnizor E. SRL;

- facturile seria x nr. x din data de 18 decembrie 2012, nr. x din data de 3 februarie 2014, nr. x din data de 4 februarie 2014, nr. x din data de 5 februarie 2014, nr. x din data de 10 februarie 2014, nr. x din data de 11 februarie 2014, nr. x din data de 12 februarie 2014, nr. x din data de 17 februarie 2014, nr. x din data de 18 februarie 2014, nr. x din data de 19 februarie 2014, nr. x din data de 20 februarie 2014, nr. x din data de 21 februarie 2014, nr. x din data de 24 februarie 2014, nr. x din data de 25 februarie 2014 și nr. x din data de 26 februarie 2014, în care figurează ca furnizor SC F. SRL;

- facturile seria x nr. x din data de 13 august 2013, nr. x din data de 16 august 2013, nr. x din data de 9 octombrie 2013, nr. x din data de 10 octombrie 2013, nr. x din data de 15 octombrie 2013, nr. x din data de 12 noiembrie 2013, nr. x din data de 13 noiembrie 2013, nr. x din data de 19 noiembrie 2013, nr. x din data de 22 noiembrie 2013, nr. x din data de 25 noiembrie 2013 și factura nr. x din data de 26 noiembrie 2013 (care nu a fost pusă la dispoziția organelor judiciare), în care figurează ca furnizor SC G. SRL;

- factura seria x nr. x din data de 21 ianuarie 2014, în care figurează ca furnizor SC H. SRL.

În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca o copie de pe dispozitivul acestei hotărâri să fie comunicată, la data rămânerii ei definitive, Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În temeiul art. 274 alin. (1), (3) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata către stat a sumei de 15.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 249 alin. (1), (2), (5) din C. proc. pen., s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra cotei de 1/2 din imobilul situat în orașul Voluntari, Strada x nr. 107G, județul Ilfov, lotul x, înscris în cartea funciară nr. x a localității respective, constând în teren în suprafață măsurată de 1.002 mp și construcție cu număr cadastral x (locuință P+1E+terasă+garaj) și cotei de 1/2 din imobilul situat în orașul Voluntari, Strada x nr. 107G, județul Ilfov, lotul x, înscris în cartea funciară nr. x a localității respective, constând în teren în suprafață măsurată de 439 mp, până la concurența valorii cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză, în vederea garantării plății acestora.

În temeiul art. 249 alin. (1), (2), (5), (6) din C. proc. pen. și art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente și viitoare, ale inculpatului și părții responsabile civilmente, în vederea garantării plății daunelor materiale și a cheltuielilor judiciare stabilite în prezenta cauză.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul din data de 21 aprilie 2017, emis în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului A., avocat înscris în Baroul București, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (36 de acte materiale), prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (fapta din perioada mai 2011 - februarie 2014).

Prin același rechizitoriu, față de aceeași persoană, s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul art. 328 alin. (3) și art. 315 alin. (1) lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/20005 (în raport cu altă faptă, referitoare la cumpărarea și revânzarea unei bălți din localitatea Băbăița, județul Teleorman și a drepturilor de exploatare a fondului piscicol - faptă sesizată de Curtea de Conturi).

De asemenea, prin același rechizitoriu, au fost dispuse și următoarele soluții:

- clasarea cauzei, în temeiul art. 328 alin. (3) și art. 315 alin. (1) lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, de către inculpata I.;

- clasarea cauzei, în temeiul art. 328 alin. (3) și art. 315 alin. (1) lit. a) raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (în forma anterioară datei de 1 februarie 2014) și art. 91 lit. c) din C. pen. 1969, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., de către inculpatul J., căruia i-a fost aplicată o sancțiune administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON.

Potrivit actului de sesizare, în sarcina inculpatului A. s-a reținut, în fapt, că, în perioada mai 2011 - februarie 2014, prin 36 de acte materiale, săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al SC B. SRL (fostă SC K. SRL) a înregistrat, în contabilitatea societății respective, operațiuni fictive (achiziții de bunuri și de servicii), de la șase societăți comerciale, care nu au recunoscut acele tranzacții, și anume SC C. SRL (în cuantum de 19.580,72 RON, cu baza impozabilă de 15.790,92 RON și TVA în sumă de 3.789,80 RON - 4 acte materiale); SC D. SRL (în cuantum de 434.000 RON, cu baza impozabilă de 350.000 RON și TVA în sumă de 84.000 RON - un act material), SC E. SRL (în cuantum de 731.600 RON, cu baza impozabilă de 590.000 RON și TVA în sumă de 141.600 RON - 4 acte materiale); SC G. SRL (în cuantum de 199.248 RON, cu baza impozabilă de 160.684 RON și TVA în sumă de 38.564 RON - 11 acte materiale); SC H. SRL (în cuantum de 83.700 RON, cu baza impozabilă de 67.500 RON și TVA în sumă de 16.200 RON - un act material) și SC F. SRL (în cuantum de 441.440 RON, cu baza impozabilă de 356.000 RON și TVA în sumă de 85.440 RON - 15 acte materiale), sustrăgându-se în acest mod de la îndeplinirea unei obligații fiscale către bugetul de stat, constând în plata TVA în cuantum total de 369.593,93 RON.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 28 iunie 2017, judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (2) raportat la art. 345 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea inculpatului A. de constatare a neregularității actului de sesizare a instanței și de restituire a cauzei la parchet, în vederea refacerii acestui act, a constatat competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea efectuării actelor și administrării probelor în faza de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

Contestația formulată de inculpatul A. împotriva acestei încheieri a fost respinsă ca nefondată prin încheierea nr. 842 din data de 19 septembrie 2017, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Analizând întregul probatoriu al cauzei, atât cel administrat în faza de urmărire penală, cât și cel administrat în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada de referință (în raport cu faptele care constituie obiectul judecății) și anume mai 2011 - februarie 2014, inculpatul A. - de profesie avocat, definitiv înscris în Baroul București începând cu data de 1 octombrie 1999 și profesând în cadrul Societății Civile de Avocați "L." - a deținut calitatea de asociat (alături de soția sa și, pentru scurt timp, de martorul J.) și a îndeplinit funcția de administrator al SC B. SRL - CUI x, care, până la Hotărârea din data de 18 iulie 2012 a Adunării Generale a Asociaților, a purtat denumirea SC K. SRL, iar, începând cu data de 18 mai 2011 și până în prezent, a avut și are sediul social declarat la adresa din orașul Voluntari, Strada x nr. 107G, județul Ilfov, aceeași cu adresa de domiciliu a inculpatului, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate a acestuia.

În interiorul perioadei respective, pentru scurt timp și anume, 18 iulie 2012 - 24 decembrie 2012, funcția de administrator al societății a fost deținută, alături de inculpat și de martorul J.

Evidența contabilă a societății a fost ținută, în întreaga perioadă de referință, de martora I., care, la data de 25 iulie 2014 (ulterioară faptelor deduse judecății), a fost numită în funcția de administrator, înlocuindu-l pe inculpat.

Tot în întreaga perioadă de referință, societatea (înregistrată ca plătitor de TVA începând cu data de 01 decembrie 2010) a avut obligația depunerii lunare a decontului TVA (declarația fiscală 300).

Ulterior faptelor care constituie obiectul judecății, activitatea societății a fost suspendată temporar, conform Hotărârii Adunării Generale a Asociaților, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 16 octombrie 2015 (când a fost și scoasă din evidență ca plătitoare de TVA) până la data de 15 octombrie 2018.

Niciunul dintre aspectele anterior menționate nu a fost contestat de inculpat, acesta susținând doar că nu ar fi locuit, în fapt, la adresa de domiciliu (care a constituit și sediul social al societății), ci la o altă adresă, situată în imediata apropiere, din orașul Voluntari, Strada x nr. T49A, județul Ilfov (care, potrivit tot inculpatului, ar fi diferită de adresa de la nr. T49, unde s-a aflat fostul punct de lucru al societății).

În dovedirea acestei susțineri, inculpatul a depus la dosar, mai întâi, o declarație olografă, datată 10 martie 2018, a unuia dintre pretinșii coproprietari ai acelui imobil, M., iar, apoi, o declarație autentificată la data de 23 martie 2018 a celuilalt pretins coproprietar, N., nu însă și un act având valoare de titlu locativ (precum un contract de închiriere), astfel că declarațiile celor doi pretinși coproprietari au fost apreciate, cel puțin, îndoielnice.

În aprecierea caracterului îndoielnic al acestor declarații, Curtea a reținut și contradicțiile dintre afirmațiile celor doi pretinși coproprietari, M. menționând, mai întâi, că inculpatul și membrii familiei sale (soția și fiica) au locuit neîncetat, fără a arăta cu ce titlu, în imobilul din Strada x (iar nu nr. x, cum a susținut inculpatul), începând cu data de 1 octombrie 2011, iar N. susținut că inculpatul și aceiași membrii ai familiei sale au locuit, cu titlu gratuit, începând cu o altă dată, și anume 5 septembrie 2011, în imobilul din Strada x (fără indicarea numărului).

La fel de îndoielnice au fost apreciate, sub același aspect, și declarațiile martorilor O., P. și Q., audiați în cursul cercetării judecătorești la cererea inculpatului.

Astfel, cei trei martori au afirmat că inculpatul ar fi locuit, împreună cu familia sa, într-un alt imobil decât cel din Strada x nr. 107G, în aceeași zonă, menționând "strada următoare" sau "altă stradă", fără a-i putea preciza, însă, adresa, deși s-au declarat a se afla în relații foarte apropiate cu acesta (prieten și partener de afaceri - primul martor și, respectiv, colaboratori și oameni de încredere - ceilalți doi martori).

În perioada anterior menționată (mai 2011 - februarie 2014), au fost înregistrate contabil, pe bază de facturi și, apoi, au fost declarate fiscal, prin deconturile lunare TVA (declarațiile fiscale 300), 36 de achiziții de bunuri și servicii, provenind aparent de la 6 societăți comerciale, care au infirmat, însă, emiterea acelor facturi și existența oricăror relații comerciale cu societatea administrată de inculpat.

Referitor la aceste achiziții, probatoriul cauzei a dovedit în afara oricărui dubiu, că au constituit, în realitate, operațiuni fictive, a căror evidențiere, mai întâi în actele contabile (jurnale, registre, balanțe) și, apoi, în alte documente legale, în accepțiunea art. 2 lit. c) din Legea nr. 241/2005 (astfel de documente fiind deconturile TVA, potrivit art. *156

2

alin. (1) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal în vigoare în perioada de referință), realizată cu intenție directă de către inculpat, în calitate de administrator, a urmărit sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin majorarea TVA deductibilă și diminuarea TVA de plată, cu consecința prejudicierii bugetului de stat cu suma totală de 369.593,93 RON (echivalentul a 83.366,06 euro).

Înainte de prezentarea detaliată, în ordine cronologică, a achizițiilor respective și a probatoriului care, pe de o parte, dovedește caracterul fictiv al acestora, iar pe de altă parte infirmă apărările inculpatului, instanța de fond a menționat că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, prin operațiune fictivă se înțelege, disimularea realității,prin crearea aparenței existenței unei operațiuni fictive, care, în fapt, nu a existat, iar conform art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 93/2003 (Codul de procedură fiscală în vigoare în perioada de referință), inculpatului (ca administrator al societății contribuabile)îi revenea sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor fiscale.

În ce privește achizițiile de la furnizorul SC C. SRL - CUI x (4 acte materiale),instanța de fond a reținut următoarele:

Conform raportului de expertiză contabilă și fiscală, în luna mai 2011, au fost înregistrate în evidența contabilă a societății administrate de inculpat, în baza a 4 facturi având ca pretins emitent C. SRL, achiziții în valoare totală de 19.580,72 RON, din care 15.790,92 RON valoarea fără TVA (baza impozabilă) și 3.789,80 RON TVA.

Aceste facturi, cu seria x, au menționate, ca date de emitere, 3 mai 2011 (factura nr. x), 9 mai 2011 (factura nr. x), 18 mai 2011 (factura nr. x) și, respectiv, 21 mai 2011 (factura nr. x).

Valorile individuale ale facturilor anterior menționate, aparent emise în decurs de mai puțin de 3 săptămâni, au fost de 4.952,42 RON (din care 958,53 RON TVA), 4.950 RON (din care 958,06 RON TVA), 4.750 RON (din care 919,35 RON TVA) și, respectiv, 4.928,30 RON (din care 953,86 RON TVA), iar obiectul acestora a constat în prestări de servicii construcții, structurată, zugrăveli și gard.

Cele 4 facturi au fost înregistrate în evidența contabilă a lunii mai 2011, atât în jurnalul de cumpărări, cât și în registrul jurnal - prin debitarea contului 628 (Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți) cu suma de 15.790,92 RON, debitarea contului 4426 (TVA deductibilă) cu suma de 3.789,80 RON și creditarea contului 401 (Furnizori) cu suma de 19.580,72 RON.

Drept documente ale plăților pretins realizate de beneficiar (societatea administrată de inculpat), au fost prezentate 4 chitanțe, câte o chitanță pentru fiecare factură, de aceeași valoare și având aceeași dată cu facturile, rezultând, astfel, că plățile către pretinsul furnizor s-ar fi făcut în numerar.

În evidența contabilă, a fost înregistrată, de altfel, plata integrală, în numerar, a sumei de 19.580,72 RON, prin debitarea contului 401 (Furnizori) și creditarea contului 5311 (Casa în RON).

Potrivit decontului TVA aferent lunii mai 2011, depus la organul fiscal, întocmit inclusiv pe baza achizițiilor la care se referă cele 4 facturi, societatea administrată de inculpat a declarat un sold negativ, de () 820 RON, reprezentând TVA de recuperat.

Prin adresa nr. x din data de 2 septembrie 2016, SC C. SRL a comunicat că obiectul său de activitate constă în prestarea de servicii pentru lucrări de hidroizolație, în baza contractelor încheiate cu clienții, potrivit codului CAEN 4391 (lucrări de învelitori, șarpante și terase la construcții) și că nu a avut niciun fel de relații comerciale cu SC B. SRL.

De asemenea, SC C. S.R.L a comunicat că facturile pe care le-a emis, au seria x (iar nu x, care apare în cele 4 facturi înregistrate în evidența contabilă a societății administrate de inculpat) și numerele de la 1 - factura emisă în data de 8 iunie 2007 până la 2122 - factura emisă în data de 30 august 2016 (diferite de numerele acelorași 4 facturi - x), iar chitanțele sale de încasare a plăților în numerar au aceeași serie, și anume P.E.C. și numerele de la 1 - chitanța emisă la data de 28 septembrie 2007 până la x - chitanța emisă la data de 11 august 2016 (diferite de seria - x și numerele - x menționate în chitanțele prezentate de societatea administrată de inculpat). Totodată, a înaintat copii de pe formularele de factură și, respectiv, chitanță pe care le-a utilizat în activitatea sa, care sunt diferite, chiar ca format, ca reprezentare grafică, de facturile și chitanțele prezentate de societatea administrată de inculpat, ca fiind emise de SC C. SRL.

Pe lângă aspectele certe anterior menționate, instanța de fond a reținut că există și alte elemente probatorii care dovedesc, în afara oricărui dubiu, caracterul fictiv al operațiunilor înregistrate contabil și declarate fiscal de către societatea administrată de inculpat, respectiv, faptul că: serviciile la care se referă cele 4 facturi (construcții, structurată, zugrăveli și gard) au fost diferite de cele declarate a fi prestate, în mod real, de către pretinsul furnizor (lucrări de hidroizolație); nu a fost prezentat un contract încheiat cu acel furnizor, în condițiile în care acesta a precizat, în adresa anterior menționată, că prestează servicii numai în baza contractelor încheiate cu clienții; pentru niciuna dintre cele 4 facturi, nu au fost depuse documente justificative (situații de lucrări, rapoarte de lucru, procese-verbale de recepție, alte acte), care să dovedească efectuarea serviciilor la care acestea se referă, de către pretinsul lor furnizor, neîndeplinind astfel condițiile prevăzute la pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 (pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 - Codul fiscal, în vigoare în perioada de referință) pentru a fi deductibile din punct de vedere fiscal; în toate cele 4 facturi, la rubrica delegat, a fost menționat inculpatul A., iar nu o persoană trimisă de societatea pretins prestatoare a serviciilor, astfel cum ar fi fost firesc; serviciile pretins achiziționate de la același furnizor într-o perioadă foarte scurtă (18 zile), ceea ce, teoretic, ar fi presupus existența unei singure înțelegeri contractuale și emiterea corespunzătoare a unei singure facturi - a cărei plată nu se putea realiza, față de valoarea totală a pretinselor servicii achiziționate (19.580,72 RON), în numerar - au fost fragmentate în 4 facturi având fiecare o valoare inferioară sumei de 5.000 RON, stabilită, prin dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 15/1996 (în vigoare în acea perioadă), tocmai pentru evitarea evaziunii fiscale, ca plafon zilnic maxim pentru efectuarea de plăți în numerar de către o persoană juridică către o singură altă persoană juridică, aceleași dispoziții interzicând plățile fragmentate în numerar, pentru facturile cu o valoare mai mare de 5.000 RON.

Potrivit raportului de expertiză contabilă și fiscală și anexei nr. 1 la acesta, fără luarea în considerare a operațiunilor (achizițiilor) fictive la care se referă cele 4 facturi, soldul recalculat din decontul TVA aferent lunii mai 2011 este pozitiv, de (+) 2.969,80 RON, reprezentând TVA de plată, față de cel declarat, de 820 RON, reprezentând TVA de recuperat, rezultând astfel o diferență de 3.789,80 RON, care a diminuat TVA de plată în acel decont. Suma de 3.789,80 RON (echivalentul a 919,67 euro, la cursul oficial de schimb al BNR din data de 31 mai 2011) a devenit scadentă în data de 25 iunie 2011, iar, din documentele existente în dosar la momentul întocmirii raportului de expertiză, rezultă că nu a fost achitată ulterior.

Cu privire la afirmațiile inculpatului din declarația dată în cursul cercetării judecătorești în sensul că: societatea pretins furnizoare ar fi avut un comportament fiscal inadecvat, întrucât nu și-a înregistrat facturile emise în propria contabilitate; a achiziționat de la societatea respectivă granit, vopsea structurată, chituri și adezivi, plus manoperă, care au fost folosite pentru lucrări de amenajare la gardurile societății sale și în curtea acesteia; fiind interesat de serviciile unui montator de piatră a găsit, pe Internet, un număr de telefon la care a sunat și, astfel, a intrat în contact cu două persoane care s-au prezentat la sediul societății sale, s-au declarat reprezentanți ai unei societăți care presta astfel de servicii și au stabilit ca executarea lucrărilor să fie realizată cu materiale pe care tot aceștia urmau să le furnizeze; aceleași persoane, a căror identitate nu a putut-o preciza, au adus materialele, au realizat lucrările și au emis, din partea SC C. SRL, facturile în baza cărora el a realizat plăți, pe bază de chitanțe, pe măsură ce lucrările evoluau; facturile au fost primite și plățile au fost făcute, fie de el, personal, fie de Q., care se ocupa de administrarea în fapt a acelei locații; ulterior facturile au fost predate contabilei societății, care i-a spus că trebuia aplicată pe ele o semnătură de primire, aceasta fiind împrejurarea în care a ajuns să aplice semnătura lui pe acele facturi; nu a semnat facturile la momentul primirii lor, ci în timp, atunci când contabila efectua lucrările de contabilitate și îl sesiza că lipsesc semnăturile de primire; nu lui i-a aparținut inițiativa ca valoarea facturilor să fie sub plafonul de 5.000 RON, ci furnizorului de servicii; nu poate indica numele vreunei persoane din partea SC C. SRL care să furnizeze informații despre relațiile comerciale derulate cu societatea sa; nu contestă faptul că nu există documente justificative pentru serviciile pretins prestate de reprezentanții acesteia, susținând că este o practică uzuală în a contracta și a plăti lucrări fără astfel de documente, dacă părțile nu au de făcut obiecțiuni cu privire la modul în care se derulează relațiile dintre ele, instanța de fond a constatat următoarele:

Inculpatul a recunoscut că semnăturile de primire de pe 2 din cele 4 facturi (2 dintre acestea, respectiv cele din datele de 18 mai 2011 și 21 mai 2011, nepurtând astfel de semnături) îi aparțin, că a semnat facturile respective, în mod nefiresc, ulterior momentului când ar fi fost primite și că, pentru serviciile la care acestea se referă, nu a existat niciun fel de documente justificative.

Nu există niciun motiv pertinent pentru a reține un comportament fiscal inadecvat din partea C. SRL, în sensul neînregistrării operațiunilor la care se referă cele 4 facturi în propria contabilitate, câtă vreme facturile respective și chitanțele corespunzătoare de încasare a plăților nu au fost emise de aceasta, având alte serii și alte numere decât cele folosite de ea, astfel cum deja s-a evidențiat.

Achizițiile afirmate de inculpat (granit, vopsea structurată, chituri și adezivi, plus manoperă, folosite pentru lucrări de amenajare a gardurilor și a curții societății) au fost diferite de serviciile prestate de societatea respectivă, conform obiectului de activitate declarat (lucrări de hidroizolație, potrivit codului CAEN 4391 - lucrări de învelitori, șarpante și terase la construcții).

Inculpatul nu a putut indica identitatea persoanelor despre care a afirmat că ar fi furnizat și prestat, în numele SC C. SRL, bunurile și serviciile afirmate și nici a vreunei alte persoane care să poată confirma existența relațiilor comerciale cu acea societate, negate de aceasta și, implicit, încasarea, în numele societății respective, a sumelor de bani înregistrate ca fiind plătite în numerar pentru acele bunuri și servicii.

Afirmația inculpatului, în sensul că nu lui i-ar fi aparținut inițiativa ca valoarea celor 4 facturi să fie sub plafonul de 5.000 RON, ci reprezentanților societății furnizoare, a fost apreciată ca necredibilă, întrucât obligația de plată îi revenea societății sale, în calitate de pretins beneficiar, astfel că și interdicția plăților în numerar peste acel plafon o viza pe aceeași societate.

Referitor la declarațiile martorilor Q. (despre care inculpatul a susținut că poate să confirme efectuarea lucrărilor de 3 - 5 persoane - iar nu de 2 persoane, cum a susținut în declarația sa, că acele persoane au predat facturile și au încasat contravaloarea lor și că martorul a făcut, în baza acelor facturi, cea mai mare parte a plăților, pentru care a primit chitanțe) și P. (despre care inculpatul a susținut că poate să confirme realizarea lucrărilor, împrejurarea că îi lăsa bani primului martor, pentru efectuarea plăților și că acesta i-a predat facturile și chitanțele primite de la persoanele care au adus materialele și prestat serviciile afirmate), audiați la cererea inculpatului prin Nota de probatorii, instanța de fond a reținut următoarele:

În declarația din cursul cercetării judecătorești, martorul Q. - după ce a precizat că a început să lucreze pentru inculpat în urmă cu 10 - 12 ani, fiind "mâna lui dreaptă" sau "un fel de ajutor", fără a avea încheiat, însă, un contract și că deține informații despre afacerile acestuia, realizate prin SC B. SRL, despre care a luat cunoștință în condițiile în care a lucrat și a locuit la adresa din Strada x nr. 107G - a susținut că nu a auzit de SC C. SRL, ci doar de SC G. SRL (o altă societate la care se referă acuzațiile aduse inculpatului), cu privire la care a afirmat că s-ar fi ocupat de montatul granitului și a structuratei de pe garduri în locația respectivă, întrucât numele acelei societăți apărea pe facturile emise în anul 2013.

Afirmațiile martorului au dovedit, din start, nesinceritatea lui, acesta încurcând, în mod evident, pretinșii furnizori, serviciile care ar fi fost prestate de către aceștia (în condițiile în care facturile atribuite SC G. SRL se referă la utilaje, piese auto și servicii din același domeniu) și anul pretinsei prestări a acelor servicii (2013, în loc de 2011), singura explicație logică fiind aceea că, în realitate, martorul nu deținea nicio informație despre faptele analizate, relatând, cel mai probabil, ceea ce i s-a spus de către inculpat (pentru care a susținut că lucra și la data declarației din fața Curții, fiind administrator al unei alte societăți a acestuia, R., care gestionează în prezent spațiul de la adresa din Strada x nr. 107G), însă nu a reținut în mod corect spusele respective (întrucât nu aveau legătură cu ceva cunoscut în mod real de către el), astfel că, în continuarea declarației din fața Curții, martorul a stăruit în a susține că el știe că, de la singurul furnizor la care a făcut referire (SC G. SRL), au fost achiziționate granit, structurată, adeziv și chit (care, potrivit inculpatului, ar fi fost furnizate de SC C. SRL) și că nu cunoaște de alte achiziții.

În același sens a fost și afirmația martorului că societatea pretins furnizoare - având ca reprezentant un singur bărbat (iar nu 3 - 5 persoane, cum a susținut inculpatul, în Nota de probatorii, că ar fi putut confirma susținerile sale), despre care singurele informații pe care le-a furnizat au fost acelea că era "un domn mai solid", căruia îi spunea "nea Ion" - avea un plafon de 50.000.000 ROL (5.000 RON), în limita căreia întocmea facturi și, respectiv, chitanțe de încasare a prețului, întrucât interdicția depășirii acelui plafon era valabilă și pentru societatea beneficiară, care efectua plățile în numerar.

În susținerea caracterului vădit nesincer al declarației martorului, instanța de fond a reținut și faptul că inculpatul însuși a prezentat un contract individual de muncă al acestuia, încheiat cu SC R. SRL, reprezentată tot de inculpat, în calitate de administrator (societatea respectivă avându-l pe inculpat ca asociat și sediul declarat la aceeași adresă ca SC B. SRL, din Strada x nr. 107G), în condițiile în care martorul a susținut că un astfel de contract nu există, iar acel contract apare ca fiind încheiat și înregistrat la data de 20 septembrie 2017, mult după săvârșirea faptelor analizate.

În acest context, susținerile martorului că prețul achizițiilor pretins realizate ar fi fost plătit de către el, cu bani lăsați de inculpat, după care, facturile și chitanțele pe care le primea de la reprezentantul societății furnizoare, fie i le înmâna direct inculpatului, fie le lăsa altor persoane care lucrau pentru acesta nu au fost reținute ca având vreo legătură cu faptele analizate.

În ceea ce îl privește pe martorul P. care a încheiat cu inculpatul, în calitate de avocat, la data de 02 decembrie 2010, un contract de colaborare, din postura de avocat colaborator, pe o durată de 2 ani, înregistrat la Baroul București în ziua următoare, Curtea a constatat că, în declarația din cursul cercetării judecătorești, acesta a făcut afirmații nerelevante sau vădit nesincere.

Astfel, martorul, deși a susținut că, stând foarte mult timp împreună cu inculpatul, a aflat despre afacerile derulate de acesta prin SC B. SRL și, de asemenea, a auzit, din discuțiile purtate de inculpat cu angajații săi, de SC C. SRL, care i-ar fi furnizat acestuia, într-o perioadă când amenaja sediul primei societăți din Strada x nr. 107G, mărfuri precum materiale de construcții, granit și vopsele, a precizat că el nu a văzut acte emise pe numele societății respective, întrucât nu avea acces la actele societății administrate de inculpat, ci numai la actele cabinetului de avocatură al acestuia, pentru care presta servicii de secretariat. Ca atare, nu s-a reținut, pe baza declarației acestui martor, nici că plățile mărfurilor pretins achiziționate ar fi fost efectuate, în numerar, către reprezentanți ai acelei societăți, cu atât mai mult cu cât a precizat că el nu a făcut niciodată vreo astfel de plată, iar martorul Q., pe care l-a indicat ca realizând plățile respective, cu sume variind între 1.000 și 5.000 RON, a făcut referire, în declarația sa la o altă societate (SC G. SRL), menționând că nu a auzit de SC C. SRL.

Pe de altă parte, mărfurile indicate de martor au fost diferite de serviciile prestate de SC C. SRL, conform obiectului său de activitate (lucrări de hidroizolație), fiind rezonabil a crede, în aceste condiții, că și el a relatat doar ceea ce i-a spus inculpatul, pentru a servi apărării sale.

Referiri la bunuri de natura celor menționate în cele 4 facturi, respectiv granit și vopsea structurată s-au găsit și în declarația martorului O., audiat în cursul cercetării judecătorești tot la cererea inculpatului, însă acest martor a precizat, pe de o parte, că nu îi era cunoscută societatea SC C. SRL, iar, pe de altă parte, că astfel de bunuri, despre care nu știe cine erau furnizorii lor, au ajuns la inculpat acasă, fiind folosite pentru lucrări de modernizare, iar nu la sediul societății sale.

În concluzie, instanța de fond a reținut că singurul fapt relevant este acela că operațiunile (achizițiile) înregistrate contabil și declarate fiscal, purtătoare de TVA deductibilă, au fost fictive, nefiind derulate în realitate cu pretinsa societate furnizoare, SC C. SRL, fapt pe care inculpatul l-a cunoscut, iar înregistrarea și declararea lor a urmărit și a determinat diminuarea TVA de plată cu suma de 3.789,80 RON, inculpatul acționând, din această perspectivă, cu intenție directă. Chiar dacă lucrările afirmate (la garduri și în curtea societății) s-ar fi realizat pentru societatea inculpatului, iar acestea ar îngloba materiale de tipul celor indicate (granit, vopsea structurată, chituri și adezivi, plus manopera aferentă), în mod cert ele nu au fost efectuate, și respectiv, livrate de SC C. SRL, conform celor 4 facturi în baza cărora achizițiile la care ele se referă au fost înregistrate contabil și declarate fiscal, acele achiziții constituind operațiuni fictive, întrucât în fapt, nu au existat.

În ce privește achiziția de la SC D. SRL - CUI x (un act material), instanța de fond a reținut următoarele:

Conform raportului de expertiză contabilă și fiscală, în luna august 2012 (când inculpatul A. și martorul J. aveau, deopotrivă, calitatea de asociat și îndeplineau amândoi funcția de administrator), a fost înregistrată în evidența contabilă a SC B. SRL, în baza unei singure facturi, purtând nr. x din data de 24 august 2012 și având ca emitent SC D. SRL, achiziția unui utilaj, și anume un mini-încărcător x.

Deși valorile din factura respectivă sunt 35.000 RON - valoarea fără TVA (baza impozabilă), 8.400 RON - TVA și 43.400 RON - valoarea totală, acea achiziție a fost înregistrată contabil, atât în jurnalul de cumpărări, cât și în registrul jurnal întocmite pentru luna august 2012, la valori de 10 ori mai mari și anume valoarea totală de 434.000 RON, din care 350.000 RON valoarea fără TVA (baza impozabilă) și 84.000 RON TVA.

Astfel, potrivit înregistrărilor efectuate în registrul jurnal, factura anterior menționată, având ca furnizor SC D. SRL, a fost înregistrată prin debitarea contului 2131 (Echipamente tehnologice) cu suma de 350.000 RON, debitarea contului 4.426 (TVA deductibilă) cu suma de 84.000 RON și creditarea contului 401 (Furnizori) cu suma de 434.000 RON.

La aceeași valoare, de 10 ori mai mare, a fost efectuată și înregistrarea din declarația fiscală 300 (decontul TVA) aferentă lunii august 2012, depusă la organul fiscal sub nr. x din data de 25 septembrie 2012.

Referitor la plată, în evidența contabilă a SC B. SRL, aceasta, în sumă de 434.000 RON, a fost înregistrată ca fiind realizată integral către furnizor, în numerar, prin debitarea contului 401 (Furnizori) și creditarea contului 5311 (Casa în RON).

Societatea furnizoare a utilajului, SC D. SRL, a pus la dispoziția organelor judiciare, în original, exemplarele roșu ale facturii fiscale seria x nr. x din data de 24 iulie 2012 și ale chitanței de încasare a prețului seria x VPE nr. x din aceeași dată, precum și extras din jurnalul de vânzări pentru luna iulie 2012, din care au rezultat următoarele aspecte: data reală a emiterii facturii a fost 24 iulie 2012, iar nu 24 august 2012, cum apare în copia exemplarului prezentat de inculpat, în calitate de administrator al SC B. SRL (acesta precizând că originalul acelui exemplar, care nu a fost niciodată identificat, neexistând vreo dovadă că a existat, ar fi fost înmânat fostului asociat J. care a și semnat factura, fără a se mai putea lua legătura cu el pentru predarea exemplarului respectiv, d.u.p.); bunul la care se referă factura a fost un mini-încărcător x cu accesoriile sale - 2 cupe graiffer și furci (o bucată), din exemplarul original pus la dispoziție de SC D. SRL lipsind mențiunea referitoare la 4 bucăți de accesorii, care apare în copia exemplarului prezentat de inculpat; adevăratul cumpărător (beneficiar) al utilajului la care se referă factura a fost persoana fizică J., iar nu persoana juridică SC B. SRL, cum apare în aceeași copie a exemplarului prezentat de inculpat; valoarea reală a facturii (prețul de achiziție a utilajului) a fost de 43.400 RON (din care 35.000 RON valoarea fără TVA și 8.400 RON TVA), iar nu cea de 10 ori mai mare, de 434.000 RON (din care 350.000 RON valoarea fără TVA și 84.000 RON TVA), cum achiziția a fost înregistrată în jurnalul de cumpărări pentru luna august 2012, al societății administrate de inculpat - poziția 52 și, de asemenea, în registrul jurnal pentru aceeași lună, al societății respective - pozițiile 198 și 199; plata prețului real al utilajului achiziționat (43.400 RON) a fost realizată integral, în numerar, chiar la data emiterii facturii, x iulie 2012, de către persoana fizică J., iar nu de către persoana juridică SC B. SRL, prin pretinsa creditare a acesteia de către inculpatul A., o lună mai târziu, respectiv la data de 24 august 2012, acea operațiune fiind, prin urmare, la rândul său, fictivă.

În acest context s-a menționat că, potrivit înregistrărilor din registrul de casă - poziția nr. 5, aferentă datei de 24 august 2012 și, respectiv, din registrul jurnal pentru luna august 2012 - poziția nr. 206, societatea ar fi fost creditată de către inculpat cu suma de 436.000 RON, corespunzătoare valorii nereale (de 10 ori mai mare) a achiziției înregistrate contabil și declarate fiscal, deși pretinsul contract de împrumut, datat 24 august 2012 și semnat numai de inculpat, atât în calitate de creditor, cât și de reprezentant al societății debitoare, se referă la o sumă de 10 ori mai mică, și anume 43.600 RON.

De asemenea, s-a menționat că nu a fost prezentat niciun act în baza căruia utilajul achiziționat să fi trecut din patrimoniul persoanei fizice J. (care l-a cumpărat, conform facturii originale prezentate de furnizor, realizând și plata în numerar a prețului acestuia) în patrimoniul persoanei juridice SC B. SRL (precum vânzare-cumpărare, donație, aducere ca aport la capitalul social), în condițiile în care astfel de operațiuni nu erau purtătoare de TVA, pe care societatea respectivă să și-o fi putut deduce.

Având în vedere afirmațiile inculpatului din declarația dată în cursul cercetării judecătorești și anume că: s-a deplasat la Iași, împreună cu asociatul său de la acel moment, J., pentru a achiziționa un utilaj; întrucât tranzacția s-a perfectat seara, când băncile erau închise, amândoi au convenit cu vânzătorul ca factura să fie emisă pe numele lui J., iar plata prețului să se realizeze în numerar; prețul utilajului, împreună cu accesoriile, a fost negociat la suma de 15.000 euro, din care el a plătit suma de 10.000 euro, cu care a creditat societatea, iar asociatul său a plătit diferența de 5.000 euro; în factura emisă, a fost menționată, însă, numai suma de 10.000 euro (în echivalentul monedei naționale - 43.400 RON), reprezentând prețul utilajului propriu-zis, întrucât vânzătorul a dorit ca diferența de 5.000 euro, reprezentând valoarea accesoriilor, să nu fie facturată; cu acel prilej, s-a stabilit ca, a doua zi, vânzătorul să vină la București, să emită o nouă factură, pe numele SC B. SRL, să restituie suma de 10.000 euro lui J., iar acesta, în calitate de asociat și administrator, să o depună la casieria băncii, în numele societății respective, având ca beneficiar SC D. SRL, întrucât factura întocmită pe persoană fizică urma să fie anulată și înlocuită cu o factură pe numele societății pe care o administra împreună cu J.; nu s-a interesat o vreme dacă acest lucru s-a întâmplat, iar, mai târziu, când l-a întrebat pe J., acesta i-a răspuns că "s-a rezolvat" abia după ce Parchetul a demarat cercetările și a solicitat prezentarea facturii, a aflat de la un fost angajat al societății, S., că vânzătorul din Iași nu a mai venit la București, dar a trimis, prin șoferul unui autobuz, un plic sigilat, pe care angajatul respectiv, împreună cu J., l-au ridicat din Autogara Obor; după demararea cercetărilor a aflat de la contabila I. că, în plicul respectiv, se afla copia unei facturi emise pe numele SC B. SRL; tot contabila i-a spus că l-a întrebat pe J. de ce nu a fost trimis originalul facturii, iar acesta i-a răspuns că îl va aduce el după câteva zile, însă acel fapt nu s-a mai întâmplat, inculpatul presupunând că amândoi au uitat și lucrurile au rămas așa; nu cunoaște nimic despre data facturii, iar, referitor la valoarea (de 10 ori mai mare) cu care aceasta a fost înregistrată în contabilitate, contabila i-a spus că, din eroare, a menționat o cifră 0 (zero) în plus; a doua zi după ce a aflat despre această eroare, a formulat o cerere de regularizare, căreia inițial nu i s-a putut da curs, întrucât activitatea societății era suspendată, motiv pentru care a reactivat-o, iar, ulterior, a reiterat acea cerere, astfel că, în final, a plătit toate taxele aferente, instanța de fond a procedat, având în vedere mijloacele de probă invocate de acuzare și, respectiv, Nota de probatorii formulată de apărare, la ascultarea martorilor T. (administratorul SC D. SRL), J. (fostul asociat și administrator, alături de inculpat, al SC B. SRL), I. (contabila aceleiași societăți) și S. (fostul angajat al societății respective, la care inculpatul a făcut referire în declarația sa).

Martorul T., în declarația dată în fața Curții, pe de o parte, a infirmat cea mai mare parte a susținerilor inculpatului (esențială fiind negarea emiterii unei facturi pe numele SC B. SRL și transmiterii unui astfel de document, pentru a înlocui factura emisă pe numele persoanei fizice J.), iar, pe de altă parte, a făcut referire la o încercare de a-i fi influențată declarația, după ce a fost audiat în faza de urmărire penală, în sensul de a susține, astfel cum inculpatul a afirmat, că ar fi încasat un preț mai mare decât cel menționat în factură și chitanță (fapt pe care l-a menționat a nu fi adevărat).

În concret, martorul a făcut următoarele afirmații: l-a întâlnit pe inculpatul A. o singură dată, când a fost perfectată vânzarea utilajului, cu privire la care a emis factură și chitanță, înscrisuri pe care, fiindu-i prezentate, le-a recunoscut ca fiind cele predate de el organelor judiciare; data indicată în ambele înscrisuri (factură și chitanță) și anume 24 iulie 2012, este data reală când el le-a emis și când s-a realizat vânzarea și predarea utilajului și, respectiv, plata prețului acestuia; pentru cumpărarea utilajului, s-au prezentat, la sediul societății sale, inculpatul A., pe care l-a recunoscut în sala de judecată și un cetățean grec, pe nume J., a cărui identitate a reținut-o, întrucât a păstrat copie de pe actul său de identitate; le-a vândut celor două persoane anterior nominalizate un mini-încărcător frontal x, împreună cu accesoriile acestuia, menționate în factură; prețul menționat în factură și, respectiv, în chitanța aferentă, negociat cu persoanele respective, și anume 43.400 RON, a fost cel în mod real plătit, în numerar, fără a-și aminti dacă în RON sau în valută; pe lângă acel preț, nu i-a fost plătită nicio altă sumă de bani, în contul accesoriilor utilajului vândut; a emis atât factura, cât și chitanța pe numele cetățeanului grec indicat drept cumpărător, nesesizând neînțelegeri între cele două persoane cu privire la acest aspect; factura respectivă a fost emisă, conform legii, în trei exemplare - exemplarul albastru, pe care l-a remis persoanelor respective, exemplarul roșu, înregistrat în contabilitatea societății sale și prezentat ulterior organelor judiciare și exemplarul verde, care a rămas la cotorul facturierului, pe care îl deține și în prezent; tranzacția s-a realizat în cursul după-amiezii, spre seară, când plata nu se mai putea realiza prin bancă; fiind efectuată în numele unei persoane fizice, plata se putea face în numerar, indiferent de sumă, legea stabilind un plafon numai în cazul tranzacțiilor realizate între persoane juridice; din câte și-a amintit, banii i-au fost înmânați de către inculpatul A.; în mod cert, tot inculpatul, iar nu cetățeanul grec, i-a spus că urma să îi restituie factura, pentru ca el să o storneze, societatea inculpatului să facă o plată prin bancă, în contul societății sale, iar el să emită o altă factură, pe numele societății respective, în calitate de cumpărător, însă niciunul dintre aceste lucruri nu s-a mai întâmplat; de asemenea, urma ca, atunci când avea confirmarea plății realizate prin bancă, să anuleze chitanța și să restituie suma de bani plătită în numerar, lucru care, de asemenea, nu s-a mai întâmplat; discuția referitoare la aceste aspecte a purtat-o cu ambele persoane, care i-au propus acea înțelegere, pentru realizarea căreia urma să țină legătura cu amândouă, prin urmare inclusiv cu inculpatul A.; nu a emis niciodată o factură, cu privire la utilajul vândut, pe numele societății inculpatului A. și nici nu a trimis, pe orice cale, copia unei astfel de facturi; în concret, a negat că ar fi trimis, la București, printr-un șofer de autobuz, un plic sigilat conținând copia unei facturi emise pe numele societății inculpatului, pentru a fi ridicată din Autogara Obor; fiindu-i prezentată copia exemplarului de factură pusă la dispoziția organelor judiciare de către inculpat, a sesizat modificarea datei emiterii și a identității cumpărătorului (fiind menționată data de 24 august 2012, în locul datei de 24 iulie 2012, iar, la rubrica cumpărător, SC B. SRL, în locul persoanei fizice J.), precizând că nu are nicio legătură cu realizarea acestei copii și că el nu a emis decât o singură factură, cea pe care a prezentat-o în original, factura respectivă fiind, de altfel, și singura înregistrată în contabilitatea societății sale; după momentul când a vândut și a predat în natură utilajul, la data menționată în factura și chitanța originale, nu s-a mai întâlnit niciodată, în persoană, cu inculpatul A. sau cu cetățeanul grec, însă, după câteva zile, a fost căutat telefonic de către cel dintâi, cu care a discutat despre aspectele anterior menționate (stornarea facturii, efectuarea plății prin bancă de către societatea inculpatului, emiterea unei noi facturi pe numele acelei societăți), însă, din motive care nu îi sunt cunoscute, niciunul dintre aceste lucruri nu s-a mai întâmplat; nu a discutat niciodată cu vreo persoană de la societatea inculpatului, precum contabila acelei societăți; nu este adevărat că, în cursul anului 2016, ar fi primit prin poștă o cerere din partea SC B. SRL, de clarificare a situației și de rectificare a actelor contabile ale societății sale, însă, la un moment dat, după ce a fost audiat în faza de urmărire penală, a primit un telefon și a discutat, pe această cale, cu un bărbat, despre care nu a putut confirma dacă era inculpatul A. sau altcineva, care i-a cerut să declare că prețul de vânzare a utilajului și accesoriilor, pe care l-a încasat, a fost mai mare decât cel menționat în factura pe care a emis-o, lucru cu care nu a fost de acord, întrucât nu era real; nu este adevărat că, în cursul anului 2016, i-ar fi spus inculpatului, la telefon, că ar fi transmis pentru societatea sa o factură fiscală emisă pe numele acelei societăți, în baza căreia societatea respectivă să efectueze plata utilajului și accesoriilor.

Martorul J., în declarația din cursul cercetării judecătorești, a confirmat mențiunile din factura și chitanța (cele originale) prezentate de administratorul societății furnizoare, în sensul că utilajul a fost cumpărat de la acea societate pe numele său, ca persoană fizică, iar prețul a fost plătit cu banii lui, în numerar, la momentul perfectării tranzacției, susținând că nu are cunoștință despre existența vreunei corespondențe între societatea respectivă și societatea pe care o administra împreună cu inculpatul.

În concret, martorul a declarat că: la propunerea inculpatului, care îi era vecin, locuind în același cartier, a devenit asociat și administrator în societatea pe care acesta o deținea; s-a deplasat, împre