ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1764/2018

Ședința publică din data de 03 mai 2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I.Cadrul procesual

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 9 septembrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea Rezoluției nr. x/2016 emisă de pârâtă și trimiterea dosarului la instituția pârâtă pentru continuarea procedurii disciplinare.

Prin sentința nr. 2080 din 31 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de reclamantul A.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs motivat reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, după un scurt rezumat al speței, recurentul reclamant a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și/sau aplicarea greșită a art. 12 alin. (1), (4) din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1207/2012 și a art. 73 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Astfel, in ceea ce privește nerespectarea de către Inspecția Judiciară a procedurii instituite de Hotărârea P.C.S.M. nr. 1027/2012 referitoare la etapa verificărilor prealabile, instanța de fond citează trunchiat dispozițiile legale și concluzionează eronat ca solicitarea și întinderea relațiilor la care se refera Regulamentul sunt facultative, fiind lăsate la libera apreciere a inspectorului desemnat cu efectuarea cercetărilor. Argumentele reținute de instanța de fond sunt neîntemeiate și nelegale, în opinia recurentului.

A susținut recurentul că toate aspectele sesizate de el impuneau solicitarea de către Inspecția Judiciară a unor relații și efectuarea de verificări pentru ca, in raport cu textul care incriminează abaterile disciplinare invocate trebuie verificata cu prioritate latura subiectiva, astfel incat sa se determine nu numai daca exista incalcari ale legii, ci și modul in care a fost "exercitata funcția" de către procurorul de caz, respectiv daca aceasta a fost exercitata cu rea-credinta sau grava neglijenta.

A mai criticat recurentul sentința pe motiv că a fost pronunțata cu încălcarea și/sau aplicarea greșita a art. 18 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1207/2012, punctul de vedere exprimat de prima instanța (care isi insuseste intocmai opinia exprimata de Inspecția Judiciara) fiind in neconcordanță cu textul legal incident.

Sentința a fost pronunțata și cu incalcarea art. 425 C. proc. civ., intrucat in mod nelegal au fost respinse susținerile legate de obligativitatea menționării datelor de identificare a inspectorului judiciar care a efectuat verificările prealabile in procedura disciplinara.

O altă critică se referă la încălcarea și/sau aplicarea greșita a art. 99 lit. t și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Contrar celor reținute de instanța de fond, faptele sesizate reprezintă abateri disciplinare in intelesul dat de art. 99 lit. t și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 și nu conduc la cenzurarea masurilor luate de alți magistrați.

A reamintit recurentul toate faptele cuprinse în sesizarea adresată Inspecției Judiciare.

A solicitat, în concluzie, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecand pe fond cauza, admiterea cererii de chemare in judecata in sensul desființării Rezoluției nr. x/2016 a Inspecției Judiciare și trimiterii cauzei la Inspecția Judiciara in vederea continuării procedurii disciplinare.

III. Procedura derulată în fața instanței de recurs

Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare la data de 17.11.2017, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.

Prin raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., prefigurându-se incidența dispozițiilor alin. (5) al aceluiași articol, s-a apreciat ca fundamentată pronunțarea soluției de respingere ca inadmisibil a recursului formulat de reclamantul A.

După analiza raportului în completul de filtru, acesta a fost comunicat părților pentru a formula un punct de vedere.

Recurentul-reclamant A. a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, susținând, în esență, următoarele:

Cu privire la argumentul magistratului raportor referitor la aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a opinat recurentul că acesta nu are aplicabilitate în speță, deoarece Legea nr. 317/2004 nu prevede o procedura speciala cu privire la tipul și termenele de exercitare a cailor de atac in situația prevăzuta de art. 45 alin. (4) lit. b din Lege. De asemenea, mențiunea din alin. (7) a art. 47, potrivit căreia "Hotărârea secției de contencios administrativ a Curții de Apel București este irevocabilă" se refera la soluțiile prevăzute de alin. (6) din articolul citat, respectiv la situațiile in care instanța investita cu competenta teritoriala și materiala exclusiva soluționează contestațiile prevăzute in alin. (5). Aceste contestații privesc exclusiv situațiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. c și alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Se au in vedere in mod exclusiv acele contestații împotriva rezoluției pronunțate de Inspecția Judiciara prin care s-au respins sesizările introductive motivat de imprejurarea ca nu sunt indeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii disciplinare (rezoluții pronunțate după efectuarea cercetării disciplinare propriu-zise), precum și soluțiile inspectorului șef prin care a fost infirmata rezoluția inspectorului desemnat aleatoriu intr-una din situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a sau c) din textul de referinta (adica situațiile prin care se propune sesizarea secției corespunzătoare a CSM pentru exercitarea acțiunii disciplinare sau respingerea sesizării intrucat, in urma cercetării prealabile, se constata ca nu sunt indeplinite condițiile exercitării acțiunii disciplinare).

In speță, rezoluția inspectorului desemnat vizează o prima etapa, prealabila cercetării prealabile, etapa verificărilor. De aceea, fiind vorba de stadii diferite ale cercetării prealabile, fiecare prevăzute cu cai proprii de contestare nu poate fi aplicat principiul analogiei in aceste situații.

Or, de vreme ce nu se prevăd expres căile de atac impotriva hotărârii Curții de Apel București prin care s-a respins contestația impotriva rezoluției de clasare motivata pe împrejurările prevăzute de art. 45 alin. (4) lit. b din Legea nr. 317/2004, nu se poate aplica raționamentul analogiei juridice, ci regulile dreptului comun in materie, respectiv art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, in raport cu care recursul este admisibil.

De asemenea, cu privire la Soluția de principiu din data de 9.10.2017, recurentul a opinat că aceste texte nu au existență de sine stătătoare și trebuie puse in aplicare prin norme legale cu caracter procedural care sa reglementeze condițiile, situațiile și procedurile efective prin care interpretările legii la care Constituția și legea privind organizarea judiciară îndrituiesc Înalta Curte devin publice și obligatorii.

In materia analizata, apreciază ca acest cadru este creat prin dispozițiile C. proc. civ. referitoare la recursul in interesul legii și dezlegarea unor chestiuni de drept, insa soluțiile de principiu nu isi găsesc transpunere procedurala.

Opiniile exprimate in acest din urmă cadru, chiar daca sunt valoroase și utile din perspectiva practica, nu au finalitatea menționată in raport, ci constituie doar un bun punct de plecare intr-o eventuala promovare a uneia dintre cele doua proceduri menționate in precedent.

În plus, astfel de soluții nu pot fi opuse participanților la raporturile de drept al contenciosului administrativ, întrucât ele nu au fost publicate in Monitorul Oficial, condiție de publicitate necesara in situația oricărui act normativ, fie el și de interpretare a legii.

Chiar dacă s-ar admite ca aceste soluții de principiu sunt obligatorii, trecându-se peste argumentele anterior menționate, soluția la care face trimitere raportul nu poate avea caracter obligatoriu, deoarece nu retroactivează, iar data pronunțării sale este ulterioară declarării caii de atac.

In subsidiar, în situația in care se va considera pertinentă opinia exprimată in raport, recurentul a solicitat să fie calificată calea de atac drept "revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a și pct. 5 din C. proc. civ., constatând că a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut de art. 511 din același Cod, iar motivele invocate se circumscriu in drept temeiurilor invocate".

III. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Cu prioritate, Înalta Curte arată că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată de art. 493 din C. proc. civ. și aplicabilă numai în fața instanței supreme, se derulează exclusiv în formă scrisă, fără a exista dezbateri orale și fără citarea părților.

Aceasta nu este însă de natură să aducă atingere principiului contradictorialității procesului, de vreme ce, potrivit legii, pe baza recursului, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, depuse de părți, magistratul desemnat întocmește un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, în urma analizei în completul de filtru, se comunică părților.

Prin urmare, părțile nu numai că sunt în măsură să cunoască și să răspundă fiecare la susținerile și mijloacele de probă propuse de partea adversă, dar iau cunoștință și de eventuala soluție ce urmează a se da de către completul de filtru în condițiile art. 493 alin. (5) sau alin. (6) din C. proc. civ. sau, după caz, de faptul că recursul este considerat admisibil în principiu, urmând să fie soluționat pe fond în ședință publică, cu citarea părților, conform art. 493 alin. (7) din Cod.

Cu privire la soluția propusă prin raport, părțile litigante au posibilitatea legală de a-și expune, inclusiv prin avocat, un punct de vedere tot în formă scrisă, în termen de 10 zile de la comunicarea raportului.

Ținând seama de toate actele de procedură întocmite în cauză și de înscrisurile depuse de părți, inclusiv a celor cuprinzând punctele de vedere asupra raportului, completul de filtru hotărăște, după caz, în sensul alin. (5), alin. (6) sau alin. (7) al art. 493 din C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte reamintește faptul că art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. stabilește soluțiile pe care le poate pronunța Completul de filtru în situațiile când recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege, când motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din cod, când nu este legat timbrat ori nu a fost declarat în termenul legal sau este inadmisibil (ca în cazul în care hotărârea atacată nu este supusă recursului).

În aceste situații, adoptarea oricăreia dintre soluțiile prevăzute imperativ de textul de lege pune capăt procesului în faza procedurii de filtru.

Referitor la "cererea subsidiară" din finalul punctului de vedere depus cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, de a se califica drept revizuire calea de atac exercitată, în măsura în care recursul este considerat inadmisibil, aceasta nu poate fi primită, Înalta Curte nefiind legal învestită cu o astfel de cale de atac.

Astfel, dispozițiile art. 204 din C. proc. civ., care permit modificarea cererii de chemare în judecată, ca act procedural de învestire a instanței de judecată, până la primul termen de judecată nu pot fi aplicate, fiind incompatibile cu procedura filtrului.

În plus, cererea de revizuire se depune, potrivit art. 510 alin. (1) din Cod, la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, iar nu la instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, ca în cazul recursului.

De asemenea, spre deosebire de procedura recursului și de soluțiile ce pot fi pronunțate în recurs, potrivit legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, C. proc. civ. instituie o competență și o procedură distincte în cazul revizuirii, cale de atac extraordinară de retractare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de art. 509 din Cod, cazuri care - contrar susținerilor recurentului - diferă de motivele de casare reglementate de art. 488 din Cod.

În acest context, trebuie observat că, potrivit art. 513 din C. proc. civ., "(1) Cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată. (…) (3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază."

În schimb, recursul - cale de atac extraordinară de reformare - urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță ierarhic superioară, "examinarea în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" (art. 483 alin. (3).

Prin urmare, Înalta Curte procedează, în Complet de filtru la verificarea regularității sesizării sale, iar dacă se constată că recursul îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege în acest sens, este declarat admisibil în principiu, trecându-se la etapa judecării sale în ședință publică, cu citarea părților.

În această ordine de idei, în speță se constată că, prin raportul asupra admisibilității recursului, întocmit în condițiile art. 493 din C. proc. civ., s-a reținut că este inadmisibil, vizând o hotărâre pentru care legea nu prevede această cale de atac.

Într-adevăr, referitor la admisibilitatea prezentului recurs, se constată că recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Rezoluția de clasare nr. x/2016 din data de 09-08-2016, emisă în baza art. 45 alin. (4) lit. b raportat la art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.

În legătură cu dispoziția legală "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b din Legea nr. 317/2004, Curtea Constituțională a Românei, prin Decizia nr. 397/2014, a constatat că aceasta este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b din aceeași lege.

Principalul considerent al Curții a fost acela că și în cazul acestui gen de rezoluții trebuie să se recunoască dreptul petiționarului de acces liber la justiție și la un proces echitabil, respectiv posibilitatea de contestare în fața unei instanțe competente (în speță, Curtea de Apel București ca instanță de contencios administrativ).

Curtea Constituțională a reamintit jurisprudența sa în sensul că liberul acces la justiție presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, considerând însă că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, așa cum rezultă din art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În acest sens, a statuat că principiul invocat semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului.

De altfel și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat - ca o caracteristică a principiului liberului acces la justiție - faptul că acesta nu este un drept absolut, ci el cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, putând fi subiectul unor limitări sau condiționări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

În lumina acestor argumente, Curtea Constituțională a decis că accesul liber la justiție este încălcat în măsura în care rezoluția de clasare este cu totul exclusă controlului judiciar.

Ca urmare a acestei decizii, legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei în discuție, însă deciziile Curții Constituționale de admitere a excepțiilor de neconstituționalitate sunt, potrivit legii, obligatorii pentru toate instanțele de judecată.

În aceste condiții, Înalta Curte urmează a avea în vedere prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, care statuează că nu se aplică în materie de contencios administrativ și fiscal prevederile alin. (1) al aceluiași articol, potrivit cărora, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea primei instanțe este definitivă, aceasta va fi supusă numai apelului instanța ierarhic superioară.

Prin urmare, în considerarea prevederilor art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la aplicarea "dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare".

În acest sens, va ține seama de faptul că rezoluțiile inspecției judiciare pot avea două categorii de consecințe: exercitarea acțiunii disciplinare, cu sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii (ca urmare a rezoluției de admitere a sesizării) sau încetarea procedurii de cercetare disciplinară (ca urmare a rezoluției de clasare sau de respingere a sesizării).

Or, câtă vreme situația cea mai asemănătoare celei de clasare a sesizării este, în mod evident, aceea de respingere a sesizării, Înalta Curte constată că rezoluția de clasare poate fi contestată la secția de contencios administrativ și fiscal al Curții de Apel București în termen de 15 zile de la comunicare fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, hotărârea acestei instanțe (de respingere a contestației sau de admitere a acesteia) fiind definitivă, potrivit art. art. 47 alin. (5), (7) din Legea nr. 317/2004.

O interpretare contrară a dispozițiilor legale menționate ar conduce la concluzia ilogică de a se recunoaște o cale de atac în justiție în plus împotriva rezoluției de clasare (care poate soluționa inclusiv o sesizare informă) față de rezoluția de respingere (care soluționează pe fond sesizarea, după cercetarea disciplinară).

În ceea ce privește susținerile din punctul de vedere depus de recurent, privind referirea magistratului raportor la soluția de principiu adoptată in ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și Fiscal din data de 9.10.2017, potrivit căreia recursul impotriva sentinței prin care s-a soluționat contestația cu privire la rezoluția de clasare pronunțată de către Inspecția Judiciara in temeiul art. 45 alin. (4) lit. b din Legea nr. 317/2004 este inadmisibil atunci când cauza a fost soluționată pe fond potrivit dispozițiilor legii menționate, Înalta Curte le constată neîntemeiate.

Astfel, soluțiile de principiu adoptate de Plenul secției de contencios administrativ și Fiscal au temei legal în art. 126 alin. (3) din Constituție, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 33 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 21.09.2004, iar finalitatea acestora este stipulată de textele legale menționate ca fiind interpretarea și aplicarea unitară a legii.

Aceste soluții nu sunt aplicate de judecători cu titlu de normă legală, așa cum greșit consideră recurentul, ei având însă posibilitatea să se servească de interpretarea și argumentele ce au stat la baza adoptării lor, în măsura în care au de soluționat cauze care se circumscriu premiselor avute în vedere la adoptarea soluțiilor de unificare.

Interpretarea subiectivă a recurentului nu poate fi primită, căci s-ar ajunge la lipsirea de efecte a dispozițiilor legale și regulamentare care reglementează distinct activitatea de unificare a practicii judiciare a secției/instanței și obligația profesională a judecătorilor de a contribui la aceasta.

Față de toate considerentele expuse și în considerarea art. 457 din C. proc. civ., potrivit căruia "(1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", în baza art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca inadmisibil, hotărârea atacată fiind definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2080 din 31 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Fără cale de atac. Decizia se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 mai 2018.