ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3598/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 74 mp teren curți-construcții situat în jud. Neamț, stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților, obligarea pârâtului de a ridica imobilele edificate pe suprafața de teren ori de a încuviința ca reclamanta să le ridice, pe cheltuiala pârâtului, în situația în care acesta nu îndeplinește obligația stabilită în sarcina sa.

Prin sentința civilă nr. 1583 din data de 10.11.2017, pronunțată de Judecătoria Tg. Neamț a fost respinsa excepția prescripției achizitive de 30 ani invocată de pârât, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., pentru revendicare și grănițuire.

A fost obligat pârâtul să lase reclamantei, în deplina proprietate și liniștită posesie, suprafața de 71 mp teren curți-construcții situat în jud. Neamț, identificat în anexa nr. 2 la raportul de expertiză efectuat de expert C. A fost stabilită linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul 194-126-125-124-123-122-121-120 (linia fundațiilor de construcție)-166-165-162-201-47, identificat în schița anexă nr. 2 la raportul de expertiză efectuat de expert C., care face parte integrantă din prezenta hotărâre judecătorească. A fost obligat pârâtul să ridice următoarele construcții edificate pe suprafața de 71 mp proprietatea reclamantei: magazie din lemn identificată în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert D. prin C5; magazie din lemn identificată în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert D. prin C6; șopron din lemn identificat în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert D. prin C7; coteț din lemn și lut identificat în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert D. prin C8; magazie din lemn (șopron) identificată în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert D. prin C9; WC identificat în schița anexă la raportul de expertiză efectuat de expert D. prin CIO. A fost admisă cererea reclamantei de ridicare a construcțiilor pe cheltuiala pârâtului, în situația în care acesta nu îndeplinește obligația stabilită în sarcina sa. A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 1.640,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorarii expertize). A fost obligat pârâtul să achite statului suma de 1.000 RON reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta, conform încheierilor pronunțate la data de 12.02.2016 și 12.05.2017.

Prin Decizia nr. 890 din 14 iunie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtul B., împotriva sentinței civile nr. 1583 din data de 10.11.2017, pronunțată de Judecătoria Tg. Neamț. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a obligat pârâtul B. să lase reclamantei A., în deplină proprietate în loc de deplină proprietate și liniștită posesie - suprafața de 71 mp teren curți construcții, situat în Jud. Neamț, identificat în anexa nr. 2 la raportul de expertiză efectuat de expert C., care face prezenta hotărâre judecătorească, pe aliniamentul 101, 102, 108, 109,110, 318, 120, 201, 47, 1.73. A respins, ca nefondat capătul de cerere de obligare a pârâtului la ridicarea construcțiilor.

A înlăturat din sentință dispoziția privind ridicarea construcțiilor de către reclamantă pe cheltuiala pârâtului. A menținut celelalte dispoziții din sentința apelată și a obligat intimata reclamantă A. să plătească apelantului pârât B. suma de 750 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei din urmă decizii an declarat recurs atât reclamanta A., cât șt pârâtul B.

Cererile de recurs au fost înaintată spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin adresa Curții de Apel Iași.

Prin Decizia civilă nr. 325 din îl iunie 2018 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație si Justiție Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 06 septembrie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.

Prin rezoluția din data de 21 septembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la 16 octombrie 2018, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea recursurilor.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursurilor de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. 1 coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: "1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în .sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora; "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că; "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus daca legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia; "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competența în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curțile de apel sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost instanța învestită cu soluționarea fondului, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursurilor declarate împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Neamț revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Bacău, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursurilor, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursurilor formulate de reclamanta A. și de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 890 din 14 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.10.2018.