Decizia nr. 5 din 4 aprilie 2011

Problema de drept ce a generat practica neunitară Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a arătat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la efectele admiterii recursului împotriva hotărârii prin care judecătorul sindic respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței, raportat la caracterul special al acestei proceduri.

Examenul jurisprudențial Judecătorul sindic din cadrul tribunalului, învestit cu o cerere pentru deschiderea procedurii insolvenței formulate fie de creditori, fie de către debitori ori de alte persoane cu legitimare procesuală activă, respectiv în contestațiile debitorilor împotriva cererii introductive formulate de creditori, pronunță hotărâri de respingere a cererilor introductive și, în mod corespunzător, de admitere a contestațiilor debitorilor, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, pentru deschiderea procedurii generale ori simplificate, după caz. Curțile de apel, învestite pe calea recursului, au pronunțat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă, soluții de admitere a recursurilor declarate și, constatând că debitorul se află în stare de insolvență, au modificat hotărârea judecătorului sindic, în sensul admiterii cererilor formulate pentru deschiderea procedurii, respectiv în sensul respingerii contestațiilor formulate de debitor împotriva cererilor creditorilor.

Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești Examenul jurisprudențial a relevat existența unor soluții diferite ale instanțelor judecătorești cu privire la problema de drept, în sensul că deciziile pronunțate de curțile de apel sunt divergente atât sub aspectul dispoziției vizând deschiderea procedurii insolvenței, cât și în privința adoptării primelor măsuri de către instanța de recurs, identificându-se astfel 3 orientări: 3.1. Unele instanțe, fără o motivare expresă sub acest aspect, au dispus trimiterea cauzei judecătorului sindic din cadrul tribunalului, cu indicația expresă de a dispune deschiderea procedurii insolvenței. 3.2. Alte instanțe de recurs, în aceleași ipoteze, au dispus ele însele deschiderea procedurii generale ori simplificate, după caz. 3.3. A existat și o orientare izolată, de asemenea, fără o motivare expresă în această privință, conform căreia instanța de recurs a dispus deschiderea procedurii insolvenței în forma generală, a adoptat primele măsuri prevăzute la art. 20, art. 21 alin. (1), art. 35, 47, 61, art. 62 lit. b) și c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, precum și efectuarea cuvenitelor comunicări și notificări, potrivit dispozițiilor art. 37, 48 și 61 din lege. Subsecvent s-a dispus trimiterea dosarului la tribunal, în vederea stabilirii termenelor pentru continuarea procedurii, cu deplina respectare a termenelor stabilite anterior prin decizia pronunțată de instanța de recurs.

Opinia procurorului general Procurorul general a susținut, în esență, că aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 3 din Codul de procedură civilă în procedura insolvenței și, consecutiv, a mecanismului procedural pe care îl implică modificarea hotărârii primei instanțe presupune, din perspectiva dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, examinarea compatibilității deschiderii procedurii insolvenței direct de către instanța de recurs cu dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a), art. 32, art. 33 alin. (4) și alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, potrivit cărora competența de a deschide această procedură, fie la cererea creditorilor, fie la cererea debitorului, aparține judecătorului sindic. În acest context s-a arătat că deschiderea procedurii insolvenței de către instanța de recurs, în urma modificării în totalitate a hotărârii judecătorului sindic prin care s-a respins o astfel de cerere, respectiv s-a admis contestația debitorului, este incompatibilă cu procedura instituită prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Sub aspect material s-a susținut că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, tribunalul are competența exclusivă în privința tuturor procedurilor reglementate de legea insolvenței, cu excepția recursului, atribuțiile jurisdicționale aflate în legătură cu administrarea acestei proceduri fiind exercitate de judecătorul sindic. În fine, s-a arătat că în situația în care procedura se deschide la cererea debitorului se ridică problema respectării dreptului creditorilor la exercitarea opoziției, în condițiile prevăzute la art. 32 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, și, ca atare, a eficienței garanțiilor oferite de art. 21 din Constituția României, republicată.

Raportul asupra recursului în interesul legii Proiectul de soluție propus prin raportul întocmit în cauză a vizat o altă orientare jurisprudențială decât cea exprimată de procurorul general, respectiv soluția instanțelor de recurs care, în aceeași ipoteză, au dispus ele însele deschiderea procedurii generale ori simplificate, după caz, și trimiterea cauzelor judecătorului sindic, pentru luarea primelor măsuri și continuarea procedurii. În sprijinul acestei soluții s-a susținut că în situația ce face obiectul prezentei cauze judecătorul sindic a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulate fie de către debitor, fie de către creditorul/creditorii acestuia, apreciind că nu sunt îndeplinite cerințele legale în acest sens, nefiind dovedită starea de insolvență. În recursul promovat împotriva unei asemenea hotărâri, instanța de control judiciar este chemată să se pronunțe tocmai asupra acestui aspect, respectiv dacă este sau nu în insolvență debitorul ori, cu alte cuvinte, dacă, raportat Ia situația de fapt stabilită în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru a se proceda la deschiderea procedurii, acesta constituind, în fapt, „fondul” asupra căruia se pronunță instanța de recurs admițând recursul și modificând încheierea/sentința atacată. Odată soluționat „fondul”, în sensul deschiderii procedurii, efectul constitutiv al deciziei instanței de recurs stabilește momentul de la care debitorului îi este creată o situație juridică nouă, cu referire la data pronunțării de către judecătorul sindic a hotărârii de respingere a cererii de deschidere a insolvenței.

Înalta Curte Obiectul practicii neunitare îl formează soluția pe care instanța de recurs, care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvenței nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, este curtea de apel, o dă în cazul admiterii recursului declarat împotriva hotărârii de respingere a cererii creditorului sau a debitorului de deschidere a procedurii. Legea insolvenței reglementează deschiderea procedurii și efectele deschiderii procedurii în secțiunea a 2-a a cap. III „Procedura”, sub aspectul care interesează, în sensul care urmează. Dacă cererea de deschidere a procedurii este formulată de debitor și aceasta corespunde condițiilor prevăzute la art. 27, judecătorul sindic va pronunța o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar dacă prin declarația făcută de debitor acesta își arată intenția de a intra în procedura simplificată sau nu depune documentele necesare, judecătorul sindic va pronunța încheiere de deschidere a procedurii simplificate (art. 32). Dacă cererea de deschidere a procedurii este formulată de creditor, iar debitorul contestă starea de insolvență și judecătorul sindic stabilește că debitorul este în stare de insolvență, acesta va respinge contestația și va deschide procedura generală printr-o sentință. Dacă debitorul nu contestă starea de insolvență și își exprimă intenția de a-și reorganiza activitatea, judecătorul sindic va da o sentință de deschidere a procedurii generale. În situația în care judecătorul sindic stabilește că debitorul nu este în stare de insolvență, respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei. În acest caz, legiuitorul nu mai califică hotărârea judecătorului sindic, dar din context aceasta va fi tot o sentință. Potrivit art. 12 alin. (1) din lege, „hotărârile judecătorului sindic sunt definitive și executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs.”, iar, potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, dispozițiile acesteia se completează, în măsura compatibilității lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial. Așadar, soluția pe care instanța de recurs o poate pronunța în situația admiterii recursului împotriva hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii, care implică trimiterea față de specificul procedurii de a fi prin lege succesivă, este soluția de casare. Altfel, soluția de modificare presupune o examinare limitată la motivele prevăzute la art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 din Codul procedură civilă, iar modificarea exclude trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin urmare, prevederile art. 312 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă se aplică nu în litera lor, ci se aplică circumstanțiat, în măsura compatibilității lor cu specificul procedurii insolvenței de a fi etapizată legal și succesiv. Soluția de casare este reglementată chiar de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin dispozițiile art. 12 alin. (2), conform cărora „dispozițiile art. 24 alin. (1) din Codul de procedură civilă privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar, cu excepția rejudecării, după casarea hotărârii în recurs”. Pe de altă parte, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, „organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, judecătorul sindic, administratorul judiciar și lichidatorul”. Atribuțiile pe care legea le prevede pentru fiecare dintre participanții la procedura insolvenței sunt de competență exclusivă, ele neputând fi îndeplinite de un alt participant la procedură. Totodată, principalele atribuții ale judecătorului sindic sunt reglementate de art. 11 din lege, iar prima dintre acestea este prevăzută la lit. a): „pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii și, după caz, de intrare în faliment atât prin procedura generală, cât și prin procedura simplificată”. În acest context este exclusă posibilitatea ca prin decizia de casare instanța de recurs să pronunțe deschiderea procedurii și să trimită cauza judecătorului sindic pentru dispunerea celorlalte măsuri pe care le impune această fază distinctă a procedurii. Înalta Curte are în vedere că deschiderea procedurii generale a insolvenței este de atributul și în competența exclusivă a judecătorului sindic, conform art. 11 alin. (1) lit. a) din legea insolvenței, iar, pe de altă parte, hotărârea de deschidere a procedurii cuprinde dispoziții și comunicări realizabile în termene legale scurte, are un caracter unitar și nu poate fi partajată între instanța de recurs și judecătorul sindic, altfel nefiind nici în litera și nici în spiritul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Față de aceste considerente, soluția asupra recursului în interesul legii este de casare a hotărârii și trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru deschiderea procedurii insolvenței, în aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) și art. 12 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, coroborate cu art. 312 alin. 2-4 din Codul de procedură civilă. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 330 7 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,