ÎCCJ, Decizia nr. 139/2017

Decizia penală nr. 139/2017

Asupra apelului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 638 din data de 20 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/197/2016/a42, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 206 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația declarată de același inculpat împotriva încheierii din data 18 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/197/2016/a42.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a avut în vedere că prin încheierea din data de 18 mai 2017 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/197/2015/a42, în temeiul art. 362 C. proc. pen. raportat la art. 208 alin. (2) și (4) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive privind pe contestatorul A., măsură ce a fost menținută și, de asemenea, s-a respins cererea formulată de contestator privind încetarea de drept a măsurii arestării preventive.

Împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel Brașov, anterior menționate, a declarat contestație inculpatul A., solicitând să se constate încetarea de drept a măsurii arestării preventive.

La termenul de judecată din data de 20 iunie 2017, contestatorul A. a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 206 alin. (1) C. proc. pen.

Cu privire la contestația formulată, având în vedere că, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „Hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale”, iar prin art. 425

1

alin. (1) teza I C. proc. pen. a fost instituită regula generală potrivit căreia, calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prima instanță, în considerarea faptului că încheierea atacată este definitivă, fiind pronunțată în faza procesuală a apelului, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul A.

În prealabil, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate menționată, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 206 alin. (1) C. proc. pen. prevăd că împotriva încheierii prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive, inculpatul și procurorul pot formula contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.

Totodată, instanța de fond a observat că, în opinia contestatorului, acest text este considerat neconstituțional, întrucât prevede posibilitatea exercitării contestației doar împotriva încheierilor pronunțate în primă instanță, nu și împotriva încheierilor pronunțate în soluționarea căilor de atac, cum este cea atacată.

Prima instanță a considerat că această excepție tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării unui nou caz de exercitare a căii de atac a contestației, anume împotriva încheierilor pronunțate în căile de atac, nu numai împotriva celor pronunțate în primă instanță, așa cum prevede reglementarea actuală, solicitare ce a fost apreciată ca inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Prin urmare, instanța de fond a respins cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 206 alin. (1) C. proc. pen.

II. Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul A., susținând, în esență, că dispozițiile legale criticate pentru neconstituționalitate îndeplinesc condiția legăturii cu soluționarea cauzei, ca atare, cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă.

III. Examinând calea de atac declarată de inculpat împotriva încheierii atacate, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea atacată în prezenta speță, în baza art. 425

1

alin. (1) teza I C. proc. pen. (care stabilește că se poate formula contestație doar dacă legea o prevede expres), a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de apelantul contestator A., arătându-se că încheierea de verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive - ce a constituit obiectul contestației - este definitivă, fiind pronunțată în faza procesuală a apelului și, ca atare, nu este supusă căii de atac a contestației.

În cadrul aceleiași încheieri, apelantul contestator a invocat excepția neconstituționalității dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., sub aspectul sintagmei „în primă instanță” din conținutul acestui text.

Potrivit art. 206 alin. (1) C. proc. pen., criticat de apelantul contestator pentru neconstituționalitate, împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.

Cu referire la excepția menționată, se reține că din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a fi admisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește primele trei condiții, completul de 5 judecători constată că acestea sunt îndeplinite: excepția a fost invocată de apelantul contestator în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., text în vigoare , care nu a fost declarat neconstituțional.

În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Examenul legăturii cu cauza a textului criticat pentru neconstituționalitate se realizează în mod concret, în funcție de interesul specific al celui ce invocă excepția și de înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

În speță, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, inculpatul susține că dispozițiile art. 206 alin. (1) C. proc. pen. ar fi neconstituționale, în raport cu prevederile art. 11, art. 16 pct. 1, art. 20, art. 21 și art. 23 pct. 7 din Constituție, apreciind că sunt încălcate și dispozițiile art. 5 parag. 4 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece textul criticat instituie o discriminare cu privire la posibilitatea de a formula contestație împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive, în sensul că se poate exercita calea de atac a contestației doar împotriva încheierilor prin care prima instanță dispune asupra măsurilor preventive, nu și împotriva încheierilor prin care asupra acestor măsuri preventive se pronunță instanța ierarhic superioară, cu ocazia judecării apelului.

Din analiza dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen. rezultă că încheierea prin care instanța de apel se pronunță asupra măsurilor preventive nu are caracter autonom, întrucât legea nu prevede expres posibilitatea contestării acestei hotărâri cu caracter definitiv, astfel că împotriva unei asemenea încheieri nu poate fi exercitată calea de atac a contestației.

Analizând argumentele invocate în cadrul apelului formulat, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că, astfel cum a reținut și prima instanță, autorul excepției nu realizează o veritabilă critică de neconstituționalitate a textului art. 206 alin. (1) C. proc. pen., ci, în realitate, acesta urmărește să obțină modificarea legii procesual penale, prin introducerea posibilității exercitării unei căi de atac suplimentare față de cea instituită de textul arătat, anume a unei noi contestații, îndreptată de această dată împotriva încheierii prin care asupra măsurilor preventive se pronunță instanța de apel.

Acest deziderat excede însă competenței instanței de contencios constituțional, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, ci având exclusiv rolul de garant al supremației Constituției României.

Se constată că, în realitate, nemulțumirea inculpatului nu a fost determinată de o contradicție concretă a textului art. 206 alin. (1) C. proc. pen. cu prevederile constituționale sau cu textul art. 5 pct. 4 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ci a fost declanșată de inexistența în legea procesual penală a posibilității de a se recurge la o cale de atac suplimentară față de cea prevăzută de textul de lege menționat, cale de atac care să poată fi excitată împotriva încheierii pronunțate de instanța de apel cu privire la legalitatea și temeinicia măsurilor preventive.

Prin urmare, în acord cu concluzia primei instanțe, completul de 5 judecători constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă, concretă, între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece instanța de contencios constituțional nu poate avea rol de legislator pozitiv.

În plus, textul art. 206 alin. (1) C. proc. pen. respectă garanția impusă de dispozițiile art. 5 pct. 4 C.E.D.O., constând în obligația asumată de către statele contractante de a asigura examinarea legalității arestării preventive de către un tribunal independent.

În consecință, constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a legăturii textului criticat pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei dedusă judecății, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 206 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 206 alin. (1) C. proc. pen., conținută în dispozitivul deciziei penale nr. 638 din data de 20 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/197/2016/a42.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 35 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 septembrie 2017.